Criză energetică locală: mii de consumatori au rămas fără curent din cauza vremii severe

Imagine postare

Condițiile meteo nefavorabile au provocat avarii în rețelele electrice din mai multe zone ale Republicii Moldova, iar mii de consumatori au rămas temporar fără energie electrică. Anunțul a fost făcut de Ministerul Energiei, care precizează că echipele operatorilor intervin în regim continuu pentru remedierea defecțiunilor.

Sursa: Ministerul Energiei al Republicii Moldova

În zona centrală a țării, operatorul de distribuție Premier Energy Distribution a raportat 1.691 de consumatori deconectați în raioanele Criuleni și Orhei. Sunt afectate localitățile Marcăuți, Rîșcova, Stețcani, Miclești, Isnovăț și Izvoare.

În nordul republicii, operatorul RED-Nord a anunțat că, la data de 29 ianuarie, ora 12:00, erau înregistrate șapte deconectări avariate, care afectează 2.692 de consumatori din 16 localități ale raioanelor Rezina, Ocnița și Dondușeni. Dintre aceștia, 2.471 sunt consumatori casnici.

Autoritățile precizează că echipele tehnice lucrează non-stop pe teren pentru restabilirea alimentării cu energie electrică și reducerea timpului de întrerupere. Consumatorii sunt îndemnați să respecte recomandările de siguranță și să evite intervențiile neautorizate la instalațiile electrice.