Guma si colegiiJustiția din România solicită Republicii Moldova recunoașterea și executarea sentinţei penale în cazul Guma. Fostul deputat Valeriu Guma a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România la doi ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind una definitivă.

Solicitarea din partea judecătorului delegat cu cooperarea internaţională de la Tribunalul București a fost expediată la 30 octombrie 2014.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Justiţiei de la Chişinău, documentele cu solicitarea condamnării fostului deputat democrat au ajuns la autorităţile Republicii Moldova la sfârșitul anului 2014, scrie Ziarul de Gardă.

„Colegii din România s-au adresat cu o cerere de recunoaştere a sentinţei lui Valeriu Guma în R. Moldova şi punerea ei în executare. Acum adunăm pachetul de acte. E o măsură internă în care noi solicităm mai multe date, după care ne vom adresa în judecată. Cred că în cel mult o lună, două documentele vor ajunge într-o instanţă de judecată, care va decide soarta lui Valeriu Guma”, afirmă Vladimir Grosu, viceministrul Justiţiei, citat de ZdG.

UNIMEDIA amintește că, Tribunalul din România l-a condamnat pe Guma la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi la câte doi ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.

Sursa:unimedia.info

(94 accesari)