I
Durere, lacrimi, flori…
O ceață aburindă, clătită în burnița unui decembrie întîrziat, învăluie în misterul despărțirii de această lume nedreaptă chipul unui om cu atît mai mare, cu cît de mici și josnici au fost călăii săi.
II
Pînă la apariția în presă a notițelor incriminatorii ale deputatului Ion Butmalai, trepădușii internetului, ca niște vameși maziliți, inclusiv cei din media propagandistică, au fost destul de reticenți, arătînd cu degetul (pe după ureche) la Filat și partidul său ancorat în debarcaderul ig-Nobil.
Asta în timp ce și Filat și Plahotniuc aveau în față notițele regretatului demnitar. Primul, pe linia MAI, al doilea, pe cea a procuraturii.

După apariția în presă a înscrisurilor totul s-a schimbat! Lumea a văzut cu ochii ei cum, în ultimele clipe ale vieții, Ion Butmalai a decis să se adreseze procurorilor (voit sau forțat!) cu cererea de a-i învinui și trage la răspundere pentru moartea sa pe numiții Vlad Filat și Vlad Plahotniuc.

Puzderia de trepăduși finanțați de oligarhia criminală, care se spetesc pe rețelele de socializare mai ales atunci cînd situația Trompetistului devine deficitară, a și prins a da de veste. Vă mai amintiți, cînd presa liberă vorbea despre atacurile raider, aceștia au ieșit din vizuini pentru a strica aerul societății cu fel de fel de ticăloșenii fără fond, distrăgînd atenția de la subiect. În cel mai rău caz pun cozile între picioare și se ghemuiesc în jurul sticlei de bere cu alune, oferite gratis de stăpîn, trecînd cu vederea cum este deconspirat monitorizatul de Interpol.

Iată și de data asta cum se scarpină răutăcios de avocatul familiei Butmalai, că și-ar fi impus (sic!) serviciile, cum caută purici în brînză și noduri în papură, cum urmăresc secundă de secundă emisiunile unicului post de televiziune la care avea acces parlamentarul, mai ales atunci cînd făcea dezvăluiri senzaționale despre spălările de bani, atacurile raider și regizorii lor concreți, despre Pădurea Domnească, Banca de Economii, Aeroportul și hoțiile de miliarde din vistieria statului.
Apropo de televiziuni, privesc cum se bulucesc sărmanii reporteri trimiși de patronii incriminați să ia imagini de la înmormîntarea Muntelui și mă gîndesc cu groază cum timp de cinci ani de zile cea mai puternică voce anticorupție din Legislativ, secretarul Comisiei de Apărare și Securitate a Statului, a fost, practic, interzisă pe ecranele oligarhice!

III
Zilele acestea am fost contactat de oameni care au discutat cu regretatul parlamentar cu o zi înainte de tragedie. Ion Butmalai era dezamăgit. Dezamăgit, nu deprimat! Atacul mișelesc de la începutul lui octombrie, cînd i s-a spus că nu se va mai regăsi pe liste, l-a șocat și măcinat în permanență. Își stăpînea însă emoțiile, nu dădea niciun semn de slăbiciune, spunea că va reveni în politică pe o altă platformă. Interlocutorul mă întreba: “Cum de s-a ajuns aici? Avea cineva îndoiala că nimeni dintre cei 101 deputați nu merita mai mult acest statut decît Ion Butmalai?! Imaginați-vă ce candidatură potrivită ar fi fost acest om pentru funcția de Ministru de Interne, șef la CNA sau la Procuratura Generală!”

A urmat tragedia din 9 decembrie…
Nu sunt specialist în materie de criminalistică și nu dau verdicte. Există dovezi și probe de suprafață care conduc fie la suicid determinat, fie la omor. Ambele drumuri sunt, însă, sub imperiul asasinatului.

Dacă Ion Butmalai a fost nevoit să tragă un glonte în inima sîngerîndă de durere și umilință, există cineva care l-a determinat să facă asta, și acel cineva trebuie să fie pus sub învinuire conform articolului 150 al Codului penal. În ipoteza de mai sus lucrurile se simplifică, pentru că însuși parlamentarul a lăsat scris – dacă e scrisul său – cine anume se face vinovat de moartea sa. Plahotniuc, pentru că a cerut excluderea celui mai aspru critic al său de pe lista PLDM, și Filat, care a executat cu sînge rece ordinul șantajistului său, apăsînd pe trăgaciul umilinței fără nicio jenă.

Cele două tuburi de cartuș găsite la fața locului, poarta deschisă, mapa dispărută cu materiale incriminatorii la adresa tîlharilor de lux, poziția în care a fost găsit corpul neînsuflețit, timpul suficient pentru a se comite o crimă sunt doar cîteva dintre indiciile ce conduc spre ipoteza unui omor. În acest caz înscrisurile făcute sub presiune conduc spre aceiași asasini, morali sau nu, întrucît utilizarea în asemenea cazuri de către executant a numelor comanditarilor (angajatorilor) săi poate fi interpretat ca o tentativă de disculpare și de asigurare a unui alibi (justificare) pentru aceștia. În ce privește mapa dispărută, trebuie să spunem că conținutul ei a fost intens și jegos jinduit de cei pe care-i afecta în mod direct și incriminatoriu.

De aici și vizitele unor ciraci de-ai oligarhilor la domiciliul parlamentarului în tentativa de a-i oferi un loc pe liste în schimbul informațiilor și documentelor pe care urma să le facă publice. Renunțarea de a ține conferința de presă din 18 noiembrie are legătură directă cu mapa ulterior dispărută, conform unor surse bine informate din sistemul de drept.

Trebuie să menționăm, însă, că în contextul primei ipoteze (determinare la sinucidere), dar și a celei de a doua, omorul, ancheta o decide… procurorul Gurin, despre care presa a scris în repetate rînduri că este paznicul oligarhiei criminale! Ca să vezi, nici după moartea sa tragică neînfricatul parlamentar nu scapă de umbra acestui procuror general laș, pe care Ion Butmalai a avut curajul să nu-l voteze în ciuda poftelor banditești și a trocului mafiot.
Despre “poltronismul” unor așa-ziși colegi de partid, manifestat direct și cinic în spațiul public, ar fi de scris mult și zadarnic. Că un oarecare trimis Streleț și-a manifestat mai întîi exuberanța aniversară peledemistă, trecînd cu vederea tragedia de nedescris a celui care a fost camertonul fracțiunii sale parlamentare, e aproape de înțeles. Nu poți cere gîndacului de Colorado să cînte aria privighetorii, iar reacția publicului a fost, evident, una pe măsură!
Am rămas cu un gust amar după ce am citit undeva reflecțiile Mariei Ciobanu, altădată o voce apropiată mesajului justițiar, alături de cel al lui Ion Butmalai și Alexandru Cimbriciuc.
“Ieri, la Cahul, am trăit momente de milă și jenă pentru unii reprezentanți ai mass-media. Nu conștientizau că sunt prezenți la tragedia unui om, la nenorocirea unei familii. Un bun creștin judecă altfel în asemenea cazuri… De unde? Îți vârau microfoanele în gură, umpleau internetul cu fel de fel de reportaje „de la fața locului”, manipulând opinia publică. Mai mult de jumătate din membrii fracțiunii parlamentare a PLDM eram prezenți la funeralii, aproape toți care se află în țară. Ei au văzut doar „câțiva”. De parcă nu era de ajuns „spectacolul” pe care l-au prezentat acolo, regizat acasă de patronii lor, seara, la emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV am rămas stupefiată de postura pe care și-o luase unii invitați: judecători care dau sentințe, fără drept de apel…”

Despre mizeria la care s-au dedat televiziunile oligarhice am scris deja. Doar că ar fi fost necesar ca și parlamentara să le enumere direct, fără eufemisme și childuri. Nu a făcut-o probabil de grija majoră față de integrarea “europeană” a mafiei moldovenești. În ce mă privește, am participat la dezbaterile de la Cabinetul din umbră, la care face trimitere doamna Ciobanu. Am decis să-i dau replica pentru că mi se pare incorect și fariseic să fim învinuiți pentru faptul că ne facem datoria de jurnaliști. Că încercăm să spunem niște lucruri despre care nimeni nu vorbește.

Doamnă Ciobanu, a fost asasinat un OM, un deputat, un demnitar. Țara arde, iar babele se piaptănă… Să înțelegem că pe notițele lui Ion Butmalai nu scria că Plahotniuc si Filat sunt vinovați de moartea sa, ci invitații Cabinetului din umbră!? Noi l-am scos de pe liste pe cel mai activ deputat din parlament, noi l-am umilit, noi l-am batjocorit, nu bandiții politici Plahotniuc și Filat, asistați de lingăii lor cu gurile cusute!? De ce nu l-ați apărat, Maria Ciobanu, de ce ați tăcut complicitar și laș, de ce mințiți și acum cînd, din păcate, nu mai puteți primi replica celui care vă va răscoli conștiințele dincolo și dincoace de hotarele acestei lumi nedrepte?!
Întrebarea a fost, bineînțeles, una retorică.

                                                                                                                                      IV
Durere, lacrimi, flori…
O ceață aburindă, clătită în burnița unui decembrie întîrziat, învăluie în misterul despărțirii de această lume nedreaptă chipul unui om cu atît mai mare, cu cît de mici și josnici au fost călăii și “colegii” săi.