Vă mai amintiţi celebra formulă „viţelul deştept suge de la două vaci” atribuită fostului preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi asumată copios şi de fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin? Formula este expresia cea mai concisă a ambiguităţii „inteligente” a acestui spaţiu, a dorinţei de a fi şi cu Estul şi cu Vestul, dar nici cu unul nici cu altul până la capăt.

Unde a dus această şmecherie ucraineană, am văzut. Unde va duce versiunea ei moldovenească, urmează să vedem. Căci apare astăzi, după alegerile parlamentare din 30 noiembrie (în care cele trei partide proeuropene PLDM, PD şi PL au câştigat majoritatea), în timpul negocierilor pentru crearea unei coaliţii de guvernare, din nou, aceeaşi atmosferă. Pluteşte în aer acelaşi iz de „viţel deştept” care vrea să fie şi cu Estul şi cu Vestul şi, dacă se poate, să îi păcălească pe toţi în acelaşi timp, scrie în exclusivitate pentru „Adevărul“, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române.   Primul semn a fost cererea precipitată a preşedintelui R. Moldova, NicolaeTimofti, către Curtea Constituţională, prin care cerea amânarea interpelării Partidului Liberal vizând constituţionalitatea Articolului 11 care prevede aşa zisa neutralitate a R. Moldova. De ce a fost nevoie de această intervenţie? Şi de ce acum? Probabil pentru că cercul din jurul preşedinţiei a înţeles cât de iluzorie şi neconstituţională este „neutralitatea” R. Moldova şi a vrut să amâne deznodământul. Cel mai probabil, Curtea ar fi invalidat Articolul 11, aşa cum a invalidat, tot la propunerea liberalilor, Articolului 13 care stipula că limba vorbită în republica vecină este „limba moldovenească cu grafie latină”. Cine se teme, de fapt, de anularea neutralităţii R. Moldova? Şi de ce?   Al doilea element a fost blocarea datelor privind identitatea ale Recensământului populaţiei din R. Moldova din 2014. Rezultatele au fost fără precedent, indicând creşteri spectaculoase în rândul celor care vorbesc limba română (de la 16,2% în 2004 la 40,3% în 2014) sau cei care se declară români (de la 1,86% în 2004 la 23,2% în 2014). Autorităţile au blocat aceste date (şi numai pe acestea!), care au apărut, ulterior, pe surse. În al treilea rând, au început negocierile în vederea unei cooptări la guvernare a Partidului Comuniştilor (şi eliminarea Partidului Liberal), în numele unei „coaliţii mai largi” şi a „consolidării societăţii”. O veritabilă „monstruoasă coaliţie”.

Asemenea gesturi, care culminează cu potenţiala aducere la guvernare a PCRM (direct sau indirect), vor genera consecinţe aproape fără precedent: pe plan intern, perpetuarea corupţiei şi atenuarea proceselor de reformă necesare pentru continuarea agendei europene; pe plan regional, crearea unei „zone tampon”, fără identitate şi profil; pe plan bilateral, reînceperea unei confruntări identitare între Bucureşti şi Chişinău; iar pe plan geopolitic, victoria post electorală a Rusiei în R. Moldova care îşi vede, astfel, realizate toate obiectivele, în ciuda faptului că părea învinsă la urne.   Dar să le luăm pe rând.   Miza geopolitică regională   Miza geopolitică a regiunii în 2015 este relaţia Vestului cu Moscova. Căderea economică a Rusie generată în primul rând de sancţiunile economice şi de scăderea dramatică a preţului petrolului, au adus Moscova într-o situţie fără precedent. În această confruntare cu Occidentul, Rusia nu poate câştiga. Dar şansa ei este enorma problemă pe care o poate genera: o Rusie care cade economic este incomparabil mai greu şi mai costisitor de gestionat. Şi nimeni nu vrea asta. Acesta este motivul pentru care mesajele de acomodare şi găsire a unei soluţii sunt tot mai evidente, de la poziţiile Germaniei, tot mai nuanţate, până la cele ale „ministrului de externe” european Frederica Mogherini. Iar una dintre mizele acestei negocieri (dincolo de ridicarea reciporcă a sancţiunilor) este geopolitică, respectiv crearea unei „zone tampon” convenabile pentru ambele părţi şi care să satisfacă dorinţa de „europenizare fără integrare a Europei”, pe de-o parte, dar şi temerile faţă de apartenenţa „străinătăţi apropiate” la spaţiul euroatlantic din partea Rusiei.

Dacă în ceea ce priveşte confruntarea directă dintre Occident şi Rusia România nu are ce face sau ce spune, în ceea ce priveşte viitoarea „zonă tampon” poate şi trebuie să se pronunţe. Şi asta pentru motivul că R. Moldova este menită, alături de Ucraina sau Belarus, de a fi parte a acelui „buffer”, a acelei „zone gri”, plasată undeva între lumi, fără identitate precisă, cu o suveranitate mereu negociată şi apartenenţe vagi. Cooptarea la guvernare a comuniştilor, partid care nu a votat Acordul de Asociere, dar nici nu l-a respins, înseamnă pentru toată lumea tocmai semnalul că R. Moldova se pregăteşte pentru viitorul statut de „zonă tampon”, respectiv plasarea acesteia în zona gri, în care o presiunea integraţionistă reală pe Bruxelles nu va mai fi pusă decât de formă. Iar o parte însemnată a Bruxellesului se pare că ar fi foarte mulţumită de asemenea rezultat…   „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”!   Aşa suna slogan electoral al unui partid democrat şi proeuropean în ultimele alegeri. Astăzi, acelaşi partid deschide indecent uşa guvernării lui Voronin şi comuniştilor săi…   Ce (mai) înseamnă Partidul Comuniştilor azi? Primul răspuns pe care îl primeşti este că e partidul care şi-a schimbat năravul şi s-a decis să sprijine parcursul european. Răspunsul este superficial. În realitate, cum spuneam, PCRM nu a votat în Parlament pentru Acordul de Asociere, doar a ieşit din sală. Deci, dacă nu e împotrivă, nu e nici pro. A-l vinde acum ca pro-european şi a jubila că vine la guvernare e cel puţin hazardat. Chestiunea poate stârni entuziasm la Varşovia sau Budapesta, dar de la Bucureşti sau Chişinău o asemenea atitudine e ridicolă. Şi asta pentru că, de-a lungul timpului, disputa Bucureşti – Chişinău nu a apărut (doar) de la orientarea ne-europeană şi pro-rusă a R. Moldova pe timpul guvernării comuniste a lui Voronin (dincolo de episodul respingerii Memorandumului Kozak), cât, mai ales, din pricina profilului identitar al acestui partid, respectiv un moldovenism extrem, de formulă sovietică, şi virulent anti-România. PCRM este, din acest punct de vedere, un partid identitar militant şi agresiv: este cel care a oficializat aşa numita Concepţie naţională a R. Moldova, în care majoritatea etnică moldovenească este violent subliniată, iar „românii” sunt doar o minoritate printre multe altele. Tot comuniştii sunt cei care au încurajat şi girat faimosul Dicţionar moldovenesc – românesc, au scos TVR din republică, au expulzat jurnalişti români, au izgonit profesori şi preoţi din R. Moldova, au închis firme din România, au pus vize cetăţenilor României, au vrut să impună „istoria integrată” în detrimentul Istoriei Românilor, au preamărit „eliberarea” sovietică şi au vituperat împotriva „ocupaţiei” româneşti, au expulzat diplomaţi români (inclusiv ambasadorul), iar de 7 aprilie, sub conducerea lor, tinerii de la Chişinău au fost arestaţi, bătuţi, asasinaţi pe stradă, iar frontiera cu România închisă. (Şi toate aceste concomitent cu declararea în 2005, de către PCRM, a „integrări europene” ca obiectivul principal de politică externă sau de implementarea de zor a Planului de Acţiuni UE-RM.)   Nu a existat niciun regret, niciodată, despre toate acestea. Şi toată moştenirea anti-România a acestui partid este acum, subit, ştearsă din peisaj. Cu ce drept? A oculta această chestiune este cel puţin indecent, iar amnezia unor jurnalişti sau politicieni – vinovată. Să inocentezi astăzi PCRM sau să îi inviţi la guvernare înseamnă jignirea tuturor celor care au avut de suferit în cei opt ani de guvernare comunistă. Şi, nu în ultimul rând, o palmă la adresa României.    Rusia pierde la urne, dar câştigă la… negocieri   Intrarea R. Moldova pe traseul „viţelului deştept” şi cooptarea PCRM la guvernare (fie direct fie prin susţinerea unui guvern minoritar PLDM – PD) va genera o serie de consecinţe cu impact regional şi bilateral major.   1. Prin eliminarea PL de la guvernare şi cooptarea comuniştilor, Federaţia Rusă va obţine tot ce şi-a dorit, respectiv diminuarea reformelor pro-europene, scoaterea completă de pe agendă a chestiunii NATO, garanţia – prin PCRM – că R. Moldova va balansa în continuare între Est şi Vest, siguranţa că nicio apropiere periculoasă de România nu se va produce, din moment ce PCRM va fi garantul cel mai explicit al menţinerii „dosarului moldovenist” ca grilă de relaţionare cu Bucureştiul.   2. Pe plan intern, cârdăşia PLDM şi PD cu comuniştii va duce la măcinarea până la implozie a unora dintre aceste partide democratice (în special PLDM), iar politicieni care până mai ieri constituiau garanţii incontestabile de europenitate, se vor transforma, mâine, în spectre.   3. Polarizarea internă din R. Moldova se va radicaliza, iar bătălia cea mai mare se va da cu ocazia alegerilor pentru Primăria Chişinăului (iunie 2015), când Dorin Chirtoacă, vicepreşedintel PL, va fi singur împotriva tuturor. Chişinăul va fi ultima redută pe care „monstruoasa coaliţie” va dori să o cucerească.   4. România va fi pusă într-o situaţie aproape imposibilă. Nu va putea contesta explicit retorica „pro-europeană” a Chişinăului, dar nici nu poate gira o Alinaţă susţinută direct sau indirect de către PCRM, cel mai anti-românesc partid din R. Moldova (alături de Partidul Socialiştilor, al lui Igor Dodon, ultimul find însă un biet emul al lui Vladimir Voronin în proiectul moldovenist sovietic). Repetăm: dacă alte state europene pot face abstracţie de profilul anti-România al viitoarei coaliţii cu PCRM, Bucureştiul nu poate face asta fără să se compromită iremediabil. Oricât se va încerca aşa ceva, societatea româneacă nu va permite o decolorare identitară completă a relaţiei dintre cele două maluri ale Prutului. Iar cine crede că atitudinea identitară a PCRM faţă de România se va schimba în viitor, nu înţelege nimic din realităţile R. Moldova.  5. Teoretic, o guvernare cu PCRM va asigura cele 61 de voturi pentru alegerea preşedintelui R. Moldova anul care vine. Asta înseamnă că o formulă extinsă cu PCRM va avea şansă, teoretic, să se menţină la guvernare până în… 2018, anul la care Bucureştiul va sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Care va fi atunci atmosfera de la Chişinău şi relaţia dintre România şi R. Moldova, nu e greu de intuit.  6. În atare condiţii, presiunea pe Bucureşti e enormă. Se ridica inclusiv problema oportunităţii vizitei preşedintelui României din data de 22-23 ianuarie la Chişinău. A te grăbi să girezi o construcţie guvernamentală cu PCRM înseamnă a călca pe aceeşi greblă pe care a mai călcat un preşedinte român, în 2005, când s-a grăbit să îl îmbrăţişeze (tot) pe europeanul Vladimir Voronin, iar relaţia s-a transformat, treptat, în jigniri şi înjurături birjăreşti venite de peste Prut, persecuţii şi expulzări pentru cetăţenii României, acuze la adresa oficialilor români. Regretele preşedintelui României pentru graba de a gira ce nu putea fi girat, au fost tardive şi inutile. Iar dacă din lecţia aceasta nu se va învăţa nimic, politica externă a României în viitori ani se pregăteşte să pice la cel mai important examen al său: relaţia cu R. Moldova.

Dan Dungaciu

Sursa: adevarul.ro