Klaus Iohannis a cântat, vineri, într-o conferinţă de presă, prima strofă din „Deşteaptă-te române”, la o zi după ce Victor Ponta a spus, la o emisiune TV, că dacă liderul ACL ar fi fost prezent, l-ar fi întrebat dacă ştie imnul naţional, premierul recitând primele două versuri şi greşind un cuvânt, scrie Mediafax

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă ştie versurile imnului, Iohannis a cântat prima strofă. Ulterior, el a spus că a cântat în corul liceului. Premierul Ponta a participat, joi seară, la o emisiune la Antena 3, declarând că dacă ar fi fost prezent şi Klaus Iohannis, contracandidatul său, ar fi avut mai multe întrebări să îi adreseze. Una dintre aceste întrebări, potrivit lui Ponta, ar fi fost dacă Iohannis ştie versurile imnului.

Sursa: realitatea.net

Au fost mulți care nu au crezut că Klaus Iohannis are susținerea cancelarului Angela Merkel. Candidatul la președinție ne-a arătat scrisoarea originală și noi o prezentăm mai jos.
Au fost destui sceptici și au comentat răutăcios. Iată că am văzut cu ochii noștri scrisoarea prin care Angela Merkel îl laudă pe candidatul Iohannis și i-a transmis: ”sper într-o victorie a dvs. și a Alianței Creștin Liberale”.
Scrisoarea este datată 2 octombrie 2014.

“Stimate domnule Iohannis,
Am aflat cu bucurie faptul că veți candida la alegerile prezidențiale din 2 noiembrie din partea Alianței Creștin Liberale.

Cetățenii români regăsesc în candidatura dvs. o serie de virtuți care în Europa sunt foarte apreciate. Ca primar al orașului transilvănean Sibiu ați dovedit competențe administrative și spirit european autentic. Prin trecerea PNL-ului la popularii europeni și prin alianța încheiată cu PDL ați reușit să creați o forță puternică a clasei de mijloc.

Vă doresc multă determinare și energie și sper într-o victorie a dvs. și a Alianței Creștin Liberale.
Cu salutări prietenești,

Dr. Angela Merkel”

Sursa: click.ro

Rar l-am vazut pe plagiator mai enervat. L-a scos din minți zâmbetul lui Klaus Iohannis. Dar cred că lucrul care l-a exasperat a fost salva cu care a inceput dezbaterea, momentul in care profesorul de liceu Klaus Iohannis i-a atras atenția micului Ceaușescu, cum inspirat l-a numit Monica Macovei, că este un șnapan, un hoț, un potlogar, că a copiat. Din acea clipa, șarlatanul Ponta si-a pierdut controlul de sine. A scos pe gură tot felul de minuni, intre care aceasta: “Nu poți ridica nimic durabil fără mâna stângă si mâna dreaptă”.

Deci înfierbântatul stângist, lider al partidului păstorit incă de președintele de onoare bolșevic numit Ion Iliescu, admiratorul lui Mao si al lui Che Guevara, isi abjură crezul socialist, propunând un amalgam ideologic sui generis propriu populismului de tip peronist. Într-adevăr, colonelul Juan Domingo Peron a fost cel care a spus: “Am două mâini, una stângă si una dreaptă, o folosesc pe fiecare atunci cand este nevoie”.

La polul opus nervozității lui Ponta (chestiunea plagiatului il va teroriza și il va vulnerabiliza toată viața), Klaus Iohannis a fost calm, ponderat, echilibrat. A răspuns intrebărilor fără urmă de patimă. A apărat cu demnitate valorile liberale, statul de drept, transparența instituțională. Când a fost nevoie, l-a numit pe Ponta mincinos. L-a sfidat pe tema asumării unei respingeri categorice a legii amnistiei si grațierii. I-a citit o listă a marilor penali pesediști. Ponta nu s-a mai putut stăpani si i-a spus că el, Ponta, nu-l consideră pe Iohannis liderul “adevăratului” PNL. Că acest lider ar fi trepădușul său personal, presupusul viitor premier Trădiceanu.

Deci Ponta visează la un absolutism uselist in care el, supremul, să decidă cine este și cine nu este lider al altui partid. Vrea să satelizeze, să paraziteze și să canibalizeze opozitia, asemeni comunistilor. Il foloșeste pe Tăriceanu asa cum comuniștii lui Dej si ai Anei Pauker l-au folosit pe Gheorghe Tatarescu. Manechinul devenit marionetă.

Concluzie: dezbaterea a fost câștigată de profesor. Elevul șmecher, pezevenghi si mitoman, și-a dat, incă odata și irevocabil, arama pe față.

Sursa: nasul.tv

Asociaţia Convergenţe Europene (ACE), în parteneriat cu AC Pro-Basarabia și Bucovina (ACPBB) a participat la Casa de cultură a or. Orhei la o întâlnire cu tinerii din raion. Acțiunea a avut loc în cadrul campaniei civice EU VOTEZ PRO-EUROPENI! (www.euvotez.eu), o inițiativă care își propune să stimuleze participarea tuturor cetățenilor moldoveni pro-europeni la alegerile parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc pe 30 noiembrie 2014.

Reprezentanții celor ACE și ACPBB au distribuit în rândul celor aproximativ 600 de participanți pliante informative privind beneficiile Acordului de Asociere la Uniunea Europeană și cele mai importante 10 motive pentru care UE este o soluție mai avantajoasă decât Uniunea Vamală.

De asemenea, tinerii au primit articole și accesorii cu logo-ul campaniei, inclusiv carnete, pixuri, genți și breloace.

Importanța alegerilor din acest an este una covârșitoare, iar deznodământul acestora va comporta, din nou, aceleași semnificații geopolitice, civilizaționale și valorice. Rezultatul scrutinului depinde într-o mare măsură de cetățenii cu drept de vot care-și vor stabili preferințele electorale către finalul campaniei și care vor defini majoritatea parlamentară.

Prin urmare, parcursul european al Republicii Moldova se află atât în mâinile celor care au luat deja decizia de a-și da votul candidaților pro-europeni, precum și în mâinile indecișilor pro-europeni, dar care ezită, din varii motive, să participe la vot. Absenteismul indecișilor pro-europeni se poate dovedi cu atât mai grav, cu cât orice vot în minus poate însemna revenirea la putere a forțelor anti-europene, respectiv reinstaurarea unui regim autoritar, anti-național și retrograd.

Asigurarea unei majorități parlamentare pro-europene este dezideratul suprem exprimat prin vocea partidelor pro-europene, a societății civile, a intelectualilor, blogger-ilor, personalităților publice, precum și a celorlalte categorii de cetățeni conștienți.

Reieșind din cele expuse, echipa ACE lansează un apel către toți susținătorii parcursului european al Republicii Moldova, prin care îi invită să se alăture campaniei EU VOTEZ PRO-EUROPENI!, prin promovarea logo-urilor și a banner-elor de pe site-ul www.euvotez.eu.
ACE își asumă distribuirea articolelor și a accesoriilor campaniei pe parcursul lunii noiembrie. Suntem deschiși oricărui tip de colaborare de natură să contribuie la îndeplinirea scopului campaniei EU VOTEZ PRO-EUROPENI!

Campania face parte din programul UE vine la tine acasă!, lansat în 2011 în R.Moldova.
Contacte: www.euvotez.eu, e-mail [email protected], telefon (00373)68583838 / (0040)743778940 (Tudor Cojocariu, coordonator proiecte ACE), #euvotezproeuropeni.

PROFIL

Asociația Convergențe Europene (ACE) este o organizație neguvernamentală din România care, prin proiectele pe care le desfășoară, contribuie la consolidarea relațiilor dintre românii din țară și cei din jurul granițelor, prin promovarea valorilor europene și capacitarea tinerilor cu potențial. Înființată în 2011, asociația a organizat o serie de evenimente și conferințe cu tematici care dezbat situația românilor din afara granițelor și colaborează constant cu instituțiile statului român responsabile de susținerea românilor din afara țării.

Implicarea tinerei generaţii în procesele de dezvoltare şi integrare a comunităţilor româneşti din afara României, încurajarea participării tinerilor la viaţa socială a membrilor comunităţii şi cultivarea sentimentului de solidaritate sunt doar câteva dintre obiectivele ACE.

Asociația, în colaborare cu alte instituții și asociații, a organizat 3 ediții ale unei școli de vară pentru tinerii din afara României, în cadrul cărora participanții au vizitat instituţii ale statului, au luat parte la dezbateri interactive şi întâlniri cu oficiali români. În cadrul școlilor de vară, au fost dezbătute teme despre metodele de implementare a modelelor europene în domeniul educației, oportunităţile de studii în România, politicile statului român în ceea ce priveşte sprijinirea comunităților românești, cooperarea culturală interregională, valori europene ale toleranţei şi multiculturalismului.

De asemenea, ACE a fost implicată în organizarea unor vizite de lucru la Parlamentul României cu funcționarii din legislativul de la Chișinău, alte proiecte cu tineri jurnaliști și funcționari din administrația publică locală din R.Moldova.

ACE a implementat și susținut următoarele proiecte:

*Școala de vară Noi, cetățeni interactivi ai Europei, edițiile I, II și III;
*Vizita de studiu Experiența de integrare europeană a României. Modulul parlamentar;
*Programul de promovare a valorilor europene UE vine la tine acasă!;
*Discuția direcționată cu tinerii jurnaliști din R.Moldova (format Chatham House), Agenda comună publică România-R.Moldova;
*Vizita de studiu Convergențe Jurnalistice peste Prut, constând într-o serie de discuții dintre tinerii jurnaliști din R.Moldova și reprezentanții instituțiilor din România.
*Dezbaterea publică Beneficiile Acordului de Asociere, adresată locuitorilor R.Moldova, regiunea Găgăuzia, or. Vulcănești.
*Dezbaterea publică Beneficiile europenizării. Experiența României, adresată tinerilor din R.Moldova, regiunea Găgăuzia, or. Comrat.

Jurnalistul Vasile Năstase, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, susține că Republica Moldova se află la „kilometrul zero al integrării europene” și că în cadrul alegerilor din 30 noiembrie va susține un partid politic care este cu adevărat proeuropean.

Vasile Năstase, unul dintre tinerii activiști de seamă ai mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80, a votat pentru prima dată în anul 1989, când au fost desemnați prin vot reprezentanții Moldovei în Sovietul Suprem al URSS.

Eram persoana de încredere a lui Anton Grăjdieru (candidat), redactor șef la publicația Învățămîntul public, ziar care a publicat Scrisoarea celor 66 privind proclamarea limbii române drept limbă de stat și revenirea la grafia latină. Fusese, de fapt, desemnat de Frontul Popular din Moldova. Circumscripția în cauză era constituită din raioanele Telenești și Florești, iar contracandidat era Nicolae Cutcovețki, prim-secretar al Comitetului raional de partid Florești. Victoria noastră a fost zdrobitoare – la Telenești am acumulat circa 80 la sută din voturi, la Florești circa 53.
Cunoscutul jurnalist, care s-a remarcat prin lupta pentru promovarea valorilor românești, susține că unele partide de la noi încearcă în mod fraudulos să-și asume integrarea europeană.

Două partide de la guvernare, PLDM și, mai ales, PD, după ce au compromis în mod criminal ideea integrării europene prin comiterea de jafuri și hoții de miliarde, încearcă să beneficieze în mod perfid de această situație, insinuând că vine potopul dacă nu vor fi votate anume ele, pentru a continua, chipurile, parcursul european.
Trebuie să-i dezamăgesc pe contrabandiști și păpușari și să spun că, deocamdată, suntem la kilometrul zero al intenției de a ne integra în UE, și că – din fericire – există cel puțin o jumătate dintre concurenții electorali capabili să continue vectorul occidental, dacă, bineînțeles, vor fi susținuți de alegători.
Pentru redactorul-șef al publicației „Glasul” „Uniunea Vamală însemnă spirit gregar, cenzură și violență, iar Uniunea Europeană însemnă Civilizație, Libertate, Făurire și Prosperitate”.

Vasile Năstase, deputat în primul Parlament, consideră că la începutul anilor ’90, pe lângă unele lucruri bune, s-au făcut și multe greșeli capitale, care ne-au făcut ca astăzi să fim atât de departe de statele baltice.

Poate cel mai frumos gest pe care l-am făcut în calitate de deputat în primul Parlament a fost ridicarea mâinii pentru recunoașterea Independenței Lituaniei de imperiul sovietic. Am fost primii din lume care am recurs la acest gest extrem de curajos pentru acele timpuri. Diferența dintre aceste state și Republica Moldova a făcut-o conștiința națională a balticilor, modul de abordare a problemei cetățeniei, liderii naționali cu demnitate și coloană vertebrală. Într-un discurs de la tribuna centrală a Parlamentului, adresându-mă unor colegi de sorginte sovietică, am spus că e timpul să ne sacrificăm cu toții în numele libertății, să renunțăm la confortul oferit de nomenclatorul demnităților pentru că o altă cale de dezvoltare civilizată nu există… Și intrarea în CSI a fost o greșeală capitală, urmată de îndepărtarea politică de România.

El consideră că, în continuare, moldovenii suferă la capitolul mentalitate, lucru ce face ca Republica Moldova să rămână deocamdată lipsită de o independență veritabilă

Din păcate, populația din Republicii Moldova este captiva propriei creaturi politice. Când alegătorul nu va mai putea fi cumpărat de promisiuni goale și trei arginți, când va oferi, cu discernământ, votul său unor oameni cu demnitate, – abia atunci vom ieși din acest cerc vicios al minciunii permanente.

Vasile Năstase îndeamnă toți cetățenii să iasă la 30 noiembrie la vot și să aleagă partidele proeuropene

Voi merge la vot neapărat și sugerez tuturor concetățenilor să facă același lucru. Nu voi vota în niciun caz cu PD, partidul criminalilor politici, cu partidele ce promovează vectorul estic. Pe care anume dintre partidele proeuropene voi sprijini, e o chestiune de timp și de analiză a șanselor acestora de a accede în Parlament și, ajunse acolo, de a se opune cu tărie mașinii criminale a lui Plahotniuc și ciracilor săi, ocupanții și profitorii statului pentru care am votat INDEPENDENȚA!

Sursa: independent.md

Cunoscutul editorialist român Cristian Tudor Popescu a analizat, miercuri, pentru Gândul Live, prima dezbatere electorală între Klaus Iohannis și Victor Ponta.

Potrivit lui Cristian Tudor Popescu, dezbaterea a arătat precum o discuție profesor-elev. „Nu am altă imagine decât profesor-elev între Klaus Iohannis şi Victor Ponta”, a declarat Cristian Tudor Popescu.
Editorialistul consideră că cei doi contracandidați așa și-au stabilit strategiile. „Ponta a ales să vină cu cifre, cu multe hârtii. Nu era o problemă și pentru Iohannis să vină cu niște foi, cu pensia medie, cu numărul de pensionari”, susține fondatorul Gândul.

În opinia acestuia, Victor Ponta a dat dovadă de politicianism de tip românesc, fiind lipsit de fair-play pe parcursul dezbaterii, în special când a vorbit despre întâlnirea celor doi din biroul premierului. „A amintit de Traian Băsescu. Când Băsescu vorbea despre Ponta că s-a comportat precum un ‘pisicuț’ la întâlnirea cu el”.

Mai mult decât atât, cei de la Gândul au ajuns la concluzia că Victor Ponta a mințit atunci când a afirmat în timpul dezbaterii că, în conformitate cu prevederile Comisiei de la Veneția, România nu poate deschide mai multe secții de votare în străinătate.

Sursa: independent.md

Nadia Comăneci (53 de ani, vârstă pe care o împlineşte pe 12 noiembrie) a atras atenţia întregii lumi cu prima notă de 10 obţinută la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976. Rezultatul a fost obţinut de o fetiţă de 14 ani, care mai apoi a fost nevoită să fugă din propria ţară pentru a scăpa de regimul brutal al lui Nicolae Ceauşescu.

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, campioana olimpică trecea ilegal graniţa. La scurt timp (în dimineaţa de 2 decembrie), aterizarea Nadiei Comăneci în Statele Unite a fost subiect de Breaking News pentru presa de peste Ocean. Spre exemplu, CNN a împărţit ecranul în două în acel moment: pe jumătate era prezentată sosirea Nadiei, iar în cealaltă o întâlnire de grad zero a preşedinţilor George H. W. Bush şi Mikhail Gorbachev la un Summit în Malta, în care se punea la cale încheierea Războiului Rece.
De la momentul respectiv au trecut 25 de ani! Iar povestea Zeiţei de la Montreal prezintă un interes major pentru fiecare jurnalist sau televiziune din orice colţ al lumii. În weekend, Nadia a stat de vorbă cu Isabelle Kumar de la Euronews. Printre altele, Comăneci a ţinut să precizeze că se simte româncă, în timp ce Statele Unite doar a adoptat-o.

Campioana olimpică a precizat că personalitatea ei a fost definită de marile succese din perioada 1976-1980, de show-urile ce au urmat după activitatea de mare performanţă, dar şi de faptul că a fost prezentată drept personaj care s-a luptat cu comunismul. „Cred că ambele au influenţat personalitatea mea de azi. Desigur, totul a început cu JO din 1976. Oamenii nu ştiau atunci cine este Nadia şi unde este România pe hartă, astfel că a fost un mare interes pentru mine pentru că avem doar 14 ani şi jumătate, iar lumea vroia să ştie mai multe despre mine, <<De ce este aşa bună?>> . Apoi, s-a întâmplat treaba cu Revoluţia.. Eu am plecat din ţară cu puţin timp înainte de Revoluţie, fără să ştie ce avea să urmeze”, a spus Nadia.

„Te simţi acum mai mult româncă sau americană?”, a fost întrebarea reporterului de la Euronews, iar răspunsul Nadiei a venit promt: „Sunt, cu siguranţă, româncă, şi am fost adoptată de Statele Unite”.
„Nu am simţit tensiunea Războiului Rece când am concurat, eram doar un copil”

O întrebare venită de de la un telespectator Euronews a sunat cam aşa: „Nu crezi că Războiul Rece dintre Occident şi blocul comunist a fost parte a succesului tău? Ai simţit ceva din acea tensiune?”. „Nu am simţit nicio tensiune când am concurat pentru că eram un copil. Singurul lucru pe care îl simţeam a fost ceva de genul <<Oh, sper să-mi fac treaba bine aici>>. Ştiam ce pregătisem în sala de antrenament. Nu cred că simţi altceva când eşti copil. Poate că atunci când creşti şi priveşti înapoi ca adult, vezi lucrurile acestea, dar pentru mine a fost ca o provocare”, a răspuns Nadia.

„Interesant, pentru că antrenorul tău Bela Karolyi şi soţia lui, Marta, au fost criticaţi în trecut pentru regimul dificil de antrenament pe care vi l-a impus. Ai simţit asta?”, a continuat reporterul. „N-am simţit asta pentru că eu de fiecare dată făceam mai mult decât îmi cereau antrenorii. Bela obişnuia să spună <<Astăzi avem cinci repetări pe bârnă>>, iar eu făceam şapte. Nu m-am plâns niciodată că am muncit din greu. Cred că trebuia să muncesc foarte mult să ajung la cel mai înalt nivel. Nu sunt în căutarea celei mai uşoare căi pentru a face anumite lucruri şi mă mândresc cu asta”, a venit răspunsul campioanei olimpice.
Motivaţia de concurs a fost descoperită la 5 ani, la triciclete.

După succesul de la Montreal, Nadia Comăneci a devenit o figură celebră atât în România, dar şi peste hotare. Fosta gimnastă nu a simţit însă presiunea celebrităţii, explicaţia fiind simplă: „România era o ţară închisă. Dacă oamenii au fost interesaţi să vină, să afle mai multe lucruri despre mine, nu au putut intra cu uşurinţă în ţară. Astfel că după ce concuram sărbătoream două zile, apoi mă întorceam în sala de sport. Nu prea avem cunoştinţă despre ceea ce se întâmplă afară”.
„Nu aţi fost conştientă de impactul masiv pe care l-aţi avut la nivelul mondial în 1976?”, a întrebat, suprinsă, Isabelle Kumar. „Nu, atunci chiar nu! Mi-am dat seama mult mai târziu!”, a fost replica Nadiei, care a mai spus că nici nu a regretat nimic, chiar dacă acea celebritate ar putea să o ajute mult mai mult în acea perioadă.
O altă întrebare venită din partea „publicului” a sunat astfel: „Care este secretul motivaţiei tale, având în vedere că ai fost o persoană care ai fost condusă, iar acum eşti o persoană care conduci? „Cred că motivaţia mea provine încă de la vârsta de cinci ani şi jumătate, chiar înainte să încep gimnastica. Eram la grădiniţă şi am avut un concurs de triciclete. Am vrut doar să câştig şi am câştigat. Cred că motivaţia, munca depusă şi orele petrecute în sala de gimnastică au contribuit la succesul meu. Acum când mă uit înapoi, sportul este uimitor, orice sport este uimitor pentru copii”, a fost răspunsul Nadiei. De ce? „Pentru că te defineşte ca om, te ajută să te organizezi, îşi oferă sentimentul de a stabili nişte obiective”.

Nadia a mai avut o ocazie să fugă în SUA în ’81
„Cred că ai fost o comoară care reprezenta o ţară cu probleme, o comoară pentru dictator. Dacă n-ai realizat acest lucru atunci, nu te simţi inconfortabilă acum?”, a fost o altă întrebare pentru Nadia. „Nu ştiu dacă am fost o comoară, am fost doar cineva care a devenit foarte bine cunoscută prin realizările mele sportive. Când trăieşti într-o ţară comunistă, încerci să faci tot ce poţi pentru o viaţă mai bună. Mă gândesc că poate uneori nu s-a procedat corect cu mine, că nu am putut să călătoresc în afara ţării, după ce am fost invitată să fac parte dintr-o Comisie CIO, a atleţilor. Pentru câţiva ani nu am putut să particip la întâlniri, la evenimente, pentru că nu mi s-a permis. Nici nu am întrebat <<De ce nu am voie>>”, apoi în timp m-am gândit că aş vrea să plec”.

Bela şi Marta Karolyi au fugit în SUA în 1981, după o deplasare făcută peste Ocean. „Am fost foarte tristă în ziua în care antrenorii au decis să nu se mai întoarcă în România. Am aflat în ultima zi despre acest aspect, nu mi-am imaginat că vor rămâne acolo. Nu eram pregătită atunci să rămân acolo, pentru că eu nu mă vedeam trăi în altă parte decât în România, alături de familia mea. A fost uşor să iau o decizie. După acea deplasare mi-a fost tot mai greu să mai pot ieşi din ţară”, a mărturist Nadia Comăneci.

„Probabil că am fost urmărită de mai mulţi oameni”
Curiozitatea reporterului s-a mutat apoi asupra vieţii în România după episodul ’81: „În ţară, ai avut sentimentul de libertate sau ai fost urmărită tot timpul?”. „Au existat zvonuri că am fost urmărită de mai mulţi oameni. Probabil că aşa a fost”, a răspuns starul JO 1976.
După performanţele incredibile obţinute pe podiumurile mondiale şi olimpice, oameni din lumea întreaga şi-au imaginat că Nadia Comăneci trăieşte în lux. Nu a fost cazul. „Aveam o casă pentru care ar fi trebuit să plătesc până la 60 de ani. Eu nu mi-am făcut publică averea sau lipsa averii, nu cred că au contat banii. Eu am făcut gimnastică pentru că asta mi-am dorit” , a susţinut Nadia.

Comăneci a vorbit apoi despre momentul în care a luat o decizie fundamentală, să fugă din România: „Am luat o decizie îndrăzneaţă la acel moment pentru că ştiam că este periculos şi înfricoşător. Dar a fost ca şi în gimnastică, unde mi-a plăcut să încerc lucruri noi. Dacă eu nu încercam, nimeni altcineva nu avea de gând să facă asta în locul meu”.

Vântul schimbării a bătut foarte tare în acea perioadă în ţările blocului comunist. Zidul Berlinului tocmai fusese dărâmat, însă informaţiile nu ajunsese încă România. Nici fosta gimnastă nu le aflase. Astfel, ea şi-a riscat viaţa pentru a fugi. Din România ea a trecut graniţa în Ungaria. „Mi-a fost puţin teamă”, a recunoscut Zeiţa de la Montreal. „Totul s-a întâmplat foarte repede, cred că toată acţiunea a durat aproximativ două zile. Cred că oamenii au fost conştienţi de faptul că am plecat, dar nimeni nu ştia, de fapt, unde eram. Am contactat Ambasada SUA din Viena, iar ei m-au ajutat să ajung peste Ocean. Totul s-a întâmplat foarte rapid. La scurt timp, a venit şi Revoluţia în România”.

La 25 de ani distanţă, Nadia Comăneci a precizat că a trecut peste această experienţă traumatizantă: „Nu sunt traumatizată acum, mă gândesc că sunt fericită, că am avut un final fericit. Eu nu sunt genul de persoană care să se îndoiască de o decizie, mă duc până la capăt în speranţa că aceasta este cea mai bună”. Când regimul Ceauşeascu a căzut, Nadia se pregătea pentru un spectacol. „Am fost foarte îngrijorată, mă gândeam la familia mea, la toţi prietenii”, a mai spus campioana olimpică, care nu şi-a putut contacta familia pentru una-două luni.

Sursa: prosport.ro

„Unii se străduiesc să câştige bogăţia vremelnică cu orice preţ şi iubesc faptele păcatului, nevrând să ştie că vine moartea şi-şi vor pierde sufletul”.

Antonie cel Mare

Am aflat cu întârziere că indivizii, pe care i-am cunoscut şi eu, într-un ceas rău, prin anul 2005, au deja la activ zeci de înşelăciuni, catalogate la preţ de milioane. Se află continuu în procese de judecată. Se ascund, ca laşii, prin poduri, prin buruieni, de cei pe care i-au nenorocit cu bună-ştiinţă. Soţ şi soţie. Ai impresia că anume despre ei ar fi spus Ioan Botezătorul că sunt „pui de năpârci”.

Or, stropită din belşug cu lacrimi, batjocorită de trădare, povestea pe care vreau să v-o spun e una dramatică, lungă şi încâlcită, care a marcat nu doar destinul meu, ci şi a zeci de oameni amăgiţi de aceşti nenorociţi aventurieri, fără suflet şi fără frică de Dumnezeu.

Ion Moţpan, zis şi Panteluţă, originar din satul Selişte, Nisporeni (un consătean ticăloşit, cu care nu am nicio legătură de rudenie) e cunoscut ca cel mai mare şi mai de marcă escroc din raionul Nisporeni. Agramat. Fără scrupule. Abil şi şmecher la manipulări. Se bagă (împreună cu soţia sa Maria, pe care o alintă Albina), fără ruşine sub pielea oamenilor naivi şi creduli. Ani la rând, au nenorocit zeci de concetăţeni de-ai noştri. Şi-au întins tentaculele, ca o caracatiţă, peste aproape o jumătate de Moldovă. Un fel de Ostapi Benderi de Nisporeni, pe numele cărora au fost pornite mai multe dosare penale.

Însă, toate fără finalitate.

Acum ştiu şi de ce!

Zilele astea, numitul Panteluţă, alias Ionuţ, alias Johny, dădea târcoale sediului central al PDM. Se dădea mare şi tare, zicând că-i cumătru cu Ion Gangan, primarul de Nisporeni. Se crucea, că e prieten cu însuşi Marian Lupu, preşedinte PDM, cu însuşi Constantin Botnari, secretarul partidului…

N-aş fi crezut nici în ruptul capului acestor braşoave, dacă n-aş fi intrat în posesia unor probe ce le confirmă esenţa. Căci anume protejaţi de ei, Panteluţă şi Albina au ajuns să se pricopsească, prin înşelăciune, cu peste 200.000 de euro!

A început totul în 2008, când pe numele acestor Moţpani, domiciliaţi în Seliştea Nisporenilor, procuratura locală a pornit o cauză penală, ca urmare a unei bănuieli rezonabile de comitere a unei infracţiuni prevăzute de art. 190 alin. (2)lit. a), b), c) din Codul penal (escrocherie). Ulterior, în 2010, cauza a fost retrasă de la organul de urmărire penală a raionului Nisporeni (unde a stat şi s-a murat) şi transmisă Departamentului de Urmărire Penală al MAI. Dar… în 2011, procurorul Vitalie Sibov, şef-adjunct al Secţiei conducerea urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV, a încetat, prin ordonanţa din 22 iunie 2011, urmărirea penală sub motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii.

De aici încolo, povestea devine de-a dreptul ridicolă. Prim-adjunctul procurorului general, Andrei Pântea, dispune, la 7 octombrie 2011, reluarea urmăririi penale. Vitalie Sibov nu se lasă şi dispune, repetat, încetarea urmăririi penale. Pântea intervine din nou, dar fără succes. La 16 martie 2012, Sibov dispune din nou încetarea urmăririi penale. Pe 30 martie, domnul Andrei Pântea mai face o încercare, dar e pus la respect de însuşi procurorul general Valeriu Zubco care, prin ordonanţa din 7 mai 2012, dispune anularea ordonanţei emisă de către prim-adjunctul procurorului general. La sugestia fariseică a lui Zubco, dosarul a ajuns la Judecătoria sectorului Râşcani. Şi aşa, cu sprijinul unor procurori şi al judecătorului de instrucţie Ghenadie Morozan, cumnat, cică, cu oligarhul Plahotniuc, cauza penală nr. 2008248006, a fost lăsată pe apa sâmbetei.

Zubco şi păpuşarii lui au ieşit învingători în partida de ping-pong cu soarta oamenilor. Documentele de care dispun confirmă că Panteluţă e protejat de persoane influente din eşalonul de vârf al conducerii ţării. Când a simţit că funia se strânge la par, că dosarul instrumentat de profesionişti urma să ajungă în judecată şi indivizii urmau să fie trimişi la răcoare, au intervenit forţele malefice de la Chişinău. Cineva mare de tot, (cine să fie oare?) i-a ordonat lui Zubco, iar ăsta subalternului său, procurorului Vitalie Sibov, să distrugă dosarul. Zis şi făcut! Din imprimarea audio, în posesia căreia am intrat, aflu, chiar de la Panteluţă, că de puşcărie l-a scăpat „…cel de doi metri şi jumătate”:

Ion Moţpan (IM): Bună dimineaţa, om bun. De la Nisporeni. Nu eşti la curent, au ajuns hârtiile dincolo?

Voce: Nu mi-a spus nimeni…

I.M.: S-o implicat omul ista de doi metri şi jumătate, b…

Voce: O, asta-i altceva…

I.M.: Că ist mititel…nu, ista-i cu aere, el îi ocupat…

Voce: Eu ce v-am spus când aţi venit aici?

I.M.: O spus şi cumătru Ion. Ce s-au băgat ei… Acolo vreo trei o să zboare din lucru.

Voce: Viaţa-i ca „telneaşka”, când îi alb, când îi negru. La sângur o fost alb, acuma-i negru. O să fie iar alb, că după alb vine negru, după negru, alb…

I.M.: Da, da…Bun, om bun. Să mergi, te rog, pân-la urmă. Eu o să te sun. Că dacă avem oleacă de sprijin, să se ducă în p……mă-sii Chiril….

Voce: Aista, care-i lung, mai trebuia să facă ceva… ian chemaţi-i la mine, b… !

I.M.: O fost omu ista al meu de la Nisporeni personal la dânsul. 45 de minute o stat cu dânsul şi era ocupat de doamne fereşte…

I.M.: Las-că terminăm şi te duc eu la mine…, că am cumpărat un capăt de pădure, vreau să fac iaz… La mine în casă o fost Papuc, o fost oameni ca oamenii…. Zubco! Zubco o zis că dacă-i cânţi mata bine, el te aplaudă pe mata, dacă-i cânt eu ghini, mă aplaudă pe mine hi, hi, hi.

Voce: Da, da. Zicea că se duce la primul, aici, pe Bănulescu, le-ai spus la băieţi?

I.M.: Da, da. Şi s-o băgat acolo, acel cu barbă de doamne fereşte, b…, b… , da aşa de operativ, că acela i-o spus din patru-n patru ore să-i spuie…

Voce: Da, cine-o să se joace cu preşedintele ţării…

I.M.: Ei, o să ne scoată Dumnezeu şi din asta…

Voce:.Ţi-am spus că ”telneaşka” are două culori, ha-ha.

I.M.: O să mergi până la urmă?

Voce: Numaidecât.

Audio 1

Conform materialelor administrate, la domiciliul soţilor Moţpan s-a efectuat o percheziţie în cadrul căreia ofiţerii de urmărire penală au ridicat un şir de documente, care n-au fost examinate şi apreciate de organul de urmărire penală ierarhic-superior. Mai mult. La 16 martie 2012, prin ordonanţa procurorului Vitalie Sibov, urmărirea penală a fost încetată, iar materialele probatorii, fără a fi cercetate şi anexate la dosarul penal, restituite bănuiţilor.

Culmea e că acest Sibov nu era în drept să adopte vreo hotărâre pe cauza dată. După reluarea urmăririi penale, cauza a fost condusă de un alt procuror. Iar în materialele cauzei nu se afla dispoziţia procurorului ierarhic-superior, prin care ar fi fost dispusă conducerea în continuare a urmăririi penale de către Vitalie Sibov. Ordinele cui le îndeplinea cu atâta ardoare acest Sibov? Dar Vladimir Gheorghevici? Se pare că e un oarecare Adam? Cine e persoana din umbră care le dădea ordine procurorilor?

Prenumele lui l-am aflat chiar din gura Mariei Moţpan, care s-a grăbit să-l sune pe protectorul lor din Palatele de la Chişinău, pentru a-i mulţumi…

Voce: Da.

Maria Moţpan (MM): Domnule Constantin, bună ziua. Sunt Maria Moţpan. Sunt la birou la dvs. Dacă aş putea să mă întâlnesc cu dvs.

Constantin: Eu nu-s acolo.

MM: Am venit să vă mulţumesc mult.

Constantin: Bun. Hai, căutaţi-vă de treabă.

MM. Da altă dată, poate-ţi trebuie ceva?

Constantin: Hai, căutaţi-vă de treabă, acolo, în raion.

MM: Bine, vă mulţumesc mult şi multă sănătate.

Constantin: Hai, la revedere.

Audio 2

Aşadar, cine e demnitarul care îi ţine sub umbrela sa pe aceşti escroci şi dirijează procurorii? La celălalt capăt al firului se afla atunci (dar şi astăzi) cetăţeanul care răspunde la numărul 079415555… Am aflat că la acest număr de telefon răspunde… Cine credeţi? Constantin Botnari, omul de încredere şi mâna dreaptă a lui Vladimir Plahotniuc, nr. 2 pe lista PDM. Cel despre care Panteluţă zice: „…ist mititel… nu, ista-i cu aere”. Evident că-i cu aere. La câte milioane a adunat….

Nu-i cunosc personal pe niciunul din ei. Nu le-am făcut niciun rău. Nu le-a făcut niciun rău nici Zinaida Prisecaru din Selişte, nici Parascovia Bolea din Şendreni, nici Sergiu Bounegru, nici Nicolae Ţurcanu, nici Sergiu Cocerva din Chişinău, nici Eugen Sâli din Vorniceni, nici Dumitru Sârbu din Stăuceni, nici Maria Gavajuc din raionul Hânceşti, nici Vasile Spătari din Călăraşi, nici…, nici…, nici…

Dar ce rău i-au făcut aceşti oameni lui Ivan Gangan, primarului de la Nisporeni? Omului cu apucături de „gaişnik”. Că, după toate probabilităţile, anume el e cel care a declanşat mecanismul de anihilare a actului justiţiar. Potrivit documentelor, anume acest primar-cămătar a împrumutat sume mari de bani cumetrilor de la Selişte şi, fireşte, nu fără interes. Dobânda era grasă de tot. De exemplu, într-o înscriere din 09.10.2007, citim: „92.000 lei -Ivan Gangan a trebuie să dau 550 euro pe 2 săpt.” În doar două săptămâni, o dobândă de tocmai 550 de euro! Numele Ivan Gangan, iniţialele I.I.Gangan, apar frecvent în aceste înscrieri, alături de sume impunătoare (5.000 de euro, 1.250$, 1.100$, 850$, 92. 000 lei … ). Cum să n-aibă, sărmanul, maşină de lux! Chiar şi lui fiu-său i-a cumpărat una, ca un tată iubitor ce este. Când a aflat că-şi poate pierde investiţiile, imediat a apelat la protectorii de la Chişinău. Şi tăvălugul justiţiei moldave a trecut cu indiferenţă peste viaţa multor oameni.

Aş vrea să-i întreb pe toţi cei ce se simt cu pufuşor pe botişor, dacă ştiu cumva că Dumitru Sârbu de la Stăuceni, căruia protejaţii lor îi datorau peste 50.000 de euro, a decedat de scârbă! Dacă ştiu cumva cum îşi duc viaţa acei care, prin implicarea lor mârşavă, abia de mai pot răsufla? Aş vrea să-i întreb pe domnii Plahotniuc, Lupu, Botnari, Zubco, Sibov, Adam şi întreaga lor companie de avocaţi corupţi (tocmai 3 avocaţi îi apără pe şarlatanii de la Selişte!), de ce au ales să intre în cârdăşie cu aceşti indivizi, care au nenorocit atâta lume, în loc să-şi respecte statutul de demnitar public? Iar pe domnul Marian Lupu aş vrea să-l mai întreb, de ce atunci când era preşedinte interimar al ţării, i-a dat indicaţii lui Iurie Richicinschi, pe atunci secretar al Consiliului de Securitate, actualmente director-adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, să se „lămurească” cu mine, luând partea mincinoşilor de la Selişte?

Cine va dispune, domnilor demnitari, începerea urmăririi penale pe faptul însuşirii de către Ion şi Maria Moţpan, prin abuz de încredere şi înşelăciune, a unor sume exorbitante de bani?

Cine-i va pedepsi pe procurorii, judecătorii şi avocaţii corupţi, care merg mână-n mână cu infractorii?

Dar pe voi? Pe voi, demnitari fără „soveste”, cine o să vă pedepsească?

Iată de ce îmi displace tot mai mult patosul cu care PDM anunţă, aproape zilnic, că la acest partid, alături de Panteluţă, au mai aderat câţiva cetăţeni, pentru că, vezi, Doamne, au aflat, în sfârşit, cine-i cel mai bun şi mai frumos din ţară.

Încă nu e târziu să se facă dreptate.

Măcar în ceasul al doisprezecelea.

Sursa: jurnal.md

Am mai spus-o de cîteva ori, V.V.Ponta este un bolșevic de secol XXI. Am zîmbit amar cînd i-am auzit prima reacție, spontană, negîndită, direct din suflet, pe care a avut-o cînd lumea a aflat că românii din diaspora protestează în fața misiunilor noastre diplomatice, în chiar seara primului tur al prezidențialelor. Vă amintiți? A zis V.V.Ponta că sînt provocatori, agitatori plătiți aduși cu autocarele (de unde? din România pînă la Munchen, Paris ori Londra?), cu pancarde gata confecționate de-acasă. După aceea, cînd a văzut că treaba e serioasă, a schimbat linia, în stilul cunoscut.

Dar prima reacție trebuie să fie elocventă pentru noi, așa cum pentru doctor e elocventă prima probă de sînge de dimineață, pe nemîncate. Instinctul lui V.V.Ponta nu a fost acela de a vedea dacă oamenii au dreptate sau nu, ci acela de a-i califica imediat drept provocatori plătiți pe cei care, culmea!, nu strigau încă împotriva lui, ci împotriva birocrației tîmpite care îi împiedica să voteze. În mintea lui V.V.Ponta oamenii nu pot protesta împotriva guvernului lui onest, din principiu – orice astfel de protest este stimulat de forțe obscure, vinovate, perverse. Știe bine unele detalii ale manifestațiilor de la începutul lui 2012, așa că-l înțeleg. În orice caz, orice ieșire în stradă a unora care nu mai pot fi mințiți, se cere a fi reprimată. Deocamdată, cu antenism. Mîine, cine știe, cu bastoane. Poimîine, logic, cu ceva pușcărie la plîngerea Corpului de Control. Impecabilul european al Alinei Mungiu este, de fapt, un bolșevic pur. E drept, agiornat. Dar asta, încă, n-ar fi suficient să transforme pericolul în catastrofă. Bolșevicii devin catastrofali doar dacă a ajuns aproape de explozie bomba rezultată din amestecul inconștienței poporului cu jigodismul specific. Văd cum se îngroașă, zi de zi, rîndurile celor care pun genunchiul în pămînt și sărută mîna lui V.V.Ponta. Criticii lui de pînă mai ieri se domolesc și intră, grațios, în piruetă. Cei pînă mai ieri neutri, i se dedică cu vorbe frumoase. Dacă îi întrebi, între patru ochi, de ce fac asta, îți spun că e vorba despre supraviețuirea afacerii lor. Instinctul național indică apariția noului dictator.
V.V.Ponta este integral creația noastră. Are puțină importanță că cei care l-au susținut pentru că înjura bine la Băsescu sînt, acum, speriați de el. Și America a fost speriată de Bin Laden după ce l-a susținut în lupta lui cu sovieticii. E cam același lucru: uneori, ești atît de orbit de dușman încît nu realizezi că din dorința de a-l răpune hrănești următorul dușman, care va fi mult mai rău decît cel răpus. Pe V.V. Ponta nu ni l-a impus nici o putere străină, nu este nici necesar istoricește, după cum nu este nici rodul vreunei întîmplări politice mult prea complicată, greu de înțeles. V.V.Ponta nu ar fi existat dacă sistemul partidelor politice românești era mai puțin înclinat spre a promova corupția și mediocritatea obraznică. V.V.Ponta nu ar fi existat dacă presa ar fi avut puterea să-și păstreze echilibrul critic în lunile de dezlănțuită ură anti-Băsescu. V.V.Ponta nu ar fi existat dacă românii erau cu adevărat europeni (mai precis, dacă am fi fost o societate care nu ar fi acceptat ca om politic un impostor dovedit, așa cum au făcut-o ungurii, nemții sau francezii). La noi, pînă și exigenta profesoară de democrație, altfel toată ziua cu ISI în gură, a fost de părere că soluția corectă nu era debarcarea hoțului din toate capacitățile politice, ci refacerea doctoratului sub conducerea ei pe motiv că Ponta e băiat deștept și e în stare de un doctorat pe bune! Vă dați seama cît sîntem de defecți?

V.V.Ponta este produsul cel mai colorat și mai zemos al stării socio-politice din România de azi. V.V.Ponta este expresia cea mai fidelă a acestei Românii, oricît am vrea să nu fie așa. De aceea, V.V.Ponta le place atît de multor români, de la Radu Beligan la țăranca aceea din Teleorman care a mărturisit că nu știe cum îl cheamă pe cel pe care l-a votat, dar că e ăla din poza pe care o are pe poartă, că acolo i-a zis primarul s-o pună. Dictatorii sînt, în general, produsul propriilor popoare. Rare sînt cazurile în care nu e așa. Să ne gîndim, de pildă, la ultimul dictator român, la Nicolae Ceaușescu. Omul a ajuns la putere printr-un aranjament de partid, dar a devenit dictator absolut cu sprijinul exclusiv și neobosit al propriului popor. Cîți i s-au opus? O mînă de oameni. Puțini. Jenant de puțini. Cîți i-au cîntat osanale și l-au pupat în fund? Sute de mii. Milioane, poate. Și, pe măsură ce își pierdea mințile și arunca țara în penurie, beznă și frig, pe măsură ce cultul personalității ajungea la dimensiuni nord-coreene, pe măsură ce noi toți eram tot mai chinuiți, a crescut cumva numărul celor care i se opuneau? Nu. Dar a scăzut, măcar, numărul celor dispuși să se prosterneze languros în fața tronului său?

Nici vorbă. Adularea lui Ceaușescu a căpătat anvergură cosmică prin contribuția tot mai zeloasă a tot mai mulți români, a devenit un exercițiu național obligatoriu, ceea ce nu s-ar fi putut întîmpla dacă nu ar fi existat, la toate nivelurile societății, diriginții de conștiință, cei care organizau, de la scara de bloc și de la clasa din ultima școală pînă la dimensiunea întregii țări, dictatura.

Sursa: evz.ro

1-0. Aşa cum arată până acum meciul Iohannis-Ponta, cu primul câştigător net. Nu contează CE au răspuns cei doi, la dezbaterea de la Realitatea TV, câte argumente au transmis prin ecranul televizorului, dacă au pus pe masă cifre, idei, proiecte, bla, bla. NU. Chiar nu mai contează aşa ceva!

Românii s-au cam săturat de astfel de confruntări în care fiecare îşi vinde adevărul lui şi îl îmbracă într-un ambalaj mai mult sau mai puţin vandabil. Nu mai “vinde”, pur şi simplu, “să spui” ceva. Să “ştii”. Ci SĂ FACI! Lumea e sătulă de vorbe goale, de promisiuni neonorate, de cel care “le zice bine”. Publicul caută altceva. Nu mai are trecere să fii “bine pregătit”. Din această perspectivă, sunt convins că vor fi destui care să spună că Victor Viorel Ponta a ştiut mai bine lecţia. În realitate, nu mai ajută cu nimic să înşiri cifre pe bandă rulantă. Să ştii cât e PIB-ul, care e pensia medie sau câte secţii de votare sunt în Germania. Nu mai ajută să reciţi poezii de genul ăsta ca o moară stricată. E ceva ce nu mai trece sticla. Ce nu mai foloseşte, mai ales în bătălia pentru funcţia nr. 1 în stat. Ce CONTEAZĂ acum e cine transmite ÎNCREDERE!

Opinia mea e clară, la acest capitol: Klaus Iohannis este câştigător net al dezbaterii de la Realitatea TV. Iată câteva observaţii:
– A fost sobru şi cu mină de om serios. Lumea caută asta. Inevitabil, l-a ajutat şi aspectul fizic, mimica de “neamţ”, cea pentru care cândva Teodor Stolojan era atât de simpatizat de românii aflaţi în căutare de “sobrietate nemţească”. Ponta e dezavantajat clar de lipsa “feţei de preşedinte”. Figura de copil întârziat nu “se pupă” câtuşi de puţin cu cea de şef de stat. Pur şi simplu, din acest punct de vedere, Victor Ponta pleaca oricum, din start, cu o pierdere imensă.
– Klaus Iohannis nu i-a permis lui Victor Ponta să-şi facă jocul de mingicăreală de cartier, în ciuda tuturor încercărilor acestuia de a-l “faulta”. “Neamţul” l-a oprit, l-a privit rece, sec, l-a ţintuit şi chiar l-a pus la punct. M-a surprins când a ţipat efectiv la Ponta (“Domnule Ponta, vă rog să nu mă mai întrerupeţi!”). Nu-l aranjează astfel de comportament, dar în peisajul de balamuc general provocat intenţionat de Victor Ponta era singura soluţie de a curma discursul de mahala.
– Iohannis a punctat puternic pe subiectul Diaspora. Este şi ce l-a enervat foarte tare pe Ponta, care l-a acuzat iritat pe “neamţ”: “V-aţi agăţat ruşinos de o problemă reală – votul din Diaspora”. S-a văzut că lui Ponta nu-i convine ce se întâmplă cu românii din afara ţării, iar Klaus Iohannis nu putea rata ocazia:
“Dvs. aţi suprimat dreptul la vot în diaspora. Acelaşi lucru mi s-a comunicat din Paris, Londra. Aţi organizat alegerile E-xe-cra-bilDvs. trebuia să demisionaţi, nu dl Corlăţean”.

O intervenţie tăioasă, care i-a mai adus în cont câteva puncte bune.
– Apoi, ce rămâne de reţinut este o altă replică de impact a lui Iohannis: “Domnule Ponta, dvs. cine vă credeţi? Dvs., cu biroul dvs., credeţi că puteţi face ce vreţi? Aici, biroul e ţara, nu dvs!”. Faţa premierul cedase deja. Ponta nu se aştepta, pur şi simplu, ca un simplu primar de provincie, fie el şi de Sibiu, să-i poată bate obrazul unui ditamai premier.

– Mai e un moment în care publicul a putut deduce că “şeful”, cel care are alură de conducător, care ştie ce vrea, este Klaus Iohannis. A fost în clipa în care candidatul ACL i-a atras atenţia moderatorului că adversarul său vorbeşte prea mult, peste el, şi că e nevoie de un control riguros. Rareş Bogdan, care a condus decent dezbaterea, s-a conformat şi a anunţat că taie microfonul celui care se bagă peste celălalt. La final, Iohannis a ieşit în pierdere de timp, Ponta i-a mâncat mult din minute, dar măcar rămâne semnalul de alarmă tras de Klaus Iohannis.

– Victor Ponta a încercat să joace pe cartea lui Traian Băsescu, folosind hârtii, dosare, cifre, exemple concrete. În general, nu e rău să faci asta, dar e ceva ce convinge din postura de prim-ministru, nu din cea de virtual preşedinte. În plus, a fost clar că a venit cu cifrele învăţate “pe de rost”, ca la şcoală, ca atunci când vrei să “toceşti” pentru a memora ceva ce nu-ţi place.
– Şi la acest capitol, Iohannis a punctat, ridiculizându-l pe Victor Ponta: “Iar folosiţi hârtiuţe, dosare!”. Pur şi simplu, a fost vizibil cu ochiul liber pentru orice om care n-a lucrat niciodată ca prim-ministru că Iohannis ştie ce vorbeşte, că nu are nevoie să înghită pe nemestecate la cifre şi bugete, oricum o face de 14 ani ca primar al Sibiului. Înconjurându-se de maculatură, Ponta a transmis slăbiciune, neîncredere, nevoia de a se ajuta de altceva decât de sine însuşi. A lăsat impresia unui om care nu se poate bate de unul singur, care are nevoie de alţii ca să lupte.

Din postura de om de administraţie, cu experienţă mult mai mare ca Ponta, Klaus Iohannis a făcut figura unuia care ştie ce vorbeşte fără să aibă nevoie de un teanc de hârţoage alături. Pur şi simplu, a transmis SIGURANŢĂ.

– În plus, Iohannis a fost altfel decât l-am văzut în ultima vreme. N-a vorbit lent. Nu a sărit calul. A fost ferm, s-a exprimat clar, muuuult mai lejer, curajos, a lovit scurt, direct, în plin, fără menajamente. A ştiut să iasă din încercuire, nu a intrat în jocul adversarului, care încearcat să-l atragă în ceartă ieftină, birjărească.
Până la acest moment, senzaţia mea e că primarul Sibiului controlează jocul şi conduce detaşat la puncte. Deşi vorbeşte mult şi uneori chiar cu argumente, Ponta pare o maşină de vorbe care poate spune oricât, orice, oricum, dar care nu convinge decât oastea fanatic pesedistă, publicul uşor de impresionat cu spoială ieftină. Iohannis-Ponta 1-0. Meciul continuă!

Sursa: reportervirtual.ro

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Chiar înainte de sosirea, la sediul Alianţei Creştin-Liberale, a preşedintelui Partidului Popular European, Joseph Daul, găinile au fost eliberate în sediul de partid de pe şoseaua Kiseleff. De gâtul păsărilor au fost legate mai multe bileţele cu mesaje pentru Klaus Iohannis. Toate, cu referire la faptul că primarul Sibiului ar refuza participarea la dezbaterea finală între competitorii pentru funcţia supremă în stat.

„Această campanie electorală a devenit abominabilă. Domnule Ponta, ați reușit un record, este cu distanță cea mai mizerabilă campanie din 90 încoace, iar legat de acest simbol, probabil nu știți. E un simbol foarte vechi, este o amenințare directă cu moartea. Ultima dată când cineva a folosit astfel de simboluri a fost în anul 40 și acest simbol a fost folosit de naziști. Dacă arunci cuiva o găină cu capul tăiat sau un cocoș cu capul tăiat în casă este o amenințare directă cu moartea și naziștii au avut grijă să îl și execute pe respectivul. De aceea, îmi permit să spun, dragii mei, nu am crezut că vom ajunge vreodată în România la acest nivel de campanie electorală, să folosească unii în campanie simboluri și amenințări cu moartea, folosite ultima dată de naziști. Nu am crezut. Domnule Ponta, poate acum, în ultimul moment, vă dați seama că este greșit să aruncați România în aer doar ca să ajungeți dumneavoastră președintele României”, a declarat Klaus Iohannis, azi, într-o conferință de presă la care a participat și Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European (PPE).

Incidentul are loc după ce taberele celor doi cadidaţi la Cotroceni nu au ajuns la un acord legat de o dezbatere electorală. PSD a propus ca Victor Ponta şi Klaus Iohannis să se dueleze în cadrul a patru emisiuni televizate. Liberalii vor însă o singură dezbatere, pe teren neutru.

Sursa: ro.stiri.yahoo.com

Pământ bun, România şi-a făcut din viţa-de-vie blazon, iar sortimentele de vinuri sunt vestite în lume. Cu siguranță, vinurile care se produc la noi nu sunt din cele de rând. Ele dezleagă limba și inima… și fac cinste specialiștilor noștri din domeniu.
Recunoaștere internațională

La cea de-a 23-a ediție a Târgului de vinuri „Merano Wine Festival“, care s-a desfășurat din 7 noiembrie și până azi (10 noiembrie), în orașul Merano, Tirolul de Sud, nordul Italiei, au participat, pentru prima dată, și producători de vinuri Premium din România.

Viile Metamorfosis, Petro Vaselo, Villa Vinea, S.E.R.V.E., Gramma, Crama Basilescu, Davino, Crama Bauer, Prince Știrbey, Crama Gîrboiu, Nachbil, Vinarte, Liliac și La Sapata sunt cei 14 producători invitați la târg. Toate vinurile românești au fost medaliate, iar șase dintre ele au primit medalii de aur! Acestea sunt: Revelatio 2013, de la Davino; Cuvèe Alexandru 2007, de la S.E.R.V.E.; Fetească Albă 2011, de la Crama Basilescu; Nachbil Rhein Riesling 2012; Sirena Dunării 2001, de la Vinarte; Negru de Drăgășani 2011, de la Prince Știrbey.

Producătorii români, care au participat la festival, au fost atent selecționați de Marinela Vasilica Ardelean, somelierul anului di Romania 2014, și de Helmuth Koecher, proprietar și fondator „Merano Wine Festival“, unul dintre cele mai exclusiviste târguri la nivel mondial dedicate industriei viniviticole.

Sursa: clickpoftabuna.ro

O discuție a Valentinei Ursu cu analistul politic Vladimir Socor despre perspectiva alegerilor și necesitatea orientării Moldovei spre UE.
Europa Liberă: Tot mai mult se vorbeşte despre miza acestor alegeri. Unii spun că ar fi chiar cruciale pentru Republica Moldova, pentru viitorul ţării. Credeţi că acum e pus în joc acest vot geopolitic, geostrategic al cetăţeanului?

Vladimir Socor: „Este o alegere decisivă pentru viitorul Republicii Moldova, acest fapt nu poate fi pus la îndoială. Pentru prima dată în cei 23 de ani de independenţă, Republica Moldova are posibilitatea să se desprindă în mod definitiv de Rusia şi să se îndrepte cu paşi hotărâţi şi ireversibili spre Occident.”
Europa Liberă: Aproape 50% dintre cetăţeni doresc ca Moldova să se apropie de Federaţia Rusă, aceasta arată sondajele.

Vladimir Socor: „Şi anume acest fapt demonstrează că democraţia aritmetică nu este întotdeauna cea mai bună soluţie pentru construirea şi modernizarea unui stat. Republica Moldova este angajată într-un proiect de construire a unui stat modern. Clasa guvernantă a Republicii Moldova şi-a asumat această responsabilitate. O bună parte a alegătorilor din Republica Moldova, cum bine aţi spus, are alte idei, alte dorinţe, alte viziuni.
Această realitate se datorează inclusiv slăbiciunii statului R. Moldova, care a tolerat în toţi aceşti ani ca Republica Moldova să rămână în spaţiul informaţional al Rusiei prin intermediul televiziunii. Această situaţie îl induce pe cetăţeanul moldovean, pe alegătorul din Republica Moldova în eroare.
Alegerile au rolul de a confirma mandatul proeuropean al guvernării. În cazul în care acest mandat nu este confirmat de către alegători, atunci toate opţiunile vor trebui să fie revizuite, dar nu cred că se va întâmpla aşa. Cred că electoratul care va vota în favoarea unor partide cu viziuni pro-ruseşti este totuşi un electorat minoritar. Previziunea mea este că se va forma un guvern majoritar pro-european, dar partidele de altă orientare vor avea o reprezentare destul de mare în Parlament.”

Europa Liberă: Sunt voci numeroase care spun că politicienii moldoveni antrenaţi în această cursă electorală ar trebui să discute mai mult cu cetăţenii, ei făcând acest lucru preponderent în campanii. De ce este pronunţată această ruptură între cei de sus şi cei de jos?

Vladimir Socor: „Nu văd o mare ruptură între cei de sus şi cei de jos în chestiunea integrării europene.”

Europa Liberă: Campania electorală înseamnă promisiuni care vin să spună că se va lupta cu sărăcia, că se vor da pensii mai mari, salarii majorate, bunăstarea va fi asigurată, lupta cu corupţia se va duce mai concret şi nu aşa cum s-a mimat.
Vladimir Socor: „Deocamdată guvernarea comunică destul de eficient cu alegătorii moldoveni, arătând beneficiile integrării europene, din Uniunea Europeană au venit în Moldova fonduri foarte mari. Numai săptămâna trecută Uniunea Europeană a promis încă 400 de milioane de euro pentru modernizarea Republicii Moldova. Este numai adaosul cel mai recent la sumele donate anterior.
Uniunea Europeană nu are niciun fel de obligaţii faţă de Republica Moldova. I se oferă acest cadou în interesul propriu al Republicii Moldova. Există un deficit de comunicare între guvernare şi alegător, dar nu pe planul integrării europene.
Unde guvernarea nu a reuşit să fie convingătoare este în combaterea corupţiei…
Mesajul acesta, cred eu, este transmis convingător. Acolo unde guvernarea nu a reuşit să fie convingătoare este în combaterea corupţiei, inclusiv în interiorul guvernării şi în ceea ce priveşte certurile neîntrerupte care au avut loc între partidele din coaliţia guvernamentală.”

Europa Liberă: Anumite forţe politice de la Chişinău vorbesc că după anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 30 noiembrie ar putea să izbucnească un Maidan moldovenesc. Cine şi de ce ar putea provoca instabilitate?

Vladimir Socor: „Singura putere care are interesul de destabilizare a Republicii Moldova este, bineînţeles, Rusia. Interesele Rusiei ar fi servite de un pseudo-Maidan moldovenesc. Eu am fost întotdeauna de părere că evenimentele de tip revoluţionar, răsturnări, schimbări de regim prin forţă, evenimente de tip Maidan sunt destructive, nu conduc în niciun caz la reformarea statului, ci conduc numai la violenţă şi la continuarea debandadei şi a haosului în stat.”
Europa Liberă: Bine, dar protestele din 2009 au răsturnat puterea în Moldova.

Vladimir Socor: „Eu am criticat protestele din 2009. Aceasta este istoria. Să nu ne lăsăm antrenaţi într-o dezbatere istorică ce nu ar putea decât să divizeze spiritele, în loc să le unească. Nu văd nicio posibilitate legitimă pentru un aşa-numit Maidan în Chişinău.
A propos, ideea de a porni o nouă revoluţie de catifea sau de Maidan a fost reactualizată de către Partidul Comuniştilor prin gruparea din partid condusă de Mark Tkaciuk în perioada 2011-2013. Dânşii voiau atunci, anume această grupare comunistă condusă de Mark Tkaciuk, preconiza o nouă revoltă populară, o revoluţie de catifea care poate n-ar fi fost de catifea până la urmă, ar fi început ca una de catifea, dar ar fi degenerat în violenţe. Dar vedem că însuşi preşedintele Partidului Comuniştilor, fostul şef al statului, domnul Vladimir Voronin, a exclus această grupare din Partidul Comuniştilor. Fracţiunea revoluţionară a pierdut influenţa în Partidul Comuniştilor. Nu am niciun motiv să anticipez un aşa-zis Maidan la Chişinău.”

Europa Liberă: Domnule Socor, sondajele de opinie, cele mai recente, arată că 30% dintre cei intervievaţi nu ar dori să participe la acest scrutin parlamentar. Absenteismul e mare sau cel puţin poate fi unul mare. Ce înseamnă să nu te prezinţi la vot în ziua alegerilor?

Vladimir Socor: „Motivele acestei atitudini îmi par evidente și nu numai în Republica Moldova, dar şi în alte ţări odinioară din fosta Uniune Sovietică. Şi anume dezamăgire în modul în care funcţionează democraţia sau în ceea ce este prezentat ca fiind democraţie. Dezamăgirea a devenit atât de mare şi nu numai în Republica Moldova, încât uneori chiar cuvântul democraţie trezeşte iritare sau nedumerire. Însăşi noţiunea riscă să fie discreditată prin aplicarea ei incorectă, aşa încât nu mă surprinde această apatie. Pe de altă parte, cetăţeanul, cred eu, trebuie să fie conştient de miza geopolitică, în primul rând, pe care şi dumneavoastră aţi menţionat-o la începutul discuţiei noastre.
Pentru moment nu e vorba atât de corectarea şi însănătoşirea sistemului politic, cât de scăparea din orbita Rusiei. Aceasta este miza geopolitică, în mod foarte evident. Uniunea Europeană are pârghii de a câştiga în competiţia împotriva Rusiei în Republica Moldova. Rusia nu este vecină cu Republica Moldova, Uniunea Europeană este vecină. Cu toată criza economică din Uniunea Europeană, aceasta dispune de fonduri de asistenţă foarte însemnate, cum a şi demonstrat. Deci, Uniunea Europeană are toate atuurile să câştige nu ca în cazul Ucrainei, nu ca în cazul Georgiei, unde Rusia a folosit cel mai important atu, atuul militar, datorită vecinătăţii geografice nemijlocite cu ţările respective. Deci, Republica Moldova este la adăpost. Şi această situaţie mă face să fiu optimist în ceea ce priveşte un verdict proeuropean la alegerile care se apropie.
Dar trebuie să ne gândim deja la situaţia postelectorală, cum se va reconfigura noul guvern. Un guvern din care ar face parte în continuare cercurile din jurul domnului Plahotniuc nu s-ar bucura de încrederea electoratului. Ar fi, încă o dată, un pas înapoi şi o confirmare a temerilor, poate temeri subiective, neîntemeiate, dar reale din partea alegătorilor, că nu s-ar schimbat nimic în cazul în care politicieni cunoscuţi ca fiind corupţi ar reintra în guvern. Sau în cazul în care partidele ar negocia între ele, la întuneric, împărţirea posturilor în guvern, aşa cum s-a întâmplat în decembrie 2010, după alegeri şi cu alte ocazii. De aceea, cred eu, situaţia postelectorală trebuie pregătită încă de pe acum cu multă grijă.”

Europa Liberă: De ce rezolvarea problemei transnistrene nu se regăseşte printre priorităţile, promisiunile concurenţilor electorali, printre principalele priorităţi?
Vladimir Socor: „Cred că din mai multe motive destul de întemeiate. Din punctul de vedere strict electoral, politic, aritmetic pe scurtă durată, problema Transnistriei nu reprezintă o prioritate pentru alegătorul mediu din Republica Moldova. Sigur, toată lumea doreşte reîntregirea ţării, dar problema aceasta nu este la vârful priorităţilor alegătorilor, este undeva destul de jos. De aceea, orice partid politic participând într-o competiţie electorală aritmetică şi nu de alt mod trebuie să ţină seama de acest lucru şi să pună la vârful priorităţilor acele probleme care îl interesează în primul rând pe alegător.
Al doilea motiv este acela că accentuarea problemei Transnistriei într-o campanie electorală ar putea să conducă la deprofesionalizarea procesului de negocieri. Acest proces de negocieri trebuie ţinut la adăpost de oscilaţiile politice interne şi chiar la adăpost de emoţiile eventuale ale publicului, ale alegătorilor.
Şi al treilea motiv este faptul că Rusia este atât de puternic înrădăcinată în Transnistria, încât în perioada actuală nu se pot prevedea negocieri cu succes. Negocierile acestea pot fi reluate, chiar trebuie să fie reluate, după sfârşitul campaniei electorale, după formarea noului guvern şi cu o participare mai activă din partea Uniunii Europene. Avansul Republicii Moldova pe calea integrării europene va conduce la asumarea unui rol mai activ de către Uniunea Europeană în negocierile asupra Transnistriei. Dar trebuie să aşteptăm formarea noului guvern postelectoral.”

Sursa: europalibera.org

Luni, de la ora 20.00, Klaus Iohannis a fost invitat la o Ediţie Specială moderată de Rareş Bogdan alături de realizatoarele Realitatea TV Emma Zeicescu, Andra Miron şi Denise Rifai.
Urmăriți principalele declarații ale lui Klaus Iohannis:

Bună seara, vă mulțumesc doamnelor, domnule, pentru invitație. Știți ce îmi place aici la Realitatea Tv? Ca sunteți niște profesioniști și am început această săptămână aici.
Despre Meleșcanu și votul din diaspora

Nu am încredere deloc în acest Guvern, nu am încredere în Victor Ponta. Mii de oameni nu au putut să voteze candidatul lor pe 2 noiembrie. Nu s-a întâmplat nimic, pană când nu a venit BEC să spună că nu se pot mări sectiile de votare. Dacă se dorea, se putea face bine. Aşa cum Guvernul Ponta a putut să vină peste noapte cu tot felul de ordonanţe, şi OUG 45 şi OUG 55 care legaliza migraţia primarilor, de ce nu au putut să vină cu ordonanţă de urgenţă tot aşa peste noapte, să creeze un cadru care este extrem de limpede? Se putea face acest lucru, vă spun, ca să avem un număr mai mare de secţii de votare. Eh, Guvernul Ponta a vrut să găsească un pion de sacrificiu.De ce nu au putut să vină cu ordonanta de urgenta? Domnul Corlatean a fost trimis acasa, iar daca era cineva care trebuia sa demisioneze, acela era Victor Ponta. Noi in continuare vom atrage atenția că multe lucruri nu sunt in regula.Sunt convins că deja mulţi români din diaspora care vor să voteze vor veni mult mai de dimineaţă pentru a preveni acea situaţie care s-a întâmplat în 2 noiembrie Guvernul daca vrea, poate sa rezolve aceste lucruri. Nu cred că domnul Melescanu poate rezolva problema.
Cel mai mare pericol în România

Cel mai mare pericol este sa iesim din sistemul democratic pe care il avem, Ponta este un pericol pentru Romania, nu spun gratuit aceste lucruri, si mai ales dupa primul tur, cand Ponta cheama alaturi pe Vadim Tudor, care ne spune ce pacat ca a fost arestat Adrian Năstase.
Despre JUSTIȚIE și Chiuariu

Sa stiți ca in Romania se poate si adevarul este ca in aceste saptamani s-au facut progrese semnificative, va pot spune ca in domeniul justitiei si consolidarii statului de drept s-au facut progrese. Dar aceste lucruri sunt foarte valoroase pentru noi, dar in ce ma priveste eu voi asigura independenta Justitiei. Colegului meu, Tudor Chiuariu nu i s-a interzis sa nu facă parte din Comisie sau din Parlament. Eu l-am sunat si parerea mea, ar face bine sa se retraga.
Despre grațiere și amnistie

Această lege a amnistiei și grațierii, noi am scos-o din Parlament. Această lege nu are ce să caute în Parlament. Voi cere Comisiei pentru Modificarea Constituției să renunțe la articolul în care se face referire la imunitatea presedintelui. Dl Antonescu este presedintele acestei comisii, si cred ca nu va vrea sa renunte la a fi președintele Comisiei. În calitatea mea de presedinte voi putea sa vorbesc cu oricine. Am avut un schimb de mesaje, pe telefon.
Despre Parlament

Avem un Parlament mult prea mare, de 600 de persoane aproape, mai avem puţin şi avem un parlament de dimensiunea Parlamentului European. Este nevoie de altă lege de alegere a Parlamentului, pentru că avem o aberaţie. Nici nu contează dacă au fost liberalii sau pesediştii, cred că amândoi au negociat, avem un sistem uninominal proporţional, sunt parlamentari care au ajuns de pe locul trei să fie parlamentari. Cum ajunge cineva într-un sistem uninominal de pe locul trei, în circumscripţia în care a candidat, să fie în Parlament
Despre pensii

Să stiti ca sunt două minciuni: Doar Ponta a mărit pensiile și Iohannis vrea să taie pensiile. Nici vorba. Dar de ce a fost crezuta acesta minciuna? Ponta a mințit, o acțiune de nesimțire. Imaginati-va ce soc pe saracii oameni care au crezut ca este o instiintare oficială de la Posta, ca li se va taia pensia.
Ar fi ceva destul de hazardat sa le promit eu pensionarilor, pentru ca nu presedintele creste sau scade salariile. Dar presedintele poate să fac in asa fel incat Guvernul, cel al PNL-ului să poate da aceste cresteri. El poate face în aşa fel ca guvernul PNL să aducă economia într-o altă situaţie, nu ca acum, când România este în recesiune tehnică. Aceste pomeni electorale ale lui Victor Ponta costă 15,3 miliarde de lei bugetul de stat. Va trebui să acoperim, în 2015 vor creşte impozite şi taxe.
Vă dau un exemplu, soacra mea are o pensie de 300 de lei, nu se poate trăi cu așa o pensie. La fel și tinerii care au un salariu apropiat de salariul minim pe economie.
Despre președinție și cobitarea cu Ponta

Sunt unele lucruri care se pot rezolva prin consens politic. Eu vrea sa fiu un presedinte mediator si integrator, nu voi fi eu presedintele care dicteaza Guvernul, dar voi consulta societatea civilă si specialistii cu privire la sabilirea miniștrilor sau a premierului. Este evident ca voi gasi un Guvern al PSD, este evident, cand voi fi președinte. O vreme, sper ca putina. Nu o sa ma vedeti ca ma cert cu premierul la tv. Ne certam la Cotroceni sau la Victoria, pana rezolvam problema. Nu voi coabita, voi colabora instituțional. Nu este nevoie de nicio fițuică.
Despre Băsescu, PREMIER

Nu vreau sa il vad pe Traian Băsescu premier, deci nu îl voi pune.
Despre regionalizare și descentralizare

Este o marlanie, domnilor de la PSD sa puneti așa ceva in discutie, împărtirea Ardealului. Singura metoda este reginalizarea pur administrativă pe criterii economice și administrative. Cum să vorbească cineva de rupt Ardealul.
Este o mârlănie să vii cu astfel de texte, domnilor de la PSD. Iată că avem un candidat, Ponta, care este dispus să arunce România în aer, numai să iasă preşedinte. Şi regionalizarea se va face numai pe criterii administrative şi economice, nu pe criterii etnice.
Despre dezvoltarea economică

Dacă eram la guvernare, aş fi avut deja un buget pe 2015. Reducerea TVA la 19% este posibilă în paralel cu îmbunătăţirea colectării. Evaziunea fiscală este de 16,2% din PIB, conform datelor oficiale. Dacă vrem să avem o evaziune mai mică, trebuie scăzut TVA-ul şi colectare mai bună. Nu se poate însă cu acest guvern.Una la mână, punem un Guvern care să vrea să facă asta. Ponta a dat banii de investitie la primarii migratori.
Despre atacurile PSD

Niciunul dintre atacuri nu m-a dezechilibrat, dar întreaga campanie a PSD a fost o mizerie, nu la adresa mea ca om politic, ci la adresa mea ca persoană. Au venit cu gașca de vorbitoare și au spus că am vândut copii. Copiii sunt bine, m-am interesat, am vorbit cu neamurile din Rășinari, cu primarul de acolo și copiii sunt bine. Am verificat în anul 2000, iar oamenii sunt bine-mersi. Asta este o minciună sfruntată a PSD. Au mai spus că nu pot fi președinte pentru că nu am copii. Așa ceva nu se face, nu se spune.
Despre relația cu socrul

Dacă ați avut vorba de socrul meu, vă pot spune că a fost un om cu stare materială bună, m-am bucurat de acest lucru. Din păcate nu mai este.
Despre zonele în care nu a obținut voturi
Am avut întâlniri în zone în care lumea nu mă cunoaște suficient de bine, și eu și echipa mea suntem conștienți de asta. Am fost în Brăila, am fost în Galați.
Despre negocierea voturilor

Eu nu vreau să negociez cu cineva ceva ce nu se poate negocia. Cum pot eu nogocia votul dvs, sau pe al domnului Rares Bogdan? Eu nu vreau să negociez voturile românilor, eu vreau să le merit. Aici este simplu, românul ori votează Klaus Iohannis ori voteaza Ponta și pe Vadim sau pe altul cu care s-a asociat el. Domnul Blaga știu sigur că nu va face o alianță cu PSD.
Despre a fi omul baronilor

Eu nu sunt omul nimănui, eu sunt omul românilor. Eu sunt un om liber, eu nu sunt un om al baronilor. Socrul lui Victor Ponta a spus că a fost dorința baronilor ca Ponta să candideze. Eu sunt un om liber.
Un orizont de timp in care românii pot trăi mai bine
Avem în 2018 un eveniment special. Sper ca in 2018 să putem spune că românii trebuie să traiască în țara care merită să trăiască.
Despre refuzul de a veni la dezbaterea cu Ponta

Un motiv concret este că între doi candidați din turul doi trebuie să existe o dezbatere publică pe o platformă neutră, accesibilă tuturor jurnaliștilor indiferent de tipul de media, indiferent că sunt de la TV, radio, internet, presa scrisă. (…) Îmi doresc, și cred în continuare că mâine, poimâine, cel târziu, poate reușim să organizăm o dezbatere care este accesibilă oricărui jurnalist, să fie o dezbatere din care toată lumea să aibă acces. Nu voi fi in situația de a candida cu UNPR.
Despre redevențe

Eu cred în acest lucru, timp de 14 ani am reprezentat aceste comunități locale și sper ca comunitățile să poată primi o partea din redevențe. Dacă mă alegeți pe mine vă pot garanta că acțiunile DNA pot merge mai departe.

Sursa: realitatea.net

Candidatul ACL la prezidentiale, Klaus Iohannis, a declarat vineri ca este gata oricand sa il intalneasca pe Victor Ponta, pentru ca vrea sa se uite in ochii lui si sa ii transmita un mesaj.

Declaratia liberalului vine dupa ce staff-urile de campanie ale celor doua tabere nu au ajuns vineri la niciun consens legat de controversata dezbatere dintre cei doi finalisti din cursa pentru Palatul Cotroceni.

Negocierile pentru dezbaterile Ponta-Iohannis au esuat

„Domnul Ponta, care nu vrea sa se intalneasca cu mine, nu stiu de ce, merge peste tot si spune ca eu nu vreau sa ma intalnesc cu el. Domnul Ponta nu vrea sa se intalneasca cu mine, dar eu vreau sa ma uit in ochii lui. Pai, asa cum ma intalnesc cu voi, asa vreau sa ma uit in ochii lui si sa-i spun: domnule Ponta, habar n-aveti cum sa guvernati o tara, cum vreti sa fiti presedinte?”, a spus Iohannis la Braila, in primul miting electoral de dupa turul I al alegerilor prezidentiale, potrivit Agerpres.

Iohannis: Dezbaterea cu Ponta va fi fata in fata, intr-un mediu non-partizan

Negocieri esuate

Echipele PSD si ACL s-au intalnit vineri, la pranz, pentru negocieri pe tema dezbaterii dintre cei doi contracandidati. Purtatorul de cuvant al ACL a declarat ca nu s-a ajuns la niciun consens, intrucat staff-ul de campanie al lui Victor Ponta a avut o pozitie rigida in cadrul dezbaterilor si nu si-a dorit altceva in afara de dezbaterile de la cele patru televiziuni, in formatul agreat de social-democrati.

Gorghiu a subliniat ca echipa PSD a refuzat sa discute atat despre eventuale dezbateri in cadre neutre, academice, cum ar fi fost cele organizate de Universitatea de Vest din Timisoara sau de Institutul pentru Politici Publice (IPP), cat si despre invitatiile primite de la alte televiziuni decat cele dorite de social-democrati.

Ironii ACL despre dezbatere: Mediul universitar se pare ca nu prieste PSD

In schimb, presedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat pe candidatul dreptei ca „fuge de dezbatere”. „Am incercat sa spunem ca prezenta la patru dezbateri, la patru televiziuni, da de patru ori sansa cetatenilor din Romania sa ii vada pe cei doi candidati. Ei au insistat cu o singura dezbatere, ei vorbesc de o finala”, a spus el.

Sursa: ziare.com

Mişcarea de Eliberare Naţională de la finele secolului trecut a cunoscut episoade care au marcat profund desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Luna noiembrie 1989 s-a evidenţiat prin două manifestări importante: blocarea la 7 noiembrie a tehnicii militare care urma să treacă pe Piaţa Biruinţei (n.a. – Piaţa Marii Adunări Naţionale, acţiune la care am participat) şi protestul de la Ministerul de Interne din 10 noiembrie. Documentele de arhivă arată o perspectivă inedită asupra unei tragedii care urma să se producă la cea de-a doua manifestare. Din fericire, în acea zi, şansa a fost de partea protestatarilor. Un raport redactat de o comisie specială a MAI, la scurt timp după această dată, descrie minut cu minut ce s-a întâmplat în seara respectivă. Evident, apărându-i pe angajaţii de la Interne.

STUDENŢII PROTESTAU FAŢĂ DE VIOLENŢELE MILIŢIEI

Evenimentul din 10 noiembrie a fost precedat de altul nu mai puţin important. La 7 noiembrie, demonstraţii, potrivit estimărilor MAI circa 10-11.000 de persoane (doar în sectorul Buiucani), au blocat trecerea tehnicii militare sovietice pe Piaţa Biruinţei din Chişinău cu ocazia aşa-numitei mari revoluţii socialiste din octombrie. În acea zi au fost arestate mai multe persoane. În perioada perestroicii monumentul lui Ştefan cel Mare era locul unde se adunau toţi iubitorii de libertate, pentru a discuta despre cele trecute şi despre acţiunile de viitor. De aici se pornea la demonstraţii şi marşuri neautorizate, aici se revenea pentru a discuta.
Iscoadele miliţieneşti nu erau lipsă printre cei care veneau la monument. Rapoartele unor ofiţeri din cadrul MAI, precum Procopciuc V.G., Daud C.I., Suholitco L. A., Cazacu G. V., Borzov Iu. A., Spânu S.M., ş.a., transmise ministerului la 8 şi 9 noiembrie 1989, atenţionau despre intenţia mai multor grupări de a merge la minister să protesteze, dar şi să solicite informaţii în legătura cu soarta persoanele arestate la 7 noiembrie.
Pe 10 noiembrie (când se sărbătorea ziua miliţiei în URSS) o altă informaţie, primită la ora 14.00, arata că circa 200 de persoane din preajma monumentului lui Ştefan cel Mare intenţionează să se deplaseze spre Ministerul de Interne. Miliţia a intrat în alertă.
La ora 15.00, în incinta ministerului a fost dislocat detaşamentul de Miliţie cu Destinaţie Specială OMON (din rusă – Otread Miliţii Osobogo Naznacenia), – 84 de miliţieni. La ora 15.30, prim-locţiitorul ministrului de Interne, general-maiorul Jukov G.G., a ordonat colonelului Jivore P.G., comandantul regimentului de miliţie nr. 5447, să declare stare de alertă în unitate pentru a fi gata să se deplaseze spre minister. La 16.30, 147 de miliţieni din unitatea nr. 5447 au venit la minister.

„TOPIŢI BASTOANELE LA PREZERVATIVE!”

Primii zece protestatari au ajuns la minister la ora 16.50. Ei s-au plasat în faţa clădirii purtând pancarte pe care era scris: „Violenţa generează violenţă”, „Jos miliţia antipopulară”, „De ce bateţi în fraţii voştri”, „Topiţi bastoanele la prezervative”, „Demonstraţia din 7 noiembrie”, pe care erau desenate bastoane şi pete de sânge. Între timp, 150 de persoane s-au adunat la intersecţia cu strada Armenească, un alt mare grup s-a postat în scuarul de vizavi de minister.
Prima provocare are loc la ora 17.00, când ofiţerul de serviciu din cadrul ministerului, Zaporojţev V.E., a reţinut un protestatar şi l-a târât înăuntrul clădirii. În semn de solidaritate alte şapte persoane l-au urmat. În discuţiile din hol, s-a constatat că toţi erau studenţi. Ei solicitau eliberarea persoanelor reţinute şi spuneau că protestează faţă de acţiunile miliţiei din 7 noiembrie. Toţi opt au fost duşi la sectorul de miliţie Lenin pentru identificare şi interogare. Între timp, în faţa ministerului se adunaseră circa 300 de persoane, iar alţi 150 de miliţieni din unitatea nr. 5447 au venit în ajutorul colegilor lor.

ŞI-AU JUSTIFICAT ACŢIUNILE

Cea de-a doua provocare s-a produs la ora 18.10, când, la ordinul lui Jukov, cei 84 de miliţieni din detaşamentul special OMON au ieşit în faţa ministerului. La ora 18.15, Jukov G.G. l-a informat pe ministrul de Interne Voronin, care se afla la şedinţa Prezidiului Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti, despre situaţia din faţa clădirii. Peste cinci minute, Jukov a ordonat atacul asupra manifestanţilor, numărul cărora se ridicase la circa 1.500. Pentru a-şi justifica acţiunile, raportul comisiei de anchetă arată că oamenii legii au acţionat atunci când „un necunoscut a aruncat un pachet explozibil”. Dezlegat la mâini, OMON-ul, dar şi cei 150 de miliţieni care li s-au alăturat, au început să bată manifestanţii cu bastoanele PR-73 (introduse în anul 1973. Acestea aveau lungimea de 65-70 cm, diametrul 30-32 mm şi greutatea de 0,7-0.75 kg).
La 18.30, soseşte Vladimir Voronin, care şi-a asumat responsabilitatea de conducere a operaţiunii. Numărul protestatarilor se ridicase între timp la circa 3.000. Raportul nu precizează dacă acţiunea ulterioară a fost coordonată cu Voronin, însă, la ora 19.00-19.15, la ordinul viceministrului Jukov, căpitanul Panfilov a aruncat în mulţime cinci grenade lacrimogene tip Ceremuha (două dintre care nu au explodat), acţiune repetată la ora 20.00, când au fost aruncate alte patru grenade de acest fel. Protestatarii fuseseră împinşi spre străzile Armenească şi Cotovschi.

PLOAIE DE GRENADE LACRIMOGENE

La acea oră numărul manifestanţilor ajunsese la circa 10.000 de oameni. Între timp, viceministru Vladimir Molojen a solicitat Statului Major al trupelor de interne al URSS şi reprezentantului acestuia pentru Ucraina şi Moldova să permită dislocarea unităţii nr. 4781 la minister, aprobare primită la ora 20.00.
În acest răstimp la minister au venit vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri Mihail Platon şi Andrei Sangheli, primarul Chişinăului Vladimir Dobrea, deputaţii poporului din URSS Grigore Vieru, Anton Grăjdieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija şi liderii Frontului Popular Gheorghe Ghimpu, Mihai Ghimpu şi Iurie Roşca, dar nu au reuşit să-i calmeze pe protestatarii.
La ora 20.40, ministrul Vladimir Voronin a dispus înarmarea ofiţerilor, iar, la instructajul care a avut loc în sala de şedinţe, a admis deschiderea focului asupra demonstranţilor, precizând „La ordinul meu”, ordin repetat la ora 21.30. Altercaţiile dintre manifestanţi şi poliţie au durat până aproximativ la ora 23.00 timp în care ministrul a ordonat tragerea în aer, mai întâi cu gloanţe oarbe. Miliţia a aruncat în demonstranţi 162 de grenade lacrimogene tip Ceremuha, iar cei din unitatea nr. 5447 – 33. Ceva mai târziu, demonstranţii s-au retras în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde au organizat un miting, iar către ora 2.30 s-au împrăştiat.
Rezultatul altercaţiilor, potrivit comisiei de anchetă, au fost următoarele: au fost reţinuţi 75 de manifestanţi; au avut de suferit 145 de miliţieni, 34 dintre care au fost spitalizaţi, patru în stare gravă. Au fost consemnate geamurile sparte, maşinile de dactilografiat, birourile şi telefoanele distruse.

MASACRE ÎN ALTE ORAŞE ALE URSS

La 11 aprilie 1989, a avut loc masacrul de la Tbilisi, la care au fost împuşcaţi sau striviţi de şenilele tancurilor 20 de persoane. A urmat acţiunea sângeroasă de la Baku, din 19 ianuarie 1990, după care au fost număraţi 125 de morţi. Timp de o săptămână, între 12 şi 20 ianuarie 1991, a urmat asediul televiziunii din Vilnius, unde au fost ucişi 14 oameni, dar şi evenimentele de la Riga la care au murit cinci protestatari.
De ce nu s-a tras în manifestanţi la 10 noiembrie 1989? Măcelul de la Tbilisi a speriat într-o oarecare măsură guvernul sovietic, deoarece rezonanţa internaţională a fost mare. Aşadar, nu s-a ajuns până la tragedie şi în Moldova întrucât nu s-a primit ordin de la Moscova. Am avut noroc. Însă, în agonia pierderii puterii, regimul comunist s-a declanşat, provocând masacrele de la Baku, Vilnus şi Riga.
Vladimir Voronin, fişier biografic
S-a născut la 25 mai 1941, în satul Corjova, RSS Moldovenească. A absolvit Tehnicumul cooperatist din RSSM, specialitatea alimentaţie publică. A fost şeful brutăriei din Criuleni şi directorul fabricii de pâine din Dubăsari. Ulterior, a absolvit Institutul Unional pentru Industria Alimentară, Academia de Ştiinţe Sociale de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist al URSS şi Academia Ministerului Afacerilor Interne a URSS. A lucrat în organele de stat şi de partid ale RSS Moldoveneşti. Între 1988-1990, a îndeplinit funcţia de ministru al Afacerilor Interne al RSSM, iar în perioada 7 aprilie 2001-11 septembrie 2009 a fost preşedintele Republicii Moldova. Din 1994 este prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

Cronologia evenimentelor din 10 noiembrie 1989

Ora 14.00 – circa 200 de oameni din preajma monumentului lui Ştefan cel Mare intenţionează să se deplaseze spre Ministerul de Interne;
Ora 15.00 – în incinta ministerului a fost dislocat detaşamentul de miliţie cu destinaţie specială (OMON) – 84 miliţieni;
Ora 15.30 – prim-locţiitorul ministrului de Interne, general-maiorul de miliţie Jukov G.G., a ordonat colonelului Jivore P.G., comandantul unităţii nr. 5447, să declare stare de alertă;
Ora 16.30 – în incinta ministerului au fost dislocaţi 147 de miliţieni din unitatea nr. 5447;
Ora 16.50 – Zece protestatari s-au postat în faţa Ministerului de Interne, purtând pancarte;
Ora 17.00 – ofiţerul de serviciu din cadrul ministerului Zaporojţev V.E. a reţinut un protestatar şi l-a târât înăuntru;
Ora 17.00 -şapte persoane au intrat în minister;
Ora 18.00 -150 de miliţieni din unitatea nr. 5447 au venit în ajutor;
Ora 18.15 – prim-locţiitorul ministerului Jukov G.G. l-a informat pe Vladimir Voronin despre situaţia din faţa ministerului;
Ora 18.20 – Jukov a ordonat atacul OMON asupra protestatarilor;
Ora 18.20-18.30 – OMON-ul şi 150 miliţieni i-au bătut pe manifestanţi;
Ora 18.30 – soseşte Vladimir Voronin, care şi-a asumat conducerea operaţiunii;
Ora 19.00-19.15 – căpitanul Panfilov a aruncat în mulţime cinci grenade lacrimogene tip Ceremuha;
Ora 20.00 – s-a aruncat în mulţime alte patru grenade lacrimogene Ceremuha;
Ora 20.40 – Voronin a dispus înarmarea ofiţerilor, adăugând „Trageţi la ordinul meu”;
Ora 21.30 – S-a repetat ordinul „Trageţi la ordinul meu”;
Ora 21.30- 23.00 – Altercaţiile dintre manifestanţi şi miliţie: s-a tras de două ori în aer, mai întâi cu gloanţe albe; de asemenea au fost aruncate în demonstranţi 195 de grenade lacrimogene tip Ceremuha;
Ora 23.00 – protestatarii s-au retras în Piaţa Biruinţei, unde au organizat un miting;
Ora 2.30, 11 noiembrie – manifestanții s-au împrăștiat.

Sursa: biblioteca-virtuala.blogspot.com

Nina Corcinschi în dialog cu Andrei Țurcanu
Literatura din RSSM ni se arată astăzi prizoniera unui imens labirint al închiderilor artistice, al sufocării respirației estetice și un atentat la însăși existența ei. Cum au supraviețuit scriitorii-prizonieri, ce căi au ales și cât de rezistente le-au fost „aripile” confecționate din dorința de a se opune sau doar de a rezista supliciilor Minotaurului totalitar comunist, e un subiect care vizează un fenomen literar și istoric cu multe aspecte încă neelucidate până la capăt.

Vă propunem un dialog despre dogmă, coerciție, dar și despre rezistență și creativitate cu istoricul și criticul literar, profesorul universitar Andrei Țurcanu.
N.C. Stimate domnule profesor Andrei Țurcanu, dacă am vorbi despre literatura noastră din perioada sovietică ca despre un labirint, din ce „materii” şi „stofe” ar fi trebuit să-şi confecţioneze „aripile” scriitorul-Dedal pentru a găsi Calea?

A.Ț. Sunt două lucruri de specificat la această întrebare. Spre deosebire de Dedal, arhitectul și meșterul labirintului din Creta, meșteșugarul cuvintelor, ca să folosesc sintagma consacrată argheziană, scriitorul adică, mai exact scriitorul de bună credință din literatura noastră din perioada sovietică, nu are nimic cu „labirintul” creat și pus în funcțiune de cel care azi este supranumit drept „mecanicul ceasornicar al puterii sovietice”, Iankel Movșevici Sverdlov. Labirintul totalitarist este un pattern suprapus peste alte nenumărate labirinturi. Nici una din sferele activității sociale a omului nu se poate sustrage calapoadelor generale. Fiecare din „micile” labirinturi, supunându-se acelorași rigori stricte, nu este decât cópia fidelă, în proporțiile segmentului de viață pe care îl cuprinde sau îl reprezintă, a Marelui Model. Libertățile, devierile sunt excluse. În „schemele de har” ale sistemului, ale acestui Centaur , vorba lui Liviu Damian, „făcut din reguli şi din piese de oţel”, nu se pot strecura greșeli.

Ce reprezenta, în fond, Uniunea Scriitorilor din RSSM? O subdiviziune a Uniunii Scriitorilor din URSS și un mic labirint al labirintului numit Uniunea Sovietică, cu o mașinărie internă și un mod de funcționare purtând toate caracteristicile angrenajului general în care era încorporată: o nomenclatură literară intangibilă („culacii” li se spunea prin unghere mai dosite de către muritorii de rând), făcând corp comun cu nomenclatura de stat și de partid, o serie de consultanți „condamnați” la vigilență, revistele literare, puține, dar tocmai prin aceasta bine strunite de o mulțime de veghetori de pretutindeni. Să nu uităm și altceva. Activitatea scriitorului era strâns țintuită în labirintul totalitar și de „munca” neobosită a altor instituții: secțiile de cultură și propagandă ale partidului, în primul rând, editurile cu verticala inflexibilă a numeroaselor detașamente de redactori, unii într-adevăr muncind de zori la îngăimările agramate ale legiunilor de grafomani „pe linie”, alții bucuroși să slujească până în pânzele albe cauza, și, ca să închei, undeva la coadă, dar nu și ultimul „stabiliment” al sistemului, cenzura sau, în abrevierea timpului, LIT-ul.

N.C. Care a fost, în esență, rolul explicit și cel implicit al Cenzurii? Cum interacționa la propriu KGB-ul cu literatura?

A.Ț. Te rog să reții că Cenzura, demonizată după 1989 în fel și chip de niște martiri aposteriori ai luptei anticomuniste, de fapt, avea un rol mai mult simbolic în acel labirint fantasmagoric al cenzurărilor și autocenzurărilor multiple, etajate, orchestrate într-o acțiune generală de limitare a libertății și de aservire a scriitorului canonului ideologic mortificator. Astfel, am ajuns la a doua precizare care se impune. Nu Cenzura, adică nu instituția care trebuia să dea unui manuscris verdictul final, oficial, de „bun pentru tipar”, constituia principalul obstacol ce trebuia depășit de scriitorul din Basarabia sovietică, ci acest sistem sofisticat, inflexibil, cu închideri succesive, capcane și constrângeri de tot soiul, cu unele, temporale, „dezghețuri” ipocrite și permanente îngrădiri și înfundări fără vreo posibilitate de scăpare. Ce meșter trebuia să fii ca să scapi de labirinturile acestui sistem? Întrebarea e retorică. Nu era vreo scăpare. Cel care îl gândise și-l crease, ceasornicarul Sverdlov, era un inginer și un tehnician perfect.

Să-i lăsăm la o parte pe grafomanii profitori și pe funcționarii ideologici declarați ai partidului din literatură. Cine-și mai amintește azi de Petrea Cruceniuc, Iosif Barjanschi, Petrea Darienco ejusdem farinae?… Nu face să insistăm prea mult nici asupra altei categorii de scriitori, cei care, din cinism, lașitate sau, pur și simplu, prinși de cântecul de sirenă al privilegiilor și foloaselor, începeau într-un anumit moment să „iubească” și să se supună acestui labirint atât de mult încât se pliau până la totala identificare cu sinuoasele sale catacombe. Problema e, dacă nu era nici o putință de evadare, cum puteai rămâne (deveni) scriitor sau, ca să te citez pe dumneata, din ce „materii” şi „stofe” ar fi trebuit să-şi confecţioneze „aripile” scriitorul-Dedal pentru a-și găsi Calea în interiorul unui labirint fără ieșire?
Mai întâi, apare, firesc, întrebarea dacă era posibilă în genere o Cale (cu majusculă)?

Aici încep să ezit dacă ar fi vorba de un răspuns afirmativ categoric. Deși mă gândesc și la altceva. Un destin de excepție în literatură (Calea) are multe determinări (nu doar de ordin social-politic). Vorbind însă la modul obișnuit și concret de destinele literare ale scriitorilor basarabeni din epoca comunismului sovietic, se poate constata, dincolo de cedările și rateurile lamentabile, și un efort (mai pronunțat sau mai anemic) de a răzbi și a rămâne. Acestei nostalgii dedalice de înfruntare a labirintului, autorii moldoveni i-au găsit un motiv analog în mitologia populară. „Aripi pentru Manole” i-a zis cu un titlu de carte Gheorghe Vodă. E chiar prima carte „recenzată” de mine, în vremea studenției, într-o ședință a cenaclului „Miorița” de la Uniunea Scriitorilor condus de Mihai Cimpoi. A fost, cred, un „debut” memorabil, odată ce „mohicanul” de atunci Mihai Cimpoi îi scria după ședință studentului anonim Andrei Țurcanu un autograf cu previziunea unui „condei auster” în critica literară. „Aripi pentru Manole” este, în comunism, o metaforă fundamentală a condiției „meșterului” suspendat între creația sa liberă și voința coercitiv-abuzivă a societății totalitare. Cam tot în acea vreme, la un alt cenaclu, „Luceafărul” de la „Tinerimea Moldovei”, Nicolae Dabija a citit fragmente din ceea ce, mai târziu, va alcătui poezia din placheta „Ochiul al treilea” (1974). Mi-amintesc și azi, cu un tremur deosebit, două versuri din recitalul tânărului debutant din acea vreme: „Unii se-nvață a zbura printre arbori, alții se-nvață printre cuțite”. Dacă „zborul printre arbori” este expresia „naturală” a libertății umane, „zborul printre cuțite” sugerează dramatismul libertății ca risc asumat în condițiile unui mediu de excepție. Or, ce este o societate totalitară dacă nu un mediu de extremă, un cadru (un labirint) al constrângerilor arbitrare, interminabile? Dovadă e și metamorfoza de mai departe a acestor două versuri. În „Ochiul al treilea” ele apar într-o redacție „estetizantă”, din care mesajul subversiv inițial este emasculat până la anihilare: „Unii se-nvață a zbura printre arbori, alții se-nvață printre cuvinte”. Între prima și ultima variantă sesizăm o diferență izbitoare de „stofe”. În 69ꞌ-ꞌ70 mai erau posibile stofele tari, materiile acide, „zborul printre cuțite”. Labirintul totalitar, cuprins încă de inerția „destinderii” șaizeciste, mai dădea dovadă de unele „elasticități” în problema opțiunilor de creație. În poezie, pentru că în proză „răbdarea” sa se rezumase la anul 1966, alte libertăți de creație fiind drastic sancționate („Viața și moartea nefericitului Filimon” de Vladimir Beșleagă nu este publicat, spectacolul de la teatrul „Luceafărul” „Radu Ștefan Întâiul și Ultimul” după piesa lui Aureliu Busuioc e suspendat, iar continuarea romanului „Povestea cu cucoșul roșu” de Vasile Vasilache și „Povara bunătății noastre” de Ion Druță sunt întâlnite în furci de critica oficioasă a organelor de partid).

Peste patru ani, în 1974, când apărea „Ochiul al treilea”, Partidul deja luase în mâini efuziunile de libertate scriitoricești, retezând cu brutalitate (sau cu viclenie) aripile „zborului”. În toate încercările și aproape mai la toți autorii se resimte o reducție a marilor elanuri de creație din anii precedenți. Titlul „Partea noastră de zbor”, cartea lui Liviu Damian apărută în același an, nu mai are rezonanța emblematică a volumului „Sunt verb” (1968) și, în contextul literar al epocii, poate fi citit, fără a exagera prea mult, ca „partea noastră de convulsii”. Nu mi se pare deloc întâmplător faptul că bucățile cele mai bune sunt tocmai „artele poetice”, reflexe ale unor interogări de creație pline de dramatism, adevărate acte de conștiință ale unui eu creator orgolios și contorsionat, trăind poezia în absolut, dar pornit pe calea „micilor” cedări, cu o „parte de zbor” tot mai fantomatică. Abulia generală se resimte în resurecția poemului de proporții și a romanului de producție puse de „descurcăreții” literaturii (și favoriții Partidului) pe temelii industrioase. Figura personajului Nicolai Trofimovici Baltă din „Clopotnița” lui Ion Druță, această încarnare deplină a materiei primare agresive, demolatoare, cu o existență dincolo de axiologie, devine una definitorie, dominantă. Ce imagine: labirintul-baltă! Într-o poezie scrisă atunci i-am zis „monstru-moluscă”. Într-o realitate socială și literară tot mai spectrală, nefiind posibilă confruntarea și înfruntarea, nu mai există nici ispita unei Căi și nici tentația zborului. Dacă în somnambulia celui care este „leu la circ” (acesta e titlul unei poezii din volumul „Ornic” de Pavel Boțu) se trezește, întâmplător, conștiința de sine, vigilenții în state ai Partidului reacționează acum machiavelic. Aceleași campanii de discreditare sunt orchestrate din umbră. Dar în locul măciucarilor de serviciu sunt instigați la atac de data aceasta persoane cu un credit real de încredere la cititor. Pornirea anarhică a lui Vasile Coroban față de „mărimile” din ierarhia Uniunii Scriitorilor fiind bine cunoscută, cred, n-a fost greu de-l convins pe îndărătnicul critic să „desființeze” o carte semnată de eternul prim-secretar al instituției, Pavel Boțu. „Ornic” avea multe poezii slabe și Coroban era în drept să arate într-o recenzie adevărata măsură a volumului. Dar nu bucățile slabe ale cărții deranjaseră veghetoarele scule ale Partidului. Cartea trebuia „criticată” pentru îndrăznelile ei tranșante, pentru ieșirile nepermise din banalitatea unei comode somnolențe de creație. Critica acestor aspecte de către Valeriu Senic ori de către oricare alt mercenar oficios ar fi avut în acest caz, în rândul cititorilor, o reacție inversă, de „martirizare” a volumului și a autorului. Critica lui Coroban, chiar dacă se referea doar la aspectele ce țineau de slăbiciunile artistice ale poeziei, punea sub semnul îndoielii toată cartea, ceea ce se și urmărea de fapt. Nu mai vorbim de un alt „câștig” al sforarilor de partid – (auto)discreditarea și însingurarea totală a reputatului critic prin acceptarea unui rol descalificant de Zoil într-un joc dubios, a căror mize finale erau prea bine cunoscute.

N.C. Aceasta ar fi ultima și cea mai importantă miză a Puterii – autocenzura, adică depersonalizarea scriitorului, automutilarea personalității sale. În acest labirint închis, cu direcții rectilinii, n-au existat niciun fel de modalitatăți paradoxale de a respira libertate? O desidență asemănătoare celei a lui Adam Michnik sau Paul Goma n-am avut, dar așa-numita rezistență prin cultură ce forme a luat la noi?

A.Ț. În amestecul general de renunțare și uitare de sine o excepție este Grigore Vieru. Calea sa de creație a urmat încă o bucată de vreme o linie ascendentă. După „Numele tău” poetul a preferat să se adâncească în niște esențe poetice pe care, în cartea sa cea mai bună, „Aproape” (1974), le-a distilat până la transparența lor primordială. Și o altă abatere de la trendul general de „înmuiere” a materiilor de „zbor” îl constituie creația lui Ion Druță. Scriitorul avea un statut aparte în cadrul labirintului totalitarist sovietic. Nu numai pentru că se afla la Moscova. Pentru credibilitate în lume, regimul avea nevoie de nume de rezonanță în literatură, cultură, artă, sport, de personalități, care, în schimbul unor libertăți de creație mai mari, trebuiau să-și demonstreze loialitatea prin aflarea în afara oricăror disidențe politice afișate. Era un fel de „rezistență prin cultură” care făcea bine în exterior imaginii de lagăr (sau de labirint închis) din interior. Spre deosebire de Chișinău, unde Druță era receptat de regim prin prisma tradițională, obișnuită, cotidiană, a KGB-lui suspectând și gata oricând să sancționeze orice manifestare de libertate, la Moscova scriitorul nostru era văzut prin grila „liberală” a Ministerului de Externe. Aveam încă un scriitor pentru un export, o vitrină nobilă care să reprezinte cu demnitate și literatura URSS în competiția dintre cele două sisteme, firește, alături de performanțele din sport, cuceririle cosmosului, submarine atomice, avioane etc.

În rest, un ochi distant și fără prejudecăți nu poate să observe altceva în labirintul literar de mai departe decât o stingere treptată a tuturor avânturilor și o închidere a literaturii în căldicel, în trasee previzibile permise și vegheate de Partid. Restricțiile nu mai au brutalitatea barbară a limbajului jdanovist și nici consecințele acestuia. Doar publicațiile Partidului își mai permit să fie uneori rigid-agresive față de abaterile reale sau închipuite. De obicei, însă, funcționează de minune, preventiv, ceea ce aș numi azi „zăbala de aur”, strunirea prin stimularea unor căi de creație comode, gratuite, fără curaj și fără riscuri. „Partea noastră de zbor” s-a îngustat enorm nu numai în creația lui Liviu Damian. „Zborul printre cuțite” devine la Nicolae Dabija, într-o redacție finală, „publicabilă”, „zbor printre cuvinte”, ceea ce, fundamental, este cu totul altceva.

În realitate, tăind aripile zborului, Partidul, cu o „generozitate” ipocrită, a avut grijă să îngăduie ca în literatură să zburde liberă ideea de zbor. Mai întâi, a încurajat pe toate căile un simulacru de patos eticist, care venea pe urmele maximalismului poeziei șaizeciste, dar care, nu mai avea nimic, nici din sinceritatea tonului și nici din rezonanța publică. Apoi, printr-o hotărâre specială a Comitetului Central privind „tineretul de creație” mimând preocuparea față de noua generație de scriitori care se arăta la orizont, a susținut pe tăcute volniciile ei estetiste. Libertatea patosului imaginativ oferă tinerilor șaptezeciși iluzia că și-au găsit Calea. O cale adevărată, li se pare, sau, cel puțin, alta decât mercenariatul ideologic numit în epocă „angajare socială”. Dacă e să fim sinceri, una e să te supui înregimentării rigide, oficioase și să cânți Partidul, eroii revoluției, carnetul comsomolist și altceva e să te lași liber în reveria unor jocuri ale imaginației, să încerci prin puterea fanteziei să trezești un fior de poeticitate care, parcă, scapă controlului oricărei cenzuri și se ridică și „zboară” deasupra oricăror închistări ale labirintului real al vieții și al literaturii. E o soluție, o cale pe care aș numi-o soluția (calea) lui ca și cum. Incitantă în epocă, azi nu mai pare atât de originală, fiind o imitație (mai palidă) a evazionismului oniric-estetizant din Țară.

N.C. Evazionismul, ca refuz strategic a comandamentelor oficiale și replică (cu voie de la poliție) la mimesisul „estetic” al epocii a însemnat deplasarea de accente de pe realitatea controlată politic sub toate aspectele, pe dimensiunea umanului aureolat de inocență și de un soi de jubilație romanțioasă la Nicolae Dabija sau de jocul pur al imaginației la Leonida Lari, în Piața Diolei. Această formă liberă de poetizare a lumii nu reprezenta un risc prea mare pentru ordinea ideologică a sistemului?

A.Ț. Mai este ceva la mijloc în această „libertate” echivocă aflată sub aripa ocrotitoare a forurilor diriguitoare: ambiguizarea ei ontologică. Formulele esopice și aluzive ori, altfel spus, libertățile ambiguităților subversive de sens, ascundeau în literatura șaizecistă niște interogații fundamentale, care vizau etica, estetica și chiar ontologia universului labirintic, un univers existențial cuprinzând în chingile sale tot mai agresiv și mai implacabil omul în general și eul creator în special. Personajul literar, naratorul ori, simplu, eul liric, captivi ori pe cale să devină prizonieri în această lume a coerciției și limitărilor de libertate, mai căutau un rost, mai dibuiau o ieșire, mai aveau tăria înfruntării destinului. Cu alte cuvinte, nu se eschivau de la o confruntare directă cu forțe inegale, mai căutau Calea, deși aveau intuiția că aceasta nu poate fi alta decât o cale a predestinării – „aripi pentru cădere”. Dar o Cale, totuși. Statutul de om și statutul de scriitor în acest prizonierat ontologic erau una, indisolubile, alcătuiau o singură existență, ca și revolta, nesupunerea, zbaterea, fie și o zbatere, vorba lui Liviu Damian „ca frunza, ca frunza”. Mult mai târziu, Vasile Vasilache meditând asupra găselniței sale literare – parabola interminabilei „povești cu cucoșul roșu”, a filosoficei eterna reîntoarcere – spunea: „Prin intermediul unei bănuieli hazlii și folclorice spărgeam, fără să-mi dau seama, o găoace. Îmi vine astăzi să cred că era găoacea mea proprie – sumeția de Creator. De celelalte, fie realități sociale dacă vrei, fie ideologice, nu-mi pasă.” Mucalitul scriitor trișa histrionic când spunea că de celelalte nu-i pasă. Când ai „sumeția de Creator” să spargi propria găoace, celelalte, aflate în aceeaşi captivitate, nu mai contează, ele se răspund de la sine. O biserică ridicată înseamnă o înălțime cucerită, o transcendere, o victorie asupra tuturor celorlalte semne totalitare ale labirintului existențial. Programatic, și poezia tinerilor lansa „o sumeție de Creator”. Iulian Filip își intitula promițător prima plachetă de versuri „Neîmpăcatul meșter”, iar Nicolae Dabija anunța cu metafora „Ochiul al treilea” o spargere a găoacei lumii vizibile, obișnuite, cotidiene și eliberarea (vizionară) din caverna banalității a miracolelor ascunse ale lumii. Dar, dincolo de aceste și alte ambițioase declarații sau intenții programatice nu putem să nu observăm că literatura din colecția „Debut” suferă organic de o emasculare constantă și progresivă a substanței interogative. Procesul se prelungește și continuă, într-un ritm pedestru, încă un deceniu și în alte scrieri ale tinerilor poeți și prozatori. Sfieli serafice, complexe de umilință și cumințenie împodobite solemn în voalurile aeriene ale unei pretinse cuviințe seculare (pentru o privire lucidă – soră bună cu abulia!), contemplații abstracte ușor evazioniste restrâng „neîmpăcarea” într-un plan al jocului imagistic „încondeiat” în jurul „eternelor sărbători” ale sufletului. E un plan al spectrelor poetice, al punerii lumii între paranteze, al sustragerii eului din contingent, dar și al disocierii de marile răspunderi (sumeții) de creație prin pura (auto)iluzionare. E planul libertății ca și cum, fără o țintă și o finalitate anume, estetică, socială ori metafizică. Exasperat de această somnambulie atotcuprinzătoare, am strigat atunci într-un titlu de articol: „Poeți, nu cântați trandafirul!” În titlu mai mult, pentru că articolul ca atare, trecut prin pieptenii și ragilele multiplelor redactări, nu mai avea nimic din puterea și virulența critică anunțată. Puțin mai târziu, deja folosind instrumentele unei ironii acide, defineam în „Literaturnaia Gazeta” fenomenul prin metafora „Pegasul împătimit de dulciuri” („Пегас сладкоежка”).

Ciudat e că în aceste găoace ale simulacrelor de libertate imaginile „aripilor” și ale „zborului” abundă. Numai că modernul Negru Vodă, Partidul, nu mai are nevoie de o mănăstire adevărată, reală, iar pe meșter nu-l vrea în ruptul capului sus pe schele, ci jos, alături, în labirintul construit cu atâta grijă și păzit cu atâta sfințenie (și strășnicie). Aici, închis în colivia sa comodă, ascultător și cuminte, cu o zăbală de aur strâns țintuindu-i gura, dar mai ales conștiința, „tovarăș” adesea (e drept, cu niște orgolii mai deosebite, puerile în fond, dar cu aceleași apetituri pământești de când lumea), nici Meșterului nu-i mai trebuiește o mănăstire adevărată. Îi sunt de ajuns clovneriile iluzioniste, pe care Partidul le aprobă părintește, cu îngăduință și le stimulează generos cu onorarii, premii, apartamente, călătorii peste hotare etc., etc. E prețul dublu, pentru cumințenie și pentru simulacrele sale de „zbor”. Un preț dublu și un statut ambiguu al scriitorului și al scrisului care satisface ambele părți. Scriitorul ca misionar al libertății, dar și sprijin al Partidului, și scrisul ca expresie a zborului, dar al zborului redus la un simulacru iluzionist gratuit, neavând vreo atingere socială sau ontologică.

N.C. A avut Basarabia sovietică literatură de sertar? Ca alternativă de a rezista, ca șansă unică de autenticitate?

A.Ț. Ce cură revigoratoare ar fi fost pentru lirica basarabeană apariția la momentul scrierii a poeziilor lui Eugen Cioclea publicate abia în 1988 cu titlul „Numitorul comun”! În 1988 văd lumina tiparului și romanul lui Vladimir Beșleagă „Viața și moartea nefericitului Filimon sau calea anevoioasă a cunoașterii de sine” și volumul meu de versuri „Cămașa lui Nessos”. Aceste trei cărți sunt cam toată zestrea de sertar a literaturii sovietice moldovenești. Am putea oare spune că, în condițiile vigilenței atroce, a limitărilor și capcanelor de tot felul impuse scriitorului de regimul totalitar, scrisul pentru sertar era o cale, fie și una de extremă? Cu siguranță, da. Generațiile de condeieri de după 1960 au avut deja, în Uniunea Sovietică, exemplul clasic al romanului „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgacov. Terminat în 1940 și publicat abia în 1966-1967, scrierea rămânea emblematică nu numai pentru destinul ei, dar și prin premoniția acestui destin regăsită în fraza sacramentală „Manuscrisele nu ard”. Numai în condițiile unei societăți deschise „scrisul pentru sertar” este un nonsens. Într-un labirint închis, ca cel impus de Puterea Sovietică în Basarabia, a scrie pentru sertar însemna a rămânea până la capăt, până în pânzele albe, fidel ontologiei creației, imperativelor ei de libertate. Unui „Dedal” ce scrie pentru sertar, conștient că n-ar putea să existe dacă nu scrie, nu-i mai trebuiesc „materii”, „stofe” cu care să-și confecționeze „aripi” de zbor. Pur și simplu, el nu are nevoie de meșteșugul aripilor. Prins în labirintul unei puteri istorice totalitare, el este „liber-liber”, „înfășurat în curcubeul” operei sale. Labirintul cu toate capcanele și opreliștile înspăimântătoare nu mai contează. În tenebrele cavernelor sale a coborât o lumină care le conține pe toate cele ce țin de Calea Meșterului spre Ființă: cerul, soarele, universul întreg. Iată și o așezare a lucrurilor într-o albie firească. „Ai grija de inima (sau de imaginație) mai mult de cât de orice altceva, căci din ea provine sursa vieții”, citim în „Cartea proverbelor”( 4; 23). Or, imaginația ca „sursă a vieții” e cu totul altceva decât imaginația ca exercițiu gratuit evazionist. Sau, cu vorbele lui Iisus: „Prin cuvintele tale te vei salva, prin cuvintele tale te vei condamna.”

Sursa: metaliteratura.net

Principalele agenţii de presă străine scriu despre manifestaţiile care au avut loc sâmbătă în mai multe oraşe din România, în cursul cărora mii de persoane au acuzat Guvernul că a îngreunat votul românilor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Reuters scrie că mii de persoane s-au adunat în oraşe de pe tot teritoriul României pentru a-i susţine pe compatrioţii din străinătate, care au fost „împiedicaţi” să voteze în primul tur. Protestatari din capitală şi din oraşele Cluj şi Timişoara, în vestul ţării, i-au cerut premierului Victor Ponta, clasat primul după turul întâi, să demisioneze, acuzându-l că a eşuat să asigure tuturor cetăţenilor dreptul de a vota.

La Cluj, participanţii la proteste au agitat bannere pe care se putea citi „Dreptul la vot” sau „Solidaritate cu diaspora” şi au strigat „Demisia” şi „România liberă”, scrie agenţia, potrivit mediafax.ro.

„O victorie a lui Ponta poate aduce mai multă stabilitate ţării cu 20 de milioane de locuitori, după o recesiune dureroasă şi ani de gâlceavă între el şi Băsescu, dar mulţi afirmă că sunt îngrijoraţi în legătură cu independenţa sistemului judiciar”, comentează Reuters.

„10.000 de persoane au ieşit în stradă în întreaga ţară sâmbătă pentru a-şi exprima furia”

Agenţia Associated Press (AP), citată de postul Fox News, notează că acest protest faţă de Guvern, acuzat că ridică dificultăţi în calea votului românilor din străinătate, are loc cu o săptămână înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Români din Paris, Londra, Viena, dar şi din alte ţări au denunţat faptul că nu au putut să voteze din cauza cozilor lungi, pe 2 noiembrie, aminteşte postul american, adăugând că Guvernul a promis vineri să deschidă mai multe cabine de votare şi alte măsuri pentru accelerarea procesului de vot, dar protestatarii consideră că nu este suficient.

Premierul Ponta îl înfruntă pe primarul Sibiului Klaus Iohannis pe 16 noiembrie, mai scrie Fox News pe site, adăugând că „Ponta este favoritul” şi că „în străinătate trăiesc aproximativ două milioane de români”.

Postul iranian Press TV scrie pe site că „românii au organizat demonstraţii în toată ţara pentru a protesta faţă de limitări ale votului compatrioţilor lor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale”, precizând că „aproximativ 10.000 de persoane au ieşit în stradă în întreaga ţară sâmbătă pentru a-şi exprima furia faţă de un număr neadecvat de secţii de votare în ţări ca Franţa, Germania şi Marea Britanie”. Rezultatele primului tur cresc posibilitatea ca Ponta să învingă, comentează postul.
„Majoritatea substanţială a alegătorilor din străinătate îl susţine pe Klaus Iohannis”

Agenţia rusească de presă Ria Novosti afirmă că protestele vizează „proasta organizare a primului tur al alegerilor prezidenţiale”, adăugând că protestatarii susţin că mii de români din străinătate nu au putut să voteze pe 2 noiembrie din cauza numărului insuficient de secţii de votare în scrutinul care-l va desemna pe succesorul preşedintelui în exerciţiu Traian Băsescu. „Majoritatea substanţială a alegătorilor din străinătate îl susţine pe Klaus Iohannis (46%), în timp ce Ponta a primit doar 18% din voturi”, notează agenţia rusească.

Agenţia Belga, citată de site-ul Radioteleviziunii Belgiene Francofone (RTBF), şi Agence France-Presse relatează că mii de persoane au manifestat sâmbătă împotriva Guvernului, acuzat că a încercat să „împiedice” votul românilor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminica trecută, câştigat de premierul în exerciţiu Victor Ponta.

Numeroşi martori au declarat că mii de români nu au putut să voteze pe 2 noiembrie din cauza numărului insuficient de secţii de votare din ţări ca Franţa, Germania şi Marea Britanie, notează cele două agenţii de limbă franceză.

„Vrem alegeri libere” şi „Ponta, nu uita, tinerii nu te susţin”, au scandat manifestanţii, aproximativ 7.000 potrivit Jandarmeriei, adunaţi în Piaţa Unirii de la Cluj.

„Există temeri puternice cu privire la o acaparare a justiţiei de către puterile politice”

Aproximativ 1.500 de persoane au cerut demisia premierului și în centrul Timişoarei, oraşul în care a izbucnit revolta anticomunistă din decembrie 1989 care a condus la îndepărtarea dictatorului Nicolae Ceauşescu, scrie RTBF pe site. „Astăzi în Timişoara, mâine-n toată ţara”, au scandat manifestanţii, la fel ca protestatarii anticomuniştii, în urmă cu 25 de ani, continuă postul, adăugând că sute de persoane s-au adunat, de asemenea, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la Oradea sau Constanţa.

AFP arată ă preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu a îndemnat sâmbătă la demisia ministrului Afacerilor Externe , acuzându-l de „dezinformare”. Titus Corlăţean, care a anunţat o mai bună organizare a turului doi în străinătate prin creşterea numărului cabinelor de votare, a afirmat că Ministerul nu poate să creeze secţii de votare suplimentare, deoarece îi interzice legislaţia, ceea ce Biroul Electoral a dezminţit.

Ponta a obţinut victoria în primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 40,44% din voturile exprimate, iar candidatul dreptei Klaus Iohannis a obţinut un scor de 30,37%. Însă Iohannis a obţinut 46% din sufragiile alegătorilor români din diaspora, fiind considerat favoritul dreptei, în timp ce Ponta a obţinut 18%, adaugă AFP.

„Alegerile prezidenţiale din România sunt considerate cruciale pentru această fostă ţară din blocul comunist, în care există temeri puternice cu privire la o acaparare a justiţiei de către puterile politice, în cazul unei victorii a lui Ponta”, mai scrie AFP.

Sursa: ro.stiri

Mihai Şora spune că în urmă cu câteva zile a împlinit 98 de ani şi ştie ce înseamnă atât fascismul, cât şi comunismul.
„Din amândouă am scăpat cu viaţă: fără să-mi vând sufletul nimănui, deşi „ofertele“ au fost multe şi subtile, inclusiv în anul 1990, când am devenit, în primul guvern liber, de după 1989, ministrul Educaţiei şi al Învăţământului”, scrie Mihai Şora, în Revista 22. Acesta spune că a părăsit Guvernul Roman din care făcea parte după ce a văzut ce se întâmplă la mineriade.

Mihai Şora, fost ministru al Educaţiei
De asemenea, Mihai Şora republică un articol din 22 iunie 1990 cu privire la sufocat de ce se întâmpla în Piaţa Universităţii în iunie 1990, „copleşit de ceea ce, mai apoi, a intrat în istorie sub numele: MINERIADELE LUI ION ILIESCU”.
SCRISOARE LUI MIHAI ŞORA DIN REVISTA 22:
Dragii mei prieteni,
Citind acest articol, veţi înţelege cât de periculoasă este venirea lui Victor Ponta la putere, cât de periculoasă este ascensiunea lui politică.
Victor Ponta este pupilul lui Ion Iliescu. Este continuatorul legitim (şi legitimat) al lui Ion Iliescu.
Cu un Victor Ponta Preşedinte al României, ne îndreptăm spre o Românie a furtului generalizat, o Românie a imposturii guralive şi dezordonate, o Românie a incompetenţei şi a neruşinării, în care oameni fără nicio calificare, oameni care şi-au cumpărat sau au furat diplome universitare – ajungând, astfel, în poziţiile-cheie ale magistraturii, ale mediului academic, economic sau politic –, aceşti oameni corupţi, lipsiţi de scrupule, lipsiţi de caracter, se vor afla la cârma ţării noastre, mai exact:
LA TOATE CÂRMELE ROMÂNIEI.
Ieri am împlinit 98 de ani.
Şi ştiu, pentru că am traversat secolul trecut – cu tot ce a avut el bun şi rău, miraculos sau distrugător –, ştiu ce înseamnă atât fascismul, cât şi comunismul. Pe amândouă le-am trăit pe pielea mea. Din amândouă am scăpat cu viaţă: fără să-mi vând sufletul nimănui, deşi „ofertele“ au fost multe şi subtile, inclusiv în anul 1990, când am devenit, în primul guvern liber, de după 1989, ministrul Educaţiei şi al Învăţământului, funcţie în care am rămas timp de şase luni, adică exact PÂNĂ LA MINERIADE, până când am văzut cu ochii mei ce se petrecea în Piaţa Universităţii şi am decis să părăsesc guvernul condus de Petre Roman.
Ştiu, aşadar, ce ar putea însemna un Victor Ponta la cârma acestei ţări.
De aceea – TOCMAI DE ACEEA –, încă din primul tur de scrutin, l-am votat pe domnul Klaus Iohannis.
De aceea îl voi vota pe domnul Klaus Iohannis şi în turul al doilea, duminica viitoare, în ziua de 16 noiembrie 2014.
Vă îndemn şi pe voi, oameni cu scaun la cap şi cu sufletul întreg, să mergeţi la vot şi să-l votaţi pe Klaus Iohannis: fără alte „rezerve“ sau „dileme“, complet sterile în acest moment.
Copiii voştri vă vor fi recunoscători.
MIHAI ŞORA

Sursa:gandul.info

71 de oameni de cultură, artişti şi personalităţi publice ale României le-au transmis un mesaj milioanelor de români care nu s-au prezentat duminică la vot: “Nu vă amăgiţi că stând acasă nu veţi vota. Stând acasă, veţi vota un impostor periculos”. Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Mihai Şora, Aurora Liiceanu, Tudor Chirilă, Ana Blandiana, Horia-Roman Patapievici, Rodica Zafiu şi Dan C. Mihăilescu sunt doar câţiva dintre cei care le-au transmis un apel românilor care nu ştiu cu cine să voteze în turul II al alegerilor prezidenţiale

“Nu toţi candidaţii la prezidenţiale ‘sunt la fel’. Nu toţi, având pe mână bugetul ţării, l-au folosit pentru campania lor electorală. Nu toţi au făcut pomeni din banii noştri pentru a fi ei aleşi. Nu toţi şi-au mituit electoratul. Nu toţi l-au manipulat, exploatând ignoranţa politică a oamenilor amărâţi din ţara noastră”, se arată în apelul redactat de Grupul pentru Dialog Social, pe care îl puteţi citi integral mai jos.
„Apel către nehotărâţi
Nu vă amăgiţi că stând acasă nu veţi vota. Stând acasă, veţi vota un impostor periculos.

Dragi prieteni care vă gândiţi să nu ieşiţi pe 16 noiembrie din casă pentru că n-aveţi cu cine vota,
Respectându-vă libertatea opţiunii, vă rugăm să ascultaţi o clipă „oful” nostru, al celor care au ieşit la vot şi vor ieşi şi-n turul al doilea:
Convingerea noastră este că episodul electoral prin care trecem acum este – după mineriadele din vara lui 1990 şi după cutremurarea societăţii din vara lui 2012 – al treilea moment de alertă maximă din istoria noastră post-decembristă. Numai un orb nu vede la ce mijloace recurge un grup de oameni cinici în preajma alegerilor, pentru a pune definitiv mâna pe putere şi a o utiliza doar în folosul lor. Nu contribuiţi, cu dezgustul vostru pentru politică şi politicieni – ajungând să credeţi că ‘toţi sunt la fel’ –, la un deznodământ politic care, pentru o perioadă nedeterminată de timp, se poate dovedi catastrofal pentru vieţile noastre.

Nu toţi candidaţii la prezidenţiale „sunt la fel”. Nu toţi, având pe mână bugetul ţării, l-au folosit pentru campania lor electorală. Nu toţi au făcut pomeni din banii noştri pentru a fi ei aleşi. Nu toţi şi-au mituit electoratul. Nu toţi l-au manipulat, exploatând ignoranţa politică a oamenilor amărâţi din ţara noastră. Nu toţi, având pe mână puterea şi instituţiile statului, le-au refuzat cetăţenilor români, acolo unde au socotit că pot s-o facă, dreptul de a vota. Nu toţi au folosit minciuna ca supremă metodă electorală. Nu toţi au recurs, în campanie, la cele mai mârşave lovituri, incompatibile cu jocul social al democraţiei. Nu toţi şi-au batjocorit contracandidatul pentru că nu are copii. Nu toţi au folosit Poşta Română pentru a-i înspăimânta şi a-i minţi cu tăierea pensiilor pe bătrânii ţării.

Nu credeţi că măcar pentru a da o replică acestor mizerii merită să veniţi pe 16 noiembrie la urne? Îi puteţi sancţiona, îi puteţi opri, prin votul vostru, pe cei care le-au făcut. De voi depinde să împiedicaţi căderea colectivă într-o prăpastie a istoriei. N-are cum să nu vă pese de noi toţi. Nu credeţi că merită să dăruiţi o oră din viaţa voastră pentru viitorul vieţilor noastre? Gândiţi-vă la nenorocirea care se va abate peste ţară, dacă vă veţi folosi libertatea de a alege ca libertate de a alege să nu alegi.
Nu vă amăgiţi că stând acasă nu veţi vota. Stând acasă, veţi vota un impostor periculos”.

LISTĂ SEMNATARI:
Mihai Şora, filosof
Andrei Pleşu, scriitor
Gabriel Liiceanu, profesor
Radu Filipescu, fost deţinut politic
Horia-Roman Patapievici, filosof
Mircea Cartarescu, scriitor
Monica Macovei, europarlamentar
Andrei Oişteanu, cercetător Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română
Armand Goşu, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice
Magda Cârneci, preşedintele PEN Club Romania, redactor-şef revista ARTA
Vladimir Tismaneanu, profesor, Universitatea Maryland, SUA
Andrei Cornea, profesor Universitatea Bucureşti
Vlad Alexandrescu, istoric al ideilor, Universitatea din Bucureşti
Sorin Alexandrescu, profesor, Universitatea Bucureşti
Alexandru Lăzescu, publicist, redactor-şef Revista 22
Ioan Stanomir, profesor, Universitatea Bucureşti
Rodica Palade, jurnalist
Livius Ciocârlie, scriitor
Dan Perjovschi, artist vizual
Rodica Culcer, expert media
Cristian Preda, europarlamentar
Radu Bercea, orientalist, membru GDS
Alexandru Gussi, membru GDS
Sever Voinescu, avocat şi publicist
Eugen Ciurtin, Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română
Andreea Pora, redactor sef adjunct, Revista 22
Anca Oroveanu, profesor, Universitatea Naţională de Arte; dir. Ştiinţific, NEC
Adrian Cioflâncă, cercetător istoric
Horea Murgu, profesor la UNATC
Aurelian Crăiuţu, profesor, Indiana University, Bloomington, SUA
Victor Bârsan, cercetător, Fundaţia Horia Hulubei.
Raluca Alexandrescu, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti
Czink Tiberiu, director administrativ GDS
Tereza-Brînduşa Palade, scriitor, conferenţiar, SNSPA, Bucureşti
Lidia Bodea, editor
Tudor Chirilă, actor, muzician, producător, Bucureşti
Adriana Babeţi, scriitor, profesor, Universitatea de Vest, Timişoara
Călin-Andrei Mihăilescu, scriitor, profesor, Western University, Canada
Grete Tartler Tăbăraşi, scriitor, profesor, Universitatea Bucureşti
Pavel Şuşară, critic şi istoric de artă, Bucureşti
Petre M. Iancu, jurnalist, Deutsche Welle
Andrei Ujică, scriitor, regizor de film, Karlsruhe-Bucureşti
Smaranda Vultur, scriitor, profesor, Universitatea de Vest, Tinişoara
Radu Gabrea, regizor de film, Bucureşti
Victorie Cociaş, actriţă, Bucureşti
Deliana Vasiliu, conf. Dr. ASE, Bucureşti
Eugen Vasiliu, jurist, Comitetul Naţional UNESCO
Suzana Dobre, director Efor
Otilia Nutu, expert Efor
Tania Radu, critic literar
Dan C. Mihailescu, scriitor
Cristina Guseth, director Freedom House Romania
Cristian Muresan, consultant strategie industriala, Paris
Vlad Zografi, scriitor
Smaranda Enache, copresedinta Ligii Pro Europa
Brînduşa Armanca, jurnalistă, profesor universitar, Timişoara
Iaromira Popovici, redactor „Dilema veche”, Bucureşti
Cristian Vasile, cercetator ştiinţific, istoric, Bucureşti
Ioana Bot, profesor, Universitatea Babeş-Boliay, Cluj-Napoca
Cristian Florea, Profesor universitar, ESIEE PARIS, Universitatea Paris Est
Alexandra Ciocarlie, cercetator, Institutul de istorie si teorie literara, Academia Română
Amana Ferro, Expert în afaceri europene, Bruxelles
Horia Ştefan, publicist, Revista „Cultura”
Ioana Pârvulescu, scriitoare, profesor universitar
Daniel Cristea-Enache, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti
Aurora Liiceanu, psiholog, Bucureşti
Catalin Mamali, psiholog – Dubuque, IA.
Romulus Rusan, Scriitor
Ana Blandiana, Scriitor
Rodica Zafiu , Profesor, Universitatea din Bucuresti
Gabriel H. Decuble, Conferenţiar, Universitatea din Bucureşti

Sursa:gandul.info