​Percheziţii CNA la domiciliul şi biroul primarului de Băcioi, care a avut mai multe conflicte cu Ţuţu şi a depus şi plângere la Procuratură pe numele deputatului PD

Imagine implicită

Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie efectuează în acest moment percheziţii în biroul şi la domiciliul primarului comunei Băcioi, Vitalie Şalari.

Alesul local s-a pomenit cu ofiţerii CNA la uşă încă în jurul orei 8:00, dar percheziţiile au început cu oră mai târziu, când a venit şi avocatul edilului.

Vitalie Şalari a ajuns în atenţia opiniei publice după ce a fost bătut de către un amic de-al deputatului PD Constantin Ţuţu care este originar din Băcioi. S-a întâmplat în timpul unei întâlniri electorale în 2015. Cu lovituri s-au ales şi tatăl lui Vitalie Şalari, dar şi fratele acestuia, care îl însoţeau.

Ulterior, Şalari s-a pomenit şi cu geamurile automobilului sparte, tot în timpul unei întâlniri electorale din 2015. Potrivit lui Şalari, făptaşii ar fi simpatizanţi ai Partidului Democrat şi ar fi fost trimişi acolo de către deputatul Ţuţu. Legislatorul a refuzat să comenteze acuzaţiile.

Incidente şi mai grave au urmat la Băcioi după ce rezultatele alegerilor au arătat că primar a fost ales Vitalie Şalari. Pe 29 iunie 2015, acesta, împreună cu echipa sa, au mers la o bază de odihnă din apropiere pentru a sărbători victoria. În scurt timp însă, zona a fost înconjurată de mai multe persoane care acuzau falsificarea alegerilor, iar Şalari a declarat că erau şi indivizi înarmaţi.

Nu pot părăsi această zonă, este încercuită de către indivizi suspecţi şi suntem într-un pericol absolut toţi care suntem aici. Suntem vreo 20-30 de persoane, echipa noastră. Nu vă pot spune ce se întâmplă de cealaltă parte, nimeni nu explică de ce au venit aici. Eu cred că au venit să destabilizeze situaţia, sunt înfuriaţi că au pierdut alegerile pe comuna Băcioi. Nu cunosc dacă poliţia a încercat să vorbească cu aceşti indivizi. Ne interesează care este scopul, motivul din care au venit aici. Aici este şi fratele meu, şi tatăl meu, şi susţinători din echipa noastră. Şi în campania din noiembrie, şi în această campanie am fost ameninţat cu moartea”, a declarat Vitalie Şalari, pentru Jurnal TV.

La locul incidentul a fost prezent şi deputatul PD Constantin Ţuţu, pe numele căruia Vitalie Şalari a depus, săptămâna trecută, o plângere la Procuratura Generală, din cauza că acesta ar fi organizat provocări violente la un eveniment electoral al PL. Văzând echipa Jurnal TV, Ţuţu a urcat repede în maşină şi a plecat, iar o persoană din anturajul său a agresat operatorul Jurnal TV, însă s-a potolit repede, în situaţia în care în jur erau numai poliţişti.

Conflictul dintre Şalari şi Ţuţu durează încă dinaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 2014. Acesta l-a acuzat pe deputatul PD că i-ar fi organizat percheziţii din partea Centrului Naţional Anticorupţie.

Sursa:jurnal.md