Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, l-a criticat miercuri, de la tribuna Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, pe oligarhul și liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Acesta îl acuză pe oligarh că ar controla justiţia din Republica Moldova, folosind Procuratura Generală împotriva oponenţilor politici.

„La moment, Procuratura este folosită de Vlad Plahotniuc, preşeditnele PD, partid de guvernare, pentru a intimida oponenții politici – deputaţi şi aleşi locali. Cel mai recent caz este arestarea preşedintelui raionului Dubăsari, doar pentru că nu a acceptat să ”adere” la PD”, a declarat Mihai Ghimpu.

Liderul PL a menționat și faptul că PD a reușit, prin șantaj, să devină ce mai mare fracțiune parlamentară, deși rezultatele alegerilor din 2014 erau, de fapt, altele.

„De la 19 deputaţi, aleşi în 2014, astăzi PD are 41 de deputaţi şi ţine sub control peste 55 de deputaţi, patru fiind transfugi de la PL, al cărui președinte sunt. De la 300 de primari, aleşi în 2015, astăzi au peste 600 de primari”, a adăugat liberalul.

Ghimpu a vorbit și despre reținerile ce au avut loc în rândurile liberalilor, în principal reținerea ministrului transportului, Iurie Chirinciuc, și a primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.

„În lunile aprilie și mai, fără probe, au fost arestați doi lideri ai PL – ministrul transportului, Iurie Chirinciuc, și primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, din cauză că PL a refuzat să susţină unele proiecte de legi suspicioase, inclusiv votul uninominal”, a afirmat Ghimpu.

Vorbind de cazul nepotului său, Dorin Chirtoacă, liberalul a apreciat că acestuia i s-au intentat două dosare penale, în lipsa totală a probelor.

„Dorin Chirtoacă se află în arest la domiciliu de mai bine de patru luni, fiind şi ilgeal suspendat din funcţie. Mai mult ca atât, la câteva zile după arestare, procurorul de caz în mod abuziv a înlăturat avocaţii, iar plângerea primarului general nu a fost examinată de instanţa de judecată până la moment. În schimb, procurorul a fost decorat. Curtea de Apel a examinat toate recursurile, bazându-se doar pe spusele procurorului, la fel fiind o gravă încălcare”, a mai spus Ghimpu.

Pe final acesta s-a referit și la Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, punctând că țara noastră are legi bune, dar „din păcate nu toate funcționează”.

„O justiție selectivă și părtinitoare precum este astăzi în Republica Moldova nu poate și nu trebuie să existe într-un stat membru al Consiliului Europei. E timpul ca Adunarea Parlamentară să se implice, întrucât drepturile oamenilor sunt grav încălcare”, a conchis liderul PL, Mihai Ghimpu.

Sursa:independent.md

(67 accesari)