Optzecist de la Chișinău, Vitalie Ciobanu e unul dintre cei mai importanți scriitori români de azi. Unionist din principiu, basarabeanul Vitalie Ciobanu nu și-a tranzacționat niciodată convingerile. În vocea lui Vitalie se mai aud azi glasurile celor care au unit Basarabia cu România în 1918 și ale românilor care au fost deportați în Siberia pentru că au refuzat să devină cetățeni sovietici. Iar asta vine din partea cuiva care evaluează cu o critică luciditate prezentul, fără a-și pierde speranța într-un viitor al României întregite.

Cristian Teodorescu: Cum îi merge revistei Contrafort, al cărei redactor-șef ești, de cînd a ajuns Igor Dodon președintele Republicii Moldova?

Vitalie Ciobanu: Revista Contrafort, care va împlini în curînd 25 de ani de la fondare, nu depinde, din fericire, în mod direct și decisiv de fluctuațiile politice interne. Dar sîntem, firește, afectați, ca cetățeni, de faptul că în galeria președinților de la Chișinău a venit un personaj odios și ridicol, în același timp, ca Dodon. Nici predecesorii săi n-au debordat de românism, dar acest bufon pro-rus este periculos prin faptul că este, vorba ceea, „full of beans” – ambițios și slugarnic pînă la dezgust față de Moscova. O fotografie a sa cu Putin – nu-ți trebuie multă imaginație ca să înțelegi cum cerșește o asemenea fotografie – îi asigură socialistului din start aproape 40% din electorat. Revista Contrafort depinde în mare măsură de susținerea unor instituții ale statului român – ICR și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Din păcate, se mai întâmplă și acolo schimbări de personal, de viziune, de interese, care ne perturbă activitatea. De pildă, în acest an am avut asigurată o subvenție de la ICR doar pentru prima jumătate a anului, pentru a doua încă se mai caută soluții. Sper să se găsească, pentru că altfel toate publicațiile de cultură basarabene, care nu pot aștepta un ajutor din partea statului moldovean falimentar, vor sucomba.

C.T.: Cum le merge cu Dodon scriitorilor și intelectualilor unioniști din Republica Moldova?

V.C.: Intelectualii, care nu pot fi priviți ca un detașament compact – avem și noi „generații”, avem și noi optzeciști, postmoderniști, douămiiști etc. –, au în majoritatea lor covîrșitoare o atitudine critică, disprețuitoare față de saltimbancul Dodon. Și cum să fie altfel, dacă acest individ declară că vrea să interzică mișcarea unionistă, să schimbe Istoria Românilor cu o variantă a „cursului scurt” al „Istoriei Moldovei”, umblă cu hărți iredentiste, declară că România e un stat artificial și regretă că Rusia nu a anexat la 1812 întregul Principat al Moldovei, ci s-a mulțumit cu Basarabia, iar mai recent propunea o soluție ingenioasă pentru a ne „reconcilia” cu Transnistria separatistă: să revenim la grafia chirilică, recte la o formă de coșmar sovietic, după 26 de ani de la declararea independenței!… Pe lîngă această mini-restaurație ideologică, intelectualii se confruntă cu sărăcia. Cunosc destui oameni de litere care au luat calea exilului economic în Italia, Franța, Canada, Germania, Marea Britanie. Au pledat pentru libertatea și emanciparea Moldovei și, iată, și-au primit răsplata.

C.T.: Observ că iar se fac auziți la Chișinău cei care vorbesc despre „limba moldovenească” și cei care privesc cu ostilitate România.

V.C.: Curentul antiromânesc n-a dispărut în anii de după destrămarea URSS. A luat forme diferite, cînd mai virulente, cînd mai potolite, mai insinuante. Acum e resuscitat de Dodon și de socialiști, care conduc în sondaje. Un partid pro-rus, care speculează dezastrul economic și demografic din Moldova, atribuindu-l guvernărilor post-Voronin. În realitate, dezastrul a început de pe vremea regimului comunist din care a făcut parte și Dodon. Socialiștii lui Dodon propun anularea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și aderarea la Uniunea eurasiatică a lui Putin. O mare parte a electoratului, bombardat de propaganda Kremlinului prin televiziunile rusești retransmise la Chișinău de către mogulul „pro-european” Plahotniuc și de către Dodon, rezonează la această retorică. Lumea este disperată de sărăcie, de lipsa de perspective, și atunci se agață și de sabia goală. Tragic este că alternativa este căutată la Est, de unde ne vin războiul, dictatura și prigoana națională.

C.T.: După părerea ta, cîți dintre locuitorii Republicii Moldova vor o politică pro-occidentală și cîți una pro-rusă?

V.C.: Sondajele arată în cel mai bun caz o egalitate între opțiunea pro-europeană și cea pro-rusă. Paradoxul este că sub guvernările din ultimii șapte ani, declarat pro-europene, opțiunea pro-Vest a scăzut, în timp ce sub Voronin diferența era mult în favoarea Occidentului. Cetățenii au asociat orientarea pro-europeană, clamată de guvernanții actuali, cu mafia, corupția, devalizările masive din sectorul bancar, capturarea instituțiilor statului, cu lipsa dezvoltării și a protecției sociale. În realitate, Moldova are nevoie nu de mai puțină, ci de mai multă Europă, are nevoie de stat de drept, de justiție independentă, de libertate de expresie, de anticorupție – adevărată, nu mimată ș.a.m.d. Și de o cură de dezintoxicare: să scape de TV-urile rusești, care demonizează Uniunea Europeană, Statele Unite și NATO.

C.T.: Cum de-a ajuns acest Igor Dodon președinte?

V.C.: Prin fraudă. Doi factori, în special, au contribuit la ascensiunea lui. Primul: sprijinul Rusiei, care a pompat bani cu nemiluita în campania sa electorală, inclusiv prin offshore-uri din insulele Bahamas, și desantul electoral din Transnistria – alegători foarte pasivi și dezinteresați de viața politică din Moldova, pe care de data aceasta cineva a avut grijă să-i aducă la vot cu autobuzul în dreapta Nistrului. Al doilea factor a fost oligarhul Vladimir Plahotniuc. Acesta, cu resursele sale mediatice și financiare, l-a preferat pe filorusul Dodon în locul Maiei Sandu – o politiciană reformistă, pro-română și pro-occidentală, cu un discurs radical anticorupție, cu care Plahotniuc și camarila sa cleptocrată ar fi avut probleme, de aceea au denigrat-o în fel și chip, spunînd, de pildă, că dacă Maia Sandu ar deveni președinte, ne-ar invada 30.000 de sirieni (!). Guvernarea a făcut totul pentru a crea obstacole diasporei care a votat într-o proporție covîrșitoare pentru Maia Sandu – Comisia Electorală Centrală, Ministerul de Externe au refuzat să deschidă secții de vot suplimentare în străinătate și au limitat drastic numărul de buletine, în timp ce „spiritul civic” al alegătorilor din Transnistria a fost încurajat cu cîte 100-200 de lei de căciulă. Cei doi, Plahotniuc și Dodon, mimează un conflict geopolitic, dar în fapt colaborează fructuos. Ultima lor înțelegere: au schimbat sistemul electoral, adoptînd votul mixt, în locul celui proporțional. Asta îl va ajuta pe „coordonator” (cum își zice oligarhul) să-i cumpere pe deputați cu bucata, încă înaintea alegerilor, și să decapiteze forța de vot a diasporei.

C.T.: Dacă săptămîna viitoare s-ar face un referendum asupra Unirii cu România, ce rezultate ar avea?

V.C.: Mă tem că un rezultat nu tocmai fericit. Opțiunea unionistă în Basarabia a evoluat în ultimii ani, optimiștii vorbesc de 30% cetățeni pro-Unire și există o marjă de creștere. Dar avem și un numeros electorat care, fără a fi românofob, nu are ca opțiune Unirea, cel puțin acum. Basarabia a fost ținută în loc 26 de ani, cu excepția unor scurte intervale de resurecție democratică – 1989-1992, 1998-2000 și 2009-2014 – cînd s-au mai introdus niște reforme, sistemul post-sovietic, bazat pe clanuri și grupuri de interese, nu s-a schimbat, a concrescut cu cel din Transnistria separatistă. Nu am avut o lege a Lustrației, nu avem o structură de tip CNSAS care să „filtreze” pretendenții la funcții publice, rețelele de influență rusești au rămas intacte. Clasa politică de la Chișinău a jucat mereu la două capete – lipsită de viziune, de anvergură, bolnavă de un egoism feroce, cinică și complet imorală. Cum putem apropia, în aceste condiții, idealul Unirii, care pentru mine este inseparabil de opțiunea pro-occidentală? România trebuie să pună presiune pe guvernanții de la Chișinău, nu să le cînte în strună, atunci cînd aceștia subminează democrația (cum e cazul cu adoptarea votului mixt). Trebuie să investească în Moldova, să „exporte” inteligență și expertiză românească, să devină o piață de muncă pentru basarabenii care, altfel, se duc să lucreze în Rusia. Și mai ales trebuie să fie un model de țară europeană către care să tindem.

C.T.: Ce ar fi trebuit să facă și n-au făcut politicienii din România pentru basarabeni?

V.C.: Ar trebui să facă lucruri în interesul nostru comun. Pași concreți pentru o integrare economică: gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, conectarea rețelelor energetice, linia ferată cu ecartament european, pe care să circule TGV-uri de la Chișinău spre marele orașe ale României. Investiții în educație, media independente și cultură. Să mizeze pe un segment politic mai larg în Basarabia, să nu aibă preferințe exclusive pentru așa-zișii unioniști de serviciu, care nu reușesc, la un loc, să adune mai mult de 3% în alegeri. România ar trebui să-și facă în general mai mulți prieteni în stînga Prutului și să opteze pentru valoare, în zona culturală și în zona politică. România, în Moldova, cum își va așterne, așa se va trezi.

C.T.: Ce ar fi trebui să facă politicienii unioniști din Republica Moldova și n-au făcut?

V.C.: Să nu facă alianțe reprobabile cu cei care au capturat statul – asta are un efect devastator și asupra imaginii României și este speculat cu promptitudine de inamicii noștri. Vreau mai multă responsabilitate din partea moldovenilor, să arătăm că sîntem și noi buni de ceva, că Unirea va aduce plusvaloare întregii țări, nu doar o taxă în plus pe umerii cetățenilor români. Politicienii unioniști ar trebui să-și asume, clar, un discurs anticorupție și o viziune cu adevărat europeană. România este parte a Occidentului, nu o putem izola, nu o putem privi exclusiv romantic și protocronist, ci ca pe un factor de civilizație și modernizare.

Sursa:catavencii.ro

 

(67 accesari)