CSM trece cu vederea apelurile ONG-urilor; Şeful Consiliului afirmă că instituţia nu va reveni la deciziile luate anterior
Consiliul Superior al Magistraturii trece cu vederea opiniile societăţii civile. După ce acum două zile mai multe organizaţii nonguvernamentale şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu recentele decizii de promovare a doi judecători, şeful CSM afirmă că nu va dispune reexaminarea chestiunilor cu pricina.
Victor Micu a declarat că au existat suficiente motive pentru a-i avansa pe magistraţi, iar dacă ONG-urile au anumite suspiciuni, să le probeze. „Se doreşte conservarea sistemului corupt”, au replicat unii dintre semnatarii apelului.
„Deja decizia respectivă noi am adoptat-o şi eu nu pot să revin. În ce sens. Noi am expediat la Parlament deja. Vreau să vă spun că atunci când se fac unele afirmaţii de către ONG-uri trebuie să fie nişte dovezi concrete. Domnul Gubenco, personal am votat pentru el şi el merită să fie un administrator bun! Şi eu consider că doamna Pitic are nişte viziuni mai noi privitor la Curte”, a afirmat Micu.
Reacţia preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii vine după ce reprezentanţii a nouă asociaţii obşteşti s-au arătat nedumeriţi de faptul că CSM a aprobat candidatura judecătorului Serghei Gubenco pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Comrat. Presa a scris că acest magistrat ar fi implicat în schema de spălare a peste 18 miliarde de dolari din Rusia prin intermediul băncilor şi instanţelor din Moldova, iar şeful statului a refuzat anterior promovarea lui, invocând probleme de integritate. Şi Serviciul de Informaţii şi Securitate a constatat existenţa unor elemente ce generează suspiciuni rezonabile privind hotărârile pronunţate de către Serghei Gubenco. Totodată, reprezentanţii ONG-urilor au cerut ca membrii Consiliului să îşi motiveze decizia de a o avansa pe Mariana Pitic de la Judecătoria sectorului Centru în fotoliul de magistrat al Curţii Supreme de Justiţie. Pitic este o judecătoare care a fost recunoscută anterior vinovată de încălcarea normelor Codului de Etică şi care în ultimii trei ani nu a examinat dosare. În declaraţia de avere, judecătoarea a indicat un automobil BMW X5, care ar fi avariat şi ar costa zece mii de lei, omiţând însă să menţioneze maşina de lux Porsche, pe care o conduce dar despre care refuză să vorbească. Argumentele preşedintelui CSM i-au dezamăgit pe unii semnatari ai apelului societăţii civile.
„Este îngrijorător că Consiliul Superior al Magistraturii ignoră opinia societăţii civile, ignoră norma legală care stabileşte că hotărârile Consiliului trebuie să fie motivate. Se creează impresia că în ultimul timp, Consiliul Superior al Magistraturii promovează în instanţe superioare judecătorii care nu au punctaj mare sau asupra cărora planează suspiciunile de corupţie. Acest fapt este un semnal foarte grav pentru justiţiabili care văd că nu sunt promovaţi cei mai buni judecători, pe de altă parte este îngrijorător însuşi pentru judecători. Este destul de serios când preşedintele pe de o parte, dar şi societatea vorbeşte că cineva nu este integru sau nu are reputaţie ireproşabilă”, a menţionat Ion Guzun, consilier Centrul de Resurse Juridice.
„Noi vorbim despre planarea unor suspiciuni. În ţara aceasta au fost scoase persoane din funcţii doar pentru că planau suspiciuni, dar când nu le convine, trebuie să demonstrezi în judecată. Prin aceasta se arată caracterul selectiv pe care îl aplică sistemul judiciar vizavi de diferite persoane. Pe de o parte, se promite că se aplica principiul meritocraţiei la înaintarea persoanelor în funcţia de judecători, pe de altă parte se fac concursuri de aşa gen. Se declară că se doreşte un dialog cu societatea, pe de altă parte prin fapte se demonstrează dorinţa de a păstra sistemul intact, sistemul existent corupt şi oligarhic”, a declarat Lilia Caraşciuc, director executiv Transparency Moldova.
Magistraţii vizaţi de reprezentanţii celor nouă asociaţii obşteşti nu au comentat, deocamdată, acuzaţiile ce li se aduc. Apelul societăţii civile a mai fost adresat legislativului şi Preşedinţiei. Asociaţiile le-au solicitat deputaţilor să verifice dacă Mariana Pitic respectă criteriile de integritate, iar şefului statului să aprobe doar candidaturi cu reputaţie ireproşabilă. Instituţiile vizate nu s-au pronunţat, deocamdată, pe marginea solicitărilor societăţii civile.