În fiecare an, de Blajini, ziarul „Jurnal de Chişinău” consacră un număr special şi publică mai multe pagini cu numele şi pozelor celor care ne-au părăsit pe parcursul anului. După o documentare de rigoare sunt scrise câteva rânduri care ar reda esenţa fiinţei celui plecat. Oricât de atent ar fi reporterii, dar tot le scapă un nume – două din lista celor decedaţi. Uneori însă scăpările sunt determinate de cauze la care nimeni nici nu s-ar fi gândit.

Anul acesta, bunăoară, sunând la mai multe instituţii pentru a solicita datele respective, jurnaliştii au auzit răspunsuri de-a dreptul halucinante. „Nu vă putem spune data naşterii şi a morţii, fiindcă acestea sunt date cu caracter personal”, au spus unii dintre cei solicitaţi. E o aberaţie? Bineînţeles. Urmând această logică, nici pe cruci şi nici pe monumentele din cimitire n-ar trebui să scriem data naşterii şi a morţii. Nu se poate! E secret! Sunt date cu caracter personal!

Mă gândesc că la noi chestiunile legate de protejarea vieţii private sunt înţelese la modul pervers. Dacă vă amintiţi, cu vreo două luni în urmă a avut loc un concurs pentru postul de director al Moldtelecomului. Aşadar, avem de a face cu o instituţie de stat, cu o funcţie publică şi cu vreo zece participanţi la concurs. Mai ţineţi minte ce li s-a spus jurnaliştilor când au cerut să fie făcute publice numele tuturor candidaţilor? Exact – „Nu se poate, sunt date cu caracter personal”!

Am spus de mai multe ori că realitatea din Republica Moldova bate absurdul kafkian, ionescian şi becketian luat împreună.

…Are loc un banal accident rutier. Jurnalistul de pe teren se apropie de poliţistul de la faţa locului şi-l roagă să comenteze situaţia. Urmând indicaţiile superiorilor, poliţistul îi recomandă ziaristului să se adrese la biroul de presă al Ministerului de Interne. Da, dar reportajul trebuie să apară peste o oră în emisie, iar biroul de presă se va trezi la paştele calului! Nimic! La biroul de presă şi gata!

Secrete. Peste tot au apărut straşnice secrete de stat. E interzis să întrebi şi să spui ceva mai mult decât vrea muşchii lor. Aşa se clădeşte un stat poliţienesc. Aşa se înalţă o dictatură.

Un alt exemplu. Jurnaliştii solicită CNI-ului să investigheze cazul vilei lui Plahotniuc de pe malul lacului Geneva pe care căpcăunul n-a trecut-o în declaraţia de avere. Ce răspunde CNI-ul? Secret de stat! Nu există nicio posibilitate de a verifica o asemenea informaţie!

Şi tot aşa, din exemplu în exemplu, ne-am trezit că scriem zilnic tomuri întregi despre apariţia şi statornicirea unei structuri monstruoase clădite de padre Plahotniuc şi toată mafia lui. Au apărut, ca ciupercile după ploaie, tot felul de restricţii. Tot mai puţine informaţii sunt făcute publice, invocându-se ridicolul motiv al secretului de stat sau al protejării datelor cu carater personal. Iar ca să-ţi verifice e-mailurile, aici se poate! Aici datele cu caracter personal nu contează. Ca să te aresteze în zorii zilei şi să-ţi percheziţioneze casa pentru o banală participare la un miting de protest – şi aici se poate! Aici drepturile omului sunt o invenţie a occidentalilor!

…Unii spun că generalul Pinochet a fost un dictator luminat. Dacă ar fi să judecăm după succesele de ordin economic înregistrate pe atunci în Chile – se prea poate. Atâta doar că Pinochet a omorât oameni, iar asta este o crimă împotriva umanităţii. Pentru aceste crime Pinochet a fost judecat.

Concluzia de azi: Plahotniuc, pregăteşte-te!

Val BUTNARU