„Nu putem trăi decât întru dragoste, întru religie, întru credinţa noastră în viitor”.

„Morala are regulile ei, din care oamenii decăzuți încearcă să facă să țâșnească asupra celor mai nobile persoane noroiul în care se îneacă ei.”

„Ah, gloria, tristă marfă! Ea se plătește scump și nu se păstrează. Nu este ea oare egoismul oamenilor mari, așa cum fericirea este cel al proștilor?”

„Lumea a început printr-o negustorie, deoarece Adam a vândut raiul pe un măr. N-a fost o afacere prea grozavă, zău că nu!”

„Toate durerile sunt individuale, efectele lor nu sunt supuse unei reguli fixe: unii îşi astupă urechile, ca să nu mai audă nimic; şi există suflete mari şi deosebite care se aruncă în durere ca într-o genune”.

„Când nu mai există religie, ci credinţă la un popor, când educaţia din primii ani desface toate legăturile tradiţionale, deprinzându-l pe copil cu o analiză necruţătoare, atunci o naţiune se descompune; căci ea nu mai formează o unitate decât prin sudurile mârşave ale interesului material, prin comandamentele cultului creat de Egoismul valorificat din plin”.

„Soarta unui neam depinde şi de hrana, şi de orânduirea politică de care are parte. Cerealele au dat popoarele de artişti. Rachiul a dus la pierzanie seminţiile indiene. Pentru mine, Rusia este o autocraţie care se sprijină pe alcool. Tutunul le-a venit de hac turcilor, olandezilor şi-i pândeşte şi pe nemţi. Niciunul dintre oamenii noştri de stat, îndeobşte mai grijulii cu ei înşişi decât cu chestiunile publice – asta dacă nu socotim vanităţile, amantele şi averile lor ca pe nişte chestiuni publice –, nu ştie încotro se îndreaptă Franţa prin abuzul de tutun, prin folosirea zahărului, a cartofilor care iau locul grâului, a rachiului ş. a. m. d”.

„Cheia tuturor ştiinţelor este semnul de întrebare; toate descoperirile le datorăm întrebării: „cum?”. Înţelepciunea în viaţă constă, poate, în a te întreba mereu: „de ce?”.

„Gândurile tainice şi ideile a doi adversari sunt totdeauna ghicite reciproc. Uneori cei doi duşmani au aceeaşi luciditate de gândire, aceeaşi forţă de pătrundere intelectuală, ca şi doi îndrăgostiţi, care ghicesc unul în sufletul celuilalt”.

„La o asemenea vârstă, unui suflet încă plin de iluzii poetice îi place să savureze moartea, atunci când moartea i se pare binefăcătoare. Moartea are însă cochetării faţă de cei tineri: pentru ei, moartea când înaintează, când se retrage, când se arată, când se ascunde; încetineala aceasta îi scârbeşte de ea, iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce până la urmă între oameni, unde vor găsi iarăşi durerea care, mai nemiloasă decât moartea, îi va lovi fără a se lăsa aşteptată”.

„Adio, deci, iubitul meu; mă duc la Dumnezeu, lângă care iubirea e pururi fără nori, lângă care vei veni şi tu într-o zi. Acolo, reuniţi pentru totdeauna, lângă tronul lui, vom putea să ne iubim prin veacuri”.