Andrei nastase independentLiderul mişcării protestatare, Andrei Năstase, a expediat o scrisoare deschisă primului preşedinte al Poloniei postcomuniste, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa, în care îşi manifestă dorinţa de a discuta personal cu liderul Sindicatului „Solidaritatea”, întrucât exemplul şi experienţa poloneză în lupta pentru democraţie şi libertate reprezintă un model înălţător, care inspiră încredere în forţele poporului Republicii Moldova şi speranţa în victorie.
 
Preşedintele Platformei DA mărturiseşte că are nevoie de susţinere, de sfaturi bune şi de posibilitatea de a se alătura tradiţiilor mişcărilor protestatare care s-au soldat cu succes, dar şi de experienţa construirii unei societăţi noi în ţările eliberate de dictatură.

Textul integral al scrisorii lui Andrei Năstase către Lech Walesa:

„ADRESARE CĂTRE LECH WALESA
Mult stimate dle Walesa!

Din numele mişcării Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, a partidului politic cu acelaşi nume format pe baza acesteia, dar şi din partea mea personal, permiteţi-mi să vă felicit cu aniversarea dvs. şi să vă urez sănătate şi un sincer La Mulţi Ani!

Aţi fost şi veţi fi mereu un exemplu de politician desăvârşit, dar şi un simbol al luptei acerbe pentru libertatea şi fericirea poporului. Veţi rămâne pentru totdeauna pentru mine şi pentru camarazii mei de idei un simbol al transformărilor majore din ţările Europei de Est în anii 80-90 ai secolului XX. Pentru mişcarea protestatară din Republica Moldova, pe care o reprezint, activitatea sindicatului „Solidaritatea” reprezintă un exemplu înălţător, care inspiră încredere în forţele noastre şi speranţa în victorie. Atât în complicata conjunctură politică internă, cât şi în cea internaţională, aţi reuşit să consolidaţi societatea şi să creaţi o puternică formaţiune politică capabilă să înlăture pe cale paşnică un regim autoritar şi să implementeze în Polonia reformele politice şi economice atât de necesare.

Situaţia actuală din Republica Moldova are multe aspecte comune cu starea în care se afla Polonia în anii 80. Starea de stat capturat, condus de o clică care reprezintă alte interese decât ale poporului, sărăcia şi nedreptăţirea populaţiei, corupţia şi injusteţea vă sunt bine cunoscute Dvs. şi poporului polonez încă de pe timpurile regimului comunist. Apariţia Platformei Civice Demnitate şi Adevăr şi a formaţiunii politice cu acelaşi nume este un răspuns al poporului Republicii Moldova la situaţia care nu mai poate fi tolerată şi în care s-a pomenit ţara noastră aflată sub dictatura cleptocratică a unui grup de oligarhi în frunte cu Plahotniuc. Într-o perioadă restrânsă de timp mişcarea noastră s-a transformat în una din cele mai masive şi puternice formaţiuni politice din Republica Moldova.

În campania prezidenţială care a demarat în Republica Moldova partidul m-a desemnat drept candidat pentru funcţia de şef al statului. Dorinţa mea de a lupta pentru fotoliul preşedintelui este lipsită de orice ambiţie personală, iar unicul meu scop este acumularea forţelor pentru a elibera Moldova de tirania oligarhică.

În eforturile pe care le depune mişcarea noastră şi eu în calitate de lider, avem nevoie în primul rând de susţinere, de sfaturi bune, de posibilitatea de a ne alătura tradiţiilor mişcărilor de protest care s-au soldat cu succes, de experienţa construirii unei societăţi noi în ţările eliberate de dictatură. Astfel, dacă găsiţi posibilitatea, aş vrea să vă cunosc personal în timpul călătoriei mele în Polonia la începutul lunii octombrie, pentru a discuta cele mai relevante subiecte.

În primul rând solidaritatea. Lupta Sindicatului „Solidaritatea” pentru eliberarea Poloniei oferă un exemplu relevant al mobilizării poporului în lupta împotriva dictaturii, al consolidării forţelor şi al strategiei mişcării de eliberare. Dacă aţi accepta să vă împărtăşiţi experienţa, acest lucru va avea o importanţă de nepreţuit pentru noi şi mişcarea noastră.

În al doilea rând. Din păcate, în Moldova percepţia perspectivelor europene de reformare şi a perspectivelor de integrare în UE sunt foarte ambigue. Cetăţenii sunt dezbinaţi de preferinţele europene şi cele pro-est, mai ales după ce în ultimii şapte ani sub paravanul vectorului european câţiva oligarhi au jefuit ţara prin intermediul mai multor scheme criminale. Cu toate acestea, sunt convins că fără reforme şi transformări europene în Moldova nu poate exista nicio creştere economică durabilă şi nici bunăstare socială. Cetăţenii Poloniei au reuşit să se consolideze bazându-se pe valorile europene, cu toate că iniţial şi în Polonia au existat mulţi eurosceptici. În această ordine de idei aş fi foarte recunoscător dacă în timpul discuţiilor aţi accepta să oferiţi sfaturi despre metodele şi posibilităţile consolidării societăţii.

În al treilea rând. În anii 90, când aţi fost la conducere în Polonia, ţara a demonstrat cel mai bun exemplu de tranziţie la democraţie şi de creare a economiei de piaţă în Europa de Est. În câţiva ani Polonia a reuşit să iasă din starea ei depresivă şi instabilă, atingând într-un final înalte standarde socio-economice, ceea ce i-a permis să adere rapid la UE.

În Republica Moldova dimpotrivă, perioada reformatoare durează două decenii şi jumătate, iar în prezent implementarea reformelor a ajuns în impas. O serie de reforme importante pentru noi nu au fost puse în aplicare, iar societatea este dezamăgită de starea continuă de tranziţie. Noua putere antioligarhică va avea o misiune grea – de a implementa în acelaşi timp un şir de reforme dureroase. Orice sfat oferit de dumneavoastră, orice recomandare în acest sens este foarte preţioasă pentru mine.

La sfârşitul adresării mele permiteţi-mi să-mi exprim profunda simpatie faţă de poporul polonez. Platforma Demnitate şi Adevăr şi eu, în calitate de lider, considerăm că Polonia este unul dintre cei mai importanţi şi sinceri prieteni, parteneri şi aliaţi ai Republicii Moldova pe arena internaţională. În cazul în care vom câştiga alegerile prezidenţiale sunt determinat să promovez şi să aprofundez cooperarea dintre ţările ca aspect prioritar în politica externă a Republicii Moldova”.

Andrei Năstase
Lider al Platformei Demnitate şi Adevăr şi preşedinte al PPDA

(14 accesari)