Dacă e să-l parafrazăm pe Ion Luca Caragiale, avem și noi regățenii noștri. N-am folosit alte echivalente lexicale, bunăoară: lichele, canalii, ticăloși ș.a.m.d. având în vedere faptul că românul – fie el din Bucureștie, din Iași, Sibiu, Craiova, Cernăuți sau Chișinău – e o fire extrem de simțitoare, uneori, poate chiar mai simțitor (pardon pentru „dezacordul gramatical”) decât dl Goe al acelueași Caragiale.

M-am gândit la acest adevăr citind în PĂMÂNT și OAMNENI, organul P.D.A.M., niște reflecțiii semnate cu un pseudonim în spatele căruia se știe de mult cine se ascunde … Pseudonimul este frumos, nimic de zis, – Ion Munteanu. Titlul reflecțiilor este pe cât de bizar, pe atât de lugubru – „Cine va plânge la urmă, va plânge mai bine” (nr. din 30.07.94). Românii au o zicală similară, dar în ea este pus la contribuție Râsul, nu Plânsul – atribut al unor atitudini de prevestitor de lacrimi, durere, răzbunare, răfuială, pedepsire, persecutare.

Însă, cine știe, poate că nu-i chiar așa; se creează impresia că I.M., în pofida palpabilei sale experiențe de politruc înveterat, este, totuși, un tip sentimental, lacrimogen: atâtea lacrimi varsă din cauza imaginarei ofense aduse de GLASUL NAȚIUNII câtorva lideri ai P.D.A.M., încât s-ar putea să fi stors câteo lacrimă și din ochi … a vreo zece agrarieni!

Dar dincolo de acest impact sentimental, I.M. e un om serios, realist. Bunăoară, d-lui pescuiește în GLASUL NAȚIUNII un „dezacord gramatical” – prilej pentru a se deda unor meditații majore asupra proastei cunoașteri, de către noi, basarabenii, a gramaticii limbii române.

Prea bine cunoscute valeități caracteristice unor regățeni pripășiți după 1989 pe la noi! Suntem de acord cu Dvs., dl I.M., și totuși, chiar dacă la mijloc e o simplă și regretabilă inadvertență, ne dăm seama că vă faceți a uita că noi, cei de la GLASUL NAȚIUNII, n-am fpcut studii în celebre licee și facultăți din vechea capitală a Moldovei, ci școli și secții de facultate prin amărâtele sate basarabene, apoi, în dragul, dar mult prea  rusificatul nostru Chișinău.

Mai compară I.M. eventuala fugă a unor lideri ai P.D.A.M. la Moscova sau Zurich cu trecerea cu traiul la București a Leonidei Lari sau a lui Mircea Drcu. Nu știu care-i capitala țării Dv., dle I.M., dar a noastră, ca și a dnei Leonida Lari și a dlui M. Druc nu este nici Moscova, nici Zurich.

Însă lovitura de grație, crede dl I.M., o dă apreciind caracterizările făcute unor fruntași agrarieni de către autorul articolului „Agrarienii au câștigat alegerile?” din GLASUL NAȚIUNII, nr. 22 a.c. Că-s vulgare, inconsistente, bicisnice, insultătoare, „simple invetcive”…

Chiar dacă o fi fiind așa, vă mulțumim, dle I. M. pentru că ați selectat și publicat atât de bine aceste referințe în gazeta Dvs., retipărindu-le într-un tiraj atât de mare. (Cum ați obținut acest tiraj – știe întreaga Republică). Las’ să știe cât mai multă lume pentru cine și-a dat votul în iarnă! Dacă n-am ști cine sunteți, dle I.M., am crede că ați făcut-o intenționat, că ați dat o lovitură sub centură patronilor, astfel compromițânt reputația întregului lor partid!

Cu adevărat se spune în Sfânta Scriptură: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci pe unul îl va urâ și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipsi și pe celălalt îl va disprețui…”

Deși, cine știe …

Ianoș ARDELEANU

Cinematografia românească a cunoscut câteva momente de referință care sunt subiectul unor cărți și discuții, chiar și după mult timp de când s-au petrecut. Printre acestea se numără conceperea și lansarea primului film sonor integral românesc în 1935- „Bing Bang”.

„Bing Bang” este povestea unor șomeri din Bucureștiul interbelic, jucați de renumiții comici ai acelor vremuri, Nicolae Stroe și Vasile Vasilache. Filmul reprezintă o premieră nu doar din cauza tehnicilor folosite, dar și pentru faptul că este primul film al celor doi actori.

Stroe și Vasilache s-au remarcat odată cu emisiunea  „Ora veselă”, care a debutat în 1929 la Radio București și care a înregistrat un succes uriaș.

Cei doi, care se cunoscuseră la Grădina Volta-Buzești au legat o prietenie, ce s-a menținut până la moartea prematură a lui Vasilache. Relația dintre ei s-a făcut simțită și pe scenă, unde se completau foarte bine. Astfel, au devenit cel mai iubit cuplu umoristic al anilor ´30-´40.

„Bing Bang” a fost realizat în totalitate de români. Aparatura sonoră care a fost folosită la înregistrare a fost construită de inginerul român Iulian Gartenberg-Argani, care fusese și producătorul executiv. Stroe și Vasilache au fost actori, dar s-au ocupat și de regie, de scenariu și au contribuit la realizarea coloanei sonore, pe care o semnaseră M. Constantinescu și Max Halm. Imaginea era realizată de Iosif Bertok.

Despre ideea scenariului a povestit Nicolae Stroe în cartea sa „77 de ani în 200 de pagini”: „Ne făceam visuri mărețe si, ca să nu le uităm, le-am scris mare pe un perete din cabina noastră. La punctul unu am trecut un film ca la Hollywood sau pe aproape. Am început să scriem scenariul, cum în Capitală rulau numai filme cu prinți și prințese sau conți și contese și alte marafeturi. Noi am ales o poveste simplă, umană si foarte aproape de realitate, despre doi șomeri care se numeau Bing si Bang.”

Povestea filmului este simplă, dar plină de situații comice. Bing și Bang, doi șomeri, întâlnesc în Cișmigiu o veche prietenă care se ocupa cu vânzarea biletelor de loterie și care le oferă un astfel de bilet. Dar cei doi uită de el și pleacă la Snagov , după ce citesc într-un ziar despre posibilitatea găsirii unui loc de muncă acolo. Sunt supuși unor situații neobișnuite : de la furtul unei bicilete pentru a ajunge la Snagov, care se defectează pe drum și sunt nevoiți să meargă pe jos, până la încercarea de a face rost de mâncare. Întorși în Capitală, trec pe la sediul Loteriei de Stat, unde aveau loc extragerile. Își dau seama că biletul lor este căștigător al unui million de lei, dar nu au lozul. Răscolesc disperați căsuța lor de mahala și într-un final găsesc biletul norocos.

Sfârșitul filmului a fost impus de situație.  Pentru a putea realiza filmul, comicii aveau nevoie de o sumă destul de mare, pe care au reușit să o obțină de la directorul Loteriei de Stat. Acesta a ales finalul : șomerii, acum bogați, își cumpără un automobil și se îmbracă elegant, lăsând în urmă soarta lor nefericită.

Filmările au avut loc în Cișmigiu, la Grădina Icoanei, la Lacul Snagov și la Ateneul Popular de pe strada Romană. Cheltuielile de producție s-au ridicat la 300.000 de lei, dar investiția a meritat,  datorită succesului pe care l-a avut.

După ce a fost refuzat de mai multe cinematografe din București, „Bing Bang” are premiera oficială pe 7 februarie 1935 la Cinema Arpa ( azi Cercul Militar Național).

Toată luna va rula cu casa închisă și din martie până în august va fi vizionat și în alte săli de cinema. A ocupat locul 4 în topul filmelor difuzate în cinematografele din România în anul 1935.

Și toate aceste realizări în condițiile în care numai în București existau aproximativ 50 de cinematografe ce proiectau și de câte 7 ori pe zi, iar elevii de liceu nu avea acces în sălile de cinema (o prevedere în urma unei crime comise cu revolverul de un grup de elevi).

Majoritatea criticilor a primit cu entuziasm și laude inițiativa românilor. Restul au criticat jocul actorilor, care au fost acuzați că nu sunt la fel de naturali ca pe scenă. Însă publicul a fost încântatb pentru că voiau să vadă cât mai multe filme românești.

Părerea lui Ion Golea din „Dimineața” este reprezentativă în acest sens: „Așadar în vreme ce capitalurile adunate pe spinarea cinematografiștilor pentru <<filmul național>> lâncezesc fără întrebuințare, în timp ce alți domni se agită cu o societate care n-a făcut până acum altceva decât să-și instaleze birouri și să plătească lefuri unor oameni care nu fac nimic, doi artiști tineri au găsit un producător aproape tot atât de tânăr ca ei, au pus umăr la umăr și au făcut ceea ce statul trebuia de mult să facă : un film, în care graiul românesc răsună de la început până la sfârșit pe ecran. Bravo, băieți!”

Stroe și Vasilache au mai făcut un alt film, în 1936 , numit „Ora veselă”.

În 1944, Vasile Vasilache moare în bombardamentul american asupra Bucureștiului din 4 aprilie.

„Bing Bang” a fost reluat în decembrie 1944 în cadrul unei reprezentații de gală în memoria lui Vasilache. A continuat să ruleze pe ecrane până în toamna lui 1945 și a avut deasemenea succes.  Nicolae Stroe a realizat emisiunea „Ora veselă” ani în șir și după dispariția partenerului său.

Aurel Storin a afirmat în cartea sa „Farmecul discret al revistei” despre cei doi comici: „Ei rămân în istoria Revistei românești nu numai cu valoarea artei lor, ci mai presus de toate, cu gestul – care adesea mi se pare incomensurabil, de a fi trăit și de a fi murit prieteni”.

sursa:www.historia.ro

Ciprian Porumbescu, cântecul sufletului românesc, o erupţie de vulcan a geniului de-a pururi creator de valori nepreţuite, acest „crai nou“ dăruit de Dumnezeu pe cerul culturii şi al spiritualităţii româneşti, acum 125 de ani, într-o zi de 6 iulie, a părăsit această lume zbuciumată, chemat fiind de Domnul vieţii veşnice să împodobească raiul cel preafrumos cu un suflet curat şi generos.

La 14 octombrie 1853, se naşte în Şipotele Sucevei, Ciprian, fiul Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiovschi. Acest preot a fost unul dintre clericii patrioţi ai Bucovinei. Devotat slujitor al Bisericii, părintele Iraclie era şi un talentat scriitor. Unii l-au numit „Creangă al Bucovinei“, avea multă dragoste pentru frumos, zăbavă cu cartea, dar mai ales iubea Biserica neamului său.

Student la Facultatea de Teologie

În limba polonă, „Golembiovschi“ înseamnă „porumbel“. Numele „Porumbescu“ a fost folosit mai întâi ca pseudonim, şi apoi ca nume oficial.
Tânărul Ciprian a crescut într-o casă unde credinţa şi cultura se învăluiau într-o armonioasă îmbrăţişare. Era şi normal ca acest fiu de preot, şi nu a unui preot obişnuit, ci cu vădite înclinaţii spre literatură şi artă, să crească într-un mediu ales. Micuţul Ciprian a început, de la vârsta de şase ani, studiul muzicii cu Carol Miculi, apoi vioara, la Ilişeşti, cu Simon Maier, continuând la Gimnaziul din Suceava, cu Ştefan Nosievici şi, în particular, cu Anton Valentin şi C. Schlötzer.
Pentru talentul deosebit al fiului său, preotul Iraclie a primit o vioară Amati, datând din anul 1626, de la un ţigan bătrân, ca recunoştinţă pentru hrana dăruită lui şi cetei sale de lăutari, în vremea secetei din 1866. Este de la sine înţeles că Ciprian asista la toate horele din sat, precum şi la alte manifestări muzicale din partea locului. Cuprins de dragostea pentru valorile neamului său, adolescentul Ciprian, după unii biografi de-ai săi, a participat la sărbătorile organizate de societatea Culturală „Arboroasa“, la Mănăstirea Putna, din anul 1871, unde l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu o altă stea din constelaţia culturii române, luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu.
Între anii 1873-1877, a urmat cursurile Institutului Teologic din Cernăuţi. În cadrul renumitei Facultăţi de Teologie cernăuţene, Ciprian a primit noţiuni elementare de armonie şi dirijat coral de la preotul Isidor Vorobchievici, renumitul profesor şi compozitor bucovinean.
Deşi nu a fost hirotonit, Ciprian şi-a manifestat deplin dragostea pentru Biserică, prin compoziţiile muzicale menite să înfrumuseţeze cultul divin. („Cântările Sfintei Liturghii în Do major“, „Tatăl nostru“, „Adusu-mi-am aminte“, „Condacul Maicii Domnului“; lucrări pentru coruri mixte: „Priceasna de Paşti“ şi „Axion la Rusalii“).

Asemănat cu Johann Strauss şi cu Franz Liszt

În perioada 1879-1881, a urmat cursurile Conservatorului din Viena, susţinut financiar şi de mitropolitul Bucovinei de atunci, Silvestru Moraru Andreevici, iar acolo a studiat armonia cu Anton Bruckner şi a primit noţiuni despre muzica corala de la Franz Krenn.
Anul 1882 l-a găsit în ţară, în Ardeal, ca profesor de muzică vocală la Şcolile Române şi dirijor la Biserica Neagră, iar între timp s-a înscria şi la cursuri de filosofie în Viena şi Cernăuţi. Dragostea pentru tot ce-i românesc l-a însoţit toată viaţa. A început să compună piese de o rară frumuseţe şi sensibilitate. La Cernăuţi, a condus corul Societăţii culturale „Arboroasa“, iar la Viena, a dirijat corul Societăţii studenţeşti „România Jună“. Aici, a scos, în anul 1880, colecţia de 20 de piese corale şi cântece la unison, reunite în „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români“ („Cântecul ginţii latine“, „Cântecul tricolorului“, „Imnul Unirii“ – „Pe-al nostru steag“, „La malurile Prutului“, „Altarul Mănăstirii Putna“). După această perioadă, urmează cea mai fecundă etapă a vieţii sale artistice.
La 11 martie 1882, a avut loc premiera operei sale „Crai nou“, piesă în două acte, scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri.
A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale. Ziarele vremii chiar îl asemuiau cu Johann Strauss şi Franz Liszt.

„Mă întorc acasă, agăţat de un cocostârc“

Din păcate, boala a frânt, poate prea devreme, aripile creatoare ale acestui om de o sensibilitate aparte, însă nu doar boala a fost cauza acestui dramatic destin. După terminarea facultăţii, tânărul teolog a fost întemniţat aproape trei luni pentru activitatea din cadrul societăţii „Arboroasa“, militantă pentru libertatea Bucovinei de sub dominaţie habsburgică. Detenţia i-a şubrezit trupul firav. Boala de care suferea s-a agravat foarte mult.
Cu toate acestea, ca şi cum şi-ar fi simţit sfârşitul aproape, Ciprian Porumbescu a scris în timpul detenţiei cele mai bune piese. Vremelnic, libertatea fizică fusese înăbuşită, dar cea interioară, a spiritului, a triumfat. Astfel, cuprins de friguri, scuipând sânge, îi scria tatălui său: „Sunt bine, tată. Şed în celulă şi cânt «Gaudeamus Igitur». Numai păcat că cei ce mă ascultă nu ştiu latineşte“.
Pe 25 noiembrie 1882, a plecat în Italia, în staţiunea Nervi, pentru tratament, dar dorul de casă îl mistuia: „Mă roade dorul de casă. Voi găsi eu drumul potrivit spre ea. Mă agăţ de un cocostârc, care se întoarce la primăvară, şi mă opresc drept în bătătura casei.“
Şederea în Italia nu i-a făcut mult bine: suferinţa i-a brăzdat fiinţa, obosit şi îngândurat, Ciprian se întoarce la Stupca, acolo unde cântecele populare i-au legănat copilăria. Vegheat de bătrânul şi nefericitul lui tată, dar şi de sora lui, Mărioara, seara, pe 5 iulie, 1883, Ciprian ceru hârtie şi creion, când, probabil, ar fi vrut să mai lase să licărească pentru ultima oară sclipirea de geniu care sălăşluia în el.
Nu a apucat decât să aştearnă pe hârtie titlul piesei: „Tempi passati“. Cât adevăr în această expresie! pentru el, nu mai exista decât trecutul vrăjit de amintirile frumoase.

Înmormântarea

A doua zi, „craiul nou“ al muzicii româneşti s-a adăugat cerului înstelat al culturii româneşti. Parcă Domnul S-a grăbit… Ciprian avea doar 29 de ani.
Părinţii, rudele, prietenii au fost puternic marcaţi de această plecare neaşteptată. La înmormântare, au participat pe lângă cei pe care sufletul lui i-a preţuit şi corul teologilor din Cernăuţi, care i-au cântat tulburătoarea cântare „Adusu-mi-am aminte“, iar colegul său din Societatea „Arboroasa“, Constantin Morariu, a ţinut un emoţionant cuvânt. Lacrimi şi flori de la Braşov, din partea Societăţii „Junimea“, a prietenilor şi a admiratorilor, precum şi cele ale iubirii sale pătimite, Berta Gorgon, trimise de la o margine de lume, au înveşmântat mormântului junelui compozitor.
Aceasta este, pe scurt, viaţa plină de căutări şi bucurii, neîmpliniri şi poticniri a lui Ciprian Porumbescu, dar opera monumentală, numărând aproximativ 250 de lucrări în diverse forme şi genuri muzicale, l-a păstrat nemuritor în conştiinţa neamului nostru românesc.

„Studiez poporul român“

Viaţa marelui compozitor a confirmat pe deplin vechea zicală, potrivit căreia valoarea nu aşteaptă numărul anilor. În scurt timp, Porumbescu a creat valori ce străbat timpul şi dăinuie peste timp.
Talent complex, Ciprian Porumbescu a scris nu numai lucrări muzicale, ci şi multe poezii, articole de presă, a cules folclor, a redactat un manual didactic pentru şcolile populare.
Sunetele folclorului românesc i-au mângâiat pruncia, iar mai târziu, muzica specifică mediului urban i-a fascinat tinereţea. Din această simbioză s-au născut horele de salon, cadrilurile pe motive populare, valsurile, polcile şi mazurcile pe intonaţii folclorice.
Compoziţia care a surprins tocmai prin această împletire cel puţin curioasă a fost „Crai nou“, ce va prevesti iminenta înflorire a şcolii muzicale naţionale, fiind prima operetă cu adevărat de reţinut în patrimoniul muzicii noastre. Audierea ei este un prilej de delectare, prin spontaneitatea inspiraţiei, precum şi prin frumuseţea melodică mai presus de orice rafinament componistic.
Neprietenii l-au acuzat, în presa vremii, că ar fi un plagiator a lui Strauss, Offenbach sau a altor compozitori din epocă. Răspunsul genialului compozitor bucovinean a fost pe măsură: „…şi dacă este vorba de vreun componist pe care
l-am studiat şi-l studiez şi acum, încă cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta este însuşi poporul român“.

Balada pentru vioară

Cea mai cunoscută compoziţie a lui Ciprian Porumbescu rămâne, fără doar şi poate, „Balada pentru vioară“. Terminată la 21 octombrie 1880, piesa a devenit partitura de referinţă a crea,ţiei clasice româneşti din secolul al XIX-lea.
Timp de mai bine de o săptămână, compozitorul s-a retras în tihna idilică a locurilor natale, a schiţat, a prelucrat, a şlefuit această pagină muzicală de o rară sensibilitate, plină de poezie şi nostalgie, cu raze de lumină şi pete de întuneric, în care se metamorfozează doina, cântecul şi jocul bătrânesc, fiind, pe drept cuvânt, una dintre creaţiile de referinţă ale culturii româneşti. Scriitorul Mihail Sadoveanu, după una dintre audiţiile acestei unice piese, a spus: „Dacă ar fi să regret că nu am venit mai devreme pe lume, aş face-o doar pentru că nu am apucat să-i cunosc pe cei doi români în care Dumnezeu a turnat har din belşug: autorul «Luceafărului», Eminescu, şi pe cel al «Baladei pentru vioară», Porumbescu“.

sursa: ziarullumina.ro

Forţele militare ale Kievului au preluat controlul în peste 20 de localităţi din regiunile Lugansk şi Doneţk, încercuindu-i astfel în cursul operaţiunii „antiteroriste” pe separatiştii care ocupă în total zece oraşe în estul Ucrainei, anunţă postul de televiziune ucrainean TSN.

Astfel, potrivit presei ucrainene, a fost eliberat de insurgenţi oraşul Krasnîi Liman, unde deasupra administraţiei locale a fost arborat drapelul ucrainean. Conform unui ordin al preşedintelui interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, în calitate de primar al oraşului a fost numit ofiţerul Konstantin Mateicenko.

Printre localităţile aflate sub controlul militarilor ucraineni se numără, de asemenea, satul Semionovka, unde se afla un depozit de armament al insurgenţilor.

Tensiuni se menţin în sudul regiunii Doneţk, în special în oraşul Amvrosievka, şi în localităţile Rubejnîi, Severodoneţk şi Lisiciansk, în regiunea Lugansk.

Potrivit agenţiei ucrainene UNIAN, lupte intense continuă şi în apropiere de Slaviansk. Aici separatiştii au rămas izolaţi, însă au reuşit să doboare un avion al forţelor armate ucrainene.

Joi seara confruntările dintre insurgenţi şi forţele de ordine ucrainene, la punctul vamal Marinovka, situat la distanţa de 3 kilometri de Rusia, s-au soldat cu rănirea a cinci vameşi. Insurgenţii au fost nevoiţi să se retragă, după ce serviciile vamale au primit susţinere din partea aviaţiei ucrainene. Militarii au distrus două camioane şi un vehicul blindat aparţinând separatiştilor.

Totuşi, separatiştii încearcă să-şi consolideze poziţiile, instituind puncte de control suplimentare între oraşele Harţîzsk şi Ilovaisk, în Doneţk, şi amplasând mai multe vehicule blindate în localităţi. Insurgenţii de la Doneţk au îndemnat joi populaţia locală să-şi păstreze calmul şi să aibă încredere în informaţiile furnizate de ei.

Totodată, aeroportul de la Donekţ, care a intrat sub controlul forţelor ucrainene în urma confruntări intense, soldate cu aproximativ 40 de morţi, este închis până la sfârşitul lui iunie.

Operaţiunea „antiteroristă” lansată de Kiev în urmă cu două luni, cu scopul de a înăbuşi insurecţia armată prorusă în regiunile Doneţk şi Lugansk, s-a soldat cu cel puţin 140 de răniţi în rândul militarilor ucraineni.

În total, peste 200 de persoane – militari ucraineni, separatişti şi civili – au fost ucise.

Serviciul de presă al Gardei Naţionale a ţinut să sublinieze că niciun militar ucrainean nu este deţinut în prezent de insurgenţi proruşi.

În paralel cu desfăşurarea operaţiunii „antiteroriste”, autorităţile de la Kiev au ordonat închiderea parţială a frontierei cu Rusia. O decizie în acest sens a fost luată de Guvernul ucrainean joi. Potrivit Itar-Tass, Ucraina a închis cel puţin o pătrime din totalul puctelor de trecere a frontierei cu Rusia.

sursa: mediafax.ro

Vladimir Voronin a cedat în fața oligarhului Vladimir Plahotniuc, pentru că este un oportunist gata să facă alianță cu oricine, numai să revină la guvernare. O coaliție Voronin-Plahotniuc în viitorul Parlament ar reprezenta o dramă pentru Republica Moldova, iar schimbarea retoricii de către PD, în ajun de alegeri, pune în pericol vectorul european al țării, care este singura șansă de a stârpi fenomenul corupției. 

Declarațiile au fost lansate de invitații Cabinetului din Umbră de la Jurnal TV.

„Scindarea în PCRM poată fi văzută din două aspecte: dintre grupul Tkaciuk care pledează pentru uniunea euroasiatică și Voronin care a fost atenționat asupra bunurilor pe care le posedă, conturile pe care le deține în Europa, că i s-ar putea întâmpla ca și lui Ianukovici. Pe de altă parte, această alianță care va urma între Voronin și Plahotniuc în eventualitatea unei majorități parlamentare. Aici este bătălia, dintre cei care au plecat și sunt anti-Plahotniuc și cei din PCRM la care Plahotniuc a ajuns. Ar putea fi cea mai mare dramă pentru Republica Moldova. Am putea să ne trezim la fel ca după alegerile din 2009, 2010 – cu venirea prin ușa din spate, cu zece zile înainte de alegeri, a lui Plahotniuc”, a declarat analistul politic, fostul vicepremier Valentin Dolganiuc.

„Tkaciuk își dă bine seama că oportunismul și ezitările lui Voronin care astăzi este pentru Uniunea Vamală, iar ulterior spune că nu ne putem integra acolo pentru că este inexistentă, vor duce la pierderi electorale. Voronin demonstrează că este un oportunist care este gata meargă în orice direcție și să facă alianță cu oricine numai să revină la guvernare”, a menționat editorialistul Victor Ciobanu.

„Deja se spune că există o înțelegere ocultă, la nivelul familiei Voronin și la nivelul unor reprezentanți ai conducerii PD. Eu cred că conflictul din PCRM în mare parte este legat de lupta internă a clanurilor din partid. Nu cred că Voronin este un adept al integrării europene. Acum asistăm la un război care se aprinde în interiorul PCRM între două clanuri oligarhice: pe de o parte o familie care a beneficiat timp de 8 ani de toate avanatajele puterii, s-a îmbogățit fabulos, pe altă parte – upii cei tineri au stat cuminți și priveau cu mare invidie spre treuca puterii. După atâția ani în opoziție, în care au luptat până la sânge, vor și ei la treuca puterii să ia ce li se cuvine. Voronin vrea doar să preia sistemul unde anterior familia sa huzurea, nu vrea revoluție pe care le anunță acești „talibani”, care sunt mai ideologizați”, a menționat directorul Politicon, Anatol Țăranu.

„Este o mare greșeală să vorbim de un sistem oligarhic la timpul trecut. Acesta s-a păstrat și în zilele noastre. Este drama noastră, nu s-a schimbat nimic. Fluxurile monetare dosite au rămas aceleași, s-au schimbat doar oamenii de la capetele acestor fluxuri. Astăzi în Republica Moldova avem un sistemul oligarhizat construit de Voronin și preluat de cei care se regăsesc în alianța de la guvernare. Republica Moldova este captivă partidelor politice conduse de oligarhi”, a spus în replică Valentin Dolganiuc.

Invitații emisiunii s-au referit și la schimbarea discursului PD, care după ce a trâmbițat și a promovat, cu spume la gură, ideea integrării europene, acum a schimbat placa și vor cu Rusia și China.

„Faptul că PD își schimbă mesajul nu este nimic neașteptat. Și anterior am spus că aproape de alegeri oricum va reveni pe o retorică mai spre stânga, mai populistă, că va încerca să joace pe două capete: și cu Rusia, și cu UE. Liderii PD o fac oarecum într-un stângaci, declarațiile lor nu sunt inspirate, mai ales atunci când spun problema integrării europene nu mai este atât de oportună”, a menționat Victor Ciobanu.

„Liderii acestui partid își au copiii trimiși în vest, nu în est. Fac vacanțele tot acolo, se duc la tratament la fel în vest. Există o schizofrenie în declarațiile acestea. Politicienii ar trebui să declare franc și onest: mergem în UE, pentru că acolo e bine sau mergem în uniunea euroasiatică, pentru că acolo sunt ai noștri și nu ne obligă să facem reforme. De ce PD acționează în acest mod? Presupun că se uită peste sondaje, îi văd pe cei 35% indeciși și se gândesc să rupă din ei pentru a câștiga alegerile”, a explicat directorul IPP, Arcadie Barbăroșie.

„Prin aceste declarații, PD se deplasează pe segmentul comunist și lasă liber o parte din segmentul pro-european. Faptul că PD-știi vor fi capabili să ia mult de la comuniști îmi provoacă dubii. În orice țară europeană, pentru un astfel de comportament, alegătorii sancționează dur la alegeri. Se vorbește că există o înțelegere între liderii PD și PCRM, că vor face o alianță după alegeri. Atunci PD trebuie să ia din segmentul proeuropean niște voturi ca mai apoi să le ducă pe segmentul proeuroasiatic. Nu există o logică în ceea ce fac”, a comentat Anatol Țăranu.

„Pe parcursul acestor ani s-a văzut că aceste partide centriste sunt ale Moscovei. Este grav, pentru că după 27 iunie urmează un vot în Parlament. Este un mesaj electoral care pune în pericol vectorul european al Republicii Moldova. Aduce apă la moară celor care vor într-o uniune euroasiatică încă neexistentă. Mesajul este destul de demoralizator și mobilizează euroscepticii, care sunt oamenii Moscovei și nu vor să permită ieșirea Republicii Moldova de pe orbita Rusiei”, a spus și Valentin Dolganiuc.

„Înainte de a intra în UE, și România avea o guvernare foarte corupă. După aderare, foarte mulți membri ai guvernului, șefi de instituții au ajuns la închisoare pentru corupție. UE vine cu un ac pentru cojocul acestora. Viitorul nostru este în Uniunea Europeană”, a conchis Arcadie Barbăroșie.

sursa: jurnal.md

Şi când se va aşeza colbul, vom vedea pe ce călărim – pe cal sau pe măgar  (Zicală orientală)

„Şi iarăşi am văzut sub soare că izbânda în alergare nu este a celor iuţi

şi biruinţa a celor viteji, şi pâinea a celor înţelepţi, nici bogăţia a celor pricepuţi,

 nici faima pentru cei învăţaţi, căci timpul şi întâmplarea întâmpină pe toţi”. Eccl., 9.11

Destinul e ca musca – se aşează şi pe flori, şi pe gunoaie.

Despre starea deplorabilă din ştiinţă în ultimii 20 ani, inclusiv cea academică, s-a scris şi s-a vorbit mult, dar despre cauzele ei adevărate – aproape deloc. Se invocau mai multe motive, şi nu fără temei, că o societate bolnavă nu poate avea o ştiinţă sănătoasă, că alocaţiile bugetare sunt prea mici, că este masiv exodul din ştiinţă şi din ţară al tinerilor talente, că a scăzut prestigiul ştiinţei, că trebuie schimbată conducerea Academiei, etc. Dar cauzele principale, în opinia mea, aşa şi au rămas în umbră. Între timp s-a schimbat conducerea Academiei, au fost mărite alocaţiile bugetare pentru domeniul cercetare-dezvoltare, şi cel mai ”important” eveniment al anului 2004 în tot spaţiul ex-sovietic – in regim de maximă urgenţă şi aproape clandestin (vara) a fost elaborat şi adoptat Codul ştiinţei şi inovării în RM – legea de bază a funcționării științei. Pentru acesta s-au acordat o ploae de premii şi ordine.

S-a mizat mult pe nivelul intelectual ridicat al oamenilor de ştiinţă, în special al celor din ştiinţa academică, că vor propune soluţii eficiente de depăşire a grelei perioade de tranziţie la noul sistem de gospodărire. Posibil să greşesc, dar neavând o concepţie clară a strategiei dezvoltării societăţii (mai precis nu avem nimic la acest capitol cu excepţia bunelor intenţii) şi în special a economiei naţionale (căci ea, economia, trebuie să determine direcţiile prioritare în ştiinţa naţională!), nici nu putem vorbi de un esenţial aport al ştiinţei în dezvoltarea societăţii. Spre regret, executivul republican s-a eschivat complet de la elaborarea concepţiei sferei de cercetare-dezvoltare şi controlului asupra cheltuirii banilor publici în acest domeniu, încredinţându-i Academiei şi pâinea, şi cuţitul pentru a dirija cu toată ştiinţa din Republică. Naivitatea, incompetenţa şi lipsa de verticalitate a multor profesori universitari şi membri ai Academiei i-a făcut să se implice în elaborarea unor strategii și programe de cea mai proastă calitate, fapt ce a discreditat mult ştiinţa şi a provocat şi mai provoacă nemulţumirea fondată a guvernanţilor.

În anii ’80 în Academie erau circa 40 membri titulari şi membri-corespondenţi, azi avem aproape 100 (reforma prevedea, că cu timpul vor rămâne numai 78 cu vârsta până la 70 ani, ceilalţi vor fi consultanţi), în timp ce numărul de cercetători ştiinţifici reducându-se respectiv de aproape trei ori, din care cauză în ultimii 15 ani Academia a îmbătrânit cu peste 25 ani. Din totalul de 93 membri corespondenți și membri titulari numai 26 au până la 70 ani! În ştiinţă practic au mai rămas doar cei, care nu pot pleca nicăieri sau îşi dezvoltă afaceri personale pe contul şi sub acoperirea instituţiilor ştiinţifice. Amintesc aici, că mai avem Academii de Medicină, Ecologie, Informatică, Inginerie, Spiritism, etc. cu numărul respectiv de academicieni, unii fiind totodată şi membri ai Academiei Naţionale. E ştiut, că peste noapte savanţi nu se nasc. După numărul de generali şi academicieni raportat la numărul de locuitori suntem primii în Europa fiind stabil ultimii după nivelul de trai. Alegerile in Academie din ultimii 10 ani și practica finanțării cercetării-dezvoltării de la bugetul de stat au confirmat tendinţele spre autoritarism şi cumătrism din ştiinţa moldavă.

Situaţia, care s-a creat pe parcursul anilor 1989-2004 nu mai putea fi tolerată și asta o subliniez cu toată insistența – din vina directă a fostei conduceri şi personal al membrilor Academiei s-a furat şi distrus tot ce s-a putut. Da, actualmente în Academie se fac reforme. Dar după care principii? După a celor, care ştiinţă serioasă nu au făcut niciodată şi care direct poartă vina de acest dezastru? Practic se bat ultimele cuie în capacul ştiinţei moldave. Cunoscut este faptul, că suita îl face pe rege.

Ştiinţă în instituţiile academice în ultimii douăzeci ani, cu mici excepţii, nu se mai face. Numai un lucru poate că s-a schimbat – declaraţii la tot pasul despre încheierea zecilor de acorduri de colaborare începând cu Curtea de Conturi până la Uniunea Europeană, cu diaspora științifică, organizarea de congrese și conferințe cu participare internațională, unde se vede clar goliciunea noastră, laudele de sine şi unuia pe altul în mas-media şi oriunde – lipsite de totală modestie. Şi reforme gen revoluţie! Şi cel mai straniu este faptul, că ceea ce declară despre succesele ”remarcabile” din știință, ei încep a crede, că aşa este întradevăr! Bagheta de dirijor în mâna Preşedintelui Academiei a luat contururi reale de măciucă! Volante şi şedinţe la nesfârşit şi – vorbe, vorbe, vorbe! Aici aş vrea să amintesc o frază de-a lui Nichita Hruşciov, devenită aforitică: „A reforma Academia (URSS) e ca şi tunsoarea porcilor: coviţăit mult – folos puţin”. Deja se simte suflul unei agonii şi mirosul de bâhlitură (cuvintele nu-mi aparţin) – faceţi mai repede ceva credibil să ungem ochii conducerii de vârf şi societăţii, că e bâja!

Un lucru vreau să-l evidenţiez aparte. Academicienii şi membrii corespondenţi ai Academiei Naţionale au fost aleşi pe anumite specialităţi conform Statutului Academiei, ca fiind cei mai iniţiaţi in domeniile concrete, deacea sunt din start declaraţi responsabili în faţa societăţii de nivelul cercetărilor şi chiar de starea de lucruri în aceste domenii în Ţară! Pentru aceasta primesc bani grei si au privilegii şi onoruri. De la ei în special ar trebui să ceară socoteală conducerea de vârf a Ţării! Majoritatea membrilor Academiei practic nu au închipuire despre starea reală din economia Republicii şi cam ce ar trebui să propună pentru a stopa declinul şi a depăşi criza actuală.

Dările de seamă pe programele și granturile naţionale, internaţionale, pe comenzile de stat se bazează mai mult pe rezultatele demult obţinute şi plătite cu ruble. Nu aş vrea să precizez unde, dar unii întocmesc dări de seamă folosind rezultate obţinute prin anii `50. Alţii folosesc procedee mai moderne – plagiază din Internet! Poate e paradoxal, dar se poate afirma, că majoritatea cercetătorilor din Academie, inclusiv şi membrii Academiei, pentru volumul şi calitatea lucrului făcut sunt cel mai bine plătiţi dintre bugetari! Demult este acută problema remunerării cercetărilor ştiinţifice după criterii obiective. Despre CI (indexul citării în literatura ştiinţifică de specialitate de circulaţie internaţională) al publicaţiilor ca un criteriu destul de obiectiv al valorii reale a autorilor, mulţi cercetători şi membri ai Academiei nu au închipuire, nu să şi mai deţină aşa index! Despre calitatea tezelor, în special al celor de doctor habilitat din ultimii 20 ani nici nu face să vorbim – numărul acestora în anii 1990-2004 în comparaţie cu 1980-1989 a crescut de câteva ori (în special celor din medicină economie și jurisprudență).

Eronată este afirmaţia, că Academia de Ştiinţe este instituţia principală de cercetări ştiinţifice din Republică – ştiinţa se face (dacă se face!) în instituţiile de profil – Institutul de Fizică Aplicată, Chimie, Matematică, etc. În realitate Academia este o structură coordonatoare hiperumflată profund birocratizată, care produce mai mult hârtii inutile, este un acoperiş sigur a celor circa 100 de ”nemuritori” şi a unor structuri birocratice, care le-a repartizat bunuri, ne uitându-se desigur pe sine, bunuri, ce ar fi putut reveni celor ce cu adevărat au muncit şi muncesc pentru ştiinţă. Mulţi „nemuritori” mai au indemnizaţii lunare din diferite fonduri, sunt membri plătiţi ai diferitor comisii de elaborare, spre exemplu, a strategiilor de dezvoltare durabilă a ţării, de luptă cu sărăcia, protecţia mediului, etc.

Şi, totuşi, osul se roade până la capăt. În anii 90’ li s-au mai repartizat (nu se ştie pentru care merite!) loturi pentru construcţie individuală pe str. Mioriţa (unii şi-au luat chiar câteva – pentru nepoţi, rude), pe care le-au vândut la preţuri de piaţă, în timp ce mulţi colaboratori ştiinţifici îşi vor da ortul popii prin cămine. Mulţi şi-au ”repartizat” loturi pentru garaje (mulţi le-au vândut deja), unii ne având automobile şi nici chiar permise de conducere. Şi de ce aici nu se întrevede o manifestare de corupţie vualată şi ar putea probabil interveni legea, dacă pretindem, că vrem să avem un stat de drept? Majoritatea  „nemuritorilor” de zeci de ani nu au ţinut în mână o eprubetă, nu au făcut în viaţa lor un raport ştiinţific la vre-o întrunire de prestigiu, nu au publicat nici o lucrare în reviste ştiinţifice recenzate de circulaţie internaţională, nu au avut vreodată prelegeri în faţa studenţilor şi unii chiar fără să fi crescut vre-un discipol! Posibil să nu am dreptate, dar dacă la moment li s-ar face o testate, mulţi dintre ei nu ar trece testul de zece clase sau chiar mai rău! Unora gurile rele le apreciază intelectul de nivelul studenţilor restanţieri sau chiar al absolvenţilor şcolilor profesional-tehnice săteşi!

În Academie cercetătorii singuri îşi fac comanda de stat şi îşi satisfac curiozitatea pe contul statului. Unii la nesfârşit modelează modele, toarnă nu se ştie ce dintr-o eprubetă goală în alta deşartă şi astă o numesc ştiinţă! Nivelul investigaţiilor este depăşit şi sunt la nivelul anilor 70-80, însă se mândresc, că se fac pentru prima dată în Republica Moldova! Şi se mai plâng, că nimeni nu le implementează rezultatele elaborărilor!? Cunosc membri ai Academiei, care pe parcursul anilor au aruncat în vânt milioane de ruble şi lei fără să aducă folos de măcar câţiva bănuţi – aceasta le-a permis şi le permite Statutul adoptat de ei înşişi. Că au ocupat fotolii pe care nu le meritau, având un IQ, moralitate şi biografii de legendă, împinşi în sus de anumite structuri. au cheltuit bani fără rost, fiind coautori permanenţi la publicaţiile şi brevetele altora – se mai poate trece cumva cu vederea, dar că i-au strâns şi îi mai strâng de gât pe cei, care mai pot face ceva pentru ştiinţă – aceasta e mai grav! Încearcă s-ăi ataci cumva – aici sunt solidari de invidiat, calitate ce ar fi mai utilă în altă parte! Şi după toate acestea vrem ca ştiinţa academică să se bucure de autoritate în societate?! După discursurile „perle” de la Adunările (acum Asambleele) Generale ale Academiei, la diferite întruniri şi în mas-media nu prea cred, că autoritatea Academiei şi a multor membri ai ei să crească cumva. Este ştiut un lucru – poţi amăji lumea odată, de câteva ori, dar nu putem fi amăjiţi permanent!

Mult haz s-a făcut în 2008 pe marginea celor  300mld.Euro, suma unui eventual beneficiu pentru Republică la implementarea numai a unei elaborări academice – inepţie, care a fost cu mare mândrie declarată și tirajată mass-mediei, Guvernului şi Parlamentului! Desigur, acum de către structurile academice se aruncă mai calificat praf în ochii conducerii de vârf şi societăţii. Se discreditează însă ireversibil o situaţie, aducând-o până la absurd. Suntem totodată actori, statişti şi spectatori într-un teatru al absurdului! Dar până când, parafrazând-ul pe preşedintele Academiei, ni se vor atârna spaghetti pe urechi? Ce să-i faci – ne-a proslăvit omul vre-o patru ani ca ”savant” şi la Roma! Poate deacea şi se declară unul dintre cei mai mari savanţi din lume în domeniul reacţiilor oxido-reducătoare, neavând nici o citare şi nici o publicaţie în jurnale recenzate de circulaţie internaţională! Cele peste 150 brevete, 1500 articole și peste 70 cărți, unde coautor este Președintele AȘM, valoarea reală ale cărora este foarte discutabilă, demonstrează numai un lucru –  se mimează o activitate de cercetare ”intensă”, pentru ce masiv se finanțează o mică armată de salahori devotați.

Membrii Academiei ar putea să-şi ridice indemnizaţiile pentru titlu în instituţiile unde muncesc, reieşind din aportul lor real în procesul de cercetare. Nu se cere o revoluţie – este necesar de a face o ordine elementară: toţi trebuie permanent să-şi confirme titlurile şi gradele, să convingă simplii plătitori de impozite, care îi întreţin, că cercetările ştiinţifice efectuate de ei au sens, cum se face în toată lumea civilizată. Pentru „succesele” din trecut trebuie plătite pensii „onorabile”. O ţară intenţionat sărăcită ca a noastră nu-şi poate permite de a avea ştiinţă de proastă calitate în diverse domenii – este prea mare miza şi considerabil rolul, pe care-l joacă ştiinţa în dezvoltarea societăţii moderne. Absolut eronată este afirmaţia, că în Academie se ocupă cu ştiinţa fundamentală şi într-o măsură mai mică cu cea aplicativă – aici cu mici excepţii practic nu se face nici un fel de ştiinţă. (poate e o aluzie cam exagerată – fundamentală – de la fund!?). Pentru noi cea mai fundamentală ştiinţă poate fi numai cea aplicativă de o calitate bună – anume ea poate stimula cercetările fundamentale pentru rezolvarea problemelor din domeniile concrete foarte necesare acum societăţii noastre. Oare numărul de publicaţii (fie ele chiar şi în jurnale de circulaţie internaţională) trebiue să fie cel mai important criteriu al eficienţei ştiinţei pentru economia naţională!? Poate e prea dură afirmaţia mea, dar dacă un membru al Academiei nu–i poate explica clar în 10-15 minute unui om simplu cu ce se ocupă, ce realizări are şi ce folos pot ele aduce, el nu merită să se considere savant! Cele mai relevante rezultate ştiinţifice din ultimul timp (care ar avea sau nu astăzi un anumit impact asupra economiei – mai e de văzut!) sunt obţinute fără aportul membrilor Academiei!

Efectul economic al titularilor Academiei este sub zero, dacă luăm în consideraţie, că aportul în ştiinţă a majorităţii dintre ei este negativ şi uneori chiar dăunător. Dar posturile cele mai importante sunt ocupate de cei, care au cu mult peste 60 ani şi se pare, că vor fi scoşi cu picioarele înainte împreună cu aceste posturi – atât de sigur sunt înşurubaţi în ele! Şi cum ”sărmanii” se înbulzesc pentru a obţine diferite premii și ordine,  inclusiv Premiul de Stat, titlurile de „Savantul Anului”,”Om Emerit” sau „Inventatorul Anului”?! Acum câțva ani şi-au cusut uniforme, care foarte mult seamănă cu livreele de lachei (forma corespunde conţinutului!) şi arată foarte nostimi!. Le mai lipsesc nişte semne dinstinctive pe livree, să zicem vre-o trei grade după nivelul IQ. La prima ieşire în lume în uniformele noi – pe la sfârşitul lunii ianuarie 2008 a avut loc Asambeea şi s-a întâmplat un caz ciar anecdotic. În acele zile se aflau la Chişinău câţiva membri ai Academiei din Bielorusia. Doi membri ai Academiei noastre stăteau la intrarea în blocul principal la o ţigară. Trecând pe alături, unul din oaspeţi îşi esprimă mirarea: Vezi, colega, cât e de bogată Academia din Moldova – ce uniforme de lux au chiar şi uşierii de la blocul principal!

Practica acordării – nu câştigării! – cu iz de corupţie în mare parte, a granturilor din programele naţionale şi internaţionale, lipsa unui control obiectiv al îndeplinirii proiectelor a dus la acea, că cele mai mari bătălii se dau la etapa câştigării programelor şi proiectelor ca până la urmă să nu se ştie, care sunt rezultatele ştiinţifico-practice pentru care au fost alocaţi banii. Chiar aş vrea să greşesc – dar dintre sutele de proiecte finalizate la ora actuală nu avem practic nici unul demn de urmat ca exemplu de succes!

Este regretabil faptul, că cercetătorii noştri cei mai talentaţi, crescuţi pe spinarea acestui popor, fac cercetări pentru alţii şi practic cu nimic nu influenţează nivelul cercetărilor ştiinţifice autohtone atât de necesare economiei ţării.

În legătură cu mult lăudatele parc tehnologic şi incubator ştiinţific – cam de ce liderii noştri din Academie nu ar investi averile şi acumulările din „sudoarea frunţii” în propriile lor elaborări (dacă ele sunt aşa de preţioase!) şi să ne dea exemple pozitive în acest sens? Aici regulile de joc sunt departe de a fi clare şi mulţi deja îşi freacă bucuros mâinele în speranţa de a mai spăla nişte bani publici. Investitorii străini, după spusele conducerii Academiei aşa şi aşteptau să se deschidă porţile parcurilor tehnologice pentru a ne „ferici” cu investiţiile lor! Practic toate dările seamă pe Programele de Stat finisate sau în derulare pot fi asemănate cu nuşte grămezi mai mari sau mai mici de moloz cu câteva petricele calcaroase prin el – din acest amestec este imposibil de edificat ceva, ce ar demonstra, că zecile de milioane de lei au fost şi vor fi cheltuite pentru ceva util.

La ora actuală ştiinţa academică se află într-un impas serios şi posibil, că peste câţiva ani această structură va da faliment. Înainte nu poate merge – practic nu e cu cine şi nu e cu ce, să înceapă de la început – nu-i va permite nimeni: rezultatele sunt cerute azi, fiindcă s-au investit mari speranţe în reforma sferei cercetare-dezvoltare începută autoritar cu atâta ardoare de actualul preşedinte. Elaborări serioase cu impact rapid şi chiar de perspectivă asupra economiei practic nu sunt (cea ce este – este învechit şi nu e solicitat de nimeni). Necesitatea reformării radicale a sferei cercetare-dezvoltare în Republica Moldova a fost şi este indiscutabilă. Dar cine spune, că Academia de Ştiinţe ca structură profund birocratică, care înghite anual mai mult de jumătate din alocaţiile bugetare pentru ştiinţa academică, trebuie să fie numaidecât un atribut indispensabil al statului – poate e mai bine de a avea ştiinţă, dar fără Academie în formula actuală?! Practic se finanţează un simbol. Ploaia de ordine şi medalii, premii acordate cu ocazia celor 60 ani de la fondarea primelor instituţii academice şi cu diferite ocazii a depăşit orice limite ale bunului simţ!

De unde au fost găsiţi şi cum s-au cheltuit bani grei pentru reparaţia blocului principal şi construirea Bibliotecii Centrale ale Academiei (unii cu simţul umorului au numit-o “Cutia de Conserve Centrală. Gurile rele consideră, că circa două treimi din banii alocaţi au fost luaţi de vânt într-o direcţie necunoscută. S-au mai dat mulţi bani pentru amenajarea unui muzeu academic, unde perioadei actuale i s-a repartizat cea mai spaţioasă sală – de, avem cu ce ne lăuda! Despre necesitatea creării și activitatea Liceului și Universității Academice ș-a scris mult, dar se cere o investigație profundă a tuturor aspectelor de către organele competente. Poate era mai rezonabil de a le susţine substanţial pe unele din cele existente pentru a avea un efect într-un viitor mai apropiat?!

Academia s-a transformat practic într-o spălătorie de fonduri! Este binecunoscut faptul, că cel mai bine banii publici se spală la construcţia drumurilor şi edificiilor – pentru început – la reperaţii, apoi la demolare, şi în final la construirea celor proiectate din nou. Şi aici ar fi la locul ei o fabulă. Au decis animalele să construiască un pod peste un râu din pădure. Au ticluit un proiect şi i-au delegat în instanţele de resort pe cei mai iniţiaţi în problemă pentru a obţine fondurile necesare. Tratativele au durat mult, dar fără succes. Până la urmă măgarul şi-a propus candidatura pentru a duce tratative, care până la urmă a fost acceptată. Numai s-au încheiat tratativele, cum au şi început să sosească materialele de construcţie mult râvnite. Animalele cu întrebări la măgar „Cum ţi-a reuşit?”, la care a urmat răspunsul:”Păi voi aţi prezentat un proiect de pod peste râu, eu însă le-am prezentat unul de-a lungul râului!”.

Un banc pentru moment. S-a anunţat un tender pentru o construcţie publică. Vine la ministrul de resort un businessman turc şi declară că o va construi cu un milion. Un neamţ şi-a propus serviciile de calitate germană cu două milioane. Vine un aferist de pe malurile Bâcului şi cere trei milioane. Cum aşa? Sunt propuneri mult mai avantajoase! – declară ministrul. Uite cum – un milion – mie, unul – ţie, şi edificiul îl va construi turcul – propune nepotul ministrului. Nu-i exclus, ca spălarea banilor s-a făcut şi se face şi în interesul foştilor guvernanţi. Interesant, cam cine sunt antreprenorii, care au câştigat tenderile pentru edificarea cladirilor amintite? Şi încă odată vis-a-vis de poduri. În lume era o practică, ca echipele, care construiesc poduri la prima încercare să stea sub ele. Actualul „edificiu” academic cu Codul Ştiinţei la bază şi cu atâtea proptele putrede se va nărui cel mai probabil în numai câţiva ani!

Poate ar fi mai rezonabil de alocat ştiinţei nu un anumit procent din PIB, ci o parte din creşterea lui, unde ştiinţa ar trebui să aibă un aport real cum se procedează prin alte părți? Şi nu e de neglijat faptul, că activitatea ştiinţifică presupune o moralitate exclusivă comparativ cu alte domenii de activitate! Acum ca niciodată avem nevoe în ştiinţă de oameni oneşti, buni specialişti şi cu verticalitate. La acest capitol conducerea, majoritatea membrilor Academiei şi cercetătorilor ştiinţifici nu au cu ce se lăuda! Despre ce moralitate putem vorbi, când postul de prim-vice preşedinte al Academiei până mai ieri l-a ocupat o „personalitate” (acum e prim-vice președinte de onoare!), care la sfărşitul anilor 60 a fost prins de mână şi pedepsit foarte aspru de către Comisia Superoară de Atestare din URSS (nu a fost confirmat în gradul de doctor habilitat în ştiinţe) pentru încălcarea unui principiu sfânt în ştiinţă – falsificarea rezultatelor ştiinţifice?! Suita regelui e „demnă” de rege!

Cu sau fără ocazie preşedintele Duca Gh. subliniază, că Academia nu este fabrică de chiroane, ci e o instituţie de producere a cunoştinţelor, că domnia sa se sacrifică şi se va sacrifica în continuare pentru ştiinţă, preluînd conducerea Academiei acum zece ani. Oare să fie întradevăr Academia cuib de înţelepciune şi moralitate şi cam care este preţul sacrificiului domniei sale în valută naţională?! Această „personalitate”niciodată nu a făcut fapte de binefacere! Alegerea lui denotă, că procesul de distrugere a ştiinţei va fi dus până la capăt. Un membru titular în exces de zel a declarat: – Gh.Duca este erou al zilelor noastre! Poate pentru acest „erou naţional” se va scrie cu timpul o biografie mult mai obiectivă?! Despre averile lui Gh. Duca am vorbit deja într-un inerviu dat publicității acum o săptămână.

Chiar dacă la moment printr-o minune alocaţiile pentru ştiinţă ar fi mărite de zeci de ori, situaţia în ştiinţa moldavă în următorii câţiva ani practic nu poate fi schimbată – trebuie să vină altă generaţie cu altă mentalitate. Oamenii de regulă nu-şi schimbă concepţiile – ei mor împreună cu ele. Cel mai important – noua generaţie de cercetători trebuie crescută azi cât de greu nu ne-ar fi! Nu exclud, că ieri era deja târziu! Cum? În primul rând trebuie să apară motivaţia pentru activitatea ştiinţifică începând cu un simplu tehnician până la academician, care practic a dispărut din motivele descrise mai sus. Şi să recunoaştem cinstit, că regele la moment e gol şi că nu putem avea o ştiinţă sănătoasă neavând determinat vectorul dezvoltării societăţii.

Am o propunere foarte greu de realizat în contextul realităţilor de azi. Alocaţi-mi 250-300 milioane lei MD şi în trei-patru ani aduc în RM circa 150 tineri de ai noştri din Occident cu studii occidentale şi de ale noastre pentru a conduce în viitor ţara şi ştiinţa, aşa cum procedeză China.

Sunt convins că exprim nu numai durerea şi opinia mea personală. Dar şi mai dureros este faptul, că mulţi înţeleg ce se întâmplă, dar nu fac nimic pentru a se opune procesului. Oare am căzut atât de jos? E posibilă şi o aşa variantă filozofică de tratare a situaţiei – de ce să te opui torentului şi sa cheltui în van forţele, totuna opera de distrugere va fi dusă până la finalul logic.

05.06.2014

Boris S.FILIP, cercetător ştiinţific coordonator, dr. în ştiinţe, Institutul de Fizică Aplicată, stagiu în ştiinţă peste 40 ani.

Preţul pentru paşapoartele biometrice este exagerat, iar profitul de milioane obținut din perfectarea acestora ajunge la oligarhul Vladimir Plahotniuc. Este declarația deputatului PCRM Grigore Petrenco. Acesta a cerut din nou audieri parlamentare privind activitatea întreprinderii de stat „Registru”.

„Solicităm repetat organizarea audierilor parlamentare a ministrului Tehnologiei, Pavel Filip, subalternul oligarhului Vlad Plahotniuc, în legătură cu activitatea întreprinderii de stat „Registru”. Costurile pașapoartelor sunt exagerate”, a declarat Grigore Petrenco.

„Vrem să știm ce firme off-shore sunt implicate în aceste scheme și unde ajunge profitul de milioane din această afacere. De ce cetățenii Republicii Moldova trebuie să scoată ultimii bani pentru aceste pașapoarte biometrice și pentru îmbogățirea lui Vladimir Plahotniuc și a acestei organizații politico-criminale”, a mai spus Petrenco.

Președintele parlamentului, Igor Corman, care este coleg de partid cu Vladimir Plahotniuc, nu a comentat acuzațiile, iar plenul legislativului a respins propunerea lui Grigore Petrenco.

Ministrul Tehnologiei Informației, Pavel Filip, este plecat într-o deplasare în China, alături de alți membri PD, inclusiv Vladimir Plahotniuc.

Costul unui paşaport biometric eliberat în 30 de zile este de 700 de lei.

sursa: jurnal.md

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a îndemnat liderii politici din Europa, în cursul unui discurs rostit la Varşovia, să lupte împotriva corupţiei şi să contribuie la consolidarea justiţiei sociale, conform unui comunicat al Casei Albe.

„Democraţiile noastre trebuie să se definească nu prin lucrurile sau persoanele împotriva cărora suntem, ci prin politici de incluziune şi toleranţă binevenite pentru toţi cetăţenii noştri”, a afirmat Obama.

„Economiile noastre trebuie să ofere o prosperitate mai largă, care să creeze mai multe oportunităţi – în Europa şi în lume – mai ales pentru tineri. Liderii politici trebuie să contribuie la creşterea încrederii publice şi să lupte împotriva corupţiei, nu să fure din buzunarele propriilor cetăţeni. Societăţile noastre trebuie să ofere un nivel mai mare al justiţiei care să recunoască demnitatea fiecărei fiinţe umane”, a subliniat preşedintele Statelor Unite.

„Şi, după cum ne-a reamintit agresiunea Rusiei în Ucraina, naţiunile noastre libere nu trebuie să se mulţumească doar cu obţinerea viziunii comune pe care o avem – cea a unei Europe întregi, libere şi aflată în pace. Ci trebuie să muncim pentru acest lucru. Trebuie să fim alături de cei care caută libertatea”, a insistat Obama.

În discursul de la Varşovia, Obama a oferit asigurări aliaţilor est-europeni în legătură cu susţinerea Statelor Unite, subliniind că Polonia, Lituania, Letonia şi România „nu vor fi singure”.

„Ştiu că, de-a lungul istoriei, poporul polonez a fost abandonat de prieteni atunci când a avut mai multă nevoie de ei. Aşadar, am venit la Varşovia astăzi – în numele Statelor Unite, în numele NATO – pentru a reafirma angajamentul nostru de nezdruncinat faţă de securitatea Poloniei”, a declarat Obama, într-un discurs rostit cu ocazia aniversării a 25 de ani de la primele alegeri parţial libere organizate în Polonia, care au condus la înlăturarea comunismului.

„Articolul 5 (al NATO – n.red) este clar – un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor. Iar ca aliaţi avem o datorie solemnă – o obligaţie care ne leagă prin tratat – să apărăm integritatea voastră teritorială. Şi o vom face”, a adăugat preşedintele american, potrivit transcrierii discursului său, postată miercuri pe site-ul Casei Albe.
El a reasigurat Polonia, România şi ţările baltice de sprijinul Statelor Unite şi al Alianţei Nord-Atlantice, pe fondul crizei din Ucraina.

sursa: www.realitatea.net

Zilele acestea a trebuit și am ascultat muzică clasică…

“Sonata lunii”, “Simfonia a noua”, Vivaldi, Brahms, Rahmaninov, Haydn…

Această muzică divină e un refugiu, nu o încîntare.

Sinistru, bat ceasurile amezii…

!Chopin dă mîna cu abisul, pianul său strivește, iluzoriu,  în nervii strînși ai verii, clipele deșertăciunii din palmele Mîntuitorului…

!Sună, în lacrimi, telefonul…

Aud, de dincolo, ca o sentință, că s-a oprit inima blîndului, tandrului, mărinimosului nostru coleg și prieten Ion Proca…

Dumnezeu l-a luat lîngă El pe omul de care are stringentă nevoie, acolo, în ceruri…

Altfel nu se explică această pierdere din care durerea își face cuib pe o rană deschisă…

Îndoliate, sufletele noastre…

Glasul coboară în bernă și ascultă, smerit, litaniile despărțirii…

!Adio, om drag al Cuvîntului…

Vasile NĂSTASE

„Glasul este oaza de lumină în care încerc să-mi adun gândurile…”

Dle Proca, La mulți ani! V-ați născut în prima zi de iarnă și Ziua Marii Uniri, 1 decembrie. Un agricultor și o femeie casnică au dat naștere unui scriitor, publicist, ziarist. Cine avea să bănuiască că veți fi un stăpân al condeiului?

I.P. Mai întâi aș vrea să-ți spun, dragă Nicoleta, că părinții mei, în mod normal, nu s-au hazardat în a se deosebi de ceilalți săteni. Au avut o casă modestă cumpărată de la unchiul Vasile Graur. Mai apoi în vara anului 1962 au demolat-o și au clădit alta. O casă pentru sărbători. Au mai zidit o căsoaie cu bucătărie și dormitor în care se mutau, de obicei, iarna. Mai la cald.
Ambii știau a scrie și a citi. Mama era bisericoasă. Tata mai puțin. Dar la insistența mamei frecventa și el sfântul lăcaș.
Zici de stăpân al condeiului. Până la desăvârșire mai este. Am a lua aminte de la bunii gazetari, (că mari pretind a fi toți) cum ar fi chiar colegii mei de la GLASUL: regretații Leonida Lari, Anatol Ciocanu, Petru Poiată, Gheorghe Vodă. M-am scăldat, ca într-o apă tămăduitoare, în publicistica lui Tudor Arghezi din ”Bilete de papagal”, în cea a lui Geo Bogza și Mihail Sadoveanu și alți corifei ai scrisului pe care îi țin la loc de cinste în biblioteca mea. Balastul l-am mutat în garaj. Să-l citească șoricarii.

Ion Proca s-a numit bunelul de pe linia tatălui, Ion Proca se numește și unul din fii. E o tradiție a familiei să se poarte acest nume din generație în generație? Și apropo, ce este comun pentru bunel, nepot, strănepot?

I.P. Amintesc undeva că bunelul Ion Proca de Budești a avut crâșmă în centrul satului și este luat în seamă în Anuarul Comercial și Agricol pentru anul 1932. Pe mine m-au numit Ion în memoria unui frate de al mamei. Ionel al meu s-a născut pe 19 ianuarie, de Bobotează, pe 20 era Sf.Ioan și firește nu puteam să-i zic Vilen sau Electron. Încă nu căpiasem.

Și Dumneavoastră cum vă place să vi se spună – Ion, Ionel, Nelu? Cine și cum vi se adresează?

I.P. Mama mă striga și mă alinta Ionel. În sat toți cei de seama mea mă cunosc drept Ionel. Unii mai ai naibii, vrând să mă boierească, îmi zic Ivan Feodorovici. Nu mai încerc să le reproșez, pentru că imediat îmi aprind paie în cap.

Ați avut vreodată gândul că v-ați născut cu arta de a scrie, așa cum v-au zis criticii literari?

I.P. Fiecare se naște cu steaua lui călăuzitoare. Am și eu undeva o stea, care va răsări după plecarea mea. Abia atunci se va vedea de s-a ales ceva din scrisul meu. Mă bucur că am avut înțelepciunea să nu-mi afișez mofturile, să nu-mi iau nasul la purtare, dacă a ieșit și de sub pana mea vreun opușor. Mi-a plăcut ca în multele colindări prin satele noastre să tăifăsuiesc cu bătrânii mai dezghețați, mai limpezi la minte. Nu pot să tac un catren extraordinar, pe care l-am desprins dintr-un caiet de al meu. Îmi pare rău că nu am consemnat la acea oră numele marelui anonim.

Să trăiești cu drag și dor,
Să măriți și să însori,
Dară când o fi să mori,
Să nu ajungi la ușa lor…

Mai multe cărți vă poartă semnătura, spuneți-ne care este prețul cuvântului și a gândului, a sentimentului și a frământului?

I.P. Dacă pui în cuvânt gând şi sentiment, neapărat apare şi frământul. Freamătul sufletului. Dacă nu este, lasă-te de scris. Vor veni alţii mai cu har.

Ați creat portretele multor nume notorii de-a lungul anilor, dar ce emoții vă încearcă atunci când Ion Proca apare ca și protagonist în textele altora?

I.P. Fireşte, mă bucur. Dar nu prea dau buzna să se intereseze ce am făcut zece ani la revista „Femeia Moldovei”, douăzeci de ani la Glasul.

Ați dedicat două decenii din viață revistei „Glasul”. Ce-a însemnat pentru dumneavoastră acea perioadă?

I.P. Încerc să înşir acea perioadă într-un documentar „Glasul inimii bate”. Ce păcat că nu am avut inspiraţia să imprim la reportofon poeziile zise instantaneu de către Gheorghe Vodă, acolo lângă un pervaz, unde îşi muşca cu jind luleaua cu tutun trimis expres de Fidel Castro pentru Moş Pasăre. Glasul este oaza de lumină în care încerc să-mi adun gândurile.

Generația tânără de jurnaliști trebuie să știe că ați opus rezistență cenzurii comuniste pentru a vă publica materialele, că ați fost concediat pentru că ați optat pentru editarea unui ziar local din Criuleni în limba română. La vârsta când puteți calcula succesul profesional, spuneți-ne vă rog, cum trebuie să fie un jurnalist cu adevărat echidistant și să nu fie brute partinice?

I.P. M-am ferit și mă feresc de breslașii noștri care mai continuă să se creadă martiri, să dovedească nu știu cui că au stat în plină statură în fața tancurilor sovietice. Românismul pentru mulți dintre ei a devenit o sinecură. Mi-l amintesc pe Anatol Ciocanu. Zece ani a scris reportaje, interviuri, tablete, fiind corespondent special de Bucureşti. A fost omul care a înălţat poduri de carte şi de cultură. Nu cunosc un ziarist mai onest şi mai modest ca acest mare om al Glasului. Tot corespondent de București pentru GLASUL a fost și Ion Gonța. O habă de vreme fusese angajat și la VREMEA lui Adrian Păunescu. A fost perioada lui de înflorire gazetărească și civică.

Ziariștii buni și echidistanți, până la urmă, sunt vânați de boșii de partid. Au și ei familie. Copiii vor să mănânce. Soțiile vor să fie înțolite cu straie de import. Nu-i aplaud și nici nu-i laud, vorba poetului nepereche.

Prin textele pe care le scrieți cu iscusință, faceți unirea statelor despărțite de râul Prut. Cum reacționează publicul – cititor din Republica Moldova, dar și din România la „scrierile de leac” ale lui Ion Proca?

I.P. Am scris vreo 25 de cărți. Încă vreo șapte stau cuminți în sertare, printre care CEAHLĂUL BASARABIEI (despre Andrei Lupan), FRAȚII MUSTEA, VÂNĂTORUL DE UMBRE VORBITOARE (despre Victor Bucătaru), TESTAMENTE PENTRU MAI APOI (de neamul colonițenilor), DINCOLO DE JERTFĂ ȘI IUBIRE (despre războiul ruso-moldovenesc), STRUGURAȘ DE DINCOLO DE NISTRU (despre marii transnistreni din triunghiul Coșnița, Cocieri, Molovata), DOLIU ALB (poezii) și VIOARA CA DEZLEGARE LA PEȘTE ȘI VÂNĂTOARE (despre marele violonist Serghei Lunchevici).

Am mai editat despre Grigore Grigoriu, Emil Loteanu, Nicolae Sulac, Ion Zaharia. Recent mi-a apărut cartea ”Un veac de dor matern”. Vă propun câteva spicuiri din ziarul bucureștean RING.

Pe 22 septembrie, mama lui Ion Dolănescu va împlini 101 ani, vârstă la care va fi sărbătorită la fel ca în anii trecuţi, cu o petrecere mare în casa de la Perşinari. Cu această ocazie, va primi din partea nepotului Ionuţ şi o carte despre viaţa ei, scrisă de un basarabean. Cartea va conţine pasaje despre Didina Dolănescu şi despre regretatul interpret.

“Domnul Ion Proca, scriitor de la Chişinău, i-a dedicat o carte bunicii, «Un veac de dor matern». E un mare scriitor care a scris despre mai multe personalităţi şi acum s-a hotărât să scrie o carte despre mama lui Ion Dolănescu. Am vrea ca primul tiraj de câteva sute de exemplare să îl scoatem până de ziua bunicii, ca să i-o facem cadou. Cartea e gata, mai avem câteva corecturi de făcut şi probabil că o să reuşim. Are şi multe biografii ale celor care l-au cunoscut pe Ion Dolănescu, e foarte interesantă şi pentru că maestrul a surprins o discuţie între Flori, cea care l-a îngrijit pe tatăl meu şi a fost menajera lui timp de 20 de ani, şi mamaia Didina; e ca o piesă de teatru”, a declarat, pentru “Ring”, Ionuţ Dolănescu.
Ce semnificație dați zilei de 1 Decembrie?

I.P Încerc să fac o descoperire dureroasă. Tata s-a născut pe 10 martie 1916 în Imperiul țarist. Mama s-a născut pe 13 iunie 1921 în România Mare. Eu m-am născut pe 1 decembrie 1945 în Imperiul Sovietic. Fiica mea Cristina s-a născut pe 4 decembrie 1985, la fel în URSS.
De două secole ne tot suflă în ceafă și ne ”mângâie” țeava rece a pistolului automat, pe care Mihail Kalașnikov l-a ”împrumutat” de la un inginer neamț.
Anul acesta cum vă veți sărbători ziua de naștere?

I.P. Simplu de tot. Printre ai mei, mai ales că nici nu am motive de veselie. Am trecut printr-o cumpănă grea. Mulțumesc familiei și prietenilor care m-au susținut și continuă să mă încurajeze. Mulțumiri și aleasă considerație profesorilor Nicolae Gladun, Ion Balica, Iurie Bulat și doamnei doctor Ionela Clipca.

Republica Moldova nu va fi acceptată în Uniunea Europeană până când nu va realiza reformele necesare, în special cea a justiției.

Declarația a fost făcută de către ambasadorul Cehiei la Chișinău, Jaromír Kvapil, într-un interviu pentru Europa Liberă

„Ceea ce este important e că trebuie să efectuați reformele respective, fără ele Republica Moldova nu poate intra în Uniunea Europeană. Cred că nu este așa de simplu, pentru că există foarte multe cazuri de corupție şi în țările din Vest, există şi la noi, există peste tot. Ce este foarte important şi aici poate să fie pusă stavila, într-un fel, trebuie să fie o anumită limită. Deci, dacă limita respectivă o va face Uniunea Europeană, cu atât mai bine”, a declarat Jaromír Kvapil.

„Corupția care a început şi la noi, prin anii ’90, a fost una cu mult mai gravă decât cea pe care am avut-o în ultima perioadă a comunismului. Şi aici, într-adevăr, există anumite posibilități nu să fie oprită, ci pusă într-un coridor, unde să fie mai simplu de manevrat”, a mai spus ambasadorul Cehiei la Chișinău.

sursa: jurnal.md

Marea Britanie continuă să insiste pe semnarea cât mai rapidă a Acordurilor de Asociere ale Republicii Moldova și Georgiei cu Uniunea Europeană.

Declarația a fost făcută de către ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii, William Hague.

„În cadrul UE, purtăm discuții pe marginea problemelor economice cu țările din Europa de Vest, dar și cu alte state. Georgia și Republica Moldova se vor bucura de toate beneficiile odată cu asocierea la Uniunea Europeană, la fel ca și toate statele care au semnat asemenea acorduri”, a declarat William Hague în cadrul unei conferințe pe tema globalizării, susținută la Londra.

Referindu-se la Ucraina, șeful diplomației de la Londra a declarat că Marea Britanie este încă implicată în procesul politic, dar nu a comentat cu privire la termenele de semnare a unui acord de Asociere cu Ucraina.

Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană va fi semnat pe 27 iunie la Bruxelles. Inițial, semnarea acordurilor era planificată pentru august-septembrie 2014. Ulterior însă procesul a fost grăbit în contextul situației tensionante din Ucraina și a provocărilor din partea Rusiei.

După semnare, documentul urmează să fie ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova, de către legislativele celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, dar şi de către Parlamentul European.

sursa: jurnal.md

Plecarea, de Ion PROCA

Voi pleca şi eu curând

Pentru secole-nainte,

Iar izvoarele plângând

Jilăvi-vor al meu dinte.

Răsări-va soare june

Peste-ntinderi de azur

Numai eu voi tot apune

Ca neghinele în ciur.

S-or iubi băiat şi fată

Pe o pajişte cu flori,

Eu voi fi ca niciodată

Focul verde pe comori.

Îndemn bucovinean, de Ion PROCA

Moto: Nu te văieta, / Bucură-te / Că ai mai furat / O zi morţii…/ Sofia Vicoveanca

Am furat cărţi,

Preşuri şi oale,

Lipii din covată,

Mere din sân de fată

Şi idei proaste

Câteodată.

Aş vrea să fur

O pară mălăiaţă

Din grădina ultimei zile,

Dar nu ştiu

Cum o voi împarte

Cu prima mea moarte.

Nu mai am cui cere sfatul.

E moartă mama.

De mult e mort şi tata…

Sunt încă viu

Şi mă bucur

Că viaţa asta

Mie de mine

Se lasă furată…

11 ianuarie 2014

Nevinovat poem, de Ion PROCA

Sunt veselul poet de Coloniţa

Bogat cum n‑a mai fost un altul,

Înfig în dulce aer furculiţa

Şi‑s bucuros că m‑a uitat asfaltul.

Că am la Crâşma Roşie o poiană

Şi la Stratan mai curge un izvor,

Că în hârtoape la Ciornei se‑ntoarnă

Fazanii hărţuiţi de‑un vânător.

Sunt bucuros că pot să plâng

Pe firul ierbii care m‑a‑nţărcat,

Să‑ngenunchez la poalele de crâng

Şi să mă spăl cu ramul de păcat.

Sunt bucuros că am urmaşi

Şi‑mi vor călca pe urme îndrăzneţ,

Şi pe această palmă de imaş

Înţelepciunea ierbii am să‑i învăţ.

Sunt bucuros de oamenii cei buni

Cu milă mare pentru o jivină,

Că‑n târguri cu frumoşi nebuni

Ţăranii mei nu stau o săptămână.

Sunt bucuros să am în clipa de la urmă

O carte cu acest nevinovat poem

Şi cum îşi cheamă toamna flori din brumă

Aşa aş vrea copiii să mi‑i chem.

Şi‑n lunga mea absenţă de apoi

Să vin din când în când pe la Ciocana

Să văd furnicii roi în muşuroi

Şi pe colacul de fântână cana

Ce am lăsat‑o anume pentru voi…

Astăzi, 4 iunie, poetul, publicistul şi dramaturgul Ion Proca s-a stins din viaţă, după o boală grea şi îndelungată, la Spitalul „Sfînta Treime” din Chişinău. Ion Proca avea 69 de ani.

S-a născut la 1 decembrie 1945 în satul Coloniţa, judeţul Lăpuşna, azi raionul Criuleni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, specializarea – jurnalistică (1972).

A fost şef de secţie la ziarul „Tinerimea Moldovei” între anii 1979 – 1981, redactor la revista „Femeia Moldovei” (1981 – 1991), iar din 1991 până în 2008 a fost redactor, secretar general de redacţie şi redactor-şef la revista „Glasul Naţiunii”. Proca a avut colaborări cu Glasul.md până în prezent.

În 1989, debutează editorial cu placheta de versuri „La o grindă de gutui”. Au urmat cărţile „Pe un mugur de pămînt”, „Prispe de sîmbătă seara”, „Coloniţa infinitului” (publicistică), „Peţitor de vînt” (poeme), „Părinţi” (versuri), „La Ţîpova-n chilie” (dramaturgie), „Mareşalul umbrelor” (roman), „Ridicarea” (proză) ş.a.

A mai semnat cărţi despre Nicolae Sulac, Emil Loteanu, Ion Dolănescu ş.a., precum şi cărţi de versuri pentru copii. A realizat numeroase interviuri cu personalități din România și Republica Moldova.

În 2010, prin decret prezidenţial, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”.

Ion Proca va fi înmormîntat în satul său de baştină, Coloniţa.

La cererea publicului, îndeosebi a româncelor, care odinioară dormeau cu poza latino-loverului sub pernă, romanticul solist Julio Iglesias (70 de ani) revine pe plaiurile noastre cu trei noi concerte. Într-un spumos interviu acordat ziarului Libertatea, Iglesias a vorbit despre frumuseţea româncelor, despre soţia lui, care nu e deloc geloasă pe femeile care roiesc în jurul lui ca ursul la miere, despre nemărginita sa dragoste pentru muzică, dar şi despre cei opt copii şi doi nepoţi. Am aflat cu acest prilej că vacanţele îl plictisesc teribil şi că rege se simte bine doar pe scenă.

– Libertatea: Mai ştiţi de câte ori aţi venit la noi, în România, să cântaţi?

Julio Iglesias: Am susţinut în România 13 concerte, trei dintre ele anul trecut, când am cântat în Bucureşti şi în Târgu Mureş. Prima oară am venit în România la începutul carierei mele, în 1969, pentru a participa la Festivalul Cerbul de Aur. Regretatul Valeriu Lazarov m-a adus aici şi era foarte încântat. Îmi amintesc că era o noapte foarte rece, în Braşov, teribil de rece pentru un spaniol ca mine. (râde)

– Ce vă atrage la noi în ţară?

Îi iubesc pe români şi mă simt iubit de ei. În 2007, am avut ocazia să petrec două săptămâni legate în România, căci aveam de susţinut cinci concerte: în Sibiu, Bacău, Timişoara, Bucureşti şi Constanţa. M-am simţit ca acasă. Împrejurimile Sibiului mi-au amintit foarte mult de Galicia, o regiune din nordul Spaniei, unde s-a născut tatăl meu, un loc frumos, cu multă verdeaţă, căruia i-am dedicat cântecul “Un canto a Galicia”. Aveţi o ţară extraordinară…

– Toţi străinii laudă româncele…

Româncele chiar sunt frumoase! Dar, totodată, sunt inteligente, sensibile şi… feminine.

– Are soţia motive să fie geloasă că veţi veni într-o ţară cu femei frumoase?

Sunt norocos la capitolul acesta, căci am o soţie care nu e deloc geloasă. Avem cinci copii împreună, formăm un cuplu de 20 de ani… Ştie că ea e singura femeie pe care o iubesc.

– Aţi fost numit latino-lover. Vă consideraţi aşa?

Mă consider un tip foarte norocos, căruia viaţa i-a dat o a doua şansă, după acel accident de maşină pe care l-am avut la 20 de ani. M-am recuperat şi am descoperit muzica. Aceasta a devenit pentru mine ceva mai mult decât o carieră, a devenit viaţa mea, pur şi simplu. Dacă oamenii mă consideră un latino- lover, chiar nu mă supăr. (râde)

– V-aţi gândit vreo clipă la retragerea de pe scenă?

Nu mă gândesc absolut deloc la acest aspect. Acum mă simt minunat şi sunt foarte bucuros că pot merge în turnee, prin lume. E un adevărat privilegiu să mă plimb de pe un continent pe altul, să dăruiesc muzică atâtor oameni. Voi cânta atât timp cât publicul îmi va cere acest lucru şi cât îmi va permite corpul să merg de colo-colo.

– Ce anume v-ar determina să renunţaţi la muzică?

Nu mai cânt de mult pentru bani, o fac din pasiune. Când ai avut şansa să cânţi 46 de ani la rând, nu mai poţi trăi fără muzică, fără să fii acolo, pe scenă, cu publicul.

– Ce înseamnă vârsta de 70 de ani pentru dumneavoastră?

Înseamnă să fii mulţumit cu ce ţi s-a dat şi să nu încetezi să visezi şi să înveţi. Câteodată simt că organismul meu are 70 de ani, dar sufletul şi mintea îmi sunt încă tinere, din fericire.

– Aveţi 8 copii. Vă moştenesc talentul?

Copiii mei cei mici au vârste între 7 şi 17 ani, deci e prea devreme să spun cu mâna pe inimă dacă vor urma acest drum. Miguel şi Rodrigo, în schimb, iubesc muzica şi cred că acesta e drumul pe care vor dori să meargă. Ei îi admiră foarte tare pe fraţii lor mai mari, Enrique şi Julio jr, care deja cântă.

– La câţi mostenitori aveţi ar fi trebuit să fie casa plină de nepoţi…

Am doi nepoţi din partea fiicei mele, Chábeli. Enrique şi Julio jr poate vor face şi ei copii, într-o bună zi, dar asta e decizia lor. Tot ce îmi doresc este ca ei să fie fericiţi şi să devină părinţi atunci când se vor simţi pregătiţi pentru acest rol.

– Vara aceasta unde mergeţi în vacanţă?

Nu-mi plac vacanţele. Mă plictisesc îngrozitor! Prefer să fiu pe scenă, să cânt, să merg în turnee prin lume. România are multe locuri frumoase.

O admiră pe soprana Angela Gheorghiu, se dă în vânt după Monica Anghel şi Dan Spătaru

Julio Iglesias nu este deloc străin de valorile muzicii româneşti. Întrebat dacă are vreun solist preferat din ţara noastră, maestrul ne-a surprins plăcut. O admiră pe soprana Angela Gheorghiu, al cărei nume a făcut înconjurul lumii, dar, deopotrivă, o apreciază şi pe Monica Anghel, ea susţinând un recital în deschiderea unui concert de-al vestitului spaniol.

“M-a uluit vocea Monicăi. Nu pot să uit cât voi trăi numărul ei artistic consumat înaintea recitalului meu din urmă cu câţiva ani… Despre Angela Gheorghiu… ce să vă mai spun? O cunoaşte o Europă întreagă. Nu-i de mirare că vă mândriţi cu asemenea oameni”, ne-a declarat Julio Iglesias.

Dacă din rândul artistelor române spaniolul a rămas impresionat de aceste două voci, nu mică ne-a fost mirarea când latino- loverul, care a încântat întreaga lume cu piese precum “Aqua dulce, aqua salad” sau “Manuela”, şi-a nominalizat favoritul dintre interpreţii de la noi.

“În 1969, asta ca să vedeţi de când vizitez România, am cântat pe scena de la Braşov, la Festivalul Cerbul de Aur, melodia «Ale tale», a regretatului Dan Spătaru. Miaduc aminte ce frig a fost în acea seară… Eu, un spaniol, neobişnuit cu iernile de la voi… Dan Spătaru, cu şarmul şi cu piesele lui de dragoste, va rămâne mereu în sufletul meu”, ne-a dezvăluit Julio Iglesias.

Va susţine trei concerte în România: la Mamaia, la Galaţi şi la Bucureşti

În această vară, Julio Iglesias va concerta în trei oraşe din România. Primii care se vor bucura de muzica lui vor fi turiştii de pe Litoral, căci, pe 19 iulie, el va fi prezent la Summerland Mamaia, iar a doua zi, pe 20 iulie, Iglesias îi aşteaptă pe gălăţeni pe Stadionul Siderurgistul.

Ultimul concert estival din turneul lui Julio Iglesias se va desfăşura la Bucureşti, pe 22 iulie, la Sala Palatului. Pentru spectacolul din Capitală biletele s-au pus deja în vânzare, preţurile fiind cuprinse între 180 şi 450 de lei.

E putred de bogat! A strâns 5 miliarde de dolari!

În cei 46 de ani de carieră, îndrăgitul cântăreţ Julio Iglesias a vândut în jur de 320 milioane de discuri, înregistrate în 16 limbi!

El a scos nu mai puţin de 77 de albume şi a fost recompensat pentru munca sa cu 2.600 de discuri de platină şi de aur.

Latino-loverul spaniol, care a înnebunit mai multe generaţii de femei cu ritmurile sale romantice, a strâns o avere de aproape 5 miliarde de dolari! El se află astăzi în topul celor mai bine vânduţi 15 artişti din istoria muzicii.

Are opt copii cu două neveste

Iglesias a fost căsătorit cu filipineza Isabel Preysler, care i-a dăruit 3 copii: Chabeli (42 de ani), Julio jr (40 de ani) şi Enrique (38 de ani).

Din căsătoria cu fotomodelul olandez Miranda Rijnsburger (47 de ani) artistul mai are are cinci moştenitori: Miguel (17 ani), Rodrigo (15 ani), gemenele Victoria şi Cristina (13 ani) şi Guillermo (7 ani).

Un accident de maşină i-a năruit visul de fotbalist

Julio Iglesias a ajuns să cânte întâmplător. El a fost un fotbalist cu o carieră promiţătoare, mulţi ani activând ca portar la Real Madrid.

Dar, la 20 de ani, a avut un grav accident rutier, în urma caruia a rămas semiparalizat mai bine de un an şi jumătate.

Nici nu se ştia dacă va mai putea merge vreodată. Infirmierul care îl îngrijea i-a dăruit o chitară, ca să zdrăngăne la ea şi să-şi înece amarul. Aşa a început să cânte, să compună melodii pentru versurile pe care le scria de pe patul de spital.

sursa: libertatea.ro

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că Spania, adversara României din turul întâi al Grupei Mondiale II a Cupei Federaţiei, reprezintă cea mai puternică echipă pe care jucătoarele pregătite de Alina Tecşor o puteau întâlni.

„Cred că una mai grea nu putea fi. Exact cum a fost în baraj Serbia, aşa a picat şi Spania. Am văzut-o pe Muguruza cum joacă, pe Torro Flor cum joacă, pe Navarro cu Bouchard. Cred că e cel mai greu adversar pe care îl puteam întâlni, dar mergem înainte. Ele sunt adversare de temut, în special Muguruza şi Navarro. Faptul că se joacă acasă la noi e un mare avantaj. Şansele sunt egale, dar poate un unu la sută în plus pentru noi, că jucăm acasă”, a spus Cosac.

George Cosac a afirmat că în funcţie de suprafaţa de joc pe care fetele vor dori să evolueze se va stabili şi locul de desfăşurare al partidei. „Trebuie să jucăm într-o sală şi să vedem ce vor dori fetele. În funcţie de ce îşi doresc fetele, vom face tot ce ne stă în putinţă să amenajăm suprafaţa care ne favorizează. La o primă vedere, ca variante sunt sălile din Bucureşti, Cluj-Napoca, la Craiova e o sală nouă, la Ploieşti, la Braşov. Să vedem ce îşi vor dori fetele, pe ce suprafaţă vor să joace, cine va putea pune respectiva suprafaţă şi după aia vedem”, a completat Cosac.

Echipa feminină de tenis a României va evolua în compania Spaniei în turul întâi al Grupei Mondiale II a Cupei Federaţiei, ediţia 2015, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi de miercuri, de la Roland Garros

România va evolua în această întâlnire pe teren propriu, în 7 şi 8 februarie 2015.

Echipa României, formată din Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Irina-Camelia Begu, a învins, în luna aprilie, la Bucureşti, finalista ediţiei din 2012 a FedCup, Serbia, cu scorul de 4-1 şi s-a calificat în Grupa Mondială II.

sursa: realitatea.net

Președintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov i-a ordonat marți secretarului Consiliului pentru securitatea națională și apărare, Andrii Parubii, să examineze împreună cu alte instituții ale statului posibilitatea instituirii legii marțiale în regiunile Donețk și Lugansk (est), unde armata ucraineană desfășoară în aceste zile o ofensivă puternică împotriva insurgenților proruși, după cum a informat Interfax-Ukraina, citând site-ul prezidențial.

Potrivit decretului, secretarul Consiliului pentru securitatea națională și apărare urmează să examineze de urgență împreună cu Ministerele Apărării și de Interne, cu Administrația pentru frontiera de stat și Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) necesitatea instituirii legii marțiale în regiunile Donețk și Lugansk, unde are loc operațiunea antiteroristă ‘pentru a pune capăt conflictului armat pe teritoriul Ucrainei și pentru a evita victime în rândul civililor, al militarilor și al forțelor de ordine’.

În ultimele 24 de ore, în urma luptelor intense date la periferia Slavianskului, în special în satul Krasnâi Liman (regiunea Donețk), pierderile în rândul rebelilor separatiști se ridică la 300 de morți și 500 de răniți, a declarat miercuri dimineață purtătorul de cuvânt oficial al comandamentului însărcinat cu desfășurarea operațiunii speciale în estul Ucrainei, Vladimir Selezniov, citat de agenția ucraineană de presă UNN. În rândul armatei ucrainene s-au înregistrat doi morți și 45 de răniți, conform acestuia.

Ofensiva continuă miercuri în localitățile Krasnîi Liman, unde dis-de-dimineață s-au auzit schimburi de foc, și Semionovka, de la periferia Slavianskului, bastion al separatiștilor proruși, a informat responsabilul ucrainean, indicând că mai multe puncte de control ale ‘teroriștilor’ au fost distruse de trupele guvernamentale, care și-au amplasat în loc propriile baraje.

El a mai spus, conform agenției de presă menționate, că insurgenții încearcă să părăsească zona de ostilități, deghizându-se în simpli localnici.

Comandamentul operațiunii antiteroriste a raportat marți seara președintelui interimar Oleksandr Turcinov că în urma ofensivei a fost ‘curățată’ complet de rebeli partea de nord a regiunii Donețk. Au fost distruse principalele fortificații ale separatiștilor în localitatea Semionovka și a fost preluat controlul asupra localității Kransnîi Liman, a mai raportat acesta.

Trupele guvernamentale au început, totodată, consolidarea graniței cu Rusia în dreptul regiunilor Lugansk și Donețk pentru a stopa infiltrarea de combatanți și arme dinspre teritoriul rus.

Cu toate acestea, forțele de autoapărare ale așa-numitei ‘republici autoproclamate’ Lugansk (zona minieră Donbas/est) au anunțat miercuri ocuparea unei unități militare din acest oraș, centru administrativ al regiunii omonime.
Schimburi de focuri intense au avut loc pe durata mai multor ore în cursul nopții trecute, iar înainte de asaltul final asupra acestei unități, o explozie s-a produs în interior, provocând un incendiu. Separatiștii înarmați au capturat un tanc, precum și o cantitate importantă de arme și muniție. Reporterul RIA Novosti în teren transmite că militarii ucraineni au fost lăsați să plece după ce au predat armele.

sursa: agerpres.ro

Procurorii DNA insistă ca fostul premier Adrian Năstase să primească un spor de pedeapsă, pentru că a comis numeroase infracţiuni. DNA a depus la Curtea de Apel Bucureşti contestaţia împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, care decisese ca Năstase să nu mai primească nicio pedeapsă suplimentară.

DNA consideră că pregătirea deosebită a lui Adrian Năstase nu este o circumstanţă atenuantă pentru fostul premier, ba dimpotrivă, este cu atât mai grav faptul că o persoană cu asemenea notorietate a încălcat legea.

„Înaltele studii juridice la care face referire instanţa de fond, nivelul de pregătire culturală şi politico-ideologică ale petentului sunt aspecte de natură să circumstanţieze negativ persoana acestuia, întrucât faptele sale apar cu atât mai grave, cu cât sunt săvârşite de o persoană care avea ca obligaţie atât morală cât şi legală, respectarea şi aplicarea legii şi nicidecum încălcarea ei”, se menţionează în contestaţia depusă de DNA la Curtea de Apel Bucureşti.

DNA arată în acelaşi document că fostul premier nu a recunoscut niciodată faptele comise

Adrian Nastase a avut o pozitia de negare a faptelor pentru care a fost condamnat si atitudinea constant defaimatoare si de dispret la adresa actului de justitie, pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal, dar chiar si in fata instantei care a contopit pedepsele.

„Hotărârea instanței de fond este netemeinică sub aspectul stabilirii pedepsei de 4 ani închisoare, în sensul neaplicării unui spor de 1 an. 2. Era necesară sporirea pentru că: Savarsirea mai multor infractiuni de aceeasi persoana demonstreaza perseverenta infractionala a acesteia, impunandu-se sisteme de sanctionare adecvate pt asigurarea constrangerii, reeducarii dar si prevenirii savarsirii de noi infractiuni. 3. Codul Penal Vechi presupune aplicarea pedepsei celei mai grave care poate fi sporita in 2 etape. Ratiunea acestui sistem este de a nu crea sentimentul de impunitate condamnatului, dar si societatii, intrucat nu poate fi admis ca indiferent cate infractiuni ai savarsi se va aplica si executa o singura pedeapsa. 4. Criteriul pe care instanta de fond l-a avut in vedere tine exclusiv de persoama condamnatului, criteriu important, dar nu suficient cu ocazia procedurii de invidualizare a unei pedepse rezultante. 5. Aspectele ce tin de gradul concret de pericol social al faptelor, periculozitatea faptuitorului, imprejurarile concrete de savarsire a faptelor, atitudinea avuta de faptuitor dupa savarsirea infractiunilor, raportat la asumarea raspunderii si intelegerea represiunii ce se exercita asupra lui nu au fost avute in vedere de instanta de fond, neexistand niciun fel de referire la acestea in motivarea solutiei sale. 6. Se impunea ca instanta sa aiba in vedere pericolul social semnificativ pe care il prezinta tipul de infractiuni pt care petentul a fost condamnat, asa cum e cazul infractiunilor indreptate impotriva pers (santaj), dar si coruptie (luare de mita)”, susțin procurorii DNA.

sursa: realitatea.net

Autoritățile de la Chișinău trebuie să-și multiplice eforturile pentru a dezrădăcina definitiv corupția. Este cea mai fermă cale pe termen lung pentru a garanta securitatea și integritatea Republicii Moldova în contextul unor acțiuni destabilizatoare din exterior.

Declarația aparține ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Chișinău, William H. Moser.

„Dincolo de apropiatele săptămâni, cea mai fermă cale prin care autoritățile moldovenești pot garanta securitatea țării este de a crea condițiile necesare pentru ca toți moldovenii să se poată bucura de prosperitate, stabilitate și predictibilitate. În acest scop, este necesar ca autoritățile moldovenești să-și multiplice eforturile în vederea dezrădăcinării definitive a corupției. Corupția reduce semnificativ încrederea populației în instituțiile publice și în serviciile pe care le prestează acestea. Corupția inhibă dezvoltarea și creșterea transparentă a mediului de afaceri autohton și-i restricționează abilitatea de a concura pe piața internațională”, a declarat William H. Moser în cadrul unui interviu pentru Ziarul Național.

Totodată, șeful diplomației americane la Chișinău atenționează că mai ales în următoarele săptămâni, în ajunul semnării Acordului de Asociere cu UE, autoritățile moldovenești trebuie să asigure accesul cetățenilor la informații credibile.

„Suntem martorii unor dezinformări masive venite din partea mass-media din Rusia, ce răspândește minciuni și suscită frică în rândul populației. În contextul avansării lucrurilor privind Acordul de Asociere, este necesar ca autoritățile să asigure ca toți cetățenii să aibă acces la informații credibile și ca aceștia să înțeleagă modul în care R. Moldova înaintează. Totodată, ne exprimăm speranța că forțele politice locale vor acționa în mod responsabil și nu vor utiliza această șansă istorică drept instrument de destabilizare civilă”, a mai declarat ambasadorul SUA.

Precizăm că Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE pe 27 iunie, la Bruxelles.

sursa: jurnal.md

Transnistria visează la un viitor alături de Rusia.  Regiunea s-a desprins de Republica Moldova la începutul anilor 1990 și, cel puțin din punct de vedere legal, rămâne o parte a ţării. De fapt, este o entitate separată de auto-guvernare, dar nerecunoscută de niciun stat membru al ONU, se arată într-un reportaj Euronews despre Transnistria.   

O mare parte din locuitorii Transnistriei vor să devină parte a Federației Ruse. „Personal, prefer să fiu cu Rusia, pentru că mă simt mai aproape de Rusia, m-am născut în Rusia, vorbesc limba rusă”, spune Serghei, un tânăr din Tiraspol.

„Desigur, vreau ca Transnistria să se alăture Federației Ruse, deoarece mulți transnistreni merg în Rusia la muncă, pentru a-și hrăni familiile. Moldova nu ne-a dat nimic”, spune o femeie.

„Mulți dintre șomeri au plecat în străinătate: în Italia, România, unii chiar în SUA, Portugalia. Dar cei mai mulți au plecat în Rusia sau Ucraina, deoarece mulți oameni au rude și familii acolo”, povestește Alexei, un inginer pensionar din Grigoriopol. El le-a arătat jurnaliștilor de la Euronews o fabrică de conserve din localitate, închisă după separarea regiunii de Republica Moldova.

50 de mii de transnistreni trimit bani acasă din străinătate. Acest fapt menține economia regiunii pe linia de plutire. Regiunea are nevoie urgentă de investitori, dar cine vrea să investească bani într-o regiune separatistă nerecunoscută?

Așa-numitul soviet suprem din Tiraspol a cerut printr-o rezoluție Rusiei și ONU să recunoască Transnistria. Următoarea solicitare – anexarea de către Rusia, care ar necesita modificarea frontierelor existente.

Mediul de afaceri arată ca în Est. Grupul Sheriff, care are relații politice și de securitate în Rusia, acoperă o mare parte din sectorul privat din Transnistria – de la stații de benzină la supermarketuri și chiar un club de fotbal, care a cumpărat jucători din Brazilia și din altă ţări.

Euronews a acceptat o invitație de la Ministerul de Externe de la Tiraspol, unde OSCE a relansat discuțiile în urma crizei din Ucraina. Ministrul de Externe al acestui stat nerecunoscut, Nina Ștanski, spune care sunt obiectivele politice – Transnistria va adopta legi din Rusia și va adera la Uniunea Vamală. Un acord de liber schimb cu UE va fi dăunător, spune Ștanski. „Semnarea acestui acord de liber schimb între Uniunea Europeană și Republica Moldova vor conduce pe termen scurt la o scădere a producției noastre industriale cu aproximativ 60 la sută”.

În ciuda retoricii antioccidentale, trei sferturi din exporturile transnistrene merg spre Vest. Dar beneficiile se pierd pe deficite uriașe ale cheltuielilor publice.

„Practic, este vorba de 1 miliard de dolari, deficitul comercial al Transnistriei, iar acest deficit este finanțat prin acordarea unui sprijin financiar din partea Federației Ruse. O economie subvenționată nu este durabilă prin definiție”, spune Adrian Lupușor, director executiv la Expert–Grup.

Educația este o altă problemă delicată. Școlile cu predare în limba română sunt prinse la mijloc. În februarie, autoritățile transnistrene au confiscat salariile plătite profesorilor de către Guvernul Republicii Moldova. Banii au fost înapoiaţi trei luni mai târziu.

Poliția, sistemul judiciar, economia – în multe domenii din Transnistria este nevoie urgentă de reforme profunde și cuprinzătoare, indiferent dacă se vrea sau nu parte a Federației Ruse.

sursa: jurnal.md