Scriitorul Gabriel Liiceanu considera ca mesajul „Muie PSD” este semnul declansarii unei revolutii. El spune ca acest cuvinte reprezinta „o injuratura perfect plasata” intr-un  „context de golanie statala, de ticalosie cu program, de impudoare a guvernarii prin incetosarea mintii, agramatism si impostura”.

„Cand are loc o revolutie? Cand regulile politicului au fost abandonate. Cand clasa politica triseaza. Cand partidul aflat la putere inlocuieste limbajul politicii cu scuipatul pe un popor intreg. Cand vulgaritatea pune stapanire pe parlament si cand doamnelor din opozitie li se vorbeste ca intr-un Bronx romanesc. Cand democratia si institutiile ei devin o butaforie, si separatia puterilor in stat inceteaza sa mai existe. Cand un partid poate pune o tara pe butuci. Adica atunci cand lucrurile stau ca la noi.

Si-atunci, acestea fiind datele realitatilor politice, ce-ar putea fi mai in ton cu ele decat revolutia nascuta in jurul unei injuraturi? Mesajul ei s-ar transmite printr-o complicitate nascuta spontan, care ar cuprinde, ca o trezire din somn, toata Romania. O revolutie cu un mesaj de o simplitate desavarsita, pe intelesul tuturor, nascuta intr-un hohot de ras si de exasperare. O revolutie fara dube, trupe de interventie si gaze lacrimogene, in care n-ai avea in cine sa tragi. O revolutie bazata pe un mesaj-cod, pe o sigla care matura totul in calea ei, o revolutie in care nimeni nu ridica pumnul in aer, nu ameninta, nu urla cu ochii scosi din cap.

O revolutie bazata pe sapte litere care se-ntind – ca parjolul, ca apa iesita din matca, ca norul de lacuste – pe toate T-shirt-urile acestei veri, pe autobuze si tramvaie, pe coridoarele scolilor, tatuate pe bratele vanjoase ale baietilor din Ferentari, pe pulpele fetelor si pe spatele lor dezgolit, in amfiteatrele universitatilor, pe banderolele manifestantilor, pe uniformele jandarmilor si ale mascatilor veniti sa-i pazeasca, pe batele lor, pe castile lor, pe carapacea lor de broasca testoasa. Apoi in gradini si in parcuri si in magazine, pe uniformele agentilor de circulatie, pe fatadele blocurilor, pe trotuare, in mall-uri, pretutindeni, cuprinzand in cele din urma „uzinele si ogoarele patriei”.

Reconfigurand, ca un stimul miraculos, sinapsele otravite de propaganda si minciuna ale creierelor noastre, ea i-ar scoate pe hoti din joc, ar aboli vremea alegerilor trucate, ar elimina pentru totdeauna mortii de la urna de vot, ar transforma, pe tot rastimpul manifestarii ei originale, baltirea de azi intr-o forma de democratie directa, una care „ar cuprinde masele” zburand peste lume, ca o muzica, ca un dans.

Asadar, nu va scandalizati, dragii mei intelectuali, colegi si prieteni care suferiti de raul vulgaritatii. Cusca vulgaritatii lor, in care ne-au bagat de ani de zile, nu va doare mai tare? Si, in fond, in cele doua cuvinte, nu de vulgaritate este vorba, ci de adecvarea exasperata la aroganta si prostia celor sub care am ajuns sa traim. Nu poti pretinde, cand sandramaua politicului suburban ne cade in cap, sa ne alegem limbajul luand ca model Parlamentul britanic din vremea lui Churchill.

Dimpotriva, in acest context de golanie statala, de ticalosie cu program, de impudoare a guvernarii prin incetosarea mintii, agramatism si impostura, nu trebuie oare gasit cuvantul ce rosteste adevarul? Cel care poate deveni o replica pe masura propunand o stilistica neasteptata? Ei bine, poate ca in acest context, expresivitatea unui cuvant de origine tiganeasca pe care-l intelege toata lumea e pe punctul sa capete un destin istoric.

Acest cuvant exprima neindoielnic cea mai concisa injuratura din specia celor mai concise exprimari care sunt injuraturile. Cioran pune de altfel injuratura pe primul loc, inainte de telegrama si epitaf, ca modele de stil, dat fiind ca toate au atins lapidaritatea suprema. In contextul celor sapte litere, injuratura noastra suna aproape ca o alta abreviere, si este, pana la urma abrevierea aceasta: Manipulare-Uzurpare-Indignare-Exasperare. Eu asa o talmacesc. Cred ca acesta e subtextul pe care-l scot la lumina, din adancul fiintelor noastre ultragiate, cele patru litere ale cuvantului buclucas. Si nu vi se pare ca fiind cea mai recent activata injuratura a societatii noastre, ea pare mai putin virulenta decat stramosestile injuraturi? Proprietatea ei nevitriolanta imi permite s-o rostesc fara sa rosesc. Pentru mine, ea functioneaza ca injuratura mijlocit, obligandu-ma sa-i caut in prealabil sensul, lipsindu-i forta bruta a cuvantului care, in cazul injuraturilor neaose, pleaca precum piatra din prastie cu sens cu tot.

Credeti ca e putin lucru sa gasesti acel cuvant care face ca un popor sa ajunga, in lumea deconcertanta de contorsionisti a politicului, la diferenta fundamentala dintre bine si rau? E oare cazul sa ne plangem si sa strambam din nas ca diferenta aceasta e obligata uneori sa intre in lume imbracata in hainele umile ale unei injuraturi perfect plasate?”, a scris Liiceanu pe Contributors.

Sursa:aktual24.ro