Deutsche Welle: Rusia pedepsește economic Moldova pentru orientarea sa europeană

Imagine implicită

2011_12_01_131965365_rszRusia s-a ținut de cuvânt și a pedepsit economic Republica Moldova pentru semnarea și ratificarea Acordului de asociere și a celui de liber schimb cu UE. După ce a interzis importul de fructe moldovenești, Rosspotrebnadzor (autoritatea sanitară rusă) a interzis și importul de legume conservate din Republica Moldova. Motivul oficial invocat de Rusia – „necorespunderea masei nete cu cea indicată pe etichetă”.

Potrivit unui comunicat al autorității ruse, din 21 iulie este interzisă introducerea pe teritoriul Rusiei a merelor, perelor, gutuilor, caiselor, vişinelor, cireşelor, piersicilor, nectarinelor, prunelor şi porumbelelor din Moldova. Transportarea acestor fructe este interzisă chiar şi în bagajul de mână. Mai mult, Ministerul Dezvoltării Economice a Rusiei a pregătit un proiect cu privire la anularea regimului de taxe vamale zero la importul unor mărfuri din Moldova, inclusiv vinuri, carne, legume, fructe şi cereale. Asta după ce anterior Rusia a avertizat Moldova despre o posibilă trecere de la regimul de comerţ liber la regimul preferenţial, ca pedeapsă pentru ratificarea Acordului de Asociere cu UE.

Reacția Chișinăului

Ministrul moldovean al Agriculturii, Vasile Bumacov, susţine că restricţiile la importul fructelor şi legumelor din Moldova au fost impuse neîntemeiat de Federaţia Rusă și că exportatorii moldoveni erau unii dintre cei mai exemplari. “Nici un procent din ceea ce am exportat nu a fost returnat”, a menționat ministrul. „Noi am încercat să fim corecţi tot timpul. Nu am trâmbiţat atunci când am depistat probleme în berea și vodca din Federaţia Rusă. Am sesizat acei producători, dar n-am ieşit imediat cu sticla de bere în faţa publicului. Cred că a venit timpul ca şi noi să răspundem la fel, dar nu agresiv. Noi vom încerca să fim corecţi, fiindcă ţinem la această piaţă”, a spus Vasile Bumacov.

În ceea ce priveşte embargoul la conservele de fructe şi legume din Moldova, el a replicat: „La conserve s-a declarat că nu corespunde greutatea cu datele de pe etichetă… Dacă noi am plăti gazul rusesc nu după metri cubi (care înseamnă mai mult aer), dar ca Israelul – pentru gigacalorie, o să vedeţi că nici jumătate din gazul consumat nu ar trebui achitat”. Vasile Bumacov a estimat la 150 de milioane de lei moldovenești (peste 80 milioane de euro) costul pe care ar trebui să-l suporte moldovenii dacă Rusia va respinge toată recolta moldovenească planificată pentru export în anul curent. Ministrul a încurajat producătorii moldoveni de legume și fructe să urmeze exemplul vinificatorilor după embargoul impus de Rusia în 2006: “După criza din 2006, aceşti exportatori s-au orientat sută la sută spre alte pieţe şi habar nu au de problemele pe care le creează Federaţia Rusă. Și producătorii de legume și fructe ar trebui să acceseze alte pieţe, iar noi vom face totul pentru a-i susţine. Guvernul va discuta aceste probleme şi va acorda asistenţă importantă așa încât să uităm de acest coşmar”, a menționat ministrul Bumacov.

Interesul național, comercializat pe bani mărunți

Atât Vasile Bumacov, cât și ex-premierul moldovean Ion Sturza au atenționat asupra faptului că Rusia s-ar fi consultat cu unii politicieni moldoveni (oponenți ai actualei guvernări) înainte de a sancționa Moldova. “Zilele acestea am primit o informație precum că un lideraș politic de la Chișinău consultă un guvern străin ce sancțiuni economice cât mai dureroase să fie aplicate Moldovei. O face cu multă patimă pe bani mărunți, din interes personal și politic egoist”, a scris Ion Sturza pe contul său de facebook, precizând că îl are în vedere pe liderul socialiștilor Igor Dodon.

“Am fost primul care am revenit de la Moscova, cu doi ani în urmă, şi v-am spus că politicienii noştri bat pragurile acolo şi insistă să ne fie aplicate lovituri sub centură. Moldova este cred că unica ţară unde se permit aşa lucruri”, a spus, la rândul său, ministrul Vasile Bumacov.

Iurie Leancă: Atitudinea Rusiei dinamizează relația cu UE

Referindu-se la noile sancțiuni economice impuse de Rusia, prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a menționat că “decizia Rusiei de a interzice importul de fructe, conserve și carne din Republica Moldova va grăbi implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană”. El le-a cerut miniștrilor să mediteze asupra posibilității începerii implementării acestui Acord, sub aspectul lansării exportului de struguri, mere și prune în UE, începând cu luna septembrie, și nu octombrie, așa cum fusese planificat inițial. De asemenea, Leancă a propus lansarea unei campanii de susținere a producătorilor agricoli autohtoni. „Americanii au o zicală: ‘Un măr pe zi, te ține departe de medic’. În acest context, propun ca tuturor copiilor din școli și soldaților din armată să le fie oferit câte un măr în fiecare zi. Astfel, ne îngrijim de sănătatea lor, dar și susținem producătorii autohtoni. Ministerul Finanțelor urmează să identifice resurse pentru realizarea acestei campanii”, a anunțat premierul. Banii (20 milioane de lei moldovenești) au fost deja identificați, iar Guvernul a promis că va găsi și alte căi pentru a compensa prejudiciile suportate de producătorii agricoli afectați de noile restricții impuse de Federația Rusă.

UE promite dublarea importurilor din Moldova

Începând cu toamna aceasta, UE va dubla cota la importul de fructe şi legume moldoveneşti. Anunţul a fost făcut de comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorului, Tonio Borg. El a menționat că standardele UE, aplicate în privinţa legumelor şi fructelor, sunt foarte înalte şi „după ce vor ajunge pe piaţa europeană, produsele moldoveneşti vor avea acces în toată lumea”. Comisarul european a vizitat o fabrică de mezeluri din suburbia Chişinăului, despre care a spus că este conformă tuturor cerinţelor europene şi că poate face concurență producătorilor din UE.

Următoarea țintă a Rusiei – muncitorii moldoveni

Următoarea pedeapsă rusească la care se așteaptă autoritățile de la Chișinău este expulzarea muncitorilor moldoveni din Rusia. Congresul diasporei moldoveneşti din Rusia a anunțat că Moscova a sistat emiterea brevetelor cetăţenilor Moldovei pentru acordarea posibilităţii de a munci pe teritoriul Rusiei. Potrivit datelor organizației, 265 mii de moldoveni riscă să fie expulzaţi din Rusia. Până acum brevetul era emis doar după ce solicitantul prezenta paşaportul şi confirmarea achitării impozitului pe perioada de valabilitate a brevetului. Potrivit statisticilor rusești, în Rusia muncesc între 500 și 700 de mii de moldoveni.

sursa: www.dw.de