(„Glasul Națiunii”, ianuarie 1992)

lubite al meu frate de dincolo de Prut,

Să ştii că ai în mine mai mult decît un scut !..

Săraci, cum zis-a Creangă, ne-a fost a fi oricum,

Şi nu din vina noastră, căci le-am fost stat în drum

Atîtora hienе venite a prăda,

Ce şi-au schimbat doar părul, năravul, însă, ba!

Ţrezeşte-te, evită, cît nu e prea tîrziu,

În „lasă că e bine” să te zideşti de viu!

Chiar ţii cu dinadinsul ca toți din obşţea ta

Să-şi afle tocul crucii pe brazii din taiga ?

De-ajuns cu-nstrăinarea! Am tras ca nişte vite,

Acelaşi jug al soartei, pe maluri diferite,

Lipsiţi chiar şi de dreptul de-a crede că e drept

Să-ţi plîng, măcar în vise, ре umăr; tu la piept!

Eu ştiu, şi-o ştii prea bine, că viața ,e  un goz

Atîta timp cît vaca se mulge la colhoz;

Dar noi sîntem de vină, caci noi am cocoţat

Сu trîmbiţe şi surle, văcarii în senat,

Și ne-am fost uns paşale din paie, din coceni,

Şi între Prut şi Nistru, şi-n deal la Cotroceni!..

Eşti tu de-o altă mumă? E altul ceriul tău?

Nu cred, iar de crezi altfel, ne bate Dumnezeu!..

Vorbim noi alte graiuri deprinse prin copaci

Și ca să ne-nţelegem ne trebuie tălmaci?

Te-ai lepădat de cuşmă, de cioareci, de suman?

Schimbaşi cumva opinca pe cizma lui Ivan?

Ţi-e doina mai cu jale, bătuta mai cu foc,

Iar cînd te cheamă horа, о dai pe cazacioc?

Ţi-e ţie într-atîta de drag tătucul ţar,

De-l laşi să-şi facă suma la tine-n buzunar,

Şi fereci marea poartă spre Vatra din Carpați

Pentru-n pîrlaz spre tundra? Ioane, sîntem fraţi,

Şi sîngele din vine, oricît am vrea, n-am vrea,

În apă niciodată el nu se va schimba!

Priveşte-te în cuget, adînc să te priveşti,

Aprinde-o lumînare, cu gîndul la Mirceşti,

Aleargă într-un suflet, la Prut să ne-adunăm,

Şi dintru о sorbire pe veci să îi secărn!..

Nici pot ca să mă-ncumet că surd ai să rămîi,

Cînd timpu-şi cere dreptul la rostul lui dintîi!..

Iubite al meu frate de dincolo de Prut,

Să ştii că ai în mine mai mult decît un scut!

lar dacă păpuşarii vor trage alte sfori,

Сu gîndul să prăvale şi podul cel de flori

Al visurilor-noastre de-a nu ne mai uita,

Ci noi ne-om pierde brațul cercînd a-l apăra,

În clipa de pe urmă, cînd tobele țin hangul,

De-acelaşi tei în floare să ne cuprindă ştreangul!..