Manifestanții din fața Parlamentului au adoptat o rezoluție, care urmează a fi transmisă partenerilor internaționali ai Republicii Moldova, în care cetățenii declară că se opun cu fermitate modificării sistemului electoral de vot.

Rezoluția adoptată de manifestanții din fața Legislativului va fi transmisă partenerilor externi, ambasadelor acreditate în Republica Moldova, Consiliului Europei, şi reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia. În document sunt specificate pericolele unui eventual schimb a sistemului electoral de vot din Republica Moldova. Astfel, votul mixt ar avantaja Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și ar dezavantaja partidele extraparlamentare, care nu au resurse administrative sau financiare, precum cele două formațiuni din actuala legislatură.

„Ne opunem cu fermitate modificării sistemului electoral prin trecerea la sistemul mixt sau uninominal. Contrar prevederilor Codului bunelor practici în materii electorale a Consiliului Europei, nu există consens politic și social pentru o reformă fundamentală, iar promotori ai acestei schimbări sunt cotați în sondaje cu mai puțin de 40%. Luând în considerație că dispun de resurse administrative, financiare și mediatice imense, schimbarea sistemului electoral are drept scop avantajarea în viitoarele alegeri parlamentare a PD, PSRM și a forțelor afiliate acestora”, se arată în textul rezoluției.

De asemenea, conform textului rezoluției, Parlamentului se cere retragerea de urgență a proiectului de lege votat în prima lectură.

„Cerem Parlamentului Republicii Moldova să retragă de urgență proiectul de lege cu privire la schimbarea sistemului electoral și să îmbunătățească sistemul electoral actual, pentru a asigura tuturor cetățenilor dreptul la alegeri libere și corecte” se mai arată în rezoluție.

Documentul va fi transmis Comisiei de la Veneția, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisiei Europeană, Parlamentului Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii.

Sursa:independent.md

 

https://youtu.be/2m3ToagJLso

(27 accesari)