Asistența macrofinanciară din partea Uniunii Europene nu poate fi acordată până când autoritățile din Republica Moldova nu vor dovedi că lucrează doar în interesul cetățenilor, declară europarlamentarul român Siegfried Mureșan, în contextul concluziilor exprimate de Consiliul UE privind țara noastră, exprimate luni.

Potrivit oficialului, raportul Consiliului UE arată că Republica Moldova mai are mulți pași de făcut pentru a beneficia de asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro din partea Uniunii Europene.

„Concluziile Consiliului Uniunii Europene (UE) referitoare la relațiile cu Republica Moldova, adoptate ieri de miniștrii de externe ai statelor membre, arată clar că Republica Moldova mai are mulți pași de făcut pentru a beneficia de asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro acordată de Uniunea Europeană. Există condiționalități tehnice și politice foarte clare pentru ca prima tranșă din acești bani să fie eliberată. Ele țin de respectarea statului de drept, combaterea corupției și, mai ales, de punerea în acord a legislației electorale cu recomandările Comisiei de la Veneția. Republica Moldova trebuie să îndeplinească aceste condiționalități, altfel banii nu vor putea fi acordați”, spune Mureșan.

Europarlamentarul mai declară că, deci, conform raportului, Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul privind asocierea economică și politică cu Republica Moldova, autoritățile de la Chișinău trebuie să urgenteze implementarea reformelor stabilite de comun acord în cadrul Acordului de Asociere pentru ca cetățenii Republicii Moldova să se bucure pe deplin de beneficiile apropierii de UE.

„Trebuie să fie asigurate instituții consolidate și modernizate, o justiție mai bună, școli și spitale mai bune, o economie mai competitivă. Așteptările cetățenilor sunt clare: vor o justiție independentă și o guvernare mai bună. Uniunea Europeană a înțeles acest lucru, de aceea va folosi toate instrumentele pe care le are să se asigure că reformele așteptate de oameni sunt accelerate și că rezultatele sunt concrete. Și eu vreau ca banii europeni să ajungă la Chișinău, dar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să existe garanția că vor fi folosiți de instituții reformate care utilizează banii cât mai eficient în interesul cetățenilor. Asistența macrofinanciară a UE nu poate fi acordată până când autoritățile din Republica Moldova nu vor dovedi că lucrează doar în interesul cetățenilor”, mai spune europarlamentarul român.

La o conferință de presă, luni, coordonatoarea politicii externe a Uniunii Europene, Federica Mogherini, a declarat că eliberarea primei tranșe din ajutorul macrofinanciar de 100 de milioane de euro, se va decide după o evaluare a îndeplinirii condițiilor economice din Acordul de asociere și a precondițiilor politice.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, ministrul justiției Alexandru Tănase a declarat însă: „Nu am văzut nicio condiționare absolută în acest document a deblocării anumitor finanțări legate de anumite reforme, inclusiv de reforma electorală”.

Sursa:cotidianul.md

(25 accesari)