Propunerea lui Ion Ceban privind exproprierea terenului aferent cinematografului Gaudeamus poate cauza prejudicii colosale pentru municipiul Chișinău, spune vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr Alexandru Slusari.

„Ion Ceban, pe care noi l-am așteptat în fiecare zi, la orele 8:00, la Primărie, ne-a bucurat azi cu ideea „genială”privind exproprierea terenului aferent cinematografului Gaudeamus. Ce grijă față de patrimoniul municipal după trei ani de activitate în Consiliul Municipal. Cineva spune că mai bine târziu decât niciodată. Ar fi corect, dacă aceasta propunere năstrușnică nu ar conține niște prejudicii colosale pentru municipiul. Vă amintesc la toți că acest teren de aproape 25 ari a fost privatizat în 2010 de firma CristiVlad, cu aproximativ 35 mii euro (prețul normativ)”, a explicat Alexandru Slusari.

„Acum propun să examinăm aspectul legal al propunerii lui Ceban. Compensarea pierderilor cauzate de înstrăinarea forţată a terenurilor are loc conform preţului de piaţă al acestora (art. 17 , Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului). La calcularea cuantumului despăgubirii, comisia de experţi şi instanţa de judecată vor ţine cont de preţul la care se vând imobilele şi drepturile de acelaşi fel în teritoriul respectiv, la data întocmirii actului de expertiză, precum şi de prejudiciile aduse proprietarului sau, după caz, titularilor de alte drepturi reale, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia (art. 15 din Legea exproprierii pentru cauza de utilitate publică)”, a adăugat Alexandru Slusari.

Totodată, Alexandru Slusari spune că a vorbit cu mai mulți experți în domeniul imobiliar în legătură cu acest subiect: „Prețul minimal de piață, vociferat de ei pentru un ar în zona Gaudeamus, constituie 20 de mii de euro. Deci pentru exproprierea acestui teren municipiul urmează să achite proprietarului minimum 500 de mii de euro, ceea ce este de 14 ori mai mult decât prețul de privatizare. Plus cheltuielile ulterioare suportate de municipiu privind construcția unui alt obiect. Iată grija socialiștilor de banul public! Nu cumva au întrat ei deja în negocieri obscure cu patronii CristiVlad sau cu stăpânul real al acestora?”.

Vicepreședintele Platformei DA spune că trebuie să fie găsite soluții mai raționale pentru bugetul capitalei și interesele cetățenilor, dar nu în detrimentul interesului societății.

„Exproprierea este ultima soluția, care în afară de problema financiară, mai are la mijloc și dependența de decizia instanței de judecată a lui Plahotniuc, care controlează mafia imobiliară. Să ținem cont de faptul că autoritățile municipale dispun de pârghii asupra proprietarului prin faptul că dânsul nu dispune de dreptul de a construi un bloc locativ supraetajat pe acest teren și sperăm că Consiliul Municipal niciodată nu va vota pentru schimbarea codului zonal. Așadar, această compania este sortită să colaboreze cu Primăria, care poate veni cu o propunere privind construirea pe acest teren un obiect din domeniul social-cultural. Dar detaliat vom discuta acest subiect cu experți și activiști civici imediat după validarea mandatului lui Andrei Năstase”, a punctat Alexandru Slusari.

Sursa:jurnal.md

(22 accesari)