Autoritățile apărute din minciuni s-au menținut în 2017 insistând:

1. Precum că schimbând sistemul electoral existent în „uninominal” sau în „mixt” cetățenii vor avea dreptul să-ți aleagă și să-și retragă alesul.

 Un efort considerabil al autorităților, inclusiv financiar, a fost cheltuit pentru a-i face pe oameni să creadă în această minciună, ca până la urmă să înțeleagă toți: dreptul de a-și numi aleșii și de a-i re-trage în ”mixt”-ul binomului aparține unui singur coordonator.

2. Precum că autoritățile ar fi pro-europene. Nici lumea de acasă și nici cei din lumea europeană n-au crezut vorbelor și declarațiilor autorităților. Cu ”reformarea” justiției, spațiului media, sectorului asociativ, administrării publice, etc. – autoritățile au convins europenii să stea mai pe departe. Iar pe la sfârșit de an autoritățile și-au schimbat și minciuna: precum că deja sunt în drumul lor, al autorităților, de integrare occidentală. Probabil că drumul european l-au terminat deja, ca mesaj public. S-au apucat de altă temă.

3. Precum că autoritățile ar fi realizat încă prin vară aproape 100% (și chiar peste) din toate foile de parcurs care și le-au asu-mat. Ca la sfârșit de an toată lumea să afle că, de fapt, există 28 de condiții care au blocat posibilitățile de finanțare. Șanse ratate din cauza minciunilor și tărăgănărilor autorităților.

4. Precum că iată-iată vine Kroll, ba în februarie, ba în aprilie sau la început de mai, ba că precis la sfârșit de octombrie sau început de noiembrie… A venit: la sfârșit de decembrie: redactat, în extras și … fără ”cele 90% de persoane absolut oneste”. Și asta a explicat totul: de ce doi ani și jumate nu s-a întâmplat nimic, de ce nimic nu se întâmplă acum și de ce nimic nu se va întâmpla, dacă aceste autorități vor purta grija celor 90%…, adică autorităților, partenerilor și complicilor acestor autorități. Că dacă ar fi fost altfel – ar mai purta autoritățile atâta grijă celor 90%?

5. Precum că „miliardul furat și convertit în datorie de stat” ar fi fost deservit în 2017 din „mijloace recuperate” și nu din resurse bugetare. În timp ce și Ministerul finanțelor și Banca Națională arată clar că i) 668 milioane au fost plătite de Minfin celor de la BNM din bugetul de stat, ii) din ”miliardul furat”, urmare a investigațiilor, n-a fost recuperat nimic, pentru că iii) investigațiile încă n-au început, iar IV) ”comisia mixtă” care să se ocupe cu recuperarea încă n-a început activitatea. Despre ARBI știe fiecare, dar autoritățile fac tot ce pot ca ARBI să nu-și mai înceapă activitatea, așa cum a fost gândit la început. Pentru asta se fac ”comisii”.

6. Precum că „amnistia capitalurilor”, „cetățenia contra investiții”, „de-criminalizarea celor 90% de onești” ar face Republica Moldova să înflorească. N-au crezut nici cei de aici, nici străinii. Nici CNA n-a crezut și a întocmit niște rapoarte grele la aceste teme, care, în alte țări, normale și europene, duceau la sfârșit de cariere și pretenții politice ale multor dintre autori și autorități. Dar nu și aici. Doar RM nu e UE. Și nu va fi, cu așa autorități.

7. Precum că Dodon e președinte al Republicii Moldova. Tare mare minciună oferită de autorități! Iar Dodon crede și se complace în minciuni.

Autorități rătăcite în propriile minciuni…

Veaceslav Negruța 

(32 accesari)