Stefan-FuleÎntr-o vizită de lucru întreprinsă pe 18-19 mai, Stefan Fule s-a întîlnit cu mai mulți politicieni pentru a discuta despre actuala situație politică.

Astfel, Fule a organizat o discuție comună cu Vlad Filat, Iurie Leancă și Liliana Palihovici de-o parte, iar de cealaltă parte – Marian Lupu, Vlad Plahotniuc și Dumitru Diacov. Deocamdată nu se știe despre ce au discutat și dacă au ajuns la un rezultat, întrucît deputații n-au făcut declarații.

Cu referire la ultimele decizii ale Curții Constituționale, Stefan Fule a discutat cu Nicolae Timofti. Comisarul european a declarat că instituţiile statului trebuie consolidate pentru a fi independente, astfel ca acestea să nu fie în serviciul unor forţe politice. Șeful statului i-a cerut demnitarului de la Bruxelles să studieze posibilitățile ca structurile europene să facă o expertiză a hotărârii din 22 aprilie a Curţii Constituţionale.

Igor Dodon l-a anunțat pe Stefan Fule că nu va vota noul Cabinet de miniștri, iar soluția pentru criza politică din țară este instalarea unui Guvern tehnocrat. În cele din urmă, Fule a remarcat că situația politică este fierbinte ca și timpul de afară și va încerca să mai acorde Moldovei încă o șansă.

Vladimir Voronin a refuzat să se întâlnească cu Fule, motivînd că „în situația în care pentru unii oficiali europeni de rang înalt, susţinerea minorităților sexuale, precum și sprijinirea grupărilor oligarhice şi criminale la putere, este mai presus de drepturile și interesele vitale ale majorității cetățenilor Republicii Moldova”, scrie în textul unui comunicat emis de formațiunea comunistă.

Comisarul european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Stefan Fule a petrecut zilele de 18-19 mai în Moldova, perioada cînd s-a sărbătorit Ziua Europei.

 

(196 accesari)