Am avut impresia într-o seară că toate discuţiile astea nu au nici o legătură cu cotidianul meu şi că sînt o simplă vorbărie.

 Acum cîţiva ani, cînd apăreau ca ciupercile după ploaie tot soiul de posturi de televiziune, am descoperit pe sticlă nişte analişti politici sfătoşi, volubili. Începea era talk-show-urilor şi discursurile şi reflecţiile acelor analişti sfătoşi m-au apucat de ochi, mi s-au părut insolite.

Analiştii aceia deconstruiau realitatea bucăţică cu bucăţică, ei explicau toate dedesubturile vieţii politice din RM, scoteau la iveală toate lacunele, toate problemele care împiedicau ţara să progreseze. Nimic nu le scăpa acestor oameni pătrunzători şi destupaţi la minte. Ei discutau ore în şir, ei vorbeau, criticau, îi puneau la respect pe guvernanţi, pe făcătorii de mişmaşuri, ei ridicau vocea uneori şi cereau dreptate, ei spuneau răspicat că aşa nu se mai poate trăi. Şi eu îi ascultam cu mare interes.

În mai fiecare seară, analiştii sfătoşi şi volubili apăreau pe sticlă şi disecau alte probleme şi lacune ale societăţii noastre. Muuuuulte erau problemele trecute în revistă de analiştii sfătoşi. Ei vorbeau despre traseismul politic, despre corupţie, despre hoţie, despre făţărnicia guvernanţilor, despre sărăcie şi migraţiune, despre decăderea morală şi despre murdăria de pe străzi.

Şi ei aveau soluţii, ei spuneau ce ar trebui să facem ca să scăpăm de cutare sau cutare problemă. Analiştii aveau soluţii diferite şi era curios să-i vezi polemizînd şi apărîndu-şi punctul de vedere distinct.

Anii treceau, iar eu îi tot ascultam pe analiştii sfătoşi. La un moment dat însă interesul a început să-mi scadă. Discuţiile lor lungi şi consistente au început să mă plictisească niţel. La mijloc erau mai multe motive. E greu să-i asculţi pe aceiaşi oameni ani de zile mai ales atunci cînd ei îţi repetă aceleaşi idei. Pe deasupra, analiştii erau acum protagoniştii mai multor emisiuni şi puteai să-i vezi în două-trei talk-show-uri ale zilei, la televiziuni diferite. Mai mult, anii treceau, iar problemele despre care discutau analiştii rămîneau nesoluţionate, soluţiile oferite de aceştia nu erau puse în practică. Şi am avut impresia, într-o seară în care ascultam cu ochii cîrpiţi de somn peroraţia interminabilă a unui analist, că toate discuţiile astea nu au nici o legătură cu cotidianul meu şi că sînt o simplă vorbărie.

Capac la toate a fost un talk-show în care analiştii sfătoşi, care între timp îmbătrîniseră vizibil, au recunoscut că ei nu mai au soluţii pentru primenirea ţării. Analiştii păreau descumpăniţi şi descurajaţi. Iar eu am slobozit o sudalmă. La ce bun i-am ascultat ani de zile?

Sursa: europalibera.org