La ședința de astăzi a Parlamentului European, Comisarul european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Stefan Fule ține un discurs privind amenințările Federației Ruse adresate Republicii Moldova.La ședința de astăzi a Parlamentului European, Comisarul european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Stefan Fule ține un discurs privind amenințările Federației Ruse adresate Republicii Moldova.
O rezoluție privind presiunile Rusiei asupra țărilor din cadrul parteneriatului Estic urmează să fie dezbătută în cadrul ședinței plenare a Parlamentului European din 13 septembrie.
Amintim că Dmitrii Rogozin, aflat în vizită la Chișinău pe 2 septembrie, a lăsat să se înțeleagă că în urma parafării Acordului de Asociere, Rusia ar putea să nu mai livreze gaze în Republica Moldova. De ieri rușii au interzis importul de vinuri moldovenești, motivînd că ar conține cantități mari de substanțe chimice.
O facultate de jurnalism, design vestimentar, creator de modele şi nu în ultimul rând pictura, mai nou cea realizată în tehnică 3D, sunt doar o succintă enumerare a câtorva din proiectele pe care Daniel Relenschi le-a realizat la cei doar 27 de ani ai săi, iar visele sale nu se opresc aici.
S-a născut la Dorohoi, în 1986. Tatăl lui provenea dintr-o familie de aristocraţi polonezi care s-a refugiat în România în timpul celui de-al doilea război mondial, iar mama era pictoriţă. A urmat şcoala la Botoşani, unde părinţii lui s-au mutat când avea doar câţiva ani. „Desenez de la patru ani” este primul lucru pe care şi-l aminteşte din copilărie. „Mama mea a absolvit Facultatea de Arte din Cluj, era creator de modele la fabrica de porţelan din Dorohoi, dar picta şi acasă. Ea nu mi-a arătat niciodată cum se desenează, dar m-a lăsat să «fur» din tainele meseriei. Nu m-a încurajat, în anii în care am urmat şcoala nu era o perioadă bună pentru pictură, interesul pentru artă scăzuse mult”. A urmat ciclul gimnazial la o şcoală cu profil de matematică-informatică, socotit a fi de viitor, dar erau discipline care nu l-au atras.
„Pentru că erau materii care nu mi-au plăcut nu am luat o medie destul de mare la capacitate şi m-am trezit primul pe lista celor care n-au fost admişi la liceul de artă. Am urmat liceul textil, care a fost următoarea opţiune, şi anume secţia de design vestimentar, unde am învăţat câte ceva despre tipare, dar prea puţin despre stil”. A urmat apoi o facultate de jurnalistică la Iaşi „pentru că sunt foarte introvertit şi doream să pot comunica mai uşor, să-mi pot exprima gândurile”, dar în paralel a avut diferite slujbe care l-au ţinut mereu în legătură, într-un fel sau altul, cu dragostea sa pentru creaţia artistică. Încă din liceu a colaborat cu două case de modă din Botoşani, iar în timpul studenţiei a lucrat la Iaşi cu Irina Schrotter, „muncă de creaţie pentru diverse accesorii”. A lucrat apoi ca designer pentru o fabrică de confecţii din Suceava, unde, povesteşte Daniel, „am creat diverse modele vestimentare pentru femeia de afaceri, pentru diferite evenimente. Pot spune că prin munca mea s-a îmbunătăţit calitatea produselor, a crescut preţul acestora, iar vânzările s-au triplat, se vindeau chiar şi prototipurile”.
Colaborarea cu Levintza
A renunţat însă la aceste îndeletniciri pentru pictură, şi-a încropit o bibliotecă de tehnică a picturii şi de istorie a artei, devenind un pictor autodidact. Succesul nu s-a lăsat aşteptat. Prima expoziţie, intitulată „Botoşanii de altădată”, cuprindea lucrări care înfăţişau clădiri vechi ale oraşului şi, în final, s-au vândut toate. A urmat o serie de lucrări în sepia, reproduceri după schiţele lui Leonardo da Vinci pentru un restaurant din Suceava, care l-au încântat şi pe Peter Baumann, proprietarul castelului Neuburg an der Kammel din Bavaria. „El este căsătorit cu o suceveancă şi a reuşit să facă o afacere de succes cu acel castel, are acolo un hotel, cafenele, restaurant, îi aduce un profit anual considerabil”, povesteşte Daniel. „M-a invitat la castel şi am făcut două tablouri de mari dimensiuni, unul pentru un salon al castelului şi celălalt, pentru o cameră. Aveam atunci doar 23 de ani. S-a întâmplat să fiu acolo chiar de Crăciun, la castel a fost organizat un târg de Crăciun care a avut în jur de 20.000 de vizitatori şi cei mai mulţi dintre ei au trecut şi prin atelierul în care lucram. Le povesteam că sunt din România şi au fost plăcut impresionaţi”.
Revenit în ţară, a decis să se mute la Bucureşti, un oraş care îi oferea mult mai multe posibilităţi. Timp de un an şi jumătate a colaborat cu Doina Levintza, ajungând mâna dreaptă a cunoscutei creatoare. „Nu lucram în atelier cu celelalte fete, mi-a amenajat un birou în biblioteca ei, să pot lucra în linişte. Am făcut muncă de creaţie pentru diferite accesorii, începând de la bijuterii până la broşe, flori, sau broderii pentru rochii”. S-a achitat cu brio de comenzi pentru doamne din Casa Regală a României, a creat o rochie de mireasă-unicat pentru o contesă din Franţa, dar cum nu putea renunţa la pictură şi devenise epuizant să le facă pe toate, s-a hotărât să se dedice acesteia din urmă în exclusivitate.
Cum a atins apogeul tehnicii
Nu după mult timp, a ajuns un deschizător de drumuri în tehnica 3D în România. „M-a întrebat un prieten dacă pot face o lucrare în 3D, o vizualizare în relief dintr-un anumit unghi, care necesită o tehnică specială. A fost o lucrare în cadrul unui festival de publicitate neconvenţională, prima lucrare de acest fel în România, realizată pe asfalt, abia mai târziu s-a aflat că am realizat o premieră, am avut un mare succes de presă şi am devenit primul pictor 3D din România. Acum, această tehnică este folosită mai ales pentru publicitate, dar vreau să o fac să devină operă de artă”, mărturiseşte tânărul pictor, adăugând că nu intenţionează să renunţe nici la pictura clasică. „Nu poţi lucra în tehnică 3D dacă nu ai noţiuni de pictură clasică, trebuie să fii un bun pictor clasic pentru a reuşi să realizezi distorsionarea imaginii sub un anumit unghi pentru a obţine efectul dorit, de vizualizare în relief a unor elemente pictate”.
Lumea în 3D
La Timişoara a ajuns în urma prieteniilor legate pe Facebook. În urmă cu câteva luni, lângă Piaţa Verde s-a deschis un restaurant, iar proprietarii acestuia l-au contactat încă din vara trecută pentru a le decora interiorul cu câteva picturi în tehnica 3D. Daniel a realizat aici trei lucrări în această manieră şi una în „trompe l’oeil” – un 3D mai puţin pronunţat. „Temele sunt diverse, de la lucrarea care se află chiar la intrare şi pe care am numit-o «Forţa la halbă», halba care sparge peretele şi care e legată de specificul localului, până la un interior de casă veche care are rolul de a prelungi spaţiul”. Tot la intrarea în restaurant tânărul pictor a mai realizat o hartă a Timişoarei cu câteva dintre cele mai importante repere ale oraşului şi tocmai a terminat de decorat o încăpere pentru micii invitaţi ai casei. Este un Kinderparty House, unde va picta teme inspirate din natură, cu tentă educativă dar şi o spărtură în tavan, prin care se vede cerul înstelat, în tehnică 3D.
Lucrările pe care vizitatorii localului le-au putut deja vedea au fost apreciate şi i-au adus noi comenzi în Timişoara. „Voi reveni cu siguranţă după Paşti, mi-ar plăcea să lucrez în Timişoara o vreme, e un oraş în care mă simt bine”, mărturiseşte Daniel. Planurile sale de viitor sunt însă mult mai ambiţioase. În acest an e pregătit să se implice şi într-un proiect muzical, ca solist într-o cunoscută formaţie şi vrea să pună pe picioare, de data asta pe cont propriu, o afacere de design vestimentar, „altceva decât s-a făcut până acum”. Cu multe surprize. Deşi a lucrat prin multe oraşe, Daniel Relenschi nu vrea să se stabilească în altă ţară. „Vreau să rămân în România, dar să-mi promovez arta în alte ţări, ca român”.
Sursa:pressalert.ro
(„Glasul Națiunii”, 9 septembrie 2004)Actele teroriste din 11 septembrie, oricine le-aг fi organizat, i-au oferit presedintelui Bush un motiv fără precedent de a se răfui сu liderii nesupuşi ai Irakului, Libiei şi ai Coreei de Nord. Decizia Casei Albe de a alege în calitate de țintă iniţială pentru loviturile râzbunării Afganistanul, a fost dictată, întâi de toate, de cererea aţiunii de a-i găsi şi pedepsi imediat pe răufăcători. Deoarece toți executorii actelor teroriste au pierit, iar căutarea autorilor crimei s-ar fi putut prelungi ani întregi, cea mai rapidă și pe deplin logică hotărâre a fost de a-l pedepsi pe „teroristul nr.l”, şi țara care i-a oferit refugiu. În al doilea rînd se putea să-l pedepsească pe Saddam Husein, unicul lider al lumii arabe, care nu a condamnat actele teroriste în America, şi mai apoi să se acţioneze după împrejurări. De aceea, nu e uimitor faptul că Ben Laden, cu toate că și-a exprimat admiraţia pentru vitejia teroriştilor-sinucigasi, totuşi nu şi-a luat asupra sa responsabilitate străină. Dacă e aşa, atunci este oportun de a presupune existența în această afacere a unei terţe părţi, a cărui scop a fost de a trimite America în cruciada împotriva „terorismului islamic mondial” cu nimicire reciprocă. Această terţă parte, cel mai real, ar fi putut fi Kremlinul, care întotdeauna a invidiat puterea si grandoarea Americii, iar la începutul lui septembrie 2001 acestea au fost puse pe muchie de prăbuşire.
Perioada sovietică de după Brejnev, Și apoi zece ani de perestroikă au dus forțele armate ale Rusiei în decadență. „Exodul de minţi” si lipsа unei finanţări suficiente a dezvoltării ştiinţei militare, au făcut ca armata rusească să rămână cu mult în urmă după dotarea tehnică şi calitatea tehnicii militare, față de armatele NATO şi SUA. Rămînînd la nivelul sfârşilului anilor 80, armata rusească nu corespundea exigențelor contemporanietății. Termenele de păstrare a munițiilor au depășit considerabil limita tolerabilă, fapt ce a făcut ca folosirea lor să fie imposibilă. Drept mărturie poate servi şi tragedia submarinului „Kursk” şi rezultatele recentelor trageri de exerciţiu la Flota de nord. După declaraţiile militarilor înşişi, marea parte a submarinelor cu rachete, care odinioară erau scutul nuclear al Rusiei, au fost trecute la pierderi si, chiar mai mult, prezintă un risc considerabil de poluare radioactivă pentru locurile de amplasare. Ineficacitatea mijloacelor sovietice de apărare anti-rachetă a fost confirmată încă la începutut perestroicii de zborul fără obstacole cu aterizare pe Piața Roșie a Moscovei a avionului sportiv al lui Rust şi nimicirea de către aviaţia sovietică a Boeingului sud-coreean care a pătruns în zona de acțiune a postului radar nefuncţionabil Krasnoiarsk. După nimicirea Boeingului sud-coreean Uniunea Sovietică, graţie expresiei lui Ronald Reagan, şi-a căpătat reputaţia de „imperiu al răului” . E evidentă degradarea morală a etectivului de comandă şi a personalului militar al fostei Armate Sovietice. Caracterul antipopular și jefuitor al reformelor a dus la evitarea în masă a serviciului militar de către tineri şi la dezertare. În cazul unui conflict militar cu SUA sau ţările NATO, guvemul, din aceeaşi cauză, n-ar putea conta nici pe militarii în rezervă. Într-un cuvânt, chinuită şi dezamăgită de reforme, în 2001, ţara a depăşit linia după care fortele sale armate nu ar fi putut rezista nici unei agresiuni câtuşi de puţin serioasă.
În această situaţie, în scopul autoconservării, Rusia a fost nevoită sau să respecte integral toate instrucţiunile SUA şi ale Europei, sau, continuând politica sa imperială, să evite permanent atenţia asupra sa prin diferite mijloace. Pentru a abate atenţia de la implicarea militară a Federației Ruse în afacerile interne ale Azerbaidjanului, Georgiei, Moldovei și Ceceniei, din 1999. Preşedintele Putin introduce insistent în conştiinţa comunităţii mondiale noţiunea de „terorism internaţional”, făcând apel spre unificare în lupta împotriva acestui rău tuturor ţărilor civilizate. Drept о ramură a acestuia, Kremlinul propune a considera „terorismul cecen”, pe care nu-l poate lichida din cauza susţinerii acestuia de către reţeaua teroristă internaţională. În centrul acestei reţele, Putin, acompaniînd Casei Albă, î1 plasează pe Usama ben Laden împreună cu gruparea al-Qaida. Comunitatea mondială, cred, înţelegea artificialitatea acestei relaţii şi de aceea continua răbdător să ceară de la Rusia încetarea politicii expansioniste faţă de fostele colonii. Direcția neschimbată a Kremlinului în soluţionarea militară a problemelor, create de el însuşi în Abhazia, Osetia de Sud, Karabah, Transnistria şi Cecenia, mai devreme sau mai târziu va duce Rusia spre izolare politică, şi probabil, va condiționa aplicarea forţei de către comunitatea mondială. Însă până la acea vreme, Kremlinul spera să restabilească puterea sa militară pînă la nivelul care ar exclude această posibilitate.
Timpul se scurgea, însă reforma militară inițiată încă pe timpul ministrului Graciov nu aducea rezultatele dorite. În acest timp la frontiera tadjiko-afgană a fostei Uniuni Sovietice creştea pericolul militar, incomparabil mult mai serios decît Cecenia. Armatele Alianţei de nord, susţinute de Kremlin, sub comanda lui Ahmad-Şah Masud, în septembrie 2001, abia rezistând năvalei talibanilor afgani, s-au amplasat ре о porțiune îngustă de-a lungul rîului de frontieră Piandj. Talibii, la acea vreme, deja controlau aproximativ 3% din teritoriul Afganistanului. Liderul lor Musa Omar l-a numit comandant al forţelor armate pe Usama ben Laden, iar adjunct – pe un oarecare Namangani, care avea drept principal scop politic crearea unui stat islamic pe teritoriul Asiei de Mijloc. După datele presei rusești, detașamentele armate ale acestuia pe parcursul anilor 1999-2000 deja de două ori au invadat raionul Batkenskii din Kirghizia.
Ministerul de externe al Federației Ruse, la sfârşitul lui august – în declaraţia sa oficială – a apreciat aceste desemnări ca provocare a întregii comunități mondiale, care demonstrează „transformarea în fapt a talibanilor într-un detaşament de forțe globale destructive, care ameninţă sistemului creat de menţinere a păcii şi a securităţii și nu se eschivează deloc de la ura lor faţă de valorile general-umane şi democratice”.
În faţa acestui pericol, prin ordinul special al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse din 1 septembrie 2001, a fost creată circumsripţia militară de urgenţă Privoljie-Ural cu statul major la Ekaterinburg. Regiunile militare Privoljie şi Ural, care anterior erau destinate pentru pregă-tirea rezervelor operative şi strategice, acum s-au pomenit pe linia întâi a posibilelor atacuri ale talibanilor. Zona de responsabilitate a noii regiuni a fost determinată direcţia strategică central-asiatică. Dat fiind că operaţiile militare nu încetau, situatia operativă la graniţa tadjiko- afgană a fost apreciată de specialiștii militari ruși сa extrem de încordată. Forțele alianţei de nord puteau părăsi pozițiile lor de apărare în orice moment în regim de urgență era nevoie de un mare volum de lucrări de ingi-nerie, transport si fortificare. Pe aeroporturile din Duşanbe şi Hodjent era deja dislocată aviația rusească de asalt. După calculele Statului Major General, pentru a rezista extremiștilor în această direcție, Rusia trebuia să creeze o grupare militară cu un efectiv nu mai mic de 50 mii oameni, Dar și aceasta, în caz de desfășurare nefavorabilă a evenimentelor ar fi fost suficient pentru a opri invazia armatelor talibanilor. După planul strategic, forțele Alianței de Nord sub comanda lui Ahmad-Şah Masud trebuiau să-i rețină pe talibani, pînă cînd Moscova pregătea rezistență pe întregul teritoriu.
După 11 septembrie, moartea a 2000 persoane în New-York și Washington a depâşit ltotalmente soarta lui Ahmad-Sah Masud, decedat în noaptea din 13 spre 14 septembrie în spitalul din Dușanbe. În noua situație, rnoartea Comandantului alianței puţin се însemna pentru Moscova. Existența legăturii dintre moartea acestuia și actele teroriste din SUA s-ar purea depista după datele comenzii sau procurării bilelelor de avion de către probabilii răpitori de avion. Deoarece utilizarea avioanelor mari de pasageri pentru executarea atacurilor cerea de la executorii actului terorist, în afara de un fanatism orb și abilități excelente de conducere a avioanelor. Deci, piloții sinucigaşi au fost pregătiți din timp şi doar erau în așteptarea ordinului. Nu este exclusă nici versiunea că avioanele au luat cursa spre țintă sub conducerea piloţilor angajați, impuși de teroriști.
Evenimentele din septembrie аu deschis pentru Kremlin о perspectivă reală de a evita pedeapsa pregătită de talibani pentru crimele din Afganistan și chiar să încerce „cu puterile Alianţei de Nord” să stăpînească iarăşi situația în această regiune de importanță strategică a lumii.
Ce foloase puteau să le aducă actele teroriste din 11 septembrie fiecăreia din părți?
Casa Albă:
Radicalii musulmani:
Kremlinul:
Potrivit unei declaraţii a lui Bogdan Aurescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, joi, la Chişinău va fi semnat documentul prin care principalul post public de televiziune românesc, TVR 1, va reveni în eterul Republicii Moldova.
Acesta a fost unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi a întâlnirii de la Chişinău dintre premierii Iurie Leancă şi Victor Ponta, care a avut loc la sfârşitul lunii august.
Reamintim că TVR 1 a fost scos de pe frecvenţele terestre de emisie în timpul guvernării comuniste, fapt care a dus la un proces internaţional, pierdut de R. Moldova. Chiar şi după ce comuniştii au pierdut alegerile, repunerea în emisie a TVR a întârziat, singura posibilitate de a urmări emisiunile acestui program fiind retransmisiile unor emisiuni, în special de divertisment, de către programul local 2 Plus. Motivul acestei întârzieri de 4 ani a fost unul considerat ridicol, acela că nu există nicio frecvenţă naţională liberă pentru postul public din România.
De asemenea, preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune, care, în 2010 a înfiinţat un studio local în Republica Moldova, Radio Chişinău România, a anunţat că acest post a primit un nou sediu din partea Consiliului Municipal Chişinău, într-o zonă centrală, unde va putea găzdui şi o echipă a TVR în cazul în care aici se va înfiinţa şi un studio local al televiziunii publice din România.
Sursa: evz.ro
„Va trebui să ne clarificăm unde se termină problemele tehnice cu privire la calitatea vinurilor moldovenești și unde încep aspectele politice”, a declarat pentru presa străină ministrul economiei, Valeriu Lazăr.
Totodată, purtătorul de cuvînt al Premierului, Liliana Vițu a comunicat unei agenții de presă că Republica Moldova a înnăsprit controlul calității producției vitivinicole, iar în țară au loc reforme în industria vinificației. Potrivit lui Vițu, autoritățile de la Chișinău așteaptă o declarație oficială din partea Serviciului sanitar din Rusia.
Amintim că șeful postului sanitar a declarat: „Nu avem de gând să jucăm rolul de dădacă a economiei Republicii Moldova. Există nereguli în tehnologia de procesare și depozitare a produselor finite, fapt inadmisibil pentru un proces civilizat de producere”.
Ieri Rospotrebnadzor a emis un comunicat în care anunță că Rusia interzice importul de băuturi alcoolice, argumentînd că au un conținut depășit de substanțe chimice.
Curtea Constituțională a declarat admisibilă sesizarea liberalilor reformatori de a suspenda decizia de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău.
Totodată CC a hotărât să suspende „acţiunea Hotărârii Guvernului din 30 mai 2013 cu privire la aprobarea concesionării activelor ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a condiţiilor concesionării acestora, până la soluţionarea în fond a cauzei cu emiterea unei decizii sau hotărâri definitive“.
Curtea argumentează că astfel vor fi evitate prejudiciile și consecințele negative iminente pentru securitatea economică sau financiară a statului.
Expertul economic, Gheorghe Costandachi a comunicat pentru glasul.md că reacția Curții Constituționale este una salutabilă. „Probabil că au dubii privind concesionarea Aeroportului, dar fraudele încă n-au fost depistate. Ne putem aștepta la o eventuală anulare a deciziei de concesionare”, afirmă expertul. Potrivit calculelor efecuate de Costandachi, Aeroportul Internațional Chișinău nu a avut motive de a fi dat în concesiune.
Surse neoficiale spun pentru Adevărul că există probabilitatea de a stîrni nemulțumiri din partea rușilor, fiind blocat deocamdată accesul investitorilor.
Menționăm că Aeroportul Internațional Chișinău a fost dat în concesiune unei companii ruse, administrată de frații Habarov din Daghestan, pe o perioadă de 49 de ani la începutul lunii septembrie.
Privatizarea Băncii de Economii, dar și modul în care a fost concesionat Aeroportul Internațional Chișinău, sunt dur criticate de partenerii europeni ai Republicii Moldova. Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Matthias Meyer, acuză autoritățile de la Chișinău de o lipsă totală de transparență.
„Nici într-un caz nu sunt mulțumit de nivelul de transparență. Ambele cazuri au atras o atenție mare din partea noastră și suntem foarte indignați că nu prea sunt transparente. Au fost niște proceduri care nu sunt prea înțelese de populație. Tuturor le este clar că în această chestiune ce ține de BEM au fost delapidări de bani, dar vinovații trebuie de adus în fața instanței de judecată. Dacă asta nu se va întâmpla, toate aceste chestiuni vor cădea pe umerii cetățeanului. În calitate de observatori din străinătate nici într-un caz nu putem accepta o astfel de situație”, a declarat diplomatul german în cadrul emisiunii Politica de la TV7.
Matthias Meyer afirmă că a făcut observații autorităților de la Chișinău despre lipsa de transparență în tranzacția de la Banca de Economii, dar și în ceea ce privește concesionarea Aeroportului.
„Am spus despre observațiile noastre, dar nu am primit niște răspunsuri care să ne satisfacă. Guvernul nu-și face niciun serviciu atunci când acționează cu ușile închise. Îmi pun întrebarea de ce până în prezent, în această chestiune ce ține de Banca de Economii, nimeni nu a ieșit în stradă să facă demonstrații. La noi în Germania deja mulți oameni ar fi ieșit în stradă și ar fi protestat”, a conchis ambasadorul Germaniei la Chișinău.
Statul intenționează să scoată la vânzare și pachetul de acţiuni de 33,33 la sută care i-a mai rămas la Banca de Economii a Moldovei. Un proiect de hotărâre în acest sens este inclus pe agenda ședinței de astăzi a Guvernului. Pachetul statului urmează să fie scos la vânzare cu 65 de milioane de lei, deși experții spun că acesta ar costa minim 1,2 miliarde de lei.
Până săptămâna trecută, statul deținea pachetul majoritar la Banca de Economii, de 56 la sută.
Sursa: jurnal.md
S-a supărat văcarul pe sat… În cazul nostru, văcarul este M. Poalelungi, de la CSJ, iar satul suntem noi, jurnaliştii, care l-am deranjat pînă la os pe acest intrus în sistemul de drept al Republicii.
Cităm din publicaţia Naţional: ”Mihai Poalelungi, susține că va face tot posibilul ca în Codul Penal al R. Moldova să fie instituită pedeapsa penală pentru calomnie.” Venim cu precizarea indispensabilă – să fie reinstituită. Precizare care ni se pare extrem de importantă, pentru că decriminalizarea activităţii jurnalistice a fost făcută la iniţiativa lui Vladimir Voronin. Şi nu oricum. La începutul anilor 2000 pedeapsa penală fusese introdusă în noul Cod Penal. Articolul 170 era atîtt de drastic, încît prevedea închisoare pentru jurnalişti, fără alternativă. Şi pentru că pe atunci societatea civilă nu se gudura pe lîngă putere, aşa cum se gudură astăzi, o mare parte a ei, pe lîngă monstruoasa coaliţie, şi pentru că mişcarea împotriva acestei absurdităţi a fost atît de puternică, Voronin personal a venit la Parlament, în 2004, cu iniţiativa legislativă privind decriminalizarea calomniei şi injuriei pentru mass-media. Da, tocmai comunistul Voronin, blamat la fiecare pas de societatea civilă şi de presa democratică. Şi iată că după atîţia ani, individul ţinut în braţe de puterea „proeuropeană, democratică”, îşi arată colţii de lup de sub blana de oaie! Criminalii politici de la guvernare, neobosiţii “noştri” integratori, reformatori trebuie să-şi asume declaraţia protejatului său. E şi punctul lor de vedere, e şi convingerea lor asumată? Argumentele abrogării calomniei în 2006 din Romania au fost următoarele: (1) sub amenințarea permanentă a unei sancțiuni penale libertatea de exprimare este afectată în mod semnificativ, căci impune o autocenzură a unei persoane care ar trebui determinată doar de rațiuni etice, nu sancționatorii; (2) chiar dacă se lezează demnitatea unei persoane prin exercitarea libertății de exprimare, indiferent de prejudiciile cauzate, aplicarea unei pedepse penale este vădit disproporționată față de scopul urmărit prin sancționarea unor astfel de fapte; (3) în caz de exercitarea abuzivă a libertății de exprimare, persoana lezată are posibilitatea să obțină pe cale civilă repararea prejudiciului suferit”. Perfect valabile şi pentru Republica Moldova!
Ce cred despre această inepţie şi absurditate a lui Poalelungi instituţiile europene, ambasadele? Va trebui să aflăm neapărat, Mihal Denisîci! Să cităm în continuare: ”Poalelungi a declarat într-un interviu pentru portalul „Moldova Curată” că „în ultimul an au fost difuzate multe informații defăimătoare despre mine. Un an mai urât nu am avut în viața mea!” Președintele CSJ s-a arătat extrem de deranjat de faptul că jurnaliștii au scris despre faptul că Domnia Sa a luat un credit de cinci milioane de lei de la o bancă, deși în declarația de avere Poalelungi a indicat faptul că acești bani îi aparțineau, fiind câștigați în calitate de judecător la CEDO. „Îmi pare rău că presa a preluat această informație despre cele cinci milioane de lei fără a o verifica sau măcar a-mi solicita opinia. Să nu se supere jurnaliștii pe mine, dar eu voi face tot posibilul pentru a promova ideea ca în Codul Penal al R. Moldova să fie instituită din nou norma penală pentru calomnie. Îmi place să dau exemplul Germaniei, țara democratică în care îmi place totul, de aceea am insistat ca și fiul meu să își facă acolo studiile”, a declarat magistratul. Potrivit lui Poalelungi, în Germania există „vreo cinci sau șase articole” penale ce vizează calomnia, injuria și defăimarea.”
Cîte totuşi, om de “lege”? Poate intervine amicul Filat pe lîngă cine trebuie, şi se mai introduc vreo zece?! Sau cel mai uşor printr-un atac raider asupra Codului Penal al Germaniei. Experienţă este, judecători berechet! Din cîte ştim, în Germania amantele nu sunt plimbate pe la CEDO, iar schemele raider nu sunt puse la cale de Președintele Curţii Supreme! Iar un demnitar urmărit de Interpol, hoţ de bănci, nu devine, în Germania, vicepreşedintele Comitetului de reformare a instituţiilor de drept!
Clasamentul organizaţiei Reporteri fără Frontiere privind libertatea presei în 2012, este condus de aceelaşi trei ţări europene care l-au deschis şi anul precedent: Finlanda (care se distinge drept ţara care respectă cel mai mult libertatea presei), urmată de Olanda şi Norvegia. În acelaşi timp, ultimele trei locuri sunt ocupate de dictaturi, aceleaşi ca şi în 2011 – Turkmenistan, Coreea de Nord şi Eritrea. Nu vreau să văd un film horror, vreau să văd ochii unor demnitari finlandezi, cărora M punct Poalelungi le-ar “băzări” cît de necesară pentru ţara celor 1000 de lacuri şi pentru protecţia şefului CSJ din Finlanda este introducerea normei penale pentru calomnie!
Păi monşerul Muruianu e un “domn”, că ne-a poreclit cîini turbaţi, nu? Măcar nu ne-a pus la pîrnaie. Şi finul Melniciuc a fost mai indulgent, ne-a făcut răpănoşi, deşi oglinda spune altceva…
Să atragem atenţia la cîteva aspecte “subtile”. Individul vrea să introducă pedeapsa penală pentru jurnalişti pentru că el, personal, M punct Poalelungi a fost criticat de presă. Nu altcineva, anume el, buricul buricului, cel mai iubit dintre pămîntence, mahărul mahărilor, mogulul mogulilor, el Mihal Denisîci, amicul lui Berlinski, al lui Timofti, Tănase, Damir, Filat şi Plahotniuc. Cum se cheamă trebuşoara asta, parcă ar avea un deja vu. Aha, iată cum: ”Nimeni nu este judecător în propria-i cauză sau Nemo esse judex in sua causa potest. Capişi? Păi, Mihal Denisîci devine recidivist. Mai ţineţi minte cînd naşul lui Melniciuc, (judecătorul din iad), a votat la CSM ca un avocat care-l criticase într-un Apel public la conştiinţa sistemului judecătoresc tocmai pe el, personal, să fie sancţionat de Comisia de Etică a Uniunii Avocaţilor? Unde s-a mai pomenit aşa ceva?! M punct Poalelungi nu se lasă cu una cu două, aduce exemple tocmai din Germania, că, chipurile, acolo există lege penală pentru “ticăloşii” de jurnalişti, acolo aceştia sunt ţinuţi în frîu de Preşedintele Curţii Supreme, de Preşedinte, de Cancelar, că nimeni nu îndrăzneşte să-i critice… Ce aberaţii! Cu cîtă plăcere aş schimba, momentan, imediat, fără negocieri, condiţiile “blînde” moldoivăneşti pe cele drastice, penale, stricte sau cum le mai consideră Mihal Denisîci, ale jurnaliştilor din Germania!!! Şi, se vede treaba, odrasla lui Poalelungi va face tot dreptul în Germania, nu jurnalismul blestemat, pentru că la o adică e mai uşor să condamni pe cineva la puşcărie, în Republica Moldova, decît să fii tu însuţi condamnat pentru libertatea de exprimare. Ceea ce uită de fiecare dată M punct Poalelungi, e că niciun jurnalist german nu a făcut puşcărie, iar demnitarii de acolo nici măcar nu îndrăznesc să adie, nu să şantajeze (că, în definitiv, asta face individul) presa. Trebuie să-i amintim lui M punct Poalelungi că însuşi Preşedintele Germaniei a demisionat din cauza unui jurnalist, pe care demnitarul nu l-a şantajat şi nu l-a ameninţat cu Legea penală germană. Nici după ce şi-a pierdut funcţia Christian Wulff nu s-a răfuit cu oamenii de presă, făcînd lobby pentru a introduce ghilotina sau pedeapsa capitală pentru mass-media! “Încrederea cetăţenilor a fost afectată. Din acest motiv, eu mă văd în imposibilitatea de a-mi exercita îndatoririle. Aceasta m-a determinat să demisionez”. Raportat la condiţiile noastre, demnitarul a plecat pentru un fleac. Dacă legea ar fi lege şi la noi, puşcăriile trebuiau să fie pline cu de alde poalelungi, plahotniuci, filaţi şi alţi rataţi încât nu se mai găseau locuri “vacante” pentru ziarişti.
Încă o chestie esenţială. Hîtros din fire, cel ce ţine locul văcarului din înţeleptul dicton popular se victimizează pentru un fleac. Că chipurile presa ar fi spus că el a luat un credit de cinci milioane, în realitate el ar fi avut un depozit de valoarea acestei sume, (deşi uită să spună că, în paralel, tot de la banca lui Plahotniuc, mai avea un credit mai mic), şi că un an de zile n-a închis un ochi după ce l-a pocnit presa. E foaie verde, ce fel de pedeapsă penală să suporte un asemenea gazetar pentru că a greşit în mod involuntar raportul dintre debit şi credit. Ideea de bază însă nu a fost greşită, dimpotrivă, eroarea tehnică a jurnalistului nu schimbă nici cu o iotă fondul şi datele problemei. Acesta a vrut să spună că Poalelungi a ajuns a avea o relaţie periculoasă, oneroasă, lucrativă cu afaceristul urmărit de Interpol, Plahotniuc! Înţelegi, M punct Poalelungi care e şpilul – fişcă? Restul e cancan, că ai creditat, că ai debitat, ne doare în cor de banii tăi de la CEDO sau de unde ar fi ei, dacă nu sunt publici, din buzunarele poporului prin care bate vîntul. Acelaşi lucru se referea şi la alt braconier de soi din justiţia moldoivănească, Pleşca, care nu ştim, sau prea bine ştim de ce tocmai la Victoriabanc a poposit pentru a-şi încărca sacii cu biştari. Sau n-aţi auzit de alte bănci? Altceva ar fi dacă ştiaţi că pe celelalte le va devaliza Păpuşarul, şi că doar ale lui sunt sigure…
Explicaţia a ceea ce aţi citit pînă acum vine, totuşi, din altă parte. M punct Poalelungi nu pentru asta este supărat pe mass-media. El nici măcar nu e supărat pe toată presa, ci exclusiv pe presa liberă din Republica Moldova. Că ce are dînsul cu Prime, 2 Plus, Canal 3, Publika, TV7, TNT şi tot aşa pînă-mi oboseşte degetul pe tastatură să le trec în revistă? Nu are nimic, e presa amicilor, de spălare a creierilor, de propagandă verde-albastră. Văcarul din proverb s-a supărat pe cîţiva jurnalişti, să-i numeri cu degetele de la o mînă, şi tot atîtea instituţii media care îndrăznesc să-l critice cum scrie la carte. Dacă n-ar fi ăştia, sau ar fi închişi, totul s-ar rezolva, Mihal Denisîci ar răsufla uşurat, ca o damă de companie coborîtă din alcov, şi şi-ar face trebuştencele în linişte şi pace, lîngă apropiaţii săi scumpi şi dragi – Melniciuc, Palanciuc, Plahotniuc, iuc, iuc, iuc…
Să revenim la berbecii noştri, cu un citat din Naţional: ”Mihai Poalelungi afirmă că ziua de 7 aprilie 2012 a petrecut-o la Condrița. După ce a negat că s-ar fi aflat în republică pe data de 7 aprilie 2012, ziua în care, potrivit unor instituții media, ar fi participat la o întâlnire secretă la care s-ar fi pus la cale atacul raider asupra Băncii de Economii, președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi, recunoaște că în acea zi s-a aflat totuși în R. Moldova. Într-un interviu pentru portalul „Moldova Curată”, magistratul dezvăluie că și-a petrecut ziua aceea împreună cu președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, omul de afaceri Victor Berlinschi, premierul pe atunci Vladimir Filat și președintele Nicolae Timofti, la Reședința de Stat de la Condrița. „Eram la o întâlnire organizată la inițiativa președintelui republicii. Vă dați seama că ar fi absurd să credeți că ne-am ocupat cu ceva împotriva statului. Am avut discuții pur prietenești. Noi am fost mereu prieteni cu domnul președinte. Niciodată nu am avut treabă cu Banca de Economii. Nu am avut niciun fel de întâlniri. Sunt aberații”, a declarat Poalelungi. Întrebat de ce a declarat anterior că nu s-ar fi aflat în republică pe 7 aprilie 2012, magistratul a explicat că a fost indus în eroare de două lucruri: lipsa ștampilei din pașaport și informația pe care a primit-o de la Serviciul Vamal care l-a anunțat inițial că nu a fost în R. Moldova, iar peste o oră i s-a spus că informația inițială a fost falsă. Contactat de Ziarul NAȚIONAL, deputatul liberal-democrat Ion Butmalai, cel care anunțase anterior că deține informații de la SIS despre întâlnirea secretă la care a participat Poalelungi pe 7 aprilie 2012, a declarat că nu exclude faptul că magistratul putea să meargă la întâlnirea la care s-a pus la cale atacul raider asupra BEM și după vizita de la Condrița.”
Întrebarea firească şi logică pe care trebuie să ne-o adresăm este: “De ce Poalelungi a decis să spună TOCMAI şi ANUME acum ce a făcut în data de 7 aprilie 2012? Sunt sigur că nu cunoaşteţi răspunsul, dar imediat reparăm şi această nedumerire. Am fost cu toţii martori la minciuna gogonată a lui M punct Poalelungi, care, iniţial, a spus că era la CEDO, apoi a tăcut ca peştele pe tigaia încinsă, după ce a fost deconspirat şi demascat cu acte în regulă de nişte oameni curajoşi de la Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova. Socoteala lui Poalelungi a fost că se va trece cu de la sine putere, cine va îndrăzni să-l contrazică pe mahărul din “justiţia” Păpuşarului? N-a mers, şi s-a ales tăcerea ca argument. Aceeaşi politică a struţului a adoptat-o şi Săşica Tănase, care fuge de microfonul Jurnal TV ca dracul de tămîie! Acesta a fost mai inspirat, n-a zis nici da nici ba, a fugit că, vorba aia, fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă! Şi apărătorul lui Karamalak, alias Bulgarul, este atins de briza amneziei, nu ţine minte de o asemenea întîlnire. Este musai să observăm cum Mihal Denisîci îi spune, în pasajul de mai sus, lui Berlinski “om de afaceri”, nu avocat!
Am scris recent un editorial (pamflet) despre trezirea bruscă a conştiinţei criminalilor de tot soiul din rîndul judecătorilor, procurorilor, politicianiştilor, dar fiţi pe pace, nu e cazul!
Automascarea lui Poalelungi are un cu totul alt substrat. În popor, chestia asta se mai cheamă “A apuca prăjina!” Că, de obicei, de acest lucru se îndeletnicesc curvele, e o chestie arhicunoscută, nu vin cu nicio noutate.
Sursele care l-au deranjat pe domnul deputat Butmalai cu informaţia despre adunarea de taină din oficiul lui Damir, finul Păpuşarului, adică dintre Poalelungi, Berlinski, Tănase şi Damir, la care s-a discutat o singură chestiune, şi anume cum cele 18 procente furate de Păpuşar de la acţionarii BEM, să fie expediate în Rusia cu evitarea interdicţiei BNM, ne-au furnizat, în exclusivitate, încă un detaliu, deosebit de interesant, şi anume că după aşa-numita “strelkă”, cei trei crai filmaţi de SIS, (de data aceasta fără Damir), au plecat pe ospeţe la Condriţa, la reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, unde, pentru că erau Floriile, au îngurgitat peşte, că, de, era dezlegare. Mă miră faptul că pînă acum M punct Poalelungi nu şi-a amintit un asemenea detaliu. Că doar nu e un fleac, nu mănînci peşte, de Florii, cu Preşedintele, în fiecare zi. Mai ales că nu e o zi oarecare, e 7 aprilie. Şi nu e un 7 aprilie de acum zece ani, e penultimul 7 aprilie, e proaspăt în memorie ca cel din 2009! Prin urmare, mascarada cu scrisorile la autorităţi, care i-au spus una, apoi alta mi se pare una puerilă şi bună de adormit proştii în leagăn de ulm.
Bănuiesc doar – şi aici chiar nu am probe exhaustive pentru a vă demonstra – de ce tocmai acum s-a autodenunţat Mihal Denisîci. Lucrez la un proiect privind intervievarea cîtorva demnitari de cel mai înalt rang, printre care Preşedintele, Primul-Ministru, etc., despre care o să vă anunţ, în detaliu, în timpul cel mai apropiat. Iată cum sună întrebarea a cincea din interviu adresată Preşedintelui Timofti în data de 4 septembrie, deci cu cîteva zile înainte ca M punct Poalelungi să vorbească public despre vizita năbădăioasă de la Condriţa: ”5. Dar în cazul în care aţi aflat despre şedinţa secretă a lui Tănase, Berlinschi, Damir şi Poalelungi privind punerea la cale a unei scheme ilegale şi parşive de devalizare a acţionarilor de la BEM? Sunteți sau nu îngrijorat și preocupat de ultimele evenimente produse la BEM, cînd raiderul a pus mîna pe pachetul de control al Băncii, astfel încît cea mai importantă instituție financiară a statului a ajuns pe mîna criminalilor!? Informațiile SIS-ului, ale vicepreşedintelui Comisiei de securitate a statului şi a secretarului acesteia nu au fost suficiente pentru a face o declaraţie publică, pentru a convoca Consiliul Suprem de Securitate a Statului? Mai mult, conform unor surse credibile, în aceeași zi Poalelungi, Berlinschi și Tănase ar fi mîncat pește la Condrița, la reședința prezidențială, că, de, aveau dezlegare…”
Aşadar, abia peste cîteva zile apare spovedania publică şi, repet, suspectă, incriminatorie, lamentabilă a lui Poalelungi. E o coincidenţă? Să fim serioşi!
Nici nu mă bate gîndul să fac măcar o aluzie la adresa Preşedintelui sau a consilierului de presă, căruia i-am expediat, prin poşta electronică, întrebările interviului în data de 4 septembrie, cu cîteva zile înaintea “autodezvăluirilor” lui Poalelungi de la “Moldova Curată” şi vă îndemn cu toată sinceritatea să procedaţi la fel. Cu toate acestea, ca în orice altă instituţie de tip moldovenesc, există, adesea, scurgeri de informaţii, astfel încît acestea să ajungă şi la urechile lui M punct Poalelungi. De aici şi reacţia neaşteptată de a-şi turna cenuşă pe cap înainte de apariţia propriu-zisă a interviului. Pentru că orice am spune, reşedinţa prezidenţială de la Condriţa este, prin excelenţă, o instituţie a statului, întreţinută în exclusivitate pe banii noştri, ai contribuabililor, cetăţenilor şi alegătorilor, nicidecum o berărie pentru organizarea şuetelor cu participarea unor indivizi controversaţi, ca să fiu elegant, fie ei şi prieteni, după cum afirmă, cu şeful statului!
Iată de unde vine, cu adevărat, mîhnirea lui Mihal Denisîci. O asemenea presă nu se circumscrie statului oligarhic şi criminal, cu instituţiile capturate şi aservite. O asemenea presă trebuie condamnată penal, pusă la index, demonizată. Să meargă să-şi facă dreptate la CEDO, unde presa, din 100 de cauze, cîştigă 99! Cine ca cine, da’ Mihal Denisîci cunoaşte, că n-a bătut apa în piuă, pentru 18 mii de euroi pe lună!
Ce mai tura-vura, încercaţi-ne cu dust, “domnule” M punct Poalelungi! E garantat!