Cetățeni moldoveni aflați în mai multe state ale lumii se consolidează în „Celule de Rezistență” împotriva regimului de la Chișinău, aceștia îndemnându-și conaționalii să ia atitudine față de situația de acasă și să participe la protestul organizat la 26 august.

„Vă îndemnăm să vă găsiți, să vă contactați, și să vă uniți într-un grup ca cel al nostru”, este mesajul cetățenilor din Milano. „Acum ca nicodată Moldova are nevoie de noi”, transmit moldovenii din Londra, în timp ce concetățenii noștri din Dublin spun: „Dragi basarabeni din toate țările și orașele lumii, uniți-vă prin rețele de socializare. Formați celule de rezistență în orașele voastre pentru a lupta cât mai eficient cu regimul criminal și oligarhic din Moldova. Ei sunt puțini, iar noi suntem mulți”.

Ei „îndeamnă moldovenii din țară și peste hotare să se opună și să participe la proteste”. Moldovenii de peste hotare anunță că vor veni acasă la 26 august, când la Chișinău se anunță un protest amplu împotriva guvernării.

Celulele de rezistență se organizează pe modelul „Mișcării de Rezistență” de la Chișinău, creată după invalidarea mandatului primarului ales Andrei Năstase.

Sursa:cotidianul.md

(62 accesari)