Pe 12 martie 1989, la Chişinău se întîmpla o premieră istorică: sediul Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei era luat cu asalt de mulţime.

Încă din 1988 mişcarea naţională din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, încurajată de politica lui Mihail Gorbaciov, începuse să organizeze adunări populare în care se cerea conducerii republicii să accepte decretarea “limbii moldoveneşti” ca limbă de stat în RSS Moldovenească, revenirea la alfabetul latin şi recunoaşterea identităţii dintre limba moldovenească şi cea română.

Ca argumente în sprijinul acestor revendicări se aduceau scrierile lui Lenin, care criticase şovinismul rusesc, precedentul existent în alte republici sovietice (Armenia sau Gruzia aveau precizat în constituţie că limba locală este limbă oficială) şi afirmaţiile unor savanţi ruşi (în marile centre ale Imperiului Sovietic, precum Moscova sau Leningrad, exista mai multă libertate de expresie decît în Chişinău; este un paradox că oameni de cultură moldoveni înfieraţi oficial sau neoficial ca “naţionalişti” la Chişinău, îşi găsiseră refugiu la Moscova unde s-au putut afirma).

Devenise deja o tradiţie ca în fiecare duminică mişcarea naţională să organizeze o adunare populară într-unul din parcurile Chişinăului, în favoarea acestor revendicări. Conducerea republicii a răspuns iniţial cu un “nu” hotărît, prin documentul intitulat “tezele Comitetului Central”, care a fost supus dezbaterii în organizaţiile de partid din RSS Moldovenească. Cînd mişcarea naţională a luat amploare, fapt vizibil prin creşterea numărului de participanţi la mitingurile acesteia şi a numărului de cititori ai ziarelor care susţineau revendicările naţionale, conducerea comunistă a RSS Moldoveneşti a adoptat o politică de tergiversare. S-au format nişte comisii şi comitete pentru “studierea” problemelor, dar fără rezultate concrete. Răbdarea oamenilor începea să se epuizeze.
Prologul evenimentelor din 12 martie 1989 l-a constituit mitingul din 8 martie 1989. Ziua femeii, zi de sărbătoare în URSS, a fost prilejul unui nou miting al mişcării naţionale. Oamenii n-au stat cuminţi în parcul care le fusese rezervat de autorităţi ci au năvălit pe bulevardul central al Chişinăului, oprind circulaţia.

Agenţia de presă ATEM aflată în subordinea guvernului de la Chişinău, transmitea un articol indignat cu titlul “Este nevoie de o poziţie principială”. Conform obiceiului vremii, articolul a fost preluat de mai toate ziarele din RSS Moldovenească.

Citez din articol, aşa cum a fost reprodus de “Tinerimea Moldovei” din 12 martie 1989 (intervenţiile mele între paranteze drepte): “În ziua de 8 martie au avut loc la Chişinău un miting nesancţionat [neautorizat], iar apoi o procesiune nesancţionată [neautorizată] pe bulevardul Lenin, la care, potrivit datelor oficiale, au participat circa 5 mii de oameni [subestimare, conducerea comunistă vrînd să minimalizeze importanţa protestelor]. Îndreptîndu-se spre Piaţa Eliberării, manifestanţii au inundat partea carosabilă a străzii centrale a capitalei, blocînd astfel pe cîteva ore circulaţia intensă a mijloacelor de transport în această zi de sărbătoare. Participanţii la procesiune purtau lozinci cu cererea de a fi decretată limba moldovenească drept limbă de stat, de a o trece la grafia latină. Alături de aceste lozinci erau şi chemări cu un alt caracter, bunăoară lozinca “jos colonizarea!”. S-au făcut auzite, de asemenea, strigăte defăimătoare la adresa unor conducători ai republicii. Totodată, răsunau scandări speculative în cinstea lui M. S. Gorbaciov (…) Indignaţi de tulburarea liniştii în oraş, de dispoziţia stricată în ziua de sărbătoare, majoritatea covîrşitoare a orăşenilor, oaspeţii Chişinăului întreabă: există oare în oraş Puterea Sovietică? Vor fi oare, în cele din urmă, asigurate aici ordinea, odihna liniştită a oamenilor? De ce organele de ocrotire a drepturilor nu-i scot la iveală şi nu le spun pe nume organizatorilor concreţi ai acestor dezordini, pentru ca obştimea să-i cunoască, să li se poată reţine despăgubiri pentru daunele pricinuite organizaţiilor de transport din oraş (…) Comitetele de partid din oraş nu s-au situat pe o poziţie fermă şi consecventă în situaţia creată”.

În 12 martie 1989 a avut loc un nou miting în centrul Chişinăului, prilej pentru un nou articol indignat al agenţiei de presă ATEM, cu titlul “Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită”. Reproduc din acest articol (după bisăptămînalul “Tinerimea Moldovei” din 15 martie 1989):
“Duminica trecută în partea centrală a Chişinăului au avut loc din nou mitinguri şi procesiuni de masă nesancţionate [neautorizate] ale cetăţenilor, care au încălcat grav ordinea publică, destabilizînd [destabilizare – un cuvînt des folosit şi în România de FSN, după decembrie 1989] astfel situaţia din oraş (…) mulţimea a ieşit în Piaţa Biruinţei, deşi în recenta hotărîre a Sovietului Orăşenesc se menţiona inadmisibilitatea desfăşurării în ea a unor oarecare demonstraţii, cu excepţia celor festive. Mulţi tineri s-au îndreptat spre tribuna centrală, rupînd cordoanele de miliţieni, mulţi dintre care au avut de suferit. Nu pot fi calificate altfel decît un sacrilegiu acţiunile indivizilor care au urcat cu picioarele pe parapetul monumentului lui V. I. Lenin. La această acţiune au fost atraşi şi copiii. Un micuţ, după toate probabilităţile un elev de clasa întîia, a fost pus să ţină o lozincă a cărui conţinut el, desigur, nici nu-l înţelegea (…) Mai tîrziu anume unui copil i s-a poruncit să arboreze pe un pom de lîngă clădirera Comitetului Central drapelul tricolor. Şi din nou, la fel ca în duminicile precedente, a fost paralizată principala arteră de transport a oraşului – bulevardul Lenin. Unii au întîrziat la aeroport, la alţii n-a putut veni la timp salvarea, numeroşi chişinăueni n-au putut să-şi petreacă ziua de odihnă aşa cum ar fi vrut. (…) participanţii la procesiune s-au îndreptat apoi spre clădirea CC al Partidului Comunist al Moldovei. Unii au încercat să pătrundă în ea cu forţă. Dar au fost opriţi de miliţieni care s-au văzut nevoiţi să recurgă la ajutorul militarilor. Cei mai înrăiţi infractori au fost reţinuţi şi traşi la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare. (…) În presă, la televiziune şi radiodifuziune s-a comunicat despre mitingul şi procesiunea nesancţionate [neautorizate], care au avut loc la Chişinău în ziua de 8 martie. Atunci organelor de ocrotire a drepturilor li s-a reproşat: de ce nu sînt scoşi la iveală şi nu sînt numiţi organizatorii concreţi ai dezordinilor, pentru ca obştimea să-i cunoască? Astăzi putem să-i numim. În acea zi cei mai activi, după cum ne informează organele competente, au fost: L. Lari şi N. Josu – poetese, A. Mîndîcanu – corector la revista Scînteia Leninistă, S. Guşilova – arhitect superior la Direcţia Moldghiprostroi, V. Ştepa – lector de educaţie fizică la Institutul de medicină din Chişinău, V. Movilă – lector la catedra de filologie franceză a Universităţii de stat din Chişinău, V. Buzilă – colaboratoare la Muzeul etnografic de stat, E. Cojocaru – muncitoare la Direcţia de exploatare a spaţiului locativ nr. 6. Concluzia este univocă: trebuie să se pună capăt evoluţiei primejdioase a evenimentelor. Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită”.

O relatare independentă şi obiectivă a evenimentelor din 12 martie 1989 e greu de găsit. Presa moldovenească a vremii era subordonată conducerii de la Chişinău. Singurul ziar care a îndrăznit să critice relatările oficiale a fost săptămînalul “Literatura şi Arta” din 16 martie 1989, unde sub titlul “ATEM, nu dezinformATEM”, Nina Josu, una din cele nominalizate de agenţia de presă moldovenească ca organizatoare a dezordinilor, protestează că a fost ponegrită în demnitatea ei de cetăţean sovietic şi arată că în 8 martie nu se afla la Chişinău (dar nu spune unde se afla în 12 martie). În acelaşi timp, Nina Josu se arată de acord cu calificativul de “elemente lipsite de răspundere” cu care ATEM îi zugrăvise pe instigatorii manifestaţiilor.

O povestire de martor ocular a acelor evenimente ne oferă Constantin Cheianu, dar este scrisă mult după evenimente deci posibil inexactă. Conform explicaţiilor tehnice ale lui Cheianu, instrumentul principal de dialog cu poporul al miliţiei moldoveneşti erau “democratizoarele”, nişte beţe de cauciuc lungi de aproape un metru şi groase de trei centimetri.

Dezorientarea pe care mitingul din 12 martie 1989 a creat-o în rîndul conducerii RSS Moldoveneşti este însă observabilă în articolul “Fără comentarii” din “Tinerimea Moldovei” din 17 martie 1989.

Iată ce scria acel articol: “În numărul din 14 martie a.c. în gazeta “Sovietscaia Moldavia” au apărut materialele “Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită”, “Scorniri şi fapte” şi “Din surse sigure” semnate de ATEM. În aceeaşi zi în “Moldova Socialistă” au văzut lumina tiparului “Chemarea la raţiune să fie auzită” şi “Din surse sigure”. La indicaţia oficială a agenţiei de informaţii “Tinerimea” a retipărit materialul “Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită” iar “Învăţămîntul public” aceeaşi relatare precum şi cea intitulată “Din surse sigure”. Între timp, în ziua de marţi, după ce gazeta noastră fusese semnată în tipar, de la ATEM au început să ne parvină telegrame urgente, al căror conţinut îl reproducem în întregime: La ora 15,00: «În materialul “Scorniri şi fapte” din buletinul special se face următoarea rectificare (…)». Peste o oră şi cincizeci de minute, la ora 16,50: «Materialul “Scorniri şi fapte” din buletinul de la 13 martie se anulează în mod obligatoriu. ATEM». Peste încă două ore şi douăzeci de minute, la 19,10: «Materialele “Scorniri şi fapte” şi “Din surse sigure” se anulează în mod obligatoriu. ATEM». A doua zi dimineaţa: «Materialele obligatorii transmise prin buletinele ATEMului “Scorniri şi fapte”, “Din surse sigure” şi “Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită” trebuie anulate în mod obligatoriu. ATEM»”.
Evenimentele din 12 martie 1989 le-au pregătit pe cele din 31 august 1989, cînd Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti avea să proclame limba moldovenească ca limbă de stat şi să decreteze revenirea la alfabetul latin, cît şi pe cele din noiembrie 1989, cînd Simion Grosu, prim-secretarul Partidului Comunist din Moldova, care se manifestase ca un adversar al revendicărilor mişcării naţionale, avea să fie înlăturat de la putere (fapt care a ajutat electoral Partidul Comunist la alegerile din 1990).

Marius Mioc