ponta2Premierul român Victor Ponta se află de ieri în vizită oficială în Republica Moldova. Astăzi dimineață, Ponta a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și a felicitat cetățenii cu ocazia Zilei Independenței.

 Premierul român susține că s-a făcut o nedreptate anul trecut, atunci când taxele consulare au fost majorate, dar greșeala va fi corectată.

„În 2010 s-au mărit taxele. Eu nu mă aflam la guvernare. O să încerc să îndrept lucrul rău făcut în 2010. S-a făcut o nedreptate cu aceste taxe consulare. Noi încet-încet le vom readuce la nivelul normal”, a declarat premierul României. Totodată, a menționat că în decurs de pînă la trei săptămîni, Republica Moldova va putea retransmite postul TVR.

Premierul l-a contrazis pe Traian Băsescu în cazul burselor pentru studenți. Acesta a menționat că nu este cazul ca numărul burselor să fie majorat, ci este nevoie de „realism” și de o folosire mai eificientă a acestui instrument de sprijin educațional, astfel încât tinerii să fie încurajați să vină la universități românești și nu să opteze pentru instituții din alte țări.

Potrivit lui Iurie Leancă, actuala vizită a omologului său, Victor Ponta are loc într-un moment cu triplă semnificaţie: pe 27 august sărbătorim Ziua Independenţei Republicii Moldova, tot pe 27 august, dar cu 22 de ani în urmă, România a recunoscut independenţa Republicii Moldova şi tot pe 27 august se vor lansa lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni-Iaşi, proiect european mult aşteptat şi important în contextul securităţii energetice a statului şi mai ales în procesul de integrare în UE.

(264 accesari)