Cine va citi cele de mai jos, să meargă cel puțin o dată pe lună la slujbă la Biserica ortodoxă și să nu vorbească de rău pe nimeni. Lumea asta trecătoare nu are bucurie. Aceasta de mai jos este bucurie. În anul 1989 am făcut mai multe făgăduințe (mi-am propus) printre care să merg în fiecare duminică la slujbă, pe celelalte nu le mai spun, ca să nu mă laud mai mult. După o pregătire mare în luna aprilie 90, m-am împărtășit la Biserica ortodoxă Sf. Nicolae. Am simțit o mișcare deosebită, radia o mare bucurie a împărtășaniei în mine. După ce am înghițit în mine un cilindru de bucurie mare timp de ½ secunde, cu dimensiuni de 6 cm și 1,40cm. Cam de 30 de ani nu m-am împărtășit.

În 29.04.90 m-am dus la Biserica ortodoxă Sf. Apostoli Petru și Pavel. Aici am făcut semnul crucii cum trebuie (pînă aici îl făceam roată). Am simțit înțepături, greață, deshidratare și tocarea mușchilor în timp. Un miros neplăcut ieșea din mine și fața era udă. După dispariția acestora am văzut de două ori în dreapta altarului doi cilindri 1,2 m și 0,3m de culoarea fumului, trecînd contra unul pe lîngă altul numai cît am făcut semnul crucii. Apoi de două ori în stînga altarului o luptă între două valuri de culoarea fumului 12 m și h 0,8 m. Am văzut unghiul, eram încadrat în el, înclinația era de 30 de grade laturilor de 10 m, grosimea laturilor de 10 cm, cu globule albe în interiorul laturilor.

A intrat un izvor de bucurie mare prin mînă pînă la inimă, în jurul mîinii am văzut trei lumini sub formă de panglici de 2 x 0,5 cm, toate le-am văzut de două ori, numai cît făceam semnul crucii. Acasă am avut cel mai urît vis cu șerpi.

În 06.05.90 la Biserica Sf. Nicolae, de la începutul pînă aproape de sfîrșitul slujbei a fost izvorul de bucurie și deschiderea văzduhului de o sută de metri. Trebuia să stau bine pe picioare ca să mențin echilibrul. Capul se mișca (mai mult în minte). Toate obiectele se dădeau la o parte ( mai mult în minte) și fără frică să merg la luptă în război. Toate s-au făcut cît făceam semnul crucii. Mă gîndeam la Dumnezeu cît suferă de mult că nu facem calea lui și curgeau lacrimile ca la spălat. După un timp am simțit cum ieșea din mine ceva, dinții jucau mărunt și se dezlipeau mai greu și salivă nu mai aveam. În gît simțeam o durere delimitată de forma unei prune 6 secunde. În aceste 6 secunde, acel ceva îl simțeam foarte puternic la mii de metri, dar și la infinit mai slab. Aveam amestecată tristețe cu bucurie.

Deodată toate acestea au dispărut, apoi vibrînd puternic tot trupul și trecînd prin mine peste o mie de izvoare de bucurii, cel mai mare izvor de la degetul mare al piciorului stîng pînă la inimă 3 secunde, la fel și la piciorul drept. Doamna Duicu care cînta o auzeam ca la un stup de albine. La organele genitale erau peste o sută și mergeau spre afară din trup.

Odată cu izvoarele de mai sus apăreau alte izvoare mult mai mari. Acestea erau aplicate și vibrau. Intrarea era pe la umărul drept la 40 de grade la un interval de 3 secunde timp de 3 secunde. După 1/5 secunde pe unele trasee ale acestor izvoare apăreau niște sunete care circulau pe aceste trasee (trosnete, pocnete, răbufneli, foșnete, răsuflări, fîșîit, erupții, etc.).

Bucuria  mare era atunci cînd era fîșîitul, dar și mai mare era atunci cînd se întrerupeau 1/10 secunde aceste sunete. Cam de 15 ori au apărut. Durata celor de mai sus a fost de 80 de secunde cît cîntarea Doamnei.

Tot timpul am avut un gînd „bateți și vi se va deschide…” Dacă acestea erau continuu nu avem nevoie de hrană, apă, somn și aer. Succes în războiul nevăzut și Doamne ajută.

Ion Boboianu

Tîrgu-Jiu, România