IMG_1423Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și Spitalul de Traumatologie și Ortopedie nu vor fi supuse privatizării. Potrivit ministrului Sănătății pentru aceste instituții medicale nu s-au găst investitori, motiv pentru care au fost scoase de pe lista bunurilor supuse privatizării.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței Guvernului de ieri. Șeful Cabinetului de miniștri a salutat ideea. „Cred că am luat astăzi o decizie corectă. Poate e întârziată, dar mai bine mai târziu decât niciodată”, a declarat Iurie Leancă.

Amintim că Partidul Liberal a sesizat Curtea Constituțională privind privatizarea acestor spitale, accent deosebit s-a pus pe Spitalul „Toma Ciorbă”, întrucît clădirile care aparţin instituției sunt monumente de arhitectură de importanţă naţională.

Precizăm că Spitalele menționate au fost incluse în lista obiectelor pasibile privatizării încă din 2007.

(174 accesari)