Candidatura lui Poalelungi, susținută de CSM; „Urmează revolta poporului”

Imagine implicită

csmMihai Poalelungi a fost înaintat pentru un nou mandat în fruntea Curții Supreme de Justiție. Decizia a fost luată de către Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul unei ședințe închise.

S-a întâmplat cu puțin timp înainte ca protestatarii să fie primiți în sala de ședințe unde ar fi trebuit să fie discutat acest subiect.
Poalelungi, singurul candidat la funcție de președinte al CSJ, a fost propus Parlamentului pentru a primi un nou mandat.

Această acțiune i-a nemulțumit pe protestatari, care au anunțat o „revoltă populară”.

„Este incredibil cum această mafie capturează pe ascuns definitiv statul. Ceea ce fac ei este cu totul inadmisibil. Practic, prin decizia de astăzi au demonstrat încă o dată că sfidează poporul și revendicările sale. Ei deja au încălcat revendicările din rezoluția Forumului Civic. Urmează doar revolta populară”, a declarat Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate și Adevăr.
Cu o poziție similară a venit și Ilian Cașu, vicepreședinte al „Partidului Nostru”, care a spus că în următoarele zile vor fi organizate noi manifestații de amploare.

Potrivit legii, urmează ca în următoarea perioadă Parlamentul să se expună asupra propunerii CSM.

Sursa:independent.md