BEM si cele douaStatul îşi mută de urgenţă conturile de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Informaţia a fost lansată de către liderul PSRM, Igor Dodon, şi a fost confirmată pentru Jurnal TV de surse din cadrul Guvernului.
„Se pregăteşte lichidarea celor trei bănci. Ieri la sfârşitul şedinţei Guvernului, Gaburici a dat indicaţii să fie închise toate conturile statului la cele trei bănci. Se pregăteşte lichidarea băncilor, proces care ne va costa circa 20 de miliarde de lei din buget. Oligarhii de la guvernare încearcă să acopere urmele definitiv”, a declarat Dodon.

Solicitat să confirme veridicitatea acestei informaţii, ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, a închis telefonul când a auzit întrebarea. Totodată, viceministrul Economiei Tudor Copaci, prezent astăzi la şedinţa Parlamentului, a declarat presei că nu poate comenta declaraţiile lui Igor Dodon. Copaci a spus că a fost ocupat ieri la şedinţa Guvernului şi nu a auzit ce spune Gaburici.

Premierul Chiril Gaburici a declarat ieri după şedinţa executivului că cea mai bună soluţie ar fi lichidarea celor trei bănci aflate sub administrarea specială a BNM şi că în două luni urmează să fie anunţată o decizie în acest sens.

Până acum, cabinetul de miniştri a permis Băncii Naţionale creditarea celor trei bănci cu 9,4 miliarde de lei, iar în presă s-a vehiculat că ulterior, pe lângă acest credit, cele trei bănci ar mai fi beneficiat de un împrumut din partea statului de aproape 7 miliarde de lei, informaţie neconfirmată de BNM.

Dacă nu vor fi rambursate, aceste împrumuturi vor fi puse pe seama cetăţenilor, fiind transformate în datorie de stat.

Sursa:jurnal.md

(93 accesari)