23 noiembrie 1989, Literatura și Arta. 

Ce s-a întîmplat totuși la 7 și 10 noiembrie la Chișinău? – se întreabă oamenii republicii noastre de toate vîrstele și naționalitățile, adăugînd la aceasta și alte întrebări care o completează pe cea mai de sus – de ce s-au întîmplat aceste lucruri? Care sunt motivele? Ce să facem pentru ameliorarea situației, pentru a depăși aceste stări de încordare din republică, în primul rînd, din capitala republicii noastre?!

Am citit și ascultat cu toții informațiile oficiale, ne-am pătruns și noi de îngrijorarea pentru destinele de azi ale republicii noastre, conținută în „Adresarea C.C. al P.C.M., Prezidiul Sovietului Suprem și Consiliul de miniștri al R.S.S.M. către populația republicii”, în legătură cu cele întîmplate la 7 și 10 noiembrie a.c. la Chișinău.

Ne nedumeresc, însă, atît pe noi, cît și pe cititorii noștri, anumite aprecieri ale ATEM-ului, mai ales cea de la 11 noiembrie difuzată de TV moldovenească, din care reiese că motiv pentru asaltul clădirii Ministerului de interne a servit articolul „Demisia” publicat de „Literatura și arta”, articol ce nu are nimic comun cu acțiunile miliției noastre și cu atît mai mult că nimeni deocamdată nu ne-a anunțat pînă în prezent că ar fi văzut vreun participant la evenimentele ce s-au întîmplat în seara zilei de 10 noiembrie cu ziarul „Literatura și arta” în mînă. Vrem să mai anunțăm Agenția noastră oficială că deputații poporului din U.R.S.S. Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Petru Buburuz, Anton Grăjdieru au fost invitați tot oficial ca să ajute la domolirea spiritelor și că ei au fost prezenți acolo ca să evite eventualele vărsări de sînge, nu cum se cerca a spune în primele comunicări, pentru a conduce lumea la asaltul clădirii M.A.I.

Există din păcate, multe victime. și de o parte, și de alta. Unele se află în stare gravă. Miliția, așa cum a apreciat și generalul – maior E.A. Neceaiev, prim-adjunct al șefului Direcției generale pentru menținerea ordinii publice a M.A.I. al U.R.S.S., sosit la Chișinău, a dat dovadă de stăpînire de sine și datorită acestui lucru au putut fi evitate pierderile de vieți omenești.

Se menționează în presă numărul mare al militarilor răniți (142 la 12 noiembrie) și mai puțin al civililor. Nu vom diminua aici meritele miliției sau soldaților care cu adevărat și-au făcut datoria în noaptea zilei de 10 noiembrie. Dar asta, după cum ne comunică martorii oculari, s-a întîmplat în partea a doua a evenimentelor. Vom cerca să fim obiectivi. Trebuie să menționăm și faptul că între cele 15 mii de participanți se aflau, indiscutabil, și elementele huliganice, oameni turmentați, extremiști, provocatori – lucru firesc pentru o îngrămădire mare de oameni la o oră tîrzie. Dar și mulți oameni disperați, necăjiți, de care e plin Chișinăul, inclusiv o mulțime de martori involuntari, trecători ș.a.

Victimele din partea populației civile, arestările au avut loc în prima parte a evenimentului, victimele din partea miliției și ostașilor – în partea a doua. Deci la agresivitate s-a răspuns cu agresivitate. Lucru condamnabil, desigur, ca și provocările celora care au început. Instrucțiile pentru milițieni și ostași prevăzute pentru astfel de împrejurări interzic categoric să se lovească cu bastoanele de cauciuc în femei, copii și invalizi, iar cu picioarele  – nici în cei care nu intră în această categorie. Totdeauna au ținut cont de aceste indicații cei chemați să asigure ordinea publică?!

De unde s-a început incidentul de la 10 noiembrie?! Cu adevărat fusese instalată o idee de a picheta clădirea Ministerului de Interne în ziua  de 10 noiembrie, ca răspuns la acțiunile milițienilor de la 7 noiembrie. Dar ea, pentru a evita careva incidente nedorite, n-a fost susținută de Frontul Popular. Către orele 16, însă, cineva i-a anunțat pe cei care se aflau în preajma monumentului lui Ștefan cel Mare că la piața centrală un milițian a rănit doi tineri (s-a dovedit că era vorba despre doi tineri infractori, totuși). Șapte tineri  au hotărît să picheteze clădirea M.A.I. Ceea ce a urmat a fost, însă, o adevărată explozie. Putea fi ea evitată? Desigur. Dar nu s-a găsit o înțelegere între cei care „au dat dovadă de stăpînire de sine”, dar mult mai tîrziu sau mult prea tîrziu – ocrotitorii ordinii publice și între grupurile, inițial mici de tot, apoi – tot mai mari și mai mari ale celor revoltați. martorii oculari ai întîmplărilor și victimele vă vor în cele ce urmează cum a fost serbată pe data de 10 noiembrie 1989 la Chișinău Ziua miliției sovietice.

Ion Teleman (martor ocular): „Am fost martor cum împotriva oamneilor pașnici, care au ieșit în fața tancurilor și altor mașini blindate, s-a aruncat un detașament de circa 60 de „druginari” i au început a lovi femei și fete, bărbați și bătrîni, copii. Apoi, o parte dintre acești „drujinari” îi tîrau de partea cealaltă a străzii.

Cealaltă parte de „druginari” i-au atacat și pe oamenii ce se aflau în trecere pe trotuar din partea spitalului de boli infecțioase. Multe dintre victime au primit ajutor medical din partea noastră, luînd tifon de la bolnavii din spital. Cele văzute m-au făcut să-mi dau seama că „druginarii” erau de fapt membri ai unităților speciale, îmbrăcați în civil. Și încă un fapt: milițienii au făcut loc să treacă acești membri ai detașamentelor speciale, iar după aceea le-au venit în ajutor, incluzîndu-se în acțiunile barbare ale „internaționaliștilor” și lovind cu bastoanele de cauciuc.

Manifestanții pașnici ce se găseau în fața coloanei militare (circa 50 de oameni) scandau: „Tancurile – în cîmp, la arat!” „Combustibilul tehnicii militare – tehnicii agricole!”, „Vrem viață mai bună, nu tancuri!”, „Vrem produse alimentare, nu rachete!”.

Vladimir Dorogan: „În ziua de 7 noiembrie la orele 7 și jumătate oamenii muncii au început să se adune lîngă spitalul republican de boli infecțioase pentru a participa la manifestațiile în cadrul coloanei organizate de Frontul Popular al Moldovei. În fața noastră staționau tancurile și rachetele gata pentru Parada militară. Din masa de oameni a ieșit în fața tancurilor un grup alcătuit din aproximativ 100 de persoane. Oamenii au aprins lumînări, protestînd în asemenea mod contra paradei militare, ce urma să aibă loc în piață. Milițienii care erau la fața locului n-au cerut ca oamenii să elibereze partea carosabilă a străzii. Peste vreo 7 minute din partea de jos a străzii. Peste vreo 7 minute din partea de jos a străzii Orheiului a apărut un detașament de drujinari sub comanda unui căpitan. Fără a-i preîntîmpina pe oamenii pașnici, căpitanul a comandat rusește: „Vzeati! Vzeati!” (așa se asmuța, probabil, știți cine). Și toți cei vreo 60 de druginari – caratiști au început să lovească. Se auzeau numai răcnetele și strigătele tradiționale pentru caratiști: „Ia! Ia!” au fost bătuți și oameni care stăteau pe trotuar, au aruncat în oameni și cu coșurile de gunoi puse la stația de troleibuz. Un bolnav de la spital i-a aruncat unui rănit să-și panseze rana. Acest ștergar plin de sînge a fost purtat de oameni ca un drapel pînă la tribună – dar tovarășii „conducători” au dat bir cu fugiții îndată ce au zărit coloana Frontului Popular cu tricolorul”.

Alexandru Fialca, ucrainean, 26 de ani (nu posedă limba de stat), angajat al cooperativei „Lux”, internat în spitalul clinic orășenesc nr. 2: „Pe aproape de ora 18:00, după lucru, am ajuns la cinematograful „Patria”. Am luat troleibuzul nr. 1 spre gară. În preajma monumentului lui Lenin, în Piața Victoriei, tot transportul era blocat. Lumea a coborît din troleibuz. Am făcut și eu același lucru, bineînțeles. Lîngă teatrul „ Mihai Eminescu”, de cealaltă parte a străzii Comsomolului, am văzut cîteva rînduri de milițieni, ostași cu scuturi, coifuri, bastoane de cauciuc. În preajmă multă lume se grăbea care și încotro, de prin magazine, de la lucru, bătrîni, femei, copii, tineri. La un moment dat, probabil la ordinul cuiva, aceste trupe înarmate au luat tam-nisam lumea la bătaie. Vreau să vă spun că pe ei nimeni nu i-a atacat. Lumea o cotea pe strada Comsomolului la stînga și la dreapta, cu alte cuvinte, își vedeau de drum, care cu copil în brațe, care cu sacoșe. ceea ce-a urmat e ceva de speriat. Trupele înarmate au trecut fulgerător strada și au început să lovească cu furie și cruzime pe toți delaolaltă. N-am văzut așa ceva nici în reportajele din Cili ori Coreea de Sud. Asupra mea au tăbărît doi cu bastoanele, lovindu-mă din răsputeri în cap. ca prin vis parcă auzeam țipete de femei și copii. Nu mai țin minte cine m-a ridicat din jos. Cînd m-au urcat în ambulanță și mi-au dat să miros amoniac, mi-am revenit ușor. În acel moment, țin minte, niște milițieni și ostași, probabil după ce s-au răfuit și cu alții, s-au apropiat de medicul cu ambulanța și au început să-l înjure și să-i strige să se care imediat”.

Ion Dub, moldovean, 34 de ani, șofer de troleibuz, ruta nr.22, se află în exercițiul funcțiunii, internat în spitalul clinic orășenesc nr. 4: „Mă aflam la lucru. Pe la ora 18:20 am ajuns aproape de strada Armeană, circulînd pe bulevardul Lenin, înspre Buiucani. Din cauza afluenței de lume, transportul în comun a fost blocat. Am oprut troleibuzul, lumea a început să coboare, eu am îmbrăcat vestea galbenă, echipament obligatoriu pentru șoferi în asemenea situație. După ce am scos troleibuzul din rețea, am revenit în salon. În acel moment a intrat un locotenent superior și mi-a spus să pun troleiele la loc și să-mi continui drumul, asigurîndu-mă că partea carosabilă va fi imediat eliberată și că milițienii nu se vor atinge de mine. Văzînd cum lovesc în toți delaolaltă nși cum îi îmbrîncesc în vitrinele din apropiere, am ezitat un moment, dar funcționarul de la miliție a insistat să fac ce-mi poruncise. M-am dat, deci, jos, am făcut ceea ce trebuia să fac, dar n-am reușit să ajung pînă la ușa troleibuzului, că am fost înconjurat d evreo 5 milițieni, care s-au năpustit cu bastoanele asupra mea. Le arătam că sutn la lucru, avînd și jileta galbenă pe mine, le-am spus și în voce tare că sunt șoferul troleibuzului, dar degeaba. După ce m-au lovit cumplit cu bastoanele în cap, pînă am căzut jos, au început să mă bată sălbatic cu picioarele. În momentul cînd am simțit sînge pe obraz, mi-am dta seama că sunt în stare să mă omoare și spe norocul meu am reușit să mă rostogolesc sub troleibuz. După ce acești călăi în uniformă s-au retras, niște femei m-au scos de acolo, de unde mă aflam, cu haine rupte și însîngerate.

Acum mi-am venit oleacă în fire, dar vedeți ce-i cu capul meu… Am semne nenumărate și pe corp, mi-au dezbătut totul în mine. Niște criminali, că altfel nu pot să-i numesc! Am văzut cu ochii mei cum loveau în femei, bătrîni, copii. O femeie cu copii în brațe și cu sacoșa în mînă a fost ajunsă din urmă și lovită năpraznic în cap. căzînd a scăpat copilul și sacoșa. și în timp ce acești călăi continuau s-o lovească, dumneaei a reușit totuși să-și tragă copilul alăturin și să-l ocrotească de lovituri. O grozăvie, nu alta! Asemenea barbari trebuie judecați”.

Ion Zamfir, moldovean, 58 de ani, lucrător al spitalului clinic orășenesc nr.2 pentru copii, internat în spitalul Urgenței: „Mi-am terminat programul de lucru la orele 18:00 și am luat-o pe strada Armenească la deal ca să ies la Iskra, căci transportul în comun de pe bulevardul Lenin era blocat. Am observat în preajma Ministerului de Interne rînduri de milițieni echipați special și aliniați în formație de luptă, cu căști, scuturi, bastoane. Mi-am dat seama că se întîmplă ceva neobișnuit și nedorind să am neplăceri mi-am continuat drumul pe strada Armenească în sus. La un moment dat am auzit și observat cu groază că lumea de alături începe să țipe și să fugă îngrozită. N-am reușit să întorc capul să văd ce se întîmplă cînd am simțit o lovitură năprasnică dată cu bastonul în cap. loviturile au continuat cu nemiluita și atunci cînd am căzut la pămînt, vreo trei-patru vlăjgani în uniformă specială și cu bastoane au început să mă lovească cumplit cu picioarele. M-au lăsat lat și s-au retras împreună cu toți ceilalți milițieni”.

Boris Balan, fororeporter al săptămînalului „Literatura și arta”: „Nici n-am izbutit bine să scot aparatul de forografiat din geantă, că trei vlăjgani în uniformă mi-au răsucit mîinile la spate și au început să mă îmbrîncească în clădirea ministerului. Acolo m-au aruncat într-o odaie și peste puțin timp am fost dus în curte și închis într-o mașină, unde, în acel talmeș-balmeș, au uitat de mine. Prin ferestruica cu gratii am văzut cum milițienii aduceau în ogradă oameni reținuți în stradă și îi striveau în bătăi. Deși lumea din curte nu opunea nicio rezistență, caporalii și sergenții loveau în adolescenți cu pumnii și cu picioarele. Aproape o oră și jumătate am fost martor la niște scene îngrozitoare pe care n-am să le uit o viață. De frică să nu-mi sustragă pelicola cu imaginile din stradă, cu regret n-am făcut nici o fotografie. Împreună cu încă 18 reținuți am fost eliberați grație intervenției lui Valeriu Matei.