Discursul preşedintelui României cu prilejul Zilei Europei: „Vom continua să sprijinim parcursul european şi reformele în ţările partenere, iar RM ocupă un loc special în acest cadru”
România îşi propune să continue sprijinirea parcursului european şi a proceselor de reformă în ţările partenere, iar relaţia cu Republica Moldova ocupă un loc special în acest cadru. Asta a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis în cadrul discursul susţinut cu prilejul Zilei Europei.
„Avem nevoie de o vecinătate a Uniunii cât mai stabilă şi prosperă şi sprijinim parcursul european şi procesele de reformă în ţările partenere. Un loc special în acest cadru îl ocupă relaţia cu Republica Moldova şi susţinerea fermă pe care o acordăm drumului european al acesteia”, a declarat preşedintele român la recepţia organizată la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis a menţionat că printre priorităţile României sunt continuarea procesului de integrare europeană, prin aderarea României la Spaţiul Schengen şi, de asemenea, la Zona Euro.
„Avem câteva priorităţi care se prezintă în mod diferit în lumina unor noi circumstanţe, dar pe care le urmărim pe deplin. Obiectivul nostru este continuarea procesului de integrare europeană, prin aderarea României la Spaţiul Schengen şi, de asemenea, la Zona Euro. Locul nostru este în Spaţiul Schengen, ca stat membru cu drepturi depline. Aderarea României va consolida securitatea acestuia şi va transmite, într-un moment de răscruce, un mesaj politic puternic de sprijin pentru menţinerea principiului liberei circulaţii a persoanelor”, a spus liderul de la Cotroceni.
În cadrul discursului său, Iohannis a adăugat că România va continua să promoveze proiecte de cooperare regională, precum cele din regiunea Dunării sau din zona Mării Negre.
„Peste trei ani, România va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Trebuie să continuăm să dezvoltăm profilul de stat membru al Uniunii, să ne pregătim şi promovăm poziţiile în procesul decizional european, să comunicăm mai bine în interiorul Uniunii, dar şi în afara ei”, a arătat şeful statului român.
Sursa:jurnal.md