Veteranii de război sunt alături de cetăţenii RM şi vor participa la protestul din 17 septembrie faţă de actuala guvernare, în pofida intimidărilor şi tentativelor de dezbinare a societăţii. Un grup de veterani a venit astăzi cu un apel către toţi cetăţenii, îndemnându-i să iasă în stradă şi să protesteze faţă de ilegalităţile guvernării, care vrea să rămână la putere cu orice preţ.

„Clanul obscur de la guvernare a lui Plahotniuc a reuşit să ne divizeze, să facă două tabere. Din păcate, a reuşit ceea ce şi-a propus Plahotniuc şi acoliţii lui. În pofida acestui fapt, vrem să transmitem un mesaj cetăţenilor şi să-i asigurăm că nu toţi veteranii i-au trădat. Cea mai mare parte a veteranilor este alături de cetăţeni. Vă transmitem un mesaj de consolidare, un mesaj de încurajare ca duminică, 17 septembrie, să veniţi în scuarul Parlamentului, pentru a transmite un mesaj guvernării ticăloşite. Să le spunem că sunt şi alţi oameni în ţară, care ţin la interesele ţării, care continuă să fie acasă, care nu vor fi cumpăraţi”, a declarat colonelul în rezervă Chiril Moţpan.

„Credeam că epoca lui Vorornin s-a terminat, când erau mai multe structuri, dar vedem că astăzi se repetă una şi aceeaşi. Nu pot să cred că cei care au apărat ţara pot fi alături de nişte indivizi care fură acum ţara. Nu putem tolera astfel de situaţii. Spunem cu fermitate că demnitatea noastră nu se vinde. Noi suntem pentru această ţară. Nu o să permitem ca ţara să fie vândută şi trădată”, a menţionat generalul Anton Gămurari.

Un alt veteran, Constantin Boiştean, a menţionat că autorităţile intenţionat dezbină acest segment al societăţii, pentru a se menţine ilegal la putere.

„Suntem martori cum instituţiile de stat intimidează veteranii. Ministrul Apărării a declarat că va rezolva problemele veteranilor, dar se întâmplă contrariul. Scopul lor este să distrugă organizaţiile de veterani. Acum se face tot posibilul pentru a corupe veteranii şi pentru a introduce zâzanie între noi. Am ajuns când veteranii se vând pentru 600 de lei, dar cel mai grav este că veteranii se intimidează între ei. Asta s-a făcut cu ajutorul conducerii MAI şi altor instituţii de stat. MAI nu soluţionează problemele veteranilor, dar le creează. Să ieşim cât mai mulţi la protestul din 17 septembrie”, a menţionat veteranul de război.

„Azi noi vedem că o mână de oameni care sunt certaţi cu legea au pus mâna pe putere pe diferite căi criminale. Aceşti oameni nu au de gând să plece, dar vor să se consolideze la guvernare. Acest lucru se întâmplă din cauza că majoritatea oamenilor aşteaptă ca cineva să le rezolve problemele, stând acasă. Nu fiţi indiferenţi, nu staţi acasă, veniţi la protestul din 17 septembrie. Trebuie să fie o prezenţă masivă. Organizaţi proteste în orice localitate şi atunci guvernarea va înţelege că suntem mulţi. Veniţi la protest să arătăm dezacordul faţă de ilegalităţile din ţară”, a adăugat colonelul în rezervă Gheorghe Slutu.

Amintim că pe 17 septembrie va fi organizat un nou protest antiguvernamental, care se va desfăşura în faţa Parlamentului. Manifestaţiile de amploare din centrul capitalei au reînceput după ce deputaţii au votat în mare grabă un proiect de lege care prevede trecerea la sistemul electoral mixt, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia, ale partenerilor de dezvoltare şi ale forţelor de opoziţie, care au declarat că modificarea sistemului electoral din RM este inoportună, fiind în favoarea unui grup restrâns de politicieni.

Sursa:jurnal.md

Frauda bancară care s-a produs în Republica Moldova poate fi estimată în totalitate la 52 de miliarde de lei. Declaraţia a fost făcută de analistul Victor Ciobanu în cadrul emisiunii „Ora Expertizei”, de la Jurnal TV.

„13 miliarde de lei, cu 14 s-au acoperit, 14 miliarde au fost puse pe seama cetăţenilor ca datorie de stat în buget, cu procente – 11 miliarde şi iată avem 52 de miliarde lei care, la cursul de până la fraudă, fac aproximativ nu un miliard, dar aproape patru miliarde în valută”, a declarat analistul.

Victor Ciobanu susţine că această sumă constituia la momentul în care s-a produs jaful bancar dublu peste bugetul ţării şi mai mult de jumătate din Produsul Intern Brut, transmite IPN.

Fostul ministru al finanţelor, Veaceslav Negruţa, consideră că investigaţia veritabilă a „furtului miliardului” nu a început şi va începe doar atunci când organele de urmărire vor ţine cont de raportul Kroll şi vor sincroniza în timp acţiunile luate pe filiera politicului.

„Pentru că se vede o sincronizare perfectă între deciziile politice, modificări de legi, crearea coridorului ca, ulterior, mijloacele, inclusiv din Banca Naţională, să fie extrase sub „pretextul” de ajutorare a deponenţilor care urmau să-şi ridice banii din cele trei bănci – Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială”, a spus fostul ministru.

Sursa:jurnal.md

Nici cetăţenii RM, nici partenerii externi nu mai cred în falsele reforme mimate de guvernarea de la Chişinău. În această situaţie, ajutorul macrofinanciar de 100 de milioane de euro nu va ajunge în RM până când nu se va reveni la precedentul sistem electoral, avertizează Dara Murphy, vicepreşedintele Partidului Popular European, care deţine majoritatea în Comisia Europeană, Parlamentul European şi Uniunea Europeană.

„Noi, Partidul Popular European, care este cel mai mare grup politic de pe continentul european, credem că aceste recente schimbări sunt o lovitură pentru democraţie, aici în Moldova. Nu credem că ei au luat în considerare recomandările Comisiei de la Veneţia şi credem că guvernul a ignorat în mare măsură observaţiile UE atunci când a promovat această nouă lege. Nu credem că a fost o dezbatere adecvată şi nu credem că a fost auzită vocea societăţii civile, decizia de schimbare a sistemului electoral a fost luată într-o manieră contrară cu dorinţa cetăţenilor RM. Suntem de părere că noua lege avantajează doar actuala guvernare, coaliţia de guvernământ, probabil asta s-a făcut pentru a se asigura că vor rămâne la guvernare şi în următorii ani. Există preocupări majore legate de noul sistem electoral, în special în ceea ce ţine de finanţarea partidelor, influenţa asupra sistemului politic, asupra mediului de afaceri, îngrijorări legate de circumscripţiile electorale”, afirmă vicepreşedintele PPE.

Oficialul a ţinut să precizeze că Uniunea Europeană vrea să ajute şi să susţină cetăţenii Republicii Moldova, dar nu înainte să se asigure că anume poporul beneficiază de suportul financiar acordat de UE.

„Partidul nostru, Partidul Popular European, care deţine majoritatea în Comisia Europeană, Parlamentul European şi Uniunea Europeană, avem responsabilitatea să ne asigurăm că stabilim condiţii pentru felul în care sunt cheltuiţi banii, ca să aibă de câştigat cetăţenii. Prin urmare, fondurile UE vor ajunge la populaţia Republicii Moldova atunci când guvernarea de la Chişinău va face reforme concrete şi reale în domenii precum economia, justiţie şi alte sfere, atunci când vor fi anulate schimbările la sistemul electoral şi se va reveni la precedentul sistem”, a precizat Dara Murphy, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Vicepreşedintele PPE a mai menţionat că, în situaţia în care mii de tineri părăsesc Republica Moldova şi alte mii de persoane nu pot să-şi permită să plătească pentru mâncare şi utilităţi, lupta cu corupţia nu poate fi descrisă ca fiind una eficientă.

„Vrem ca actuala guvernare să înceapă cu adevărat să lucreze pentru oamenii din Moldova. La această etapă, nici Uniunea Europeană şi nici mulţi cetăţi nu mai pot să accepte reforme false şi promisiuni deşarte. Există un acord clar de asociere între UE şi RM, acesta este fundamentul relaţiilor dintre Moldova şi UE, cu reguli şi cerinţe clare. Nu este vorba despre viziunea unui singur politician sau a unui partid-două. Viziunea unui politician nu reprezintă întreaga societate. Vrem ca RM să devină o ţară prosperă, ca autorităţile să lucreze pentru toată lumea, pentru cei tineri, cei pensionaţi şi cei de peste hotare. Încă mai aşteptăm ca preşedintele şi actualul guvern să înceapă să lucreze, ca să răspundă aşteptărilor oamenilor şi aşteptărilor pe care le are Uniunea Europeană pentru cetăţenii moldoveni”, a conchis Murphy.

Sursa:jurnal.md