„Prin recenta disputa publică cu principalul partener strategic, România semnalizează că este o entitate autonomă în politica regională, că are propria ei agendă, diferită, care poate intra chiar în conflict cu cea a SUA şi că va face propriul său joc, cel puţin în Moldova”, afirmă Armand Goşu, istoric şi specialist în problemele spaţiului est-sovietic.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui interviu, pentru portalul Puterea a Cincea, pe tema relaţiei României cu Republica Moldova, aflată în prag de alegeri prezidenţiale, şi a poziţiei Bucureştiului faţă de acestea, pe tema problemelor actuale şi post-electorale care ameninţă această ţară, dar şi pe tema proiectului unionist.

„Candidaţii vor fi mai puţin pro sau anti-europeni, ci pro sau anti-Plahotniuc”

Republica Moldova se pregăteşte pentru primele alegeri prezidenţiale prin vot direct, după 16 ani. Nouă candidaţi şi-au anunţat deja intrarea în cursă. Care preconizaţi că vor fi actorii principali între care se va duce, de fapt, bătălia electorală?

Vor fi peste zece candidaţi şi toţi vor avea de jucat câte un rol. Sau mai precis vor fi distribuţi în diferite roluri. Campania electorală nu va fi una obişnuită, candidaţii vor fi mai puţin de dreapta sau de stânga, pro sau anti-europeni. Ei vor fi în primul şi în primul rând, pro sau anti-Plahotniuc, un oligarh moldovean despre care se afirmă că ar controla politicieni, judecători, 90% din media moldovenească şi care este considerat – poate exagerat – principalul responsabil de sărăcia şi corupţia din Republica Moldova ca şi de furtul miliardului de dolari din cele trei bănci de la Chişinău.

Ca să înţeleagă cititorii, să ne imaginăm o linie dreaptă care are într-o parte un punct, pe Plahotniuc. Candidaţii sunt poziţionaţi mai aproape sau mai departe de acest punct.

Cel mai apropiat este Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, partid controlat de altfel de către Plahotniuc.

Urmează Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, în coaliţia de guvernare, acuzat de unii că ar fi compromis idealul Unirii cu România, dar care rămâne în memoria mea ca autor al unor replici memorabile. Se afirmă că el este controlat şi şantajat de către Plahotniuc, inclusiv pentru acţiuni şi decizii ale nepotului Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului.

Ceva mai departe l-am putea aşeza pe fostul premier Iurie Leancă, liderul unui recent înfiinţat Partid Popular European. Presa de la Chişinău afirmă că Leancă va fi liber atâta vreme cât face ceea ce-i cere Plahotniuc. Eu aş fi mai rezervat, cunoscând relaţiile excelente pe care le are Leancă la Cancelaria doamnei Merkel, la Berlin.

Uşor în spatele lui ar sta preşedintele Socialiştilor, Igor Dodon, despre care se afirmă că ar fi controlat prin câteva dosare şi care, în ultimele luni, colaborează excelent cu majoritatea fabricată de controversatul oligarh.

Mai departe de Plahotniuc, la celălalt pol, se află Dmitri Ciubaşenco, candidatul Partidului Nostru, condus de Igor Usatîi, care dacă nu va fi scos din cursă în urma unor negocieri, are oricum şanse mici să adune multe voturi. Ciubanşenko, pur şi simplu, este prea intelectual, e mult diferit de profilul alegătorului mediu din Moldova. În plus, se adresează cu prioritate segmentului alegătorilor rusofoni.

Şi mai departe este Maia Sandu, preşedinta recent înfiinţatului Partid Acţiune şi Solidaritate, un politician din noua generaţie, onest, fără schelete în dulap, cu un CV impresionant, dar cu un profil de ministru pe zona economică sau de prim/ministru şi nu de preşedinte. Are susţinere din zona electoratului urban, educat, majoritatea prietenilor mei din Moldova o votează. Are două minusuri importante, după părerea mea. Nu are o echipă de partid şi structură de filiale să o susţină, înfiinţarea PAS mergând mai greu decât mă aşteptam. Şi, până acum, a fost prea puţin ţinta tirului mediatic al imperiului lui Plahotniuc, ceea ce nu-mi permite să-mi dau seama dacă rezistă unui asalt nimicitor, care poate veni în ultima săptămână de campanie. Cam acestea ar fi cele două minusuri. În plus, fără să fie dominat de misogini, o parte a electoratului moldovean este rural, conservator, nu sunt convins că ar vota un candidat femeie.

Ultimul pe listă, cel mai anti-Plahotniuc, este candidatul Partidului Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase. Este sacul de box favorit al trustului media controlat de oligarh, toate calomniile imaginabile s-au spus despre el, a fost hărţuită mama lui, o femeie singură, de peste 70 de ani, şi cu toate acestea n-au reuşit deocamdată să-l culce la pământ. El are o structură de partid ceva mai bine organizată, este susţinut de un post de televiziune, Jurnal TV, şi are un psihic foarte bun de luptător. Nu e genul de politician care cade în depresie atunci când e calomniat, e un tanc care trece prin zid, te trezeşti cu el în sufragerie. Are cel puţin două minusuri importante: nu are echipă, doar doi-trei tineri admirabili în jurul lui, însă e puţin. Al doilea minus este concentrarea exclusivă pe Plahotniuc. În programul politic al lui Năstase există un singur punct: Plahontiuc la puşcărie! Sigur, asta place electoratului, oligarhul este detestat de peste 90% din populaţie, dar trebuie să şi construiască nu doar să dărâme.

Care ar fi candidatul pro-european ideal?

O combinaţie de Maia Sandu şi Andrei Năstase. Spun asta fără să ironizez pe liderii opoziţiei pro-europene, cum a făcut recent Leancă, atunci când acesta vorbea de candidatul “Maia Năstase”. Candidatul ideal ar trebui să aibă forţa şi determinarea lui Năstase, dar şi echilibrul, calmul, expertiza vastă ca şi experienţa vieţii în Occident, precum Maia Sandu. Dacă cei doi găsesc o formulă de colaborare eficientă, vor creşte şansele candidatului opoziţiei democratice şi pro-europene anti-Plahotniuc.
„Pentru Bucureşti ideal ar fi ca alegerile să fie câştigate de un om de-al lui Plahotniuc”

Cine are mai multe şanse, tabăra pro sau cea anti-Plahotniuc?

În acest moment, mi se pare că tabăra controlată de Plahotniuc. Ea are mai mulţi candidaţi pe tablă, de la ex-comuniştii Lupu şi Dodon, la unionistul Ghimpu sau popularul Leancă. Cu siguranţă, vor fi chiar mai mulţi candidaţi controlaţi de oligarh, ce vor fi distribuiţi în diverse roluri. Ideal pentru Plahotniuc ar fi ca în turul doi să ajungă candidaţii săi, Dodon şi Lupu sau Dodon şi Leancă. Acesta ar fi scenariul pozitiv pentru el.

La capătul celălalt, scenariul negativ ar fi ieşirea în turul al doilea a Maiei Sandu sau Năstase. E un scenariu de coşmar pentru oligarh. Mai ales Năstase, capabil să mobilizeze şi electorat rural şi rusofon, care ar vota cu Usatîi sau Voronin, ori unionist care votează cu Ghimpu-Chirtoacă. De aici şi atacurile susţinute la Andrei Năstase, pe care oligarhul l-a identificat drept cel mai de temut adversar al său.

În ultimele săptămâni s-au înmulţit şi manevrele, manipulările, atât dinspre Chişinău, cât şi dinspre Bucureşti, menite să genereze o ruptură între Maia Sandu şi Andrei Năstase, ca cei doi să nu se pună de acord, chiar să se atace unul pe altul, micşorându-şi şansele de a accede în turul al doilea. Pentru a evita să pice în capcanele lui Plahotniuc ei trebuie să comunice direct unul cu altul, dar se pare că şi în anturajele lor sunt oameni care contribuie la tensionarea relaţiei.

Bucureştiul de ce ar fi împotriva lui Andrei Năstase şi a Maiei Sandu?

În primul rând, împotriva lui Năstase, pentru că ar strica nişte jocuri ale României care merge pe mâna lui Plahotniuc. Pe Maia Sandu îşi închipuie probabil c-o pot manipula, dar se înşeală. O cunosc pe Maia de aproape zece ani, o să aibă o supriză tare neplăcută cu ea, sforarii de la Bucureşti. Iar Năstase presupun că nu va uita campaniile de presă din România împotriva lui. Deci, pentru Bucureşti ideal ar fi ca alegerile să fie câştigate de un om de-al lui Plahotniuc, chiar de Dodon, presupun.

Nu este un pericol pentru Republica Moldova dacă alegerile vor fi câştigate de omul ruşilor, de socialistul Dodon?

Varianta Dodon – preşedinte este prima luată în considerare, atât de către Plahotniuc, cât şi de către ambasadele străine. Pare că aranjează pe toată lumea. Dodon nu va rupe uşa la Bruxelles, cerând ca Republica Moldova să adere la UE, care are multe alte probleme, de la refugiaţi, la Brexit şi la sancţiunile impuse Rusiei, şi n-are nici timp şi nici dispoziţie pentru discuţii cu cei de la Chişinău; legătura terestră a Moldovei cu Rusia e obturată dramatic de Ucraina, deci n-o să fugă nimeni cu republica la Kremlin; premierul rus Medvedev n-are bani pentru Crimeea şi Transnistria, deci o să-l trimită pe Dodon la UE, FMI şi Banca Mondială.

La rândul său, Plahotniuc se pare că-l şantajează pe Dodon care-i suspect de obedient. Oligarhul arată Occidentului pisica, un preşedinte pro-rus, Dodon, ameninţă fragila stabilitate regională, confirmând teza vânturată de Guvernul României care spune că trebuie ţinut în braţe oligarhul cel corupt, chiar dacă miroase urât, asta din raţiuni geopolitice, ca nu cumva Moldova să sară în braţele lui Putin.

Totodată, Plahotniuc mulţumeşte şi Kremlinul, Dodon fiind politicianul care s-a tras în poză cu Putin şi este perceput de presa rusă drept „omul Moscovei”, deci Rusia ar trăi cu impresia că a repurtat chipurile o victorie prin alegerea sa ca preşedinte al Moldovei. Până şi cei de la Bucureşti sunt fericiţi, alegerea lui Dodon devenind scuza ideală pentru “ratarea” Unirii Moldovei cu România în 2018, proiect în care nimeni, niciodată nu va controla câţi bani s-au cheltuit prosteşte. Ori, cine ştie? Cum DNA s-a dus peste DIPI şi le-a puricat cheltuielile, poate face acelaşi lucru şi cu SRI sau SIE. O să găsescă detalii halucinante pe relaţia cu Republica Moldova.

„Cred că o schimbare de regim politic la Chişinău e puţin probabilă acum”

Ce scenariu aţi contura pentru Moldova, pentru perioada care va succeda alegerile din octombrie?

Nu m-aş aventura cu pronosticuri. În presa de la Chişinău, în dezbaterile publice, este prezentă temerea că rezultatul va fi contestat în stradă, că Opoziţia va organiza un maidan cu obiectivul alungării lui Plahotniuc şi declanşării alegerilor parlamentare anticipate. Sunt mai sceptic, chiar dacă nu exclud cu totul această variantă.

Eu mai degrabă mă aştept la o lovitură din partea lui Plahotniuc, care să conducă la consolidarea unui regim politic hibrid la Chişinău, instituţii democratice şi practici nedemocratice, control asupra media, control total asupra Justiţiei, mimarea reformelor. Cred că o schimbare de regim politic la Chişinău e puţin probabilă acum. Dar sunt convins că sforarii moldoveni trebuie să creeze această iluzie, ca un fel de supapă pentru nemulţumirea populară care a atins cote dramatice.

„Moldova nu poate construi nimic durabil, e nevoie de o altă elită politică”

Care sunt pericolele care ameninţă Moldova, pe termen mediu, lung?

Instabilitatea politică, în primul rând. Cu această clasă politică, Republica Moldova n-are cum să avanseze. Ce avem acum e un fel de cocktail între nomenclatura sovietică de periferie şi lumea criminală. Ei nu pot construi nimic durabil, e nevoie de o altă elită. Cunosc sute de tineri foarte bine pregătiţi care mâine s-ar putea întoarce acasă şi participa la construcţia unui stat modern, cu instituţii europene.

„România a stârnit disputa cu ambasadorul Pettit”

A stârnit controverse, dezbateri publice, chiar proteste în stradă declaraţia ambasadorului american la Chişinău, ES James Pettit, cum că unirea Republicii Moldova România nu ar fi o alegere practică, SUA susţinând suveranitatea şi integritatea teritorială ale acestui stat. Dumneavoastră cum vedeţi această declaraţie, dat fiind că sunteţi şi istoric, şi specialist în problemele spaţiului ex-sovietic?

În fond, ambasadorul Pettit nu ne-a spus nimic nou, e poziţia tradiţională, deja bine cunoscută a Departamentului de Stat. La rândul ei, România declară oficial că sprijină independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Dar MAE n-a fost criticat pentru asta, din câte îmi amintesc.

Scandalul a izbucnit la Bucureşti, nu la Chişinău. Prietenii mei de acolo erau chiar derutaţi de amploarea disputei, de faptul că tezele emise la Bucureşti sunau ca un fel de manifest revizionist, ca o denunţare unilaterală a Acordului de la Helsinki şi un program de expansiune teritorială.

Aşadar, România a stârnit disputa cu Pettit.

De ce?

Pe de o parte, din inerţie. Acele asociaţii pentru care unirea e un business nu sunt foarte bine controlate de cei care-i finanţează şi pilotează.

Alţii au reacţionat sincer, ei cred în unirea Basarabiei cu România. Însă, chiar termenul geografico-istoric de Basarabia e utilizat abuziv cel mai adesea, în discursul public.

Mai există o categorie de business în care sunt şi alţi experţi, conectaţi la servicii, care şi-au construit cariere publice, şi au încasat bani frumoşi, fluturând steagul unionismului. Ei o să-şi tot promoveze tema nu doar pentru ca să încaseze bani, ci şi pentru că altceva nu ştiu să facă.

De cealaltă parte, am sentimentul că acest scandal a picat foarte bine pentru autorităţile române care au încercat să-şi marcheze din nou teritoriul, obţinând din partea Ambasadei SUA de la Bucureşti un comunicat în care, după ce este întărită declaraţia ambasadorului Pettit de la Chişinău, se subliniază rolul pe care România îl joacă în relaţia cu Moldova. Adică, nu vă sprijinim în proiectul de unire cu Moldova, „2018” sau orice altceva, dar România rămâne responsabilă de dosar, pe relaţia cu Chişinăul. Ceea ce, unii ar putea traduce, Bucureştiul va fi factorul extern influent pentru toamna 2016, dominată de alegerile prezidenţiale din Moldova. Uite, au primit şi binecuvântarea americanilor! Cu alte cuvinte: nici o şansă ca Moldova să scape de Plahotniuc!

Cu atât mai important este comunicatul respectiv al Ambasadei pentru Guvernul României, cu cât semnalele venite în ultimele luni dinspre Washington, mai ales în legătură cu anchetarea fraudelor bancare ale căror fire duc la Plahotniuc, par să indice o reevaluare a situaţiei politice din ţara vecină. La Washington este încă o atitudine favorabilă controversatului oligarh, dar nu se ştie pentru cât timp. Or, Bucureştiul încearcă să securizeze poziţia lui Plahotniuc de „jupân în Moldova”, înainte ca americanii să emită mandat de arestare pe numele lui.

Şi încă un detaliu important: prin disputa publică cu principalul partener strategic, România semnalizează că este o entitate autonomă în politica regională, că are propria ei agendă, diferită, care poate intra chiar în conflict cu cea a SUA şi că va face propriul său joc, cel puţin în Moldova. Ceea ce creează Rusiei spaţiu de manevră suplimentar. Dacă va avea răbdare şi o ofertă interesantă, Moscova ar putea marca puncte importante pe terenul României.

Principalul aliat strategic, SUA, a fost surprins nepregătit de salvele de tun venite dinspre România. Presupun că sunt derutaţi de limbajul dublu al Bucureştiului care, pe de o parte, declară oficial că susţine independenţa, integritatea etc Republicii Moldova, pe de altă parte, plănuieşte dispariţia de pe hartă a acesteia. Pentru a închide disputa publică au livrat Bucureştiului un comunicat în care, parţial, i-a oferit satisfacţie. Şi pentru următoarele luni, până la instalarea noii administraţii la Washington, este puţin probabil că SUA vor sprijini activ tabăra anti-Plahotniuc, riscând o tensionare a relaţiei cu România.