Expertul economic Veaceslav Negruța, fost ministru al Finanțelor, susține că este supus atacurilor mediatice și de altă natură la indicațiile directe ale puterii. Potrivit lui, atacurile sunt legate de activităție lui profesionale, care implică monitorizări și expuneri publice pe marginea activităților, acțiunilor și declarațiilor reprezentanților puterii.

Într-o adresare publică, Negruță spune că, urmare a expunerilor de observații critice din partea Transparency International Moldova în martie 2017 asupra proiectului de reformare a unor instituții din domeniul public, proiect elaborat și promovat de Ministerul Tehnologiei și Informației, prim-ministru Pavel Filip a luat în considerare obiecțiile expuse de către experți și în ședință de guvern a schimbat conceptul propus de MTIC, totodată s-a arătat indignat de criticile aduse și a promis că va da dovadă de insistență pentru a-i arăta locul lui Negruța. Declarații în acest sens au fost făcute de prim-ministrul Filip în ziua de 3 aprilie 2017 într-un studio tv, conform adresării publice a expertului.

„Ulterior, în ziua de 14 aprilie, peste 10 zile, este organizat, orchestrat și aplicat un întreg scenariu de linșaj mediatic împotriva mea prin intermediul anumitor mijloace media din preajma prim-ministrului Filip, cu promovarea în spațiul public a minciunilor și denigrărilor în adresa mea personală. În rol de declanșator a fost folosit directorul întreprinderii de stat Registru, actualmente director al Agenției Servicii Publice, succesoare de drepturi a mai multor entități comasate. Mai târziu, la indicația și insistența personală a dlui Filip este inițiată o anchetă penală pe caz, care are un singur scop: încercare de intimidare a subsemnatului”, povestește Negruță în adresarea publică.

„Reiterez: procedurile de achiziționare a pașapoartelor în perioada 2012-2013 au fost efectuate în conformitate cu Planul de acțiuni pentru liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, în condițiile (tehnice) stabilite de UE, în strictă conformitate cu Legea cu privire la achizițiile publice și conform hotărârilor de guvern. Legalitatea și corectitudinea întregului proces au fost subiect de monitorizare din partea UE, fapt soldat cu semnarea de către Republica Moldova a Acordului liberalizat de vize cu UE, iar Decizia Curții Supreme de Justiție din noiembrie 2012 confirmă acest aspect din punct de vedere legal

M-am adresat în instanțele de judecată pentru a mă proteja de atacurile mediatice lansate în aprilie 2017 împotriva mea. Mijloacele implicate nu au argumente și explicații pertinente, de atât aplică formula tărăgănărilor și amânărilor unui proces de clarificare. Între timp, două mijloace media implicate și-au prezentat scuze pentru atacurile la adresa mea și au fost excluse din proces.

Totodată, neavând nici un argument și motiv legal pentru a mă ataca personal, instituțiile procuraturii sub presiunea și la insistența personală a prim-ministrului Filip (așa cum reiese din materialul video din 3 aprilie 2017) l-ar fi reținut și îl dețin în instituțiile sale mai bine de trei săptămâni pe consilierul ministrului finanțelor din perioada 2009-2013. Acțiunile organelor de urmărire sunt tăinuite, ascunse, n-au fost făcute publice pentru că au un caracter vădit ilegal, abuziv și fără temei. Scopul sechestrării persoanei este obținerea unei semnături de ”denunț” împotriva ex-ministrului finanțelor, Veaceslav Negruța.

Acțiunile ilegale, concertate și coordonate de exponenții puterii fac parte din arsenalul unor regimuri totalitare și țări în care statul este capturat, iar instituțiile sunt la cheremul unor reprezentanți cu interese speciale de grup”, se mai arată în adresare.

„Fac apel către întreaga societate și partenerii de dezvoltare, în special Delegația UE, pentru a obține eliberarea imediată a omului care a fost corect cu Legea, stoparea fărădelegii și sechestrărilor ilegale aplicate față de oameni pentru a obține cu orice preț mărturii false împotriva persoanelor incomode și care își permit să se dea cu părerea asupra subiectelor de interes public. Fac apel de condamnare a acțiunilor ilegale admise de instituțiile statului sub presiunea exponenților puterii”, a mai scris Veaceslav Negruța în adresare.

Sursa:cotidianul.md

(45 accesari)