Republica Moldova mai pierde un dosar la CEDO; Va achita aproape 5.600 de euro
Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cazul „Șolari”, statul urmând să achite despăgubiri în valoare de aproape 5600 de euro. Printr-o decizie din...
PPDA: „În 100 de zile de la învestirea preşedintelui, regimul s-a întărit şi şi-a regrupat forţele; Dodon menţine spiritul de confruntare ca guvernarea mafiotă să-şi poată justifica existenţa”
Decretul semnat de Igor Dodon privind convocarea referendumului consultativ este o acţiune de PR şi vizează, în fapt, pregătirea pentru alegerile parlamentare. Pe lângă celelalte aşa-zise acţiuni întreprinse de...
Istoric şi fost deputat, despre uninominal promovat de PD: „Va amplifica fenomenul corupţiei”
Istoricul dr. Vladimir Solonari, profesor asociat la Universitatea Floridei Centrale din Orlando, în Statele Unite ale Americii, şi fost deputat în Parlamentul de la Chişinău în anii 1994-1998 din...
Platforma DA, la discuţii cu cetăţenii din Hânceşti şi Teleneşti; Oamenii spun că sunt solidari cu profesorii şi că ar putea să iasă în stradă
Se declară solidarii cu profesorii şi afirmă că ar putea să iasă în stradă ca să-i susţină. Asta au spus mai mulţi locuitori din raioanele Hânceşti şi Teleneşti, care...
Primarul PD din satul Rădeni, acuzat că a vândut 100 de hectare de păşune fără a se consulta cu localnicii
Scandal în satul Rădeni din raionul Străşeni. Mai mulţi localnici îl acuză pe primarul Petru Răbdău, ales pe listele PD, că ar fi înstrăinat 100 de hectare de păşune...
„Nu schimbăm sistemul, vă schimbăm pe voi!”; Mesajul moldovenilor din diasporă, alături de Pasha Parfeni şi Cătălin Josan, la sfârşitul turneului „Vocile Curajului”
Este absolut inadmisibil ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Neîncrederea faţă de guvernanţi, adică faţă de Partidul Democrat şi preşedintele acestuia,Vladimir Plahotniuc, este uriaşă. Pentru Diasporă este clar:...
Deutsche Welle: Tsunami în ligheanul politicii moldoveneşti; Dodon şi Plahotniuc împroaşcă cetăţenii cu iniţiative populiste
Preşedintele pro-rus Igor Dodon şi oligarhul Vlad Plahotniuc, care controlează puterea, împroaşcă cetăţenii cu iniţiative populiste. Dodon vrea referendum consultativ în privinţa a patru chestiuni care avantajează Partidul Socialiştilor,...
Trebuie schimbat tot sistemul!
Cred că e bine şi necesar să ne luăm, din când în când, o distanţă sanitară faţă de politicul strivitor şi maculant, mai ales cel din Republica Moldova. Un...
Profesorii înaintează ultimatum: Anunţă un nou protest săptămâna viitoare, iar dacă nu sunt auziţi, ÎNTRERUP procesul de studii
După ce au organizat mai multe proteste în care au cerut majorări salariale, dar au fost ignoraţi de autorităţi, cadrele didactice înaintează ultimatum. Mii de profesori vor ieşi miercuri,...
Declarații dure ale unui deputat olandez: De ce banii noștri sunt furați în Moldova?
Acțiunile politicienilor de la Chișinău și furturile din sistemul bancar trezesc nemulțumiri în Parlamentul olandez, ai căror membri se întreabă de ce fondurile europene acordate Republicii Moldova sunt „furate”....
Alexandru Slusari, despre referendumul iniţiat de Dodon: „El a ales să mimeze din nou; Face orice doar să nu lupte împotriva regimului”
Decretul semnat de Igor Dodon privind convocarea unui referendum consultativ este o acţiune de PR pentru alegerile parlamentare. Acesta a mimat încă o acţiune. Declaraţiile au fost făcute de...
Platforma DA condamnă intimidarea persoanelor care au protestat faţă de învestirea în taină a Guvernului Filip; „Cerem instituţiilor de drept să înceteze imediat anchetarea manifestanţilor”
Platforma Demnitate şi Adevăr condamnă persecuţiile activiştilor civici şi a cetăţenilor care au participat activ la protestele din 20 ianuarie 2016, manifestându-şi dezacordul faţă de învestirea în taină a...
Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare. Sentința Înaltei Curți nu este definitivă.
Udrea a fost condamnată pentru trei acuzații de luare de mită și o acuzație de abuz în serviciu, dar a fost achitată pentru acuzația de tentativă de deturnare de fonduri...
Igor Grosu despre șantajul PD: „Procuratura decide cine guvernează țara”
„Mai în glumă, mai în serios se spune că Procuratura este cea care decide cine guvernează țara, nu poporul.” Aceasta este declarația secretarului general al PAS, Igor Grosu în...
Andrei Năstase, despre tandemul Plahotniuc-Dodon: Scopul lor este distrugerea cu orice preţ a partidelor de reală opoziţie; Se tem ca de moarte de Platforma DA care a reuşit să consolideze societatea
Vadimir Plahotniuc şi Igor Dodon urmăresc cu orice scop distrugerea cu orice preţ a partidelor anti-sistem. Între timp, aceştia mimează o confruntare geopolitică în spatele căreia de fapt continuă...
Cadrele didactice, din nou în stradă: Profesorii sunt hotărâţi să întrerupă procesul de studii dacă salariile nu vor fi majorate
Profesorii au ieşit din nou în stradă şi au anunţat că sunt hotărâţi să întrerupă procesul de studii dacă salariile nu vor fi majorate cu 50 la sută. Astfel,...
Deutsche Welle: În timp ce ruşii protestează împotriva sistemului alimentat de corupţie, moldovenii întreţin la guvernare un sistem oligarhic
În timp ce ruşii protestează împotriva sistemului alimentat de corupţie, creat de Vladimir Putin, moldovenii întreţin la guvernare un sistem oligarhic. Un sistem care îi condamnă la sărăcie şi aplaudă...
Congresul Autorităților Locale, extrem de îngrijorat de reținerea primarului de Basarabeasca
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) se arată extrem de îngrijorat de reținerea primarului orașului Basarabeasca, învinuit de faptul că nu a prevenit hărțuirea unei minore de către tatăl...
Tinerii DA: „Alegerile prezidenţiale au demonstrat că pentru actuala guvernare tinerii sunt o problemă; Votul uninominal e o altă schemă de a ne fura viitorul”
Alegerile prezidenţiale au demonstrat că pentru actuala guvernare tinerii sunt o problemă, susţin membrii organizaţiei tineret a Platformei Demnitate şi Adevăr. „S-a facut tot posibilul ca dreptul la vot...
Concesionarea a 40 la sută din teritoriul RM, subiect de dispută în Parlament: „Este un barter pentru vizita lui Plahotniuc în SUA”
Mai mulţi deputaţi se arată îngrijoraţi de contractul privind concesionarea a 40 la sută din teritoriul Republicii Moldova. Parlamentarii spun că documentul conţine mai multe lacune, iar concursul privind...