Chiril Moţpan: „Plahotniuc este un om nefericit; El nu va simţi niciodată ce înseamnă să trăieşti acel sentiment când oamenii simpli îţi strâng mâna şi te îmbrăţişează”
Plahotniuc este un om nefericit. Nu poate merge liber pe stradă, nu poate ieşi la o plimbare în oraş cu cei dragi, nu poate merge la teatru şi nici în parc să ia o gură de aer. Îi este frică. Frica este umbra lui. Tot frica îi alimentează mintea diabolică şi îl ghidează pe drumul infernului în care vrea să ducă această ţară.
Natura nu l-a înzestrat cu înălţimea pe măsura ambiţiilor sale. Din cauza aceasta suferă cumplit. Şi se răzbună pe semenii săi. Le pradă băncile, îi nenoroceşte luându-le până şi ultima brumă de avere, lăsându-i pe drumuri sau obligându-i să ia drumul pribegiei, calcă în picioare destine şi demnitatea omenească. Acuma, iată, vrea să fericească ţara cu alegerile uninominale. S-a întrebat Plahotniuc vreo dată, care este menirea lui pe pământ? Să distrugă o ţară? Să fie un devorator de destine?
Zilele trecute am fost, împreună cu Andrei Năstase, în satul Olăneşti din raionul Ştefan-Vodă, unde aveam programată o întâlnire cu localnicii. Era zi de duminică şi centrul satului forfotea ca un furnicar.
Era zi de târg. Negustorii şi-au întins tarabele pe ambele părţi ale drumului pe o distanţă de câteva sute de metri. Am intrat cu Andrei în acest furnicar peste care, la un moment dat, s-a lăsat liniştea. Oamenii se apropiau să se salute, ne strângeau mâna şi tot întrebau: când scăpăm de spurcaţii de la guvernare?
Atmosferă de nedescris la Olăneşti! Ochi sclipitori, bunăvoinţă şi încredere în liderii Platformei Demnitate şi Adevăr. Şi chiar dacă primarul PD-ist şi autorităţile raionale le-au blocat accesul în Casa de cultură, un edificiu ancorat încă în trecutul sovietic glorios şi gata să cadă sub greutatea drumului spre comunism, oamenii, însetaţi de adevăr, au făcut cerc în jurul lui Andrei Năstase şi timp de două ore au pus întrebări la care au primit răspunsuri.
La Olăneşti am înţeles că acest Plahotniuc-Ulinici nu va simţi niciodată, dar niciodată! ce înseamnă să trăieşti acel sentiment înălţător de fericire, când oamenii simpli, cuprinşi de emoţii sincere că te afli printre ei, îţi strâng mâna şi te îmbrăţişează în semn de recunoştinţă.