Nu-i deloc o figură de stil, dacă spui că zilele trecute, la București, s-a auzit ultimul strigăt, disperat, al profesorilor și elevilor Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol. Școala românească, limba română, românii din stânga Nistrului aproape că nu-și mai văd viitorul, mai ales după ce „parlamentul” separatist a cerut oficial unirea Transnistriei cu Rusia.

Cum e să ai 17 ani, să mergi pe stradă, la un moment dat scapi câteva cuvinte în limba română, iar din spate cineva se năpustește la tine cu ocara – „fascistule!”? Doar pentru că ai vorbit în limba română. Și pentru că ești român. Acesta nu e un scenariu fantastic, ci crunta realitate văzută prin ochii unui adolescent care trăiește în Transnistria, la Tiraspol. Au venit, zilele trecute, la București, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, profesorul Ion Iovcev, directorul adjunct al școlii, Raisa Părurean, dar și 18 elevi de la acest liceu. Sau cum zic ei – am venit dintr-o țară și s-ar putea să ne întoarcem în altă țară. Pentru că plecaseră din Republica Moldova pe 14 aprilie, pe 15 aprilie așa-zisul parlament din Transnistria cere oficial alipirea la Rusia, iar pe 16 aprilie grupul de profesori și elevi de la „Lucian Blaga” se întreba dacă „acasă”, în stânga Nistrului, va fi tot în Moldova sau în Rusia.

Steaguri rusești la balcoane, în Tiraspol

Aud de la oamenii aceștia că în Tiraspol, pe la blocuri, lumea și-a pus deja la ferestre steaguri ale Rusiei. Euforie înainte de alipirea la Federația Rusă. Cât stăteam cu ei de vorbă, altă știre la televizor – în Odessa, un grup separatist cere înființarea unei republici. Atunci i-am văzut pe profesorii și pe elevii din Tiraspol cum s-au schimbat la față. Ce s-a tot vehiculat de câteva luni încoace, anume că rușii vor pune mâna pe estul și sudul Ucrainei, că vor ajunge la gurile Dunării, și la Transnistria, nu mai e doar un simplu joc pe tabla de șah.

Se va repeta scenariul din 1940?

Vorbisem cu profesorii școlilor românești din Transnistria încă de acum câțiva ani despre un subiect înfricoșător. Ca românii din stânga Nistrului să părăsească locul în care s-au născut, să fugă cu totul, cu familii, în dreapta Prutului sau în România, dacă Transnistria va ajunge în componența Rusiei. Atunci vorbeam doar la modul ipotetic. Acum îl aud pe profesorul Iovcev cum se referă la posibilitatea să se repete cele ce s-au întâmplat în 1940, când rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, iar românii de acolo au fugit numai cu ce aveau pe ei, lăsându-și la voia întâmplării avutul de-o viață. Au fost situații în care familii înstărite din România au adoptat câte o familie de basarabeni și le-au dat casă. Practic, basarabenii au luat viața de la capăt, de la lingură, cum se spune. La fel își pun și acum întrebarea, cruntă întrebare, românii, de data asta cei din Transnistria.

Viitor incert

Dacă s-ar întâmpla așa ceva, spune profesorul Iovcev, e ca și cum s-ar șterge cu buretele cei peste 20 de ani în care profesorii și elevii au luptat pentru limba română, pentru existența Liceului „Lucian Blaga”. Ei deja vorbesc acum despre „norocul” ca, de la toamnă, un alt an școlar să înceapă în școala românească. Nu mai știi ce va fi mâine, darămite peste câteva luni. Profesorii și elevii din Transnistria au fost primiți la Parlamentul din București, la Președinție, la tot felul de comisii și comitete. Dar întrebarea legată de viitorul românilor din Transnistria n-a primit un răspuns.

Sub 200 de români declarați, oficial, în stânga Nistrului

A fost în regiunea separatistă un referendum, în 2006, oamenii fiind întrebați dacă vor ca „republica” lor să se unească cu Federația Rusă. Rezultatul de atunci, nerecunoscut de nimeni pe plan mondial, arăta că 98% s-au pronunțat pentru această idee. Există alte cifre, din 2004, ale unui recensământ de pe urma căruia știm că în cele cinci raioane din stânga Nistrului trăiesc ceva mai mult de 550.000 de locuitori. La vremea aceea, 177.000 s-au declarat moldoveni, sub 200 au zis că sunt români, 168.000 sunt ruși, iar 160.000 ucraineni, la care s-au adăugat, în procente mult mai mici, alte etnii. Oare cu toții au spus, doi ani mai târziu, că vor să trăiască sub steagul Rusiei?

Curajul de a învăța în limba română

Mă întorc la elevii de la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol. Unii sunt de clasa a XII-a, alții mai mici, până în clasa a VIII-a. Vreau să știu de la ei cum privesc toată nebunia asta care e în jurul lor. Ce remarc la toți, băieți și fete, e o anume stare de calm. Sau poate că e doar modul în care au învățat să-și mascheze sentimentele. Ei vorbesc românește numai în familie. Sau cu prietenii lor, tot români. I-am întrebat cum îi cheamă. Și-mi spun că se numesc Nicolae, Gheorghe, Ion, Maria, Ana, Marina. „Mergem mai departe, nu băgăm în seamă”, zice unul dintre ei. Apropo de momentele acelea când sunt făcuți fasciști.

Dacă ești român în Transnistria înveți limba maternă acasă. Nu există nicio grădiniță în limba română. La grădiniță se vorbește numai în rusește. Abia când ajungi la vârsta claselor primare te poți înscrie într-o școală românească. Dacă părinții au curajul să facă asta.

Litere și foame

Doar opt școli românești, între care cinci licee, mai sunt azi în stânga Nistrului. Cu zece ani în urmă, în aceste opt școli învățau vreo 5.000 de elevi, în total. Acum dacă mai sunt 1.500, și asta din cauză că se fac presiuni mari asupra părinților, să-și dea copiii la școlile rusești. Ultimele luni au fost de coșmar pentru elevii de la Liceul „Lucian Blaga”, după ce separatiștii au blocat conturile școlii. Acum, deși deblocate, totul e în continuare incert. Liceului i-a fost confiscată ștampila, încă din 5 februarie 2014, când profesorul Iovcev și contabila școlii au fost reținuți. Atunci li s-au luat și banii de salarii pentru profesorii de la acest liceu. Revin la ștampilă. Direcțiunea școlii nu poate să perfecteze actele, inclusiv pentru asigurarea hranei. Fiecare copil se descurcă. Sau nu. Unii locuiesc în Tiraspol, alții vin din satele înconjurătoare, chiar și de la zece kilometri depărtare. Ce mănânci? Ce ai de acasă.

Cu arcanul în armată

Dar mâncarea este o grijă mai mică. Băieții care sunt acum în clasa a XII-a se gândesc cu groază că mai e puțin, termină școala, la vară, iar apoi separatiștii îi vor lua cu arcanul în armată. Serviciul militar e obligatoriu, de la 18 ani. Faci armata un an. Cu arma la picior. Sau mai e varianta să lucrezi în folosul armatei. Numai că atunci perioada obligatorie este de doi ani. Dacă vrei să scapi de toate astea altă soluție nu e decât să fugi. Te duci și te înscrii la facultate în Chișinău. Numai că n-o să mai ai ocazia să te întorci acasă, la părinți. Dacă te întorci, te iau separatiștii cu forța. Și te „încalță”, adică te obligă să faci serviciul militar.

Șomer cu diploma românească

Dar dacă e să te angajezi în Transnistria? Te duci, bați la ușa întreprinderii, ți se cer actele. Scrie acolo că ai absolvit o școală românească. Asta nu e bine. Deloc nu e bine. Afară! N-ai ce căuta la muncă. Dacă n-ai făcut școală rusească. Ajungi în stradă și te apucă „dorul” să spui ceva pe românește. Dar din spate ți se aruncă imediat ocara – „fascistule!”.

Urare pentru România

„Să aveți Sărbători fericite!”, mi-au spus copiii, profesorul Iovcev, profesoara Pădurean. Ei au lacrimi în ochi și-mi spun mie, aici, în România, „Sărbători fericite”. Au plecat miercuri noaptea, pe 16 aprilie, din România. Chiar la miezul nopții. s-au urcat în autobuz. Nu mai puteau să stea, pentru că le expira viza. Se întorc la ei acasă, în locul acela înțesat de tancurile rusești, „pacificatoare”. Noi, aici, în România, vom avea sărbători fericite. Dar românii din Transnistria?!…

sursa: romanialibera.ro