„Glasul Națiunii”, 3 iulie 2008

Țara noastră zbuciumată,

Mamă mult îndurerată,

Ți-au furat cei răi o fată,

Înc-o dată și-ncă-o dată.

La-ntuneric de ursită,

Când barbarii se agită,

Ți-au răpit, răpit, răpită,

Partea cea mai răsărită.

Au venit cu mare grabă,

Roșii steaguri pe tarabă,

Prefăcându-se c-o-ntreabă

Că știau că sîngeri, slabă.

Și-au făcut să fie roabă

Fata ta cea basarabă,

I-au făcut coșciug din lemne

Și-au avut purtări nedemne.

Limba ei să o îndemne

La remorca altor semne,

I-au golit de oase lutul

Și i-au arestat trecutul.

Floarea i-au bătut cu cnutul,

S-au purtat cu ea ca mutul,

Care-și molfăie sărutul,

I-au golit de semne scutul,

Pân-a plâns în maluri Prutul.

Mamă, ți-au furat o fată,

Țara noastră-ndoliată,

Că prea rar te afli toată,

Cum dreptatea te arată.

Mamă, să-ți înveți recruții

Să mai faci revoluții,

Într-o carte dreaptă du-ți-i,

La o hartă sfântă du-ți-i.

Către țara noatră du-ți-i,

Să audă mulții, mulții

Cum își plâng tăcut pierduții,

Chișinăul, Cernăuții.

Mamă, lacrimă de jale,

Mamă, cu mâinile goale,

Cheamă-ți fiii să se scoale,

Pentru dreptul fetei tale.

Că o umilesc străinii

Și îi pun pe frunte spinii,

Mamă, potolită foame,

Mama mamelor de mame.

Câinilor care te latră

Dă-le bucături de piatră,

Că, sub neamul lor de șatră,

Arde vechea noatră vatră.

Și-am zis verde cum e dorul,

Foaie-n trei de-a tricolorul,

Mamă, nu se stinge dorul

Care-ți va-ntregi poporul.

Ține minte, înc-o dată,

Țara, mamă-ndoliată,

Cu destinul tras pe roată,

Că nici astăzi nu ești toată.

Și că-ți este încă roabă

Fata ta cea basarabă,

Ce de dorul tău întreabă,

Ea-și răspunde, ea întreabă

1968 – 1971