Soția bărbatului ucis în bătaie de câțiva luptători K1 a mai lansat un mesaj emoționant, spunând că vrea doar dreptate și nimic altceva.

Scrisoarea care nu va ajunge niciodată la destinatar

 Plâng, apoi iar plâng ore întregi, fiindcă realizez faptul că sunt cu mâinile legate, realizez că sunt în situația când nu pot face nimic absolut, decât să postez informații sperând că o să fiu auzită și ajutată.

Oameni buni, dacă aveți video sau foto din acea noapte, vă rog frumos expediați-mi-le măcar anonim, sunt disperată, nu știu ce să mai fac, încerc să acumulez informații ca să pot cu ceva măcar ajuta să înainteze examinarea cazului cât mai transparent și să nu fie lăsat pe ani de zile, fiindcă știu că la noi e posibil așa ceva, cum și a mai fost.

Beau a câte o pastilă de calmare și văd că ea nu-și mai face efectul. Nu știu cum să mai privesc lucrurile, nu mai am cuvinte ca să mă expun corect și coerent. Știu și realizez că peste o perioadă de timp copilașul meu mă va întreba adevărata cauză a decesului tatălui său. Și eu atunci ce mă fac?

Cum să mă uit în ochișorii copilului meu? Ce să-i spun ? Să-i spun că el e acolo lângă Dumnezeu și ne privește din ceruri? Să-i spun că el e acolo și ne iubește tot atât de mult? Sau să-i spun că a fost bătut că tocmai culoarea pielii lui nu se diferenția de culoarea albastră a stiloului,sau poate să-i spun cum a afirmat într-un comentariu Trocin, antrenorul sportivului nostru K1 Ignat, ca este convins că mass-media și rețelele de socializare publică informații absolut incorecte? Și că Ignat nu poartă nicio vină?

Sau să-i spun copilașului meu că tăticul lui sau din simpla inițiativă de a ajuta o domnișoara și-a găsit moartea, că așa au văzut sportivii noștri ? Să-i spun că tatăl său stând jos la pământ a fost lovit cu de picioare în cap și în tot corpul până a ajuns în comă?Să-i spun că nici măcar urgența nu l-a putut ajuta? Cum să-i spun că sportivii noștri au hotărât că ei își pot permite să-și iasă din minți în halul asta ca sa isi puna puterile sale de campion cu un simplu barbat care a vrut sa ajute o domnișoară? Unde e dreptatea? Are dreptul să-și aplice puterile cu atâta cruzime pâna ajunge omul în comă să-și vomite sângele?

Apar în diferite publicații, comentarii de genul că Ignat și prietenii lui nu erau de vină, că ei s-au aparat. Serios? Voi chiar credeți în asta ? Dacă tot ei conduc dreptatea de ce după întâmplare de acum nu erau niciunul la fața locului? Și că după câteva minute după cele întâmplate era doar cei care stăteau la pământ de câtva timp fără să se miște și plini în sânge? Unde? Unde erau ei? Unde au fugit Doar ei s-au aparat?! Dacă au dreptatea lor și ei s-au aparat de ce au fugit? De ce nu au rămas la fața locului, să vină poliția și să se clarifice?

De ce acum eu mă gătesc mâine să-mi înmormântez șotul? De ce domnișoara aia este acum cu mâna în ghips? Asta e dreptatea lor, da? Asta este informația incorecta postată de mass-media, cum spune antrenorul sportivului K1? Dacă ei tot scriu că erau mai mulți la număr cei care erau împreună cu șotul meu, nu era oare să fie o egalitate? Nu era să fie șotul meu acum viu? Dacă șotul meu la atacat (cum scriu ei ) de ce nu a rămas să depună o plângere, sau cel puțin îl punea jos cu profesionalism prin o lovitură de sportiv și atât, pentru că asta au învățat, să fie totul profesional , nu era nevoie să-l aducă la dezbatere de oase și țesuturi, refuzuri de organe .Dacă era contrariul la cele spuse de mine, de ce martorii oculari afirma altfel? Erau prezenți oameni care au încercat să-i acorde primul ajutor medical soțului și care afirmau că la moment nu mai era nimeni acolo, în câteva secunde, pe când șotul meu se îneca în sângele care se vărsa.

Aici nu poate apărea ideea care a fost expusă de antrenor, precum că l-au recunoscut pe Aurel pentru că era de față acolo. Evident că lumea nu a memorizat fețele pe care nu le cunoșteau, dar l-au memorizat pe dânsul și de asta el merge acum ca suspect principal.

Chiar deloc, nu-l învinovățesc ca așa vreau eu, sau că Aurel e campion, cum nu l-am știu eu și șotul meu înainte de noaptea aia blestemată, așa și nu vreau să-l mai știu, sunt martori prezenți la conflict, martori care erau la fața locului, care au acordat primul ajutor.

Vreau dreptate pentru fapta făcută și nu contează cine a făcut-o, vreau dreptate și atât, vreau ca toata banda aia de sportivi care era în seara aceea deasupra șotului meu lovind cu cruzime să fie pedepsiți… Pedepsiți cu cruzime, cum ne-au pedepsit și ei pe noi lăsându-ne singuri, fară tată și fară șot.

Sursa:jurnal.md

(88 accesari)