Alexandru Slusari: Creşterea investiţiilor în active imobilizate confirmă faptul că economia Moldovei este grav bolnavă

Imagine implicită

Creşterea investiţiilor în active imobilizate confirmă faptul că economia Moldovei este grav bolnavă, susţine vicepreşedintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

„Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-decembrie 2017 valoarea investiţiilor în active imobilizate, comparativ cu perioada respectivă a anului precedent, a marcat o creştere de tocmai 1,3%. Este încă un indicator important care confirmă faptul că economia Moldovei este grav bolnavă şi investitorii nu riscă să investească într-o ţară unde dispar zeci de miliarde şi nimeni nu răspunde pentru acest lucru, lipseşte justiţia independentă, iar climatul investiţional depinde exclusiv de interesele personale ale unui singur om”, susţine Alexandru Slusari.

„Vă atrag atenţia că pe fundalul creşterii investiţiilor din contul bugetului de stat, investiţiile străine s-au prăbuşit cu 16,5 %. Plahotniuc poate zilnic să facă rocada miniştrilor, să schimbe denumirile ministerilor şi să mute angajaţii acestora dintr-o clădire în alta. Poate Guvernul păpuşilor oligarhului să scrie pentru partenerii externi zeci de rapoarte despre micşorarea presiunii asupra business-ului, însă oamenii de afaceri nu pot fi păcăliţi cu vorbe şi strategii sterile. Ei simt foarte bine că Moldova tot mai mult se transformă în zona green a Europei, unde cel mai confortabil se simt cei care sunt specialişti în spălări de bani, escrocherii şi trafic de droguri şi de fete”, a conchis vicepreşedintele Platformei DA.

Sursa:jurnal.md