Acţiunile deputatului PD Vladimir Hotineanu, care a agresat fizic şi verbal reporterul Jurnal TV, cad sub incidenţa Codului Penal

Imagine implicită

Acţiunile deputatului PD Vladimir Hotineanu, care săptămâna trecută a agresat atât verbal, cât şi fizic un reporter Jurnal TV, cad sub incidenţa Codului Penal. Chirurgul a împiedicat intenţionat activitatea jurnalistului, dar şi l-a intimidat.

Declaraţiile aparţin avocatului postului de televiziune Jurnal TV, care va depune o plângere la Procuratură faţă de comportamentul parlamentarului şi va expedia o adresare misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău.

„În rezultatul analizei acestor acţiuni s-a constatat că ele formează componenţa unei infracţiuni stabilite de Codul Penal, articolul 180, cu indicele 1, aliniatul 3, dat fiind că se întrevede clar o intenţie a deputatului Hotineanu de a intimida jurnalistul şi a împiedica activitatea acestuia, ca o reacţie la întrebările incomode puse lui. Reprezintă un nou atentat asupra libertăţii de exprimare şi asupra presei în general, care urmează a fi curmate de instituţiile de stat”, afirmă avocatul Dumitru Pavel.

Săptămâna trecută, deputatul PD, chirurgul Vladimir Hotineanu a insultat şi îmbrâncit reporterul Jurnal TV, fiind deranjat de întrebările incomode.

Un comportament inadecvat a avut şi şoferul legislatorului, care a fost la un pas să tamponeze reporterul Jurnal TV.

Precizăm că astăzi mai multe ONG-uri de media au publicat o declaraţie în care condamnă acţiunile lui Hotineanu şi îi cer să-şi dea demisia din funcţia de şef al Comisiei pentru mass-media.

„Condamnăm astfel de acţiuni şi le calificăm drept abuzive, având în vedere calitatea de persoană publică pe care o presupune statutul de ales al poporului. Regretăm faptul că trebuie să îi amintim unui deputat că Legea presei oferă reprezentanţilor mass-media dreptul să obţină şi să difuzeze informaţii de interes public, iar Codul penal prevede sancţiuni pentru împiedicarea intenţionată a activităţii mass-media şi a jurnaliştilor”, se spune în declaraţia ONG-urilor de media

De asemenea, semnatarii declaraţiei îi cer lui Vladimir Hotineanu să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie şi mass-media.

„Considerăm tentativele de intimidare a jurnaliştilor incompatibile cu statutul de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. În consecinţă, îi cerem deputatului Vladimir Hotineanu să-şi depună demisia din funcţia de preşedinte al acestei comisii şi să-şi prezinte scuzele de rigoare pentru acest comportament inacceptabil. Facem apel, totodată, către conducerea Partidul Democrat să se autosesizeze pe marginea acestui caz şi să ia măsuri de responsabilizare a membrilor săi, pentru a nu admite pe viitor astfel de incidente”, mai spun semnatarii declaraţiei.

Solicitat de Jurnal TV, purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari, a spus că a văzut declaraţia ONG-urilor de media şi că se va pronunţa mai târziu asupra acesteia.

Sursa:jurnal.md