Timpul nu e capabil să cicatrizeze rănile istoriei…

Imagine implicită

eroii de la NistruAstăzi se împlinesc 25 de ani de la declanșarea sângerosului război de la Nistru.

Într-o postare pe rețelele de socializare, liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase a venit cu un mesaj în sprijinul celor care, cu arma în mâini, au apărat integritatea teritorială și independența Republicii Moldova.

Publicăm mai jos adresarea în cauză.

Cinste Eroilor!

Unii istorici, politicieni, ziariști vorbesc despre conflictul armat de la Nistru, alții despre diferendul transnistrean.

Astăzi, trecând peste aceste nuanțe, trebuie să reținem cel mai important lucru – la începutul anilor 90, când se prăbușea cel mai mare imperiu din istoria omenirii, pe meleagurile noastre curgea sânge nevinovat.

Într-un război nedrept, crunt pe care nu ni l-am dorit.

Într-un război în care au căzut cei mai demni și bravi fii ai acestui pământ.

Moldova își apăra independența abia proclamată.

De cealaltă parte a baricadei se aflau nu doar persoane mințite de niște aventurieri cu susținere estică, ci și elemente degradate care parazitau pe seama unui război sângeros.

Din păcate, timpul nu e capabil să cicatrizeze rănile istoriei.

Tot mai puțini veterani ajung să comemoreze ziua tragică de astăzi. Cei aflați în viață au, spre regret, o condiție socială dezastruoasă, ajungând să trăiască de pe o zi pe alta.

Cel mai grav lucru, după mine, este faptul că eroii războiului sunt umiliți de un pătrar de secol de niște nulități politice, incapabile să se aplece peste durerile lor.

Va trebui să punem capăt cât mai repede posibil acestei mari nedreptăți.

Astăzi, însă, vreau să le mulțumesc, cu pioșenie, tuturor veteranilor noștri pentru jertfă, sacrificiu, pentru curajul și devotementul arătat țării și poporului ei.

Sunt cu inima alături de mamele și soțiile celor care nu s-au mai întors din luptă, asigurându-le că faptele vitejești și patriotismul celor dragi nu vor fi uitate niciodată.

Cinste Eroilor!