hartaaIslanda este cea mai liniştită ţară din lume, potrivit rezultatelor raportului privind Indicele Global de Pace calculat de către reprezentanţii Institutului pentru Economie şi Pace, informează News of Iceland.

Indicele Global de Pace este dezvoltat în urma consultărilor cu experţi în domeniu de la institute din lume şi pe baza unor date statistice. Lista a fost publicată pentru prima oară în luna mai a anului 2007 şi a fost actualizată ulterior în fiecare an.

Rezultatele cercetării arată că în cazul Islandei rata criminalităţii şi cea a omuciderior este foarte scăzută, că scena sa politică este una destul de stabilă şi că numărul persoanelor aflate după gratii este considerabil mai redus decât în orice alt stat din Europa.

România se clasează pe locul 30 în clasament, fiind devansată de Ungaria (locul 23), dar având o poziţie mai bună decât Bulgaria (locul 35), Republica Moldova (locul 75) şi Ucraina (locul 111).

 Topul celor mai liniştite state din lume

1. Islanda

2. Danemarca

3. Noua Zeelandă

4. Austria

5. Elveţia

6. Japonia

7. Finlanda

8. Canada

9. Suedia

10. Belgia

 Topul celor mai periculoase 10 state din lume

1. Afganistan

2. Somalia

3. Siria

4. Irak

5. Sudan

6. Pakistan

7. Republica Democrată Congo

8. Rusia

9. Coreea de Nord

10. Republica Centraficană

Sursa: gîndul.info

(249 accesari)