Nadia Comăneci (53 de ani, vârstă pe care o împlineşte pe 12 noiembrie) a atras atenţia întregii lumi cu prima notă de 10 obţinută la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976. Rezultatul a fost obţinut de o fetiţă de 14 ani, care mai apoi a fost nevoită să fugă din propria ţară pentru a scăpa de regimul brutal al lui Nicolae Ceauşescu.

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, campioana olimpică trecea ilegal graniţa. La scurt timp (în dimineaţa de 2 decembrie), aterizarea Nadiei Comăneci în Statele Unite a fost subiect de Breaking News pentru presa de peste Ocean. Spre exemplu, CNN a împărţit ecranul în două în acel moment: pe jumătate era prezentată sosirea Nadiei, iar în cealaltă o întâlnire de grad zero a preşedinţilor George H. W. Bush şi Mikhail Gorbachev la un Summit în Malta, în care se punea la cale încheierea Războiului Rece.
De la momentul respectiv au trecut 25 de ani! Iar povestea Zeiţei de la Montreal prezintă un interes major pentru fiecare jurnalist sau televiziune din orice colţ al lumii. În weekend, Nadia a stat de vorbă cu Isabelle Kumar de la Euronews. Printre altele, Comăneci a ţinut să precizeze că se simte româncă, în timp ce Statele Unite doar a adoptat-o.

Campioana olimpică a precizat că personalitatea ei a fost definită de marile succese din perioada 1976-1980, de show-urile ce au urmat după activitatea de mare performanţă, dar şi de faptul că a fost prezentată drept personaj care s-a luptat cu comunismul. „Cred că ambele au influenţat personalitatea mea de azi. Desigur, totul a început cu JO din 1976. Oamenii nu ştiau atunci cine este Nadia şi unde este România pe hartă, astfel că a fost un mare interes pentru mine pentru că avem doar 14 ani şi jumătate, iar lumea vroia să ştie mai multe despre mine, <<De ce este aşa bună?>> . Apoi, s-a întâmplat treaba cu Revoluţia.. Eu am plecat din ţară cu puţin timp înainte de Revoluţie, fără să ştie ce avea să urmeze”, a spus Nadia.

„Te simţi acum mai mult româncă sau americană?”, a fost întrebarea reporterului de la Euronews, iar răspunsul Nadiei a venit promt: „Sunt, cu siguranţă, româncă, şi am fost adoptată de Statele Unite”.
„Nu am simţit tensiunea Războiului Rece când am concurat, eram doar un copil”

O întrebare venită de de la un telespectator Euronews a sunat cam aşa: „Nu crezi că Războiul Rece dintre Occident şi blocul comunist a fost parte a succesului tău? Ai simţit ceva din acea tensiune?”. „Nu am simţit nicio tensiune când am concurat pentru că eram un copil. Singurul lucru pe care îl simţeam a fost ceva de genul <<Oh, sper să-mi fac treaba bine aici>>. Ştiam ce pregătisem în sala de antrenament. Nu cred că simţi altceva când eşti copil. Poate că atunci când creşti şi priveşti înapoi ca adult, vezi lucrurile acestea, dar pentru mine a fost ca o provocare”, a răspuns Nadia.

„Interesant, pentru că antrenorul tău Bela Karolyi şi soţia lui, Marta, au fost criticaţi în trecut pentru regimul dificil de antrenament pe care vi l-a impus. Ai simţit asta?”, a continuat reporterul. „N-am simţit asta pentru că eu de fiecare dată făceam mai mult decât îmi cereau antrenorii. Bela obişnuia să spună <<Astăzi avem cinci repetări pe bârnă>>, iar eu făceam şapte. Nu m-am plâns niciodată că am muncit din greu. Cred că trebuia să muncesc foarte mult să ajung la cel mai înalt nivel. Nu sunt în căutarea celei mai uşoare căi pentru a face anumite lucruri şi mă mândresc cu asta”, a venit răspunsul campioanei olimpice.
Motivaţia de concurs a fost descoperită la 5 ani, la triciclete.

După succesul de la Montreal, Nadia Comăneci a devenit o figură celebră atât în România, dar şi peste hotare. Fosta gimnastă nu a simţit însă presiunea celebrităţii, explicaţia fiind simplă: „România era o ţară închisă. Dacă oamenii au fost interesaţi să vină, să afle mai multe lucruri despre mine, nu au putut intra cu uşurinţă în ţară. Astfel că după ce concuram sărbătoream două zile, apoi mă întorceam în sala de sport. Nu prea avem cunoştinţă despre ceea ce se întâmplă afară”.
„Nu aţi fost conştientă de impactul masiv pe care l-aţi avut la nivelul mondial în 1976?”, a întrebat, suprinsă, Isabelle Kumar. „Nu, atunci chiar nu! Mi-am dat seama mult mai târziu!”, a fost replica Nadiei, care a mai spus că nici nu a regretat nimic, chiar dacă acea celebritate ar putea să o ajute mult mai mult în acea perioadă.
O altă întrebare venită din partea „publicului” a sunat astfel: „Care este secretul motivaţiei tale, având în vedere că ai fost o persoană care ai fost condusă, iar acum eşti o persoană care conduci? „Cred că motivaţia mea provine încă de la vârsta de cinci ani şi jumătate, chiar înainte să încep gimnastica. Eram la grădiniţă şi am avut un concurs de triciclete. Am vrut doar să câştig şi am câştigat. Cred că motivaţia, munca depusă şi orele petrecute în sala de gimnastică au contribuit la succesul meu. Acum când mă uit înapoi, sportul este uimitor, orice sport este uimitor pentru copii”, a fost răspunsul Nadiei. De ce? „Pentru că te defineşte ca om, te ajută să te organizezi, îşi oferă sentimentul de a stabili nişte obiective”.

Nadia a mai avut o ocazie să fugă în SUA în ’81
„Cred că ai fost o comoară care reprezenta o ţară cu probleme, o comoară pentru dictator. Dacă n-ai realizat acest lucru atunci, nu te simţi inconfortabilă acum?”, a fost o altă întrebare pentru Nadia. „Nu ştiu dacă am fost o comoară, am fost doar cineva care a devenit foarte bine cunoscută prin realizările mele sportive. Când trăieşti într-o ţară comunistă, încerci să faci tot ce poţi pentru o viaţă mai bună. Mă gândesc că poate uneori nu s-a procedat corect cu mine, că nu am putut să călătoresc în afara ţării, după ce am fost invitată să fac parte dintr-o Comisie CIO, a atleţilor. Pentru câţiva ani nu am putut să particip la întâlniri, la evenimente, pentru că nu mi s-a permis. Nici nu am întrebat <<De ce nu am voie>>”, apoi în timp m-am gândit că aş vrea să plec”.

Bela şi Marta Karolyi au fugit în SUA în 1981, după o deplasare făcută peste Ocean. „Am fost foarte tristă în ziua în care antrenorii au decis să nu se mai întoarcă în România. Am aflat în ultima zi despre acest aspect, nu mi-am imaginat că vor rămâne acolo. Nu eram pregătită atunci să rămân acolo, pentru că eu nu mă vedeam trăi în altă parte decât în România, alături de familia mea. A fost uşor să iau o decizie. După acea deplasare mi-a fost tot mai greu să mai pot ieşi din ţară”, a mărturist Nadia Comăneci.

„Probabil că am fost urmărită de mai mulţi oameni”
Curiozitatea reporterului s-a mutat apoi asupra vieţii în România după episodul ’81: „În ţară, ai avut sentimentul de libertate sau ai fost urmărită tot timpul?”. „Au existat zvonuri că am fost urmărită de mai mulţi oameni. Probabil că aşa a fost”, a răspuns starul JO 1976.
După performanţele incredibile obţinute pe podiumurile mondiale şi olimpice, oameni din lumea întreaga şi-au imaginat că Nadia Comăneci trăieşte în lux. Nu a fost cazul. „Aveam o casă pentru care ar fi trebuit să plătesc până la 60 de ani. Eu nu mi-am făcut publică averea sau lipsa averii, nu cred că au contat banii. Eu am făcut gimnastică pentru că asta mi-am dorit” , a susţinut Nadia.

Comăneci a vorbit apoi despre momentul în care a luat o decizie fundamentală, să fugă din România: „Am luat o decizie îndrăzneaţă la acel moment pentru că ştiam că este periculos şi înfricoşător. Dar a fost ca şi în gimnastică, unde mi-a plăcut să încerc lucruri noi. Dacă eu nu încercam, nimeni altcineva nu avea de gând să facă asta în locul meu”.

Vântul schimbării a bătut foarte tare în acea perioadă în ţările blocului comunist. Zidul Berlinului tocmai fusese dărâmat, însă informaţiile nu ajunsese încă România. Nici fosta gimnastă nu le aflase. Astfel, ea şi-a riscat viaţa pentru a fugi. Din România ea a trecut graniţa în Ungaria. „Mi-a fost puţin teamă”, a recunoscut Zeiţa de la Montreal. „Totul s-a întâmplat foarte repede, cred că toată acţiunea a durat aproximativ două zile. Cred că oamenii au fost conştienţi de faptul că am plecat, dar nimeni nu ştia, de fapt, unde eram. Am contactat Ambasada SUA din Viena, iar ei m-au ajutat să ajung peste Ocean. Totul s-a întâmplat foarte rapid. La scurt timp, a venit şi Revoluţia în România”.

La 25 de ani distanţă, Nadia Comăneci a precizat că a trecut peste această experienţă traumatizantă: „Nu sunt traumatizată acum, mă gândesc că sunt fericită, că am avut un final fericit. Eu nu sunt genul de persoană care să se îndoiască de o decizie, mă duc până la capăt în speranţa că aceasta este cea mai bună”. Când regimul Ceauşeascu a căzut, Nadia se pregătea pentru un spectacol. „Am fost foarte îngrijorată, mă gândeam la familia mea, la toţi prietenii”, a mai spus campioana olimpică, care nu şi-a putut contacta familia pentru una-două luni.

Sursa: prosport.ro