Doi inculpaţi din dosarul „Fraudă la referendum” susţin că sunt vinovaţi. Dosarul lui Dragnea rămâne la ICCJ
Dosarul „Fraudă la referendum”, în care sunt acuzaţi Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, rămâne la ICCJ, după ce judecătorii au respins atât cererea ca unii dintre inculpaţi să fie judecaţi de alte instanţe, cât şi solicitarea ca dosarul să fie retrimis la DNA, pentru refacerea urmăririi penale.
În plus, doi inculpaţi în acest dosar au susţinut, prin avocaţi, că ei sunt vinovaţi.
Instanţa s-a pronunţat, vineri, pe o cerere făcută la termenul anterior de avocatul lui Liviu Dragnea, prin care solicita retrimiterea dosarului la DNA pentru refacerea urmăririi penale, întrucât procurorii nu i-au permis vicepremierului să studieze integral materialul de urmărire penală, astfel că nu a putut să ia la cunoştinţă toate probele şi să facă cereri în apărare.
Judecătorii şi-au motivat pe scurt decizia şi au arătat că nu pot să analizeze probe şi alte chestiuni ce ţin de fondul dosarului la acest moment, pentru că nu se află în etapa procedurală. Potrivit instanţei, chestiuni referitoare la modul de lucru al procurorului nu se rezolvă în cadrul unui proces penal, ci prin sesizări ulterioare, la alte organe competente.
În acest context, instanţa a respins cererea formulată de avocatul lui Liviu Dragnea.
Judecătorii au respins şi cererea formulată la termenul anterior de avocaţii mai multor inculpaţi din dosar, privind disjungerea şi declinarea cauzei nou formate la instanţe inferioare, pe motiv că acuzaţiile aduse lor nu au nicio legătură cu cele ale vicepremierului Liviu Dragnea.
Instanţa a arătat în motivarea respingerii acestei cereri că linia anchetei procurorilor DNA, aşa cum reiese din rechizitoriu, a fost legată de faptul că ar fi existat un scop comun al comiterii faptelor de către toţi inculpaţii, aspect care este dovedit prin probele de la dosar, care nu au putut fi analizate în profunzime până la acest moment procesual.
Doi dintre inculpaţii din dosarul „Fraudă la referendum” vor să-şi recunoască vinovăţia
Doi dintre inculpaţii judecaţi alături de Liviu Dragnea în dosarul „Fraudă la referendum” au arătat vineri, la ICCJ, că vor să recunoască integral faptele de care sunt acuzaţi şi să fie judecaţi prin procedura simplificată, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei.
Instanţa a citit rechizitoriul procurorilor DNA şi a stabilit ca audierile în acest caz să înceapă în 14 februarie, cu un prim lot de persoane, respectiv membrii Secţiei de votare 105.
Soţii Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ au arătat, prin avocatul lor, că doresc să fie judecaţi prin procedura simplificată, respectiv prin prisma articolului 320 indice 1 din Codul de procedură penală, prin care se arată că inculpatul recunoaşte integral acuzaţiile ce i se aduc de către anchetatori, iar în acest context i se scade o treime din pedeapsa ce va fi aplicată. Instanţa va analiza în 24 ianuarie dacă îi poate judeca prin procedura simplificată pe cei doi inculpaţi.
Judecătorii au mai stabilit ca în 28 februarie să fie audiat un al doilea lot de membri ai secţiei de votare 140.
Instanţa supremă a înregistrat pe 7 octombrie 2013 dosarul „Fraudă la referendum”, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane.
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”, potrivit Mediafax.
Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată petnru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.
Procurorii au mai arătat, în rechizitoriu, că Liviu Dragnea a încercat să întârzie cât mai mult trimiterea în judecată, a făcut numeroase cereri de amânare a prezentării probelor, nu a dorit ascultarea interceptărilor şi a avut o conduită „dilatorie”. Aceştia precizau că pentru ceilalţi învinuiţi, prezentarea materialului de urmărire penală a durat aproximativ trei săptămâni, în timp ce, în cazul lui Dragnea, procedura a început la 18 iunie şi nu s-a încheiat până la trimiterea dosarului la instanţă.
Potrivit anchetatorilor, Dragnea a studiat volumele de urmărire penală care îl vizau în mod direct, însă, ulterior, nu a dorit să asculte interceptările telefonice.
sursa: antena3.ro