BREAKING NEWS: Rețineri în Moldova și Ucraina într-un dosar de asasinate la comandă. Suspecți recrutați pentru lichidarea unor jurnaliști și politicieni

Imagine postare

O rețea suspectată că pregătea asasinate la comandă împotriva unor jurnaliști, militari și persoane publice a fost destructurată în urma unei operațiuni comune desfășurate de autoritățile din Republica Moldova și Ucraina. Mai multe persoane au fost reținute, iar anchetatorii susțin că gruparea era coordonată în scopul comiterii unor crime la comandă pe teritoriul ucrainean.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații și procurorilor PCCOCS, ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate au reținut trei persoane recrutate pentru a comite omoruri la comandă, precum și recrutorul acestora. Conform anchetei, acesta planifica asasinarea a cel puțin cinci persoane din domeniul politic și jurnalistic.

Operațiunea a fost realizată în cooperare cu autoritățile de la Kiev, fiind constituită o echipă comună de investigații. În paralel, pe teritoriul Ucrainei au fost reținute alte șapte persoane originare din Republica Moldova, suspectate de implicare în aceeași schemă. În urma perchezițiilor efectuate la Kiev și Odesa, oamenii legii au ridicat arme, echipamente și alte probe relevante.

Presa ucraineană scrie că serviciile secrete ruse ar fi oferit sume de până la 100.000 de dolari pentru comiterea acestor asasinate. Potrivit informațiilor publicate la Kiev, suspecții urmăreau ținte din rândul jurnaliștilor, militarilor și altor persoane publice, urmând să acționeze la primirea ordinului de lichidare. Executorii ar fi intrat în Ucraina prin Republica Moldova.

Autoritățile de la Chișinău nu au oferit, deocamdată, toate detaliile despre caz, însă au confirmat reținerea suspecților și destructurarea grupului infracțional. Totodată, se cunoaște că unul dintre cei reținuți este un fost traficant de droguri, care fusese grațiat în anul 2022. Decretul de grațiere a fost anulat recent de președinta Republicii Moldova.

Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii susțin că intervenția a prevenit comiterea mai multor omoruri la comandă și a dus la destructurarea unei rețele cu caracter transfrontalier.