Octavian Paler (1926-2007) a fost un scriitor, om plitic și jurnalist român. A absolvit simultan Facultatea de Litere și Filosofie, respectiv cea de Drept din București (1949).

A debutat in 1958, cu versuri editorial, din 1970, cu volumul de poezii Umbra cuvintelor. Vor urma de-a lungul timpului alte volume care l-au consacrat. Printre acestea se numără:

Drumuri prin memorie: Egipt-Grecia (1972), Mitologii subiective (1975), Apararea lui Galilei (1978), Scrisori imaginare (1979), Caminante (1980), Viata pe un peron (1981), Polemici cordiale (1983), Viata ca o corida (1987), Vremea intrebărilor (1995), Desertul pentru totdeauna (2001), Autoportret intr-o oglinda sparta (2004), Calomnii mitologice (2007). În 2005 a fost premiat de către Uniunea Scriitorilor.

15 citate celebre scrise de Octavian Paler

1. Adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsură”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”. Convorbiri cu Octavian Paler

2. Înţelepţii hinduşi pretind că există patru anotimpuri în viaţă. Unul pentru a studia şi a descoperi lumea. Al doilea pentru a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Şi, în sfârşit, al patrulea, în care eliberat de inhibiţii şi de obsesii devii un fel de călător fără bagaje. Caminante

3. Fetiţo, trenul a sosit, a tras la peron. Încotro doreşti să meargă? Spre care dintre visurile tale? Şi cine doreşti să fie pasageri? Viaţa pe un peron

4. De dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru şi îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roşie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini şi jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent. Autoportret într-o oglindă spartă

5. Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată. Autoportret într-o oglindă spartă

6. Noi suntem ca un cântec, nu credeți? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.

7. Vai de cel care după ce deschide uşa camerei seara nu are cui spune: “Bună seara”. Scrisori imaginare

8. Trecutul trăieşte, e viu, ia parte la prezent, îl influenţează şi se schimbă în funcţie de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad în importanţă, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înţelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esenţiale. De aceea, azi, înţeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenuşie şi insesizabilă banalitate. Autoportret într-o oglindă spartă

9. Nimeni nu există pentru altul. Nu există decât cursa fiecăruia. În clipa în care se opreşte, moare. Viaţa pe un peron

10. Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu.

11. În deşert, se zice, nu se duc decât îndrăgostiţii şi nebunii. Eu mai cunosc o categorie, în care mă includ. Cei care nu se descurcă prea bine în vacarm şi tânjesc după un loc de unde, speriindu-se de izolare, să se întoarcă pocăiţi în societate. Drumuri prin memorie

12. Nu ştiu dacă aţi trăit vreodată o asemenea stare. Nu eşti nici mort, nici viu. Te simţi ca un foc care abia mai pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschişi, te uiţi într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Şi nici nu te gândeşti la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi şi de a muri. Răstignit undeva între viaţă şi moarte, nu eşti bun pentru niciuna dintre ele. Parcă pluteşti în derivă şi aştepţi să fii aruncat pe un mal, ori al vieţii, ori al morţii, ţi-e egal. Viaţa pe un peron

13. Începem să murim când nu mai avem puterea de a alege. Scrisori imaginare

14. Lângă o mare, în timp ce soarele domneşte singur deasupra plajei, nu mai e nevoie de nicio retorică pentru a da un înţeles vieţii. Trupul singur umple lacunele filosofiei. El găseşte o mângâiere într-un adevăr care pe filosofi nu-i satisface: ca există. Caminante

15. Avem timp pentru toate. Să dormim,să alergăm în dreapta şi în stânga,

să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,

să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,

avem timp să citim şi să scriem,

să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,

avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,

avem timp să ne facem iluzii

şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli,

să învinovăţim destinul şi amănuntele,

avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp să ne-alungăm întrebările,

să amânăm răspunsurile,

avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,

avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,

avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,

avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp pentru puţină tandreţe.

Când să facem şi asta murim. Scrisori imaginare

sursa: florinrosoga.ro