Melania Damian a ales, după o carieră strălucită în inovaţie, la Londra, să se întoarcă la Bucureşti. Spune că a fost printre pionierii inovației și visează să pună în aplicare aici tot ceea ce a învăţat în capitala Marii Britanii.

„Nu mi-am dorit niciodată, nici nu ştiam că există disciplina asta şi într-adevăr am fost printre primii care au intrat într-un cadru formal sau mai organizat de a face inovare”, mărturisește Melania Damian, fondatoarea Cube Innovation. Totul a început, însă, pe vremea când lucra la Moscova și când i s-a atribuit un brand mic, aproape nesemnificativ, pe care să încerce să îl crească. „Am zis că îl vreau. Rusia mergea foarte bine, am prins perioada de boom economic. Am luat produsul, l-am lansat şi în nouă luni de zile a fost listat în 50 de ţări. A fost inovaţia de care s-a vorbit atunci în companie ani de zile. A fost făcut şi foarte repede şi a avut nişte rezultate surprinzătoare pentru că l-am lansat şi mai scump faţă de media pieţei”, își amintește ea. Secretul acestei inovații pare să fie mai simplu decât ne-am putea imagina – „faptul că nimănui nu i-a păsat, mi-a dat libertatea să încerc tot felul de lucruri pentru că nu era nimic de pierdut – nu ieşea bine, se delista – şi este o mare şansă să faci inovaţie în acest context pentru că altfel eşti îngrădit de foarte multe lucruri”, mai explică Melania Damian.

Aceasta a fost evenimentul care a propulsat-o spre Londra, la centrul global al companiei la care lucra, Reckitt Benckiser, tocmai pentru a face inovație. „Eu mă plicitiseam foarte repede și eram obișnuită cu un anumit ritm și atunci mi-am dat seama că inovația nu este un proces atât de rapid, ci este unul de durată – este mult mai multă transpirație decât inspirație”, spune glumind fondatoarea Cube Innovation.

După aproape trei ani pe care i-a petrecut în capitala Marii Britanii, a hotărât, în 2008, să se întoarcă în România, decisă să implementeze și aici inovația, așa cum a învățat-o ea. Filosofia ei este centrată pe conceptul „gândește în interiorul cutiei“, cu alte cuvinte, în opinia sa, atunci când faci inovație, trebuie să îți stabilești de la bun început câțiva parametri și limite pentru ca inovația să aibă succes. „Înainte de a face sesiunile de ideație, trebuie să îți faci foarte bine temele, trebuie să vii cu un brief foarte bun – tehnologic, financiar și să ai pretenția că poți face inovare în această categorie –  și trebuie, inclusiv, luată aprobarea board-ului pentru că foarte mulți fac cercetări costisitoare de zeci și sute de mii de euro, spunând că o să iasă ceva bine de prezentat la board, fără să știi care sunt de fapt intențiile conducerii”, mai explică fondatoarea Cube Innovation.

Spune că este, mai degrabă, un strategist și că marea diferență între ea și celelalte persoane care fac inovație este faptul că ea nu face rapoarte și nu promite nimic dinainte. „Eu mă duc direct pe teren, muncesc alături de ei, le arăt, le dau instrumentele, aceasta este ceea ce vreau să fac. Rapoartele, în general, nu au nicio finalitate practică, sunt traduceri care nu țin cont de particularitățile de țară”, mai precizează ea.

În opinia ei, dorința de a inova trebuie să vină în special de la liderul companiei, iar inovația nu ar trebui să fie ignorată de nicio companie pentru că „în situația în care nu vii mereu cu ceva mai bun decât competitorul tău ca să fii relevant și unic, nu ai cum să trăiești decât o perioadă scurtă de timp, iar astăzi, când lucrurile se întâmplă pe toate planurile nu mai poți sta în inerție”, concluzionează Melania Damian.

Sursa: forbes.ro

Numele maestrului Dumitru Matcovschi rămîne viu. O stradă din Chișinău, o instituție culturală și una de învățămînt îi vor purta numele. Există probabilitatea de a se instala și un bust. Anunțul a fost făcut de Dorin Chirtoacă în cadrul ședinței de azi a Consiliului Municipal.

Potrivit edilului, înainte de a alege instituțiile care vor primi numele maestrului, se va discuta cu familia lui. „Vom avea cu siguranță o stradă, edificii de cultură și educație în numele poetului. Vom discuta și despre instalarea unui bust. Dumitru Matcovschi a avut un vis: idealul românesc și unionismul. Din mormânt va lupta în continuare pentru asta. Versurile sale vor rămâne actuale, cel puțin  până se va schimba situația”, a declarat Chirtoacă.

Precizăm că Dumitru Matcovschi a trecut în lumea celor drepți aseară, cedînd în urma unei intervenții chirurgicale pe creier.

Metodele “anticopiat” la BAC ale ministerului educației au funcționat. Dovada este rata promovabilității de anul acesta, care, în comparație cu cea de anul trecut, a scăzut cu 31 la sută.

„Nu pretindem că am eliminat fraudele total, dar suntem pe calea cea bună”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă. Totodată, ministrul a anunțat că rata promovabilității este de 58%, însă după sesiunea repetată ar putea să se modifice.

Potrivit datelor oferite de minister, peste 2000 de elevi au obținut media 8, 212 elevi – media 9 și doar 4 elevi au 10 pe linie. Din cei 27 de mii de absolvenți ai liceelor, 410 au picat Bac-ul din diverse motive. Cele mai bune rezultate au înregistrat cei care au susținut examenul la chimie, istorie, limbă și literatură rusă, iar cele mai slabe – la matematică și fizică. La ultimele materii, aproximativ 40% din elevi au luat note insuficiente.

Ministrul Maia Sandu a dat asigurări că procesul de evaluare a testelor a fost 98%  obiectiv și corect față de anii precedenți. Oficialul a menționat că cei care au picat examenele vor avea posibilitatea să-și continue studiile în școli profesionale și colegii.

Pentru prima dată ME a creat un site pentru a putea vizualiza rezultatele de la bacalaureat.  La ora 9 dimineața erau 800 de vizitatori pe secundă. Din acest motiv, site-ul este temporar blocat. Notele sunt afișate și în centrele de BAC. Cei nemulțumiți au la dispoziție două zile pentru a depune cereri de contestare.

Sesiunea repetată se va desfășura în perioada 1-15 iulie.

Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939 într-un minunat sat Vadul-Raşcov, pe unde Emil Loteanu şi-a plimbat visele, caii şi muzica lăutărească. Ieri seară, Nistrul de la mărgioară, şi-a contenit mersul la vale, a scos un val de închinăciune şi a murmurat omeneşte: „Adio, poete!” Iar sufletul poetului obosit de atâta moarte se vroia acasă. Acasă îl aşteaptă sora, casa muzeu, mormintele străbunilor. Pare că asta a fost şi dorinţa lui testamentară de a fi dat pământului din care a purces în lume.

Dumitru Matcovschi a fost şi va rămâne unul dintre pilonii spiritualităţii noastre.

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a remarcat : „Regretatul, marele scriitor Dumitru Matcovschi,  este parte integră din pleiada literaţilor care au făcut istorie, un om al cetăţii, care a intrat în conştiinţa naţională ca un simbol emblematic al Basarabiei. Versul său „Trecută prin foc şi prin sabie/ trădată, furată, mereu,/ Basarabie” ar putea fi un epigraf al epocii în care a trăit. Matcovschi  a fost un publicist mereu omniprezent la toate manifestările de anvergură. A fost un om al scrisului permanent. Alături de Grigore Vieru şi alţi poeţi ai neamului, a cântat frumuseţea limbii române”.

Zile de doliu şi la baştina poetului. La Casa Muzeu din satul Vadul Raşcov, unde custode e sora poetului, de dimineaţă vin consătenii pentru a aduce un omagiu marelui lor consătean. Candela arde necontenit şi în incinta Casei de Cultură.

Grigore Zănoagă, şeful Direcţiei Cultură Şoldăneşti, a relatat pentru Glasul, că dispariţia poetului este o pierdere grea pentru cultura şi literatura Moldovei. Dumitru Matcovschi nu a lipsit  niciodată de la ediţiile Festivalului Internaţional „Nistrule, cu apă rece”, care are loc la Socola, sat din componenţa comunei Vadul Raşcov, în ultima duminică a lunii iunie. Duminică, Festivalul va avea drapelele în bernă, ne-a informat Grigore Zănoagă.

…Mi-l amintesc ca prin vis de la debutul său cu  placheta de versuri “Maci în rouă”, pe care am procurat-o dintr-un aprozar (ceea ce ar însemna magazin de zarzavaturi). Eram în vacanţa de vară şi ca să-mi câştig niscai parale pentru uniforma şcolară, am venit să muncesc la grădina sovhozului. Şi precum nanul meu era brigadier , mi-a dat postul cel mai bine remunerat, de hamal. Expediam legumele prin magazinele şi gheretele din Chişinău. Într-o zi văd pe o tarabă şi nişte cărţi rătăcite, printre care şi “Maci în rouă” de Dumitru Matcovschi. Titlu mi-a părut incitant şi am jertfit 15 copeici din buzunarele mele prin care fluiera vântul a mirare, a tutun şi a pustiu.Era în vara anului 1963.

Am revenit cu plachetele subsioară tocmai când prăşitoarele şi culegătoarele făceau amiaza sub  o umbră de ulm, copac cam pirpiriu ce nu le încăpea pe toate. Unele abia aţipise, altele visau cine ştie ce năzdrăvănii. Şi uite că vin eu şi încep a declama ca de pe scena şcolii. Văd că se trezesc, se şterg cu pestelcele pe la ochi şi mă privesc chiorâş, ca pe un dement. Mai că ar arunca în mine cu vreo sapă. Şi o nevastă mai tinerică, din cele cu zece clase terminate se apropie de mine, îmi ia cartea din mâini şi-mi trage o lipită de am văzut roşii verzi şi varză roşie.

– Aşa te-au învăţat la şcoală să citeşti? Ian ascultaţi, măi femei, ce frumuseţe spune  tovarăşul Matcovschi. Şi citeşte lin prealin ca într-o unduire de ape şi femeile se scoală în picioare, se sprijină în cozile de sapă ca nişte ciobeni antici. Glasul tinerei neveste, unduios şi mai mult duios, mă face să mă ascund şi să-mi plâng eşecul de declamator începător.

Asta a fost prima mea întâlnire cu poezia lui Dumitru Matcovschi. Cea de a doua s-a întâmplat când eram pe la anul doi la Litere. Se zvonise prin târgul nostru că Matcovschi a păţit-o rău de tot, cartea sa  “Descântece de alb şi negru” a fost pusă sub cuţit. Doar un exemplar se mai păstrează într-o secţie de la Biblioteca “N.C.Krupskaya”.O puteam căpăta de la unul dintre foştii noştri colegi de la biblioteconomie, Pantiuşa. Ne strecuram în sumbrul lui birou şi cu uşile închise copiam acele poezii. Erau frumoase. Dar cartea a avut de pătimit pentru poezia ce se intitula “Harap Alb”.Vă spun o strofă din memorie:

“Tu căluţul meu mă iartă/ Că te-ncalec şi te mân,/ Că eu nu mai sunt stăpânul,/ Ci sunt slugă la stăpân”. Ce-o fi intuit cenzura într-un început inofensiv de poveste? Vigilenţi mai erau ochii albaştri ai oamenilor în negru.

La câtva timp, Matcovschi este dat afară de la “Cultura” unde era redactor-şef adjunct şi “trimis la munca de jos, în anonimat, în regimentul şomerilor,  pentru că susţinea  rubrica buclucaşă “Monologuri în culori”.  Următoarea carte, în speţă poeziile din “Descântece”…, ( “Melodica”) va apare mai târziu, dar cu o prefaţă de Pavel Boţu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor la acea vreme.

Mulţi au uitat cum poetul a fost strivit de un autobuz în anul renaşterii noastre şi ca prin minune a fost readus la viaţă. Atunci s-a consumat un munte de ceară. Toată Basarabia aprindea lumânări întru sănătatea lui Matcovschi şi ruga noastră a fost auzită. Rugile noastre din acest Cireşar nu s-au înălţat mai sus de cupolele bisericii din Vadul Raşcov. Satul acesta cu biserică ortodoxă, cu una catolică înţepenită în malul abrupt al Nistrului şi cu  o sinagogă, sat care l-a legănat pe ilustrul actor Iurie Darie, a rămas să plângă moartea marelui dispărut, care atât de mult şi-a iubit datina şi neamul. Matcovschi „cel de la mărgioară”, pentru că aşa-i plăcea să-şi zică, ne-a scăldat în cântece însufleţitoare şi cu ele ne-am pornit la Marile Adunări Naţionale. Cântecele lui ne însoţesc şi acum. De ieri ele capătă o cu totul altă valoare şi rezonanţă. Se înscriu în panteonul sacru al nemuririi noastre.

Revine la uneltele sale, scriind din nervul suferinţelor: ”Nu scriu pasteluri.Nici rondeluri.Scriu dureri!/ Scriu recviemuri pentru ziua cea de ieri!/ Sătul de genii, de martiri, de patrioţi,/ Mă bat cu mine şi cu ei mă bat, cu toţi!”

A scris şi a editat 55 de cărţi. Cântecele pe versurile lui Matcovschi, piesele lui, ne-au făcut mai buni, mai înţelepţi şi va trebui să ne aplecăm spre îndemnul poetului: Regretatul Mircea Oţel a compus  peste o sută de melodii pe versurile lui D.Matcovschi, Daria Radu—vreo 60 şi Mihai Dolgan—cam 50.

Un pic de bunătate, oameni buni!

Un picuşor-uşor-uşor de bunătate.

E bunătatea

A

X

A

astei  lumi

coborâtoare din imensitate.

Un pic de bunătate, oameni buni.

Nu cred că poezia “Bilanţ” ar fi testamentul poetului. Are în antologia “Soarele cel Mare” şi alte poezii  de mare rezonanţă, dar nu ştiu cum s-ar cere să închei aceste rânduri cu spusele lui din “Vremea pârgului”.

“În mici bătălii,/ ploi de scurtă durată,/ viaţa mi-o risipii,/toată.// Gălbejit, gârbovit,/am şi inimă-n piept?/ Obştescul sfârşit/ în sfârşit mi-l aştept.// De iască poemul,/sen-ti-men-tal./ O fac pe boemul/ în pat de spital// Gândacii, ca dracii,/ stăpâni peste tot:/ hârtia, posmagii,/ poemele-mi rod.// Vocalele miere le par,/ aoleu./ Sărmanii vor piere/ când nu voi fi eu.”

Sarut, femeie, mâna ta

Un cântec de Dumitru Matcovschi în irepetabila interpretare a lui Ion Aldea-Teodorovici

Sarut, femeie, mâna ta
Întotdeauna muncitoare,
Atât de mică şi de floare,
Sarut, femeie, mâna ta.

Ca o aripă ce-a zburat
Şi-a obosit neobosită,
Să odihneasca liniştită
Ca o aripă ce-a zburat.

Copiii dorm în cuibul lor,
Nevinovat li-i somnul, mamă,
Tot fără griji şi fără teamă
Copiii dorm în cuibul lor.

Şi-alături mâna ta aici,
La căpatâi ca o lumină,
Alintătoare şi blajină,
Şi-alături mâna ta aici.

Sărut, femeie, ochii tăi
De lacrimă şi de scânteie,
De împarată şi de zeie,
Sarut, femeie, ochii tăi.

Sărut cuminte vorba ta
Cu limpezime de izvoare,
Cu vraja soarele-i răsare,
Sărut cuminte vorba ta.

Sărut şi parul tău frumos,
Îmbătător ca o secară
Când o-nfioară vânt de seară,
Sărut şi parul tău frumos.

Şi cad, iubito, în genunchi,
Şi îţi sărut piciorul care
De suferinţă e şi doare,
Şi cad, iubito, în genunchi.

Sfânta ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,
Sfânta ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,
Sfânta ni-i casa din leagăn de dor ce coboară,
Sfântă ni-i casa ce creşte feciori şi fecioare.

Moldova l-a pierdut în seara zilei de ieri pe poetul, prozatorul, publicistul și dramaturgul Dumitru Matcovschi. Poetul a murit aseară, la 23.20, într-un spital privat din Chișinău. Maestrul avea 73 de ani.

Dumitru Matcovschi a suportat o intervenție chirurgicală pe 14 iunie. Atunci i-a fost extirpată o tumoare de pe creier. De atunci, acesta a rămas internat.

Reamintim că în mai 1989, poetul a suferit un grav accident rutier, în urma căruia s-a aflat în comă timp de jumătate de an. Au urmat ani buni de recuperare la Moscova, București și Chișinău.

Dumitru Matcovschi s-a născut pe 20 octombrie 1939, în satul Vadul-Rașcov, din fostul județ Soroca. După studiile primare și secundare, în anul 1956 devine student la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea „Istorie și Filologie”.

Debutul editorial se produce în 1963 prin placheta de versuri „Maci în rouă”. În 1969 apare volumul de versuri „Descântece de alb și negru”, care imediat după apariție este interzis de cenzura sovietică, considerat subversiv. Cartea, în varianta inițială, nu a mai văzut lumina tiparului. Matcovschi a fost ales membru titular al Academiei de Științe a Moldovei.

Dumitru Matcovschi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru, recunoscut drept un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia.

ABSURD

O dramă astă viață, un scenariu.
Și omul ca un pește în acvariu.
Și Universul un sistem divers.
Și stelele nu-ncap în Univers.
Și gândul nu încape în cuvînt.
Nu mai încape gândul nici în gând.

Este un rând. Un rând fără de rând.
Și nu încap sicriile-n pămînt.
Și anii trec, și timpul trece, scurt.
O clipă veșnică, prin absurd.

BUCURAȚI-VĂ

Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte.
Îmbătrânesc, îmbătrâneşti, îmbătrâneşte.
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste
simplă de tot,
scurtă de tot
viaţa ne este.

Uite-o din nou trece pe drum fata zglobie.
Uite-un băiat floare şi-a pus la pălărie.
Uite un prunc, râde în prag, ai, năzdrăvanul!
Uite-un moşneag, tace-n toiag, alb ca troianul.

Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare.
S-a împlinit, nu s-a-mplinit visul cel mare?
Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dînsul?
Noi am ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul…

Zilele trec, zilele vin… Ce v-a rămâne?
Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine?
Toamnele cresc, grijile cresc, viaţa descreşte.
Eu mă grăbesc,
tu te grăbeşti,
el se grăbeşte.

Bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi,
Bucuraţi-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtaţi.
Bucuraţi-vă de-un cântec,
de-un amurg cu flori de tei,
bucuraţi-vă o viaţă
de lumina dragostei…

INIMĂ DE MAMĂ

Inimă de mamă, inimă de tată,
cade stea din ceruri roșu fulgerată.
Inimă de tată, inimă de mamă,
cade iară frunza codrului de-aramă.

Toamnă obosită, toamnă zbuciumată,
inimă de mamă, inimă de tată.
Iarna-nzepezită, cruntă ca o vamă,
inima de tata, inima de mama.

Grea, tot grea, de piatră
noaptea peste vatră;
câinele pândește
luna și o latră.

Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pândește
inima anume.

Inimă de mamă, inimă de tată…
A trecut o viață ca o clipă, iată…
Inimă de tată, inimă de mamă…
Două doruri strânse nod într-o năframă.

Dincolo de noapte,
dincolo de vânt…
clopote albastre
se aud bătînd.

Dincolo de ploaie,
dincolo de dor…
se întorc copiii
la parinții lor.