tatiana buianinaÎntr-o societate care încearcă să promoveze valori democratice, violența în familie este încă o normă. De ce este tolerată violența în Moldova și de ce avem impresia că autoritățile sunt neputincioase în lupta cu bătăile, am aflat de la psihologul Tatiana Buianina.

1.     De ce femeile noastre tolerează un soț bătăuș? Și de ce îi învață și pe copii să rabde?

Întrebarea de ce femeile tolerează conţine de fapt atitudinea celui care întreabă, eu, dvs. şi multe alte femei nu am fi stat într-o astfel de relaţie şi atunci evident apare întrebarea: dar de ce tolerează? De ce nu pleacă?

A ieşi dintr-o relaţie abuzivă nu este la fel de simplu cum ai închide o uşă după tine.

Abuzul fizic frecvent nu începe din senin, acesta se instalează după o fază iniţială de tensiune (tensiune din cauza banilor, copiilor, gospodăriei, geloziei etc). În această etapă victima controlează situaţia prin încercarea de a-l mulţumi pe abuzator. Nici o încercare de fapt nu va opri violenţa. Eventual tensiunea va exploda prin începerea abuzurilor fizice.

În următoarea etapă, etapa unde abuzul fizic începe, acesta de obicei nu este legat nemijlocit de comportamentul victimei, ci de starea emoţională a abuzatorului sau de evenimente externe. Oricum în această etapă se consideră că victima oarecum prin comportamentul său a declanşat abuzul, abuzatorul avînd ocazia să îşi aerisească tensiunea.

În a treia etapă, de regulă, abuzatorul dă dovadă de remuşcări, încearcă să scape de sentimentul de vină, dînd vina pe victimă („dacă mi-ai fi spus altfel”, „dacă m-ai fi ascultat”, „dacă ai fi tăcut” etc.). Ulterior partenerul abuzator poate da dovadă chiar şi de dragoste, generozitate, încercarea de a ajuta. Prin tot acest comportament abuzatorul va încerca să convingă victima că violenţa nu se va mai repeta. Acest comportament grijuliu pe de o parte şi agresiv pe de altă parte întăreşte legătura, convingînd victima că plecatul din relaţie nu este necesar.

Acest ciclu tinde să fie repetitiv şi poate explica de ce multe femei în Republica Moldova acceptă astfel de relaţii. Abuzurile pot fi teribile, dar promisiunile şi speranţele că faza a treia din nou se va instaura oferă victimei convingerea falsă că totul se va aranja. Plecatul este un proces de durată, frecvent sunt o mulţime de factori emoţionali, psihologici care leagă victima de abuzator.

Motivele pentru care unele femei tolerează violenţa faţă de sine diferă de la o  victimă la alta. Dacă ar fi să facem o listă a motivelor pentru care violenţa în familie se tolerează atunci am avea:

Dacă să mă refer la a doua parte a întrebării „de ce femeile noastre învață și pe copii să rabde?”. Probabil asta este unica soluţie care aceste femei o cunosc. O mamă care toată viaţa a răbdat evident va considera că aceasta a fost cea mai bună decizie şi prin modelul său, nu neapărat prin cuvinte, îşi va învăţa şi fiica, sau fiul în unele cazuri, că răbdarea este o soluţie viabilă. Nu poate o femeie victimă, nu are de unde, să educe în copiii săi curajul, curajul de a vorbi, de a avea o atitudine, iar la nevoie de a trînti şi o uşă. Dacă ar susţine că totul este în mîinile sale, ar trebui să îşi răspundă şi la întrebarea despre care a fost sensul anilor în care a răbdat, acest lucru ar anula o parte semnificativă a vieţii sale. Respectiv, în aceste cazuri, victimele care nu trec o cură psihoterapeutică de durată, sau sunt lipsite de suport social/emoţional vor avea dificultăţi de a înţelege că răbdarea este acel mecanism care le ţine în formula violenţei.

2.     Am fost șocați și profund îndurerați de moartea fetiței de 5 ani de la Leova bătută crunt de tatăl său. Mama a fost martor. Există vreo explicație pentru aprobarea tacită a mamei să-i fie bătut copilul? Unde mai este atunci instinctul matern?

Cunosc puţine detalii despre circumstanţele acelei familii. Bănuiala mea este că soţul o educa nu doar pe fiică. Oricum vom reformula situaţia, în acea familie bătaia pare să fie modalitatea de manifestare a „dragostei” şi „grijii”. Instinctul matern probabil era acoperit de cel al supravieţuirii.

3.     Comunitățile noastre sunt mici. De obicei, în sate se știe care sunt familiile în care bătaia face legea în casă. Și nu numai din partea tatălui, ci și mamei. De ce nu reacționează profesorii care zilnic îi văd pe acești copii? De ce nu reacționează polițistul de sector? De ce nu reacționează asistentul social?

Noi trăim într-o cultură punitivă. Avem o mulţime de proverbe care reflectă acest lucru: “Femeia nebătută ca şi casa nemăturată”, “bătaia din rai se trage”, sau expresii de genul “pe mine m-au bătut, om m-ai făcut” sau “eu te-am făcut, eu te-oi ucide”. Reieşind din acest folclor bătaia este văzută drept metodă de educaţie şi specialiştii frecvent nu reacţionează decît dacă văd semne grave.

Chiar şi atunci când văd semne grave, sistemul social se poate rezuma doar la o discuţie în urma căreia victima abuzului fizic într-un mod dur învaţă să tacă. Se întâmplă ca faimosul cumătrism să mutileze sentimentul de a fi uman chiar şi atunci când vine vorba de abuzuri grave, astfel avem cumătri prin poliţie, primării, procuratură etc. În cazul dat alegerea specialistului este între profesionalism sau relaţie sau bani, din păcate se întâmplă cele din urmă să prevaleze ca şi valori. Uneori se întâmplă însuşi poliţistul să îşi “netezească” din când în când nevasta, respectiv percepţia infracţiunii de către acesta va fi oarecum modificată, descurajând victima de a întreprinde ceva legal. Ei, şi în cazul în care abuzatorul este sancţionat, acesta din nou se întoarce în familie astfel descurajând pe viitor adresarea victimei către organele responsabile.

Pe de altă parte comunitatea însăşi încurajează tăcerea prin a blama victima pentru faptul că a provocat oarecum abuzul. Şi toate astea ni se trag din cultura în care violenţa este văzută drept instrument eficient în soluţionarea problemei. Ai dat o palmă ai redus omul la tăcere, este mult mai dificil de a discuta, căuta soluţii creative. De obicei, cei care sunt violenţi frecvent în trecut au fost ei însăşi victime a abuzului fizic, astfel considerând că este normal să pui oamenii la respect prin forţă.

4.     Ce poate face un copil de 6-7-8 ani sau mai mult într-o astfel de situație?  Există vreun mecanism prin care s-ar autoapăra?

În cazul în care copilul vorbeşte cu profesorul sau orice autoritate responsabilă, aceştia sunt obligaţi să reacţioneze. Aici din nou pentru cititori aş repeta numărul de telefon a liniei fierbinte deservite de specialiştii La Strada, unde pot suna atât specialiştii care nu cunosc ce ar putea întreprinde în anumite situaţii care implică violenţa în familie, cât şi simplii cetăţeni care sunt martori ai cazurilor de violenţă în familie. Numărul de telefon este gratuit: 080088008

5.     De cât timp sau de câte sesiuni este nevoie pentru ca un copil să uite sau să treacă coșmarul prin care au trecut?

În cazurile date se recomandă terapia de familie. Nu poţi trata copilul şi să îl plasezi înapoi în mediul abuziv. Nu copilul este cel care are probleme, ci familia ca şi entitate. Accentele în astfel de terapii se vor pune pe modalitatea de a interacţiona, comunica. Frecvent se va lucra şi la capacitatea victimei de a ierta, trece peste resentimente şi dezvolta (reîntoarce) un nou concept de sine non-victimizat. În cazul abuzatorului terapia va fi mai complexă, în funcţie de cauza agresivităţii frecvent se impun şi tratamente medicamentoase (psihiatrice, endocrinale, neurologice).

6.     Doamna Buianina, cresc acești copii mai înrăiți, riscă să comită infracțiuni și la rândul lor să-și bată și ei copiii?

Deoarece copilul este pus în situaţia imposibilă, fiind inferior atît sub aspect fizic cît şi cel emoţional, psihologic, fiind dependent de adult acesta nu poate riposta şi acest lucru sporeşte tensiunea interioară a copilului. Neavând alte modele, această tensiune riscă să se reverse asupra colegilor de grădiniţă, şcoală sau alţi copii cu care se joacă în curte.

Lipsa de respect faţă de copil poate genera lipsa de respect a copilului faţă de integritatea, spaţiul personal a altora, cu alte cuvinte da violenţa fizică îndreptată împotriva unei persoane în dezvoltare creşte potenţialul acestuia de a comite acţiuni îndreptate împotriva altora.

7.     Avem lege, avem ordine ale MAI-ului, avem rapoarte și totuși percepția generală este că nu se face nimic pentru a opri violența? E prea gravă problema sau autoritățile sunt indiferente?

Cazurile de violenţă se sancţionează, dar aveţi dreptate dosare sunt mult mai puţine decât persoane abuzate. Acest lucru probabil se explică fie prin faptul că sistemul răspunde ineficient şi oamenii nu au încredere în sistem, respectiv se depun puţine plângeri. O altă cauză ar putea fi lipsa standardelor profesionale pentru specialiştii care trebuie să răspundă prompt în astfel de situaţii, drept urmare sunt angajaţi specialişti cu un nivel mediocru a profesionalismului, aceştia la rândul său în loc să fie ghidaţi de profesionalism se las ghidaţi de prejudecăţile care le au sau pur şi simplu de confort. Dacă vrem să oprim violenţa ar fi bine de investit în profesionişti, care ar reacţiona prompt şi eficient la orice abatere, semn de violenţă. Atunci când în societate se va percepe că violenţa este o infracţiune gravă îndreptată împotriva oamenilor (copii, femei, bărbaţi) se va raporta mai mult, iar abuzatorii probabil vor fi puşi în situaţia de a găsi alte metode de convingere decât forţa.

8.     În concluzie, doamna Buianina, e tolerată violența la domiciliu în Republica Moldova?

Atâta timp cât societatea percepe bătaia drept metodă de educaţie, sau de impunere la respect, violenţa este o normă la noi (sub)culturală. Sunt şi persoane care reacţionează, care nu tolerează, din aceste considerente aş spune că în Moldova încă sunt comunităţi care normalizează violenţa, în acelaşi timp acest interviu este dovadă că violenţa nu mai este tolerată.

Vă mulțumesc.

vlad plahotniucÎntreprinderea de stat „Metalferos” se face vinovată de spălare de bani în proporţii deosebit de mare. Suma care se ridică la 700 de milioane de lei. Acest fapt a stat la baza unei anchete de serviciu a Inspectoratului Fiscal de Stat, fapt pentru care instituţia a fost expusă unui atac fără precedent din partea Centrului Naţional Anticorupţie. Informaţia a fost făcută publică de avocata Ana Ursachi, care îl reprezintă în instanţă pe şeful FISC, Nicolae Vicol, aflat în arest la CNA.

Ana Ursachi a declarat, citată de union.md, că „Metalferos” ar fi cumpărat anumite bunuri în valoare de 711 milioane de lei de la două companii: SRL „Sanferen” şi SRL „MedColina”. În urma controlului fiscal s-a dovedit că cei doi agenţi economici nu dispun de astfel de bunuri şi că le-ar fi procurat la rândul lor de la alte patru firme: „Gromprint”, „Titan Prim”, „GDS Com” şi “Donato SRL”. „Toate acestea sunt firme fantomă şi nu dispun de acte de evidenţă contabilă”, a menţionat Ursachi.

Avocata a mai spus că inspectorii fiscali s-au deplasat la sediile celor două SRL-uri care au livrat bunurile pentru a ridica actele de evidenţă contabilă şi au fost surprinşi să afle că  documentele au fost ridicate cu o zi înainte de colaboratorii Centrului Anticorupţie.

Precizăm că, potrivit unor informaţii vehiculate în presă, întreprinderea „Metalferos” este controlată de Vlad Plahotniuc, persoană care a fost acuzată şi anterior de implicaţii dubioase în afacerile cu metale. CNA, la rândul său, i-a revenit, conform algoritmului de partajarea a instituţiilor în stat, Partidului Democrat al lui Plahotniuc. Acest fapt justifică acuzaţiile conform cărora, motivul principal al descinderii ofiţerilor anticorupţie la FISC şi la alte instituţii guvernamentale, subordonate PLDM, reprezintă o tentativă de intimidare funcţionarilor numiţi în funcţie de PLDM, implicit a premierului Vlad Filat.

PLDM_12Partidul Liberal Democrat exprimă vot de neîncredere Centrului Naţional Anticorupţie şi îi cere fracţiunii sale parlamentare să întreprindă măsurile specifice pentru a face ordine la această instituţie.

Într-un comunicat de presă emis astăzi, liberal-democraţii condamnă acţiunile procurorilor anticorupţie, pe care îi acuză că intentează dosare penale la comanda unor politicieni şi partide politice.

„PLDM exprimă vot de neîncredere conducerii CNA, care a compromis reforma acestei instituţii importante în stat, dar şi valorile caracteristice unui stat de drept, acţionând la comandă politică. PLDM cere grupului său parlamentar să întreprindă toate măsurile ce se impun pentru a readuce activitatea CNA în albia legală şi în interesul cetăţenilor Republicii Moldova”, se spune în comunicat.

Nemulţumirea liberal-democraţilor a fost determinată de acţiunile de vinerea trecută ale procurorilor de la CNA care efectuat un şir de percheziţii la sediile unor instituţii gestionate de reprezentanţi ai PLDM, printre care şi Inspectoratul Fiscal de Stat. În aceeaşi zi, şeful CNA, Nicolae Vicol, a fost reţinut pentru 72 de ore, fiindu-i intentate câteva cauze penale.

În vizorul CNA se mai află şi alţi demnitari PLDM, printre care ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, şi cel al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, cărora, de asemenea, le-au fost intentate dosare penale pe motivul depăşirii atribuţiilor de serviciu.

Descinderile de vineri a procurorilor CNA au fost catalogate de către premierul liberal-democrat Vlad Filat ca o tentativă de intimidare a sa din partea Partidului Democrat, în special, a prim-vicepreşedintelui acestuia, Vlad Plahotniuc.

Deocamdată, CNA nu a reacţionat la acuzaţiile PLDM.

pozitia-copilului-filmul-lui-calin-peter-netzer-a-castigat-ursul-de-aur-la-festivalul-de-la-berlin_size15O nouă victorie a cinematografiei românești. Filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a obținut, sâmbătă seară, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Distincţia a fost primită de regizorul Călin Peter Netzer şi de producătorul Ada Solomon de la celebrul cineast Wong Kar Wai, preşedintele juriului ediţiei din acest an a Festivalului.

Emoționat, Călin Peter Netzer a spus: „Voi încerca să spun ceva, deşi am rămas fără cuvinte. Mulţumesc Berlinalei că ne-a invitat aici, mulţumesc directorului festivalului, Dieter Kosslick, dar şi lui Răzvan Rădulescu, cu care am scris scenariul acestui film”.

Producătoarea peliculei, Ada Solomon, a ținut să menționeze: „Sunt mai obişnuită să fiu o luptătoare decât să câştig. Mulţumesc actriţei noastre principale, Luminiţa Gheorghiu, acest premiu este în mare parte şi premiul ei. Desigur, îi mulţumesc lui Călin Peter Netzer care a făcut acest film. Le mulţumesc şi celor care nu au crezut în noi, care nu ne-au susţinut, pentru că ne-au făcut să devenim mai puternici şi mai hotărâţi”, a mai spus Ada Solomon, care şi-a încheiat discursul mulţumind femeilor puternice din România, femeilor care lucrează în industria cinematografică, dar şi Berlinalei, un festival pe care îl consideră „un atelier de talente”.

În competiția oficială de anul acesta au concurat 18 filme. Festivalul Internațional de Film de la Berlin, cunoscut și ca Berlinale este unul dintre cele mai importante festivaluri de film din lume și unul din cele mai reputate evenimente media. Are loc în Berlin, Germania, începând cu anul 1951.

vasile nastasePublicistul Constantin Cheianu spunea într-un articol că, actualmente, în Republica Moldova există două puteri, două guverne paralele, unul al nostru, al cetăţenilor şi altul tenebru, particular, al mafiei, şi că cel de-al doilea este, deocamdată, mai eficient.

Vinerea neagră a arestărilor confirmă în totalitate această ipoteză. Deocamdată guvernul oficial este luat cu asalt, este atacat fără drept de apel de către membrii guvernului tenebru mafiot, aflat la un singur pas de a trece de la starea de mafie la starea de juntă.

Repet, o fi şeful Fiscului un om cu bube, o fi având pufuşor pe botişor, dar faptul că a îndrăznit să se apropie de ugerele doldoroase ale mafiei mă face să cred că ne aşteaptă, în viitorul apropiat, o bătălie pe viaţă şi pe moarte.

Mascarada publikă cu mascaţi şi fini de la CNA, care continuă şi la această oră cu hărţuirea câinoasă a oamenilor apropiaţi premierului, a purtat şi poartă un caracter pe cât de primitiv, pe atât de antipatic. Normele de drept internaţional, inclusiv ale CEDO, se ghidează în esenţa lor pe un principiu care lipseşte aproape cu desăvârşire în Republica Moldova. Conform acestuia, un cetăţean care are o problemă cu justiţia trebuie să aibă parte de o justiţie în care să-şi investească toată încrederea. Ce încredere să avem noi, cetăţenii, în CNA-ul lui Chetraru şi Zumbreanu? Ce încredere să avem noi, cetăţenii în justiţia lui Poalelungi şi Pleşca? Ce încredere să avem in trustul audiovizual al lui Plahotniuc, ilegal şi mincinos, condus de o instituţie de stat aservită şi coruptă, numită CCA, condusă de Pokaznoi şi alţi câţiva consilieri vânduţi stăpânului atotputernic. Şi dacă nu avem nicio încredere, de ce ar trebui să le tolerăm, să le plătim din banii noştri, ai contribuabililor?

Votul de blam de ieri din Parlament a pus începutul unui proces complex de demafiotizare a ţării, iar declaraţia premierului Vlad Filat de la capătul unei zile politice fierbinţi vine să întărească aşteptările societăţii. Numai că de la declaraţii incendiare, puterea aleasă de popor, indiferent ce culoare politică are, trebuie să dea dovadă de consecvenţă, de voinţă politică şi de dorinţă de a opera schimbări majore, durabile şi de neîntârziat.

Aşa cum spuneam, elementele tenebre ale mafiei au pus stăpânire pe întreg sistemul de stat. Statul are nevoie de o curăţenie drastică şi imediată. Acest Centru al mafiei trebuie să devină chiar de săptămâna viitoare al statului de drept şi tocmai de aceea el trebuie transferat în cadrul Ministerului de Interne, prerogativa numirii în funcţie a şefilor acestuia fiind delegată prin lege ministrului de Interne. O altă soluţie ar fi lichidarea acestui centru ca instituţie chipurile autonomă, în realitate o filială a Partidului Democrat, iar atribuţiile legale să revină aşa cum e în toată lumea civilizată Ministerului de Interne, care va avea sarcina să facă curăţenie în toate instituţiile statului, inclusiv la Vamă, Fisc şi oriunde în altă parte dacă vor exista semnale şi probe incontestabile, inclusiv în zona unor lideri politici care se consideră cinstiţi si curaţi!

Aşteptăm, tot săptămâna viitoare de la aleşii poporului o soluţie principială în raport cu o altă instituţie fundamentală a statului, Procuratura Generală. După evenimentul tragic din Pădurea Domnească, această instituţie a “decedat” pentru cetăţenii acestei ţări. Prin urmare, o asemenea instituţie are nevoie de un nou cadru legislativ care trebuie aprobat de urgenţă, astfel încât în fruntea ei să vină un procuror care să facă curăţenie reală şi calitativă în instituţiile statului, pentru a le elibera din captivitatea mafiei.

Procuratura Anticorupţie, o altă filială a PD, trebuie subordonată noului procuror general pentru a i se reda credibilitatea pe care a pierdut-o, iar procurorii corupţi din cele două instituţii să fie cercetaţi penal pentru fărădelegile comise.

Şi poate cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă aleşii noştri, e să facă curăţenie în instanţele de judecată şi în CSM. În cadrul şedinţei anuale a judecătorilor au existat voci temerare, venite din chiar sistem, care au cerut demisia CSM-ului aservit puterii oligarhului, voci sprijinite şi de preşedintele Nicolae Timofti, care a declarat că sistemul judecătoresc a pierdut lupta cu corupţia, în fruntea acestuia ajungând persoane dubioase, controlate din exterior. Să nu fie oare capabilă puterea poporului exprimată prin intermediul deputaţilor să pună la punct această cloacă de criminali în mantii de judecător?!

De asemenea,  societatea aşteaptă reformarea CNI-ului în fruntea căruia a ajuns un personaj controversat şi bănuit de acte de corupţie.  O persoană credibilă din rândurile scriitorilor, de exemplu, ar putea reda încrederea cetățeanului în această instituție de la care avem atâtea aşteptări.

Abia atunci braconierii cu obraz de mistreţ din Pădurea Domnească vor putea fi demişi in-corpore, astfel încât să asanăm instituţiile fundamentale ale statului şi să redăm încrederea pierdută a cetăţenilor.

Dacă săptămâna ce vine asemenea acţiuni nu vor fi întreprinse de către deputaţii din Parlament şi de către Guvernul legitim al Ţării, atunci declaraţiile curajoase şi fără precedent ale domnului Filat nu vor costa o ceapă degerată, iar integrarea noastră europeană se va transforma din vis în coşmar!

nicolae_timoftiPreședintele Nicolae Timofti a ieșit astăzi în fața presei pentru a se expune asupra crizei politice. Șeful statului a menționat că lupta politică din ultimele zile este una care nu trebuie să ne determine să facem scenarii sumbre privind viitorul țării, dar această confruntare trebuie să aibă loc în spațiul constituțional. În acest sens, președintele spune că instituțiile statului responsabile de respectarea legii nu trebuie să fie antrenate în luptele politice. „Orice alt mod de comportament al instituțiilor sau al directorilor va fi sancționat” a mai spus Nicolae Timofti.

Președintele a declarat că după discuțiile separate pe care le-a avut cu fiecare din liderii Alianței aceștia i-au promis că în scurt timp se vor așeza la masa de negocieri pentru a găsi soluții pentru actuala criză politică. Șeful statului așteaptă ca partidele de la guvernare să dea dovadă de responsabilitate față de partenerii externi și cetățenii Republicii Moldova.

Timofti mai spune că în cazul în care i se va solicita să accepte demisia unor miniștri va proceda întocmai prevederilor constituționale.

Vlad Plahotniuc a coborât în această după-amiază din prezidiul Parlamentului.

După ce funcția de prim-vicepreședinte a fost lichidată, deputatul a anunțat că își dă demisia. După o altă pauză în care Comisia Juridică a pregătit un proiect de hotărâre în acest sens, demisia acestuia a fost acceptată. Însă tot în această după-amiază, liberal-democrații și comuniștii au mai votat o inițiativă prin care i-au oferit vot de neîncredere lui Vlad Plahotniuc.

Ședința Parlamentului s-a încheiat acum câteva minute. Spre finalul ședinței, deputații s-au mai înveselit. Liberalul Valeriu Munteanu și liberal-democratul Tudor Deliu și-au dedicat reciproc strofe de poezii.

grigore vieruRegăsirea alfabetului latin: un moment istoric

Marii scriitori au fost și mari fondatori de publicații naționale. O fericită idee lansată de Ion Druță a dat suflare unei noi publicații, care se numește Glasul. Glasul cui? Desigur că al conștiinței și dreptății naționale, al timpurilor noi în care trăim, al adevărului nostru, vlăguit, dar neînvins.

GLASUL este prima noastră tipăritură postbelică editată cu literele firești ale graiului strămoșesc.

Așadar, ni se dă, mai exact, ni se restituie: alfabetul pentru care adevărații noștri înaintași, martiri ai neamului, și-au sacrificat viața; alfabet pentru care adevăratele inimi, contemporane cu noi, poate că-și pun în primejdie clipa cea repede. Stropi de sânge, nestinși încă, ne privesc ca niște ochi plini de suferință jertfitoare, din fiecare literă. Așadar, ni se întoarce (sperăm că pentru totdeauna) una dintre cele mai prețioase comori spirituale pe care trebuie s-o păzim cu toții ca ochii din cap, cu bucurie stăpânită, cu răbdare schimnicească și înțelepciune latină.

Ni-i drag alfabetul latin nu pentru că este mai bogat și mai frumos decât alte sisteme grafice, dar pentru că este al nostru. Recăpătându-ne propriul glas, ne recăpătăm țara și ne înscriem în ordinea cosmică.

Iubirea de moșie este un zid întru apărarea ființei naționale. Ci trebuie, de la mic la mare, să înțelegem că scrisul la care am râvnit cu toții atât de mult nu este un plug fermecat ce poate ara, ca în poveste, singur. El poate face minuni numai stropit cu roua ostenelii noastre zilnice.

Bateți, clopote, sub cerul Căprianei: ne-am regăsit neamurile, binecuvântați-le!

vlad plahotniucFuncția de prim-vicepreședinte al Parlamentului a fost lichidată. 73 de deputați au votat acum câteva minute pentru lichidarea funcției de prim-vicepreședinte al Parlamentului. Fracțiunea PL a lipsit din sală, iar fracțiunea PD a votat împotrivă.

Imediat după adoptarea proiectului de lege în lectură finală, PLDM a cerut să fie supusă dezbaterilor și votată o altă inițiativă care prevede acordarea votului de neîncredere lui Vlad Plahotniuc. Democratul a ieșit însă la microfon și a anunțat că demisionează, aceasta după ce a mulțumit colegilor din AIE 2 și a cerut premierului să vină în Parlament să-și depună demisia. Parlamentarii nu au votat încă demisia lui Plahotniuc pentru că au luat o altă pauză.

timofti 2Preşedintele Nicolae Timofti a recunoscut astăzi, în faţa Adunării Generale a Judecătorilor că sistemul judecătoresc, din care a făcut şi el parte până nu demult a cedat în faţa luptei cu corupţia. Şeful statului susţine că justiția a ajuns să fie controlată „din afară” prin intermediul unor persoane infiltrate în sistem, care au menirea să protejeze „interese obscure ale unor cercuri politice şi persoane private”.

Nicolae Timofti a participat astăzi, 15 februarie, la Adunarea Generală anuală a Judecătorilor, la care a ținut un discurs despre situația actuală a sistemului judecătoresc. Acesta i-a asigurat pe magistraţi de sprijinul statului în procesul de reformare a sistemului judecătoresc și le-a solicitat să participe activ la acest proces.

„La ora actuală, există cadrul necesar legal, iar în scurt timp sperăm să avem și salarii majorate pentru judecători ca aceștia să funcționeze în mod independent. Numai cine nu vrea, nu este independent. Adresez cuvinte de susținere judecătorilor care nu s-au lăsat antrenați în acte ilegale, compromițătoare pentru autoritatea judecătorească. Doar un singur lucru pot să mi-l reproșez personal, dar și majorității dintre Dumneavoastră: cum s-a întâmplat că am pierdut confruntarea cu cei corupți? Cum de s-a ajuns ca justiția să fie controlată din afara prin persoane infiltrate în sistemul judecătoresc, sau promovate inexplicabil de repede în funcții importante pentru a proteja interesele obscure ale unor cercuri politice, sau persoane private?”, s-a întrebat șeful statului.

Totodată, președintele Timofti a arătat că în justiție activează în continuare judecători compromiși din punct de vedere profesional și moral. „Numărul celor care au plecat în ultima perioadă de bună voie din sistem de teama de a fi sancționați, sau au fost demiși, este prea mic. Mă mir cu câtă înverșunare sunt promovate în continuare persoane nedemne în funcții de conducere în instanțele de judecată”, a mai menţionat Nicolae Timofti.

noul-sef-al-fisc-ului-promite-sa-le-vina-de-hac-angajatilor-corupti-1344284505Directorul Inspectoratului Fiscal, Nicolae Vicol, a fost reţinut pentru 72 de ore, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni cum ar fi corupere pasivă, abuz în serviciu şi încălcarea inviolabilităţii vieţii private (interceptări), a anunţat, acum câteva minute, serviciul de presă al CNA.

Amintim că Nicolae Vicol a fost reţinut în dimineaţa zilei de astăzi de către procurorii anticorupţie,după descinderea acestora la sediul FISC.

În cadrul briefingului susţinut la ora 14.00, directorul CNA, Viorel Chetraru, a data asigurări că, în acest caz nu este vorba de comandă politică,menţionând că „nici CNA, dar nici colegii de la Procuratură, nu-şi permit să demareze o astfel de acţiune, cu un grad mare de sensibilitate, fără să aibă probele necesare”.

plahotniuc-2-colajEvenimentele produse în dimineaţa zilei de astăzi conţin mai multe elemente din care rezultă că se pregăteşte tentativă de lovitură de stat. De această părere a fost expertul Victor Ciobanu, exprimată în cadrul unei emisiuni televizate.

Precizăm că, pe parcursul acestei zile, aproximativ 15 grupuri de procurori au invadat mai multe instituţii guvernamentale unde fac percheziţii şi efectuează arestări. Printre cei arestaţi se numără şi şeful Inspectoratului Fiscal, Nicolae Vicol, care a fost transportat cu forţa la sediul CNA la interogări. Între timp, procurorii anticorupţie au descins şi la domiciliul acestuia, după ce i-au percheziţionat biroul de serviciu şi maşina din dotare.

Aceste acţiuni fără precedent se produc în paralel cu şedinţa plenară a Parlamentului, în cadrul căreia a fost pus în dezbatere proiectul de lege care prevede demiterea din funcţie a prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Tot astăzi, a fost examinat şi raportul Comisiei care a investigat contextul în care s-a produs incidentul de la Pădurea Domnească, soldat cu moartea lui Sorin Paciu. Membrii Comisiei, dar şi mai mulţi deputaţi l-au acuzat pe Plahotniuc că acesta ar fi încercat să tăinuiască crima şi că ar fi determinat denaturarea intenţionată a anchetei în cazul acestui incident tragic.

Ieri, liberalul Mihai Ghimpu a atenţionat, în cadrul unei emisiuni televizate, că „a început războiul”, sugerând că instituţiile de forţă controlate de PD, printre care se numără CNA şi Procuratura Generală, vor lua atitudine împotriva premierului Filat şi a oamenilor săi din Guvern, care şi-ar fi permis „să folosească în scopuri politice” incidentul de la răufamata vânătoare.

La fel de importantă este şi declaraţia de ieri a ministrului de Interne, Dorin Recean, care a afirmat că deţine probe care confirmă că Plahotniuc este urmărit de Interpol şi că acesta ar fi sustras 15 file din documentul expediat autorităţilor de la Chişinău de către Biroul Interpol din Lyon, Franţa.

Înainte de şedinţa Parlamentului de astăzi, Plahotniuc a organizat un briefing, în cadrul căruia a anunţat presa că declaraţiile lui Recean sunt mincinoase şi că îl va ataca în instanţa de judecată. Ulterior, acesta a părăsit sala de şedinţe a Legislativului, exact în momentul în care deputaţii au pus în dezbatere proiectul de lege privind demiterea sa.

mascatiDirectorul CNA a ieșit azi în fața presei pentru a anunța că descinderile de astăzi în instituțiile de stat nu sunt singurele și că vor urma și altele.

Potrivit lui Viorel Chetraru declarațiile politicienilor sunt dezechilibrate, iar instituția pe care o conduce nu este un instrument de răfuială politică. „Am anunţat politicienii de la bun început că instituţia nu va fi la dispoziţia nimănui, încă atunci când am candidat la acestă funcţie. Am pornit dosare penale pe numele unor miniştri, vor urma şi alţii. Aceştia reprezintă întreaga paletă a eşichierului nostru politic“, a spus directorul Centrului.

Amintim că șeful Fiscului a fost reținut astăzi de către ofițerii CNA după ce la sediul Inspectoratului Fiscal de Stat, dar și la domiciliul lui Nicolae Vicol au fost făcute percheziții. Nici Viorel Chetraru, nici Bogdan Zumbreanu nu au spus clar despre ce fel de dosar este vorba în cazul șefului de la Fisc, ci doar au enumerat acuzațiile care i se aduc.

CNA a ajuns cu perchezițiile și la Guvern.

vasile nastaseTrăiesc sentimentul că noi, cetățenii Moldovei, rătăcim în aceste zile într-o gaură neagră a terorii. Siguranța fiecărui dintre noi e una precară și accidentală. Adie a starea de spirit trăită de sovietici în anul 1937, când oricine și oricând era saltat noaptea și dus din sânul familiei la închisoare și apoi în GULAG.

Descinderea în forță de azi dimineață în sediul Guvernului și la Fisc nu mă sperie și nici nu mă bucură. Dacă am fi trăit într-un stat de drept, aceste acțiuni chiar ar fi trebuit salutate, având în spate niște informații clare despre încălcarea flagrantă a legii.

Ceea ce mă preocupă în aceste clipe  ține de credibilitatea celor care întreprind aceste acțiuni în forță, arătându-și mușchii și șantajând nu doar factori politici concurențiali, ci și pe fiecare dintre noi, muritorii de rând.

Privesc la televizor și văd imaginea unui personaj pre numele său Zumbreanu, despre care presa a scris că este finul lui Plahotniuc, care nu are în ochii noștri nicio iotă de credibilitate, îndeplinind o comandă politică chiar în ziua în care șeful său de partid urmează să fie destituit din prezidiul Parlamentului. Este imaginea întruchipată a unui individ care pe timpurile regimului comunist opera arestări ale oamenilor de afaceri pentru a le prelua businessul. În oglinda inversată observăm chipurile lui Mejinski și Gurbulea, Zubic și Papuc, a ciracilor din Procuratură și Centrul de teroare responsabili pentru arestarea unor personalități notorii, dar mai cu seamă a tinerilor care au participat la evenimentele din 7 aprilie 2009.

Văd niște mascați alergând pe culoarele Guvernului de parcă ar fi în căutarea și reținerea unor criminali evadați din închisoare.

Agonia este starea ideală a răzbunării. Asistăm chiar în aceste clipe nu doar la derapajul statului de drept, capturat și mafiotizat, în care procuratura și instanțele de judecată servesc în mod necondinționat un personaj politic  și nu interesele legitime și drepturile cetățenilor, ci și la cea mai gravă cumpană politică a Republicii Moldova din momentul proclamării independenței de stat. Nici războiul de independență nu a fost atât de mârșav tocmai din motivul că atunci aveam cu ce ne apăra ființa națională.

Numai că toate aceste lucruri, dacă nu vor fi curmate imediat de partea sănătoasă a acestui stat și a acestui popor, ne vor părea  zorzoane și floricele în comparație cu ceea ce ne așteaptă.

Trăiesc intens sentimentul că în ceafa noastră, a tuturor, suflă diabolic chipul hidos al unei forme deosebit de periculoase ale dictaturii, de sorginte latino-americană, numită juntă.

Junta, nu vă spune nimic?

foto panou verde„Vrem Moldova fără sărăcie. Soluția? ” Acest mesaj l-am observat pe unele panouri care au apărut în capitală în ultimele zile. Două billboard-uri verzi au fost instalate la începutul și capătul Viaductului.

Serviciul de presă al PLDM a declarat pentru Glasul că panourile nu le aparțin și partidul nu are nicio legătură cu mesajul lansat.

Amintim că “Moldova fără sărăcie” a fost sloganul electoral al PLDM în alegerile parlamentare din noiembrie 2010. Iar “Soluția” a promis-o Igor Dodon în campania pentru alegerile locale din 2011.

start_1145809Un grup de procurori de la Centrul Naţional Anticorupţie, au descins, în această dimineaţă, la sediul Guvernului şi la cel al Serviciului Fiscal de Stat. Grupul operativ este condus de Bogdan Zumbreanu, şeful Direcţiei de urmărire penală din cadrul CNA. Potrivit acestuia, percheziţiile fac parte din procesul de anchetă în cadrul unor dosare penale intentate anterior, care vizează nişte presupuse acte de corupţie şi abuz în serviciu comise de înalţi funcţionari de stat.

Zumbreanu a evitat să ofere detalii vizavi de dosarele, respectiv, persoanele vizate de procurorii anticorupţie, menţionând că CNA va veni cu o poziţie oficială, astăzi la ora 14.00, în cadrul unui briefing organizat la sediul instituţiei.

Menţionăm că acţiunile de astăzi ale CNA se înscriu în şirul unor altor acţiuni similare din ultima perioadă care vizează, în particular, doi miniştri numiţi în funcţie de PLDM, respectiv ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, şi cel al Finanţelor, Veaceslav Negruţa. Mai mulţi observatori ai fenomenului politic au catalogat aceste acţiuni ca pe o răzbunare a prim-vicepreşedintelui Parlamentului,Vladimir Plahotniuc, împotriva premierului Vlad Filat, pe fondul tensiunilor apărute între cei doi, în special în ultima perioadă.

Ar mai fi de menţionat faptul că cel care gestionează dosarele penale împotriva miniştrilor liberal-democraţi este Bogdan Zumbreanu în persoană, care, întâmplător sau ba, este finul de cununie al lui Plahotniuc.
Vom reveni.

VPDupă ce ieri ministrul Dorin Recean a confirmat că prim-vicepreședintele Parlamentului este în vizorul Interpolului, astăzi Vlad Plahotniuc a distribuit tuturor deputaților un răspuns al Interpolului care, potrivit lui, confirmă că nu este căutare internațională.

Plahotniuc spune că a primit răspunsul Biroului Interpol de la Lyon încă în ianuarie, dar nu l-a prezentat pentru că știa că se vor mai aduce alte acuzații. Democratul îi cere ministrului de interne să dezmintă afirmațiile sale, în caz contrar, acesta îl va da în judecată pentru calomnie.

Amintim că ieri, Dorin Recean a declarat că Departamentul Securitate internă s-a autosesizat după ce documentul care atestă interesul Interpolului italian pentru Vlad Plahotniuc  a fost făcut public. Ministrul a declarat că din document lipsesc mai multe pagini, dar MAI a recuperat șase dintre cele lipsă în care Interpolul italian descrie legătura dintre Vlad Plahotniuc şi gruparea criminală Solntsevskaya din Rusia, o grupare criminală extrem de feroce şi de temut, aflată în topul zece al celor mai influente grupuri de crimă organizată din lume.